Un vărsător irositor

Eu scriu- nu scriu trăiesc în poezie,
Este în fond un fel de haiducie,
Iau clipele bogate le dau celor sărace
Iar foamea disperată o las celor vorace,

Bijuterii ascund de hulpavii deplini,
Îngenunchez să aflu culoarea dintre spini
Şi iar mă rog la veşnice lumine
Să mai ridice turnuri din ruine;

Pereţii lumii mele sunt mult înalţi şi goi,
Ades au fost executaţi la baza lor eroi,
Când verticala lor, mult prea ades deşartă,
Ar fi putut expune doar opere de artă,

În vernisajul care, cu uşile închise
Azi şterge semnătura şi-nceţoşează vise
Iar zgomotul acesta jalnic, atât de insidios,
Cel remanent ca murmur pe treapta cea de jos,

Ar fi putut fi harpă, violoncel sau vioară,
Ca toată neputinţa, din sine şi de-afară,
Să fie transformată într-o rapsodie
Şi fără instrumente măcar în liturghie...

Această haiducie, ilustru asumată
Este în fond o roată, captivă-n altă roată
Şi vorba este astăzi, doar despre ce ar fi
O muritoare lume, cu sufletele vii.
...
Sunt un haiduc însingurat si visător
În realitate doar un Vărsător irositor,
Care la rândul său primeşte de la alţi haiduci
Un gând, o faptă, o rugă, nişte cruci.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezie nu există moarte

În poezie nu există moarte,
Se-ntâmplă doar ca versul să dispară
Într-o metaforă ca semn carte,
Salvându-te a nu ştiu câta oara

Când o citeşti cu buze murmurânde,
Imagini împletind într-o visare,
Tu nevoind să pieri fără izbândă,
Uitat în lumea-ţi rece, muritoare,

În poezie e lumină şi sunt ceruri
Iar punctul este limita unui departe,
Aici nu pot fi două adevăruri
Chiar virgulă pot pune, după "moarte"...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent cum s-ar travesti mintea, ea rămâne problema. Pe când transcenderea ei sau mai exact sesizarea, ce anume este chiar Acum, chiar Aici este Sinele nostru, este soluţia. Ce crede "eu" despre Sine este exact blocajul în care te ţine. Eu-l despre Sine crede că este pentru anumite "momente". Sinele este pentru dintotdeauna şi pentru totdeauna. Eu-l este doar o manifestare temporară, nu este ceea ce Suntem. Eu-l este efemer, prin natura lui. Şi fireşte, când spun că Sinele este eterna soluţie, o spun între ghilimele pentru simplul fapt că Sinele nu are nevoie de soluţii. Pentru Sine nu există soluţii şi nici probleme. Aş putea spune că Este doar ceea ce Este, însă ar suna puţin zen. Aşa că o să spun: este doar această pace nediluată de gând. Absolut toţi suntem Sinele. Aţi avut momente în existenţă când aţi sesizat acest Sine. Doar că n-aţi realizat, n-aţi recunoscut că este vorba despre El. Mintea, prima oară când observă acest Sine, pentru ea este ca o tăcere absurdă, ca un zgomot de fond sau un sunet de fond, fără sunet. Culmea, pentru minte, Sinele, această pace din spatele minţii, pare a fi un zgomot.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martorul visător

Ai atâta ploaie-n tine,
Trec visările-n obsesii,
Ca o dimineaţă-n sine,
Dinspre-a nopţilor regresii,

N-am aflat de mă iubeşti,
Tu iubire ireală,
Fug de tine prin poveşti,
Pari un personaj de smoală,

Nu o zâna, ci o pală,
Într-o toamnă greu ploioasă,
O nevindecată boală
Dintr-o lume nefrumoasă

Care te doreşte mult,
Mult mai mult decât poţi duce,
Numai ţipete ascult,
Schimb acele legi caduce

Spre un bine iluzoriu
Întru care n-am habar
De acel premonitoriu
Al trăirii în zadar,

Nu te mai feri de mine,
Vom muri oricum cândva,
Răul trece înspre sine,
Eu rămân să fiu a ta,

Fiindcă te iubesc şi parcă,
În destinul ce-l petrec,
Zeci vapoare-aş da pe-o barcă,
Înspre tine doar să trec,

N-am profil de dezertor,
Nu sunt multe a mă frânge,
Sunt un martor visător
Dintr-o crimă fără sânge.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau căpiţele de vorbă

Stau căpiţele de vorbă sprijinite doau în sine,
Stau în lunca de iubire într-o mare doar de bine,
Precum înţelepţii vremii, cuşmele pe spate date,
Priveghează-n contemplare ce a mai rămas din sate.

Câinii latră pe la porţi ca sa intre, nu să iasă,
Veşnicia trasă-n roată, scurt tăiată e de coasă,
Caii veştezi se anină de portiţe scârţâinde,
Oamenii încovoiaţi de gânduri nu mai au vătrai în tinde,

Stau căpiţele de vorbă, nu sunt poale, nu sunt ii,
Sprijinite doar în sine, nu ni se mai nasc copii,
Însă-n vorba lor de veacuri ele ştiu că demnitatea
Este să sfidezi prezentul să nu-ţi negociezi dreptatea,

Al meu suflet pe coline lânga ele stând în taină,
Cu privirea sus spre ceruri, descălţat şi fără haină,
A primit botezul vieţii, ancestrala noastră carmă
Care-atunci când e rănită se transformă într-o armă,

Timpul trece şi se duce, piere rău, nimicnicie,
Chiar şi binele dispare, absorbit de veşnicie,
Undeva- ntr-un colţ de sat, o femeie a născut
Stau căpiţele de vorbă despre noul început...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şipotul fântânilor

Cetăţile au astăzi, doar porţi desferecate,
Pietrele gem sub paşii străinilor de azi,
Sunt lumile zidite pe ziduri deşănţate,
Din turnuri de veghere nu poţi decât să cazi,

Uitările sunt suflete, fără de pământ,
Doar cerul a rămas, albastru de trecuturi,
Căluşul de tăcere, ca unic legământ,
Tot şipotul fântânilor l-a amuţit în ciuturi,

Bătrân e legământul din pasul care creşte,
Din parele impare alege orb cu rândul,
Geneze versatile în mine cuibăreşte,
Cât pot iubi cu trupul, cu sufletul, cu gândul;

Din eşafodul firii scântei încă mai cad,
Ard până în cenuşă fâşiile de zi,
Arzi omule din mine ridica-mă să ard,
Simt dor sfâşietor, să pot adânc a fi,

Uitarea va cuprinde oricum toată fiinţa
Iar fericiţi suntem şi-am fost numai cu rândul,
Definitivul pare să aibă elocinţa
Durerii, care-n geniu, îşi ucisese gândul.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

POEMUL NESCRIS

În bezna aceasta semiobscură,
Resimt sentimentul de ură
Al celor ce te sărută pe gură

Conform teoriei incestului frust,
Pe care refuz compulsiv să îl gust
Pe drumul acesta îngust,

Caci lipsa de aer, precum de culoare
E ceea ce astăzi mă doare
Şi ostentaţia aceasta aleatoare...

În lumea de ciucuri
De ce să te bucuri,
Tu, plătitor de ciubucuri?

Felină fiind, aroganţa uitărilor toate
Strigă zidită-n singurătate,
Din primele clipe de eternitate;

De n-am să mai scriu poezie,
Salvez doar o coală de albă hârtie
Şi fie oricum ce va fi ca să fie,

Rămân-a mea lume necolorată
Caci nici nu ar fi pentru ultima dată,
Nonsensul acesta-al rotirii de roată,

Cât păsări mai zboara şi iarba tot creşte,
Poemul nescris, plângând româneşte,
Aşteaptă, accepta, iubeşte

Iar tu nu poţi nici cu privirea,
Neant rătăcit, a cosi nemurirea,
Doar ştii cât urăşti omenirea,

Se simte umil şi învins
Porumbelul cel alb pe asfaltul încins
Privindu-l pe cel neînvins

Zburător călător
Vultur învingător
În ciocuri, o lume i se zbate a dor

De surdul luminii ce geme,
Cât ucigaşul ei totuşi se teme,
De acele încă, nescrise, poeme.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia fără cuvinte

Doar zăpezile veşnice care
sunt mai vechi decât istoria
nu pot fi încadrate în aceasta
deoarece
despre zăpezile veşnice
nu s-a putut spune niciodată nimic în plus
de ceea ce sunt astăzi...
Geografia prin ce nu poate fi schimbătoare
sau înşelătoare?
De la o zi la alta,
Pământul poate fi umed sau uscat;
apele pot ieşi din matcă sau seca;
plantele pot fi verzi sau uscate,
însă zăpezile veşnice au fost întotdeauna
şi sunt de asemenea reci
şi unicele prin alcătuirea care
n-a înşelat aşteptările...

Geografia fără zăpezile veşnice
se poate menţine viabilă doar
punând în plan cimitirele
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...

poezie de Vasile Dan Marchiş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neobosire

Undeva se pierde amănuntul clipei,
În recurenţa valului şi a aripei,
Zădărnicia neiubirii absolute
Trăieşte-n clipele în care pier minute

Iar infatuare celor ce alţi privesc plângând
Se-ntâmplă nu în cer ci pe pământ,
O tulburare nicicum muribundă,
Nevindecabilă secundă de secundă;

Să rupi zăgazul spre-a lăsa să sece iazul?
E mult prea grea iertarea sau osânda,
Tu, hrana lumilor ce saturi pre flămânda
Neobosire...
Tardivă e izbânda.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare secret al fericirii în relaţii de cuplu, prietenie sau afaceri este individualitatea fericită. Cu cât am fost mai responsabil de fericirea mea, cu atât i-am eliberat pe cei din jur de obligaţii şi astfel ei au putut să se relaxeze în preajma mea şi să fie autentici. Cu cât au devenit mai autentici cu atât mi-au căutat prezenţa mai mult şi relaţiile au devenit solide şi indestructibile şi, mai mult, fiecare a oferit din inimă şi abundenţă ceea ce au de oferit fără să li se ceară ceea ce nu pot să ofere. Aşadar, cu cât am fost mai fericit singur şi mi-am purtat de grijă singur, cu atât relaţiile cu cei din jur au devenit mai profunde şi mai bogate. Nu e o metaforă. Să ştii că toată povara sentimentelor şi stărilor tale interioare este pe umerii tăi, că tot ce simţi se datorează doar mecanismelor tale interioare şi nu comportamentelor celor din jur. Iată o responsabilitate pe care doar omul puternic şi-o poate asuma. Şi în acelaşi timp, iată motivul nefericirii majorităţii. Aşteptări mari de la alţii, aşteptări mici de la propria persoană.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecarea ce ucide

Poartă-ţi mâna peste trupul meu
Ca un Adam rănit la coastă,
Cel făurit de Dumnezeu
Şi care zbate să trăiască,

Rană îţi sunt, adâncă plagă
Şi numai timpul va decide
Dacă-ţi sunt rana cea întreagă
Sau vindecarea ce ucide

Ca o iubire fără soartă,
Intr-un regat al unui zeu,
Stăpân peste o lume moartă,
În care mai trăiesc doar eu

Şi mângâie-mă precum judec
Dezastrul din durerea-n sine
Şi mângâie-mă să mă vindec
De ruperea mea dintru tine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de mult iubesc să mistui iluziile

din când în când te-aş inventa
să am cu cine împărţi întrebarea
dar nici măcar brevetul acesta
nu mă mai satisface
aşa că mângâiaţi-mi orgoliul
să-mi crească aripi de soprană

nu căutaţi în zadar esenţe pe un câmp sterp
răsturnaţi-mi cuvintele în mocirlă
de aici s-ar putea întoarce mai bogate
şi nu vă amăgiţi că este uşor să râzi de moarte
ca drept exemplu eu am ales să râd de viaţă
în hohote ghemuit până-n embrionul universului
doar e mult mai lesne să dobor un măr din pomul interzis
decât să număr frunzele care l-au făcut roşu

la naiba cu toate limbile inventate doar aşa
ca un moft într-o seară de amor
cu fluturi roz şi vise mov
dincolo de amestecul divin
în toată această rostogolire
ce s-ar face sfânta specie fără libidou
mă întreb şi ţip la toate stelele acestea risipite-n întuneric
doar trăiesc din lacrimi
fiecare durere mă înalţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic şi Dumnezeu
Este doar o diferenţă de nuanţă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine, despre mine... (scrisoare în rimă)

dedicată tuturor curioşilor, dar în special celor pe care i-am consiliat de-a lungul vremii, sau m-au cunoscut... atât cât au vrut a mă cunoaşte...

Despre mine?...
Sunt mult prea multe de spus...
Am colindat de la răsărit înspre apus,
Nu sunt ce apar, nici măcar ce scriu,
Sunt cu mult mai mult... şi am murit să fiu.
Nu sunt măritată,
Nu scriu poezii...
Scriu doar despre suflet,
Să ţi-l poţi citi...
Să priveşti acolo, unde nu priveşti,
Grădina să ţi-o uzi
Să-ncepi să ţi-o sădeşti...
Nu sunt profesoară,
Nu te-nvăţ ce vreau...
Sunt briza cea uşoară,
Care-am venit să-ţi dau...
Ce tot îţi refuzi
Să vezi, să fii, s-accepţi...
Calea către tine
Să ţi-o stăpâneşti.
De vrei să mă ai...
Trebuie s-asculţi!
Şi mândrii sordide... la ele să renunţi!
Sufletul să-ţi cânte...
Lasă-mă să-ţi fiu...
Ce mi s-a dat a fi... prin cuvinte vii
Să renaşti acum, să redevii ce-ai fost
Scris sus într-o Carte, cu un mare rost...
Lasă-te condus... spre tine, să devii
Dintre cei morţi... în oamenii cei vii,
Cu suflet împăcat şi veşnic salvat
Un om fericit... zâmbindu-mi împlinit...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului care mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceste clipe ireale

Aşa o luptă grea, aşa o tolbă plină de săgeţi,
Pe câmpul ăsta verde, o mână de poeţi
Vânează conţinuturi de disperate fapte,
Popoarele luminii inconsecvent inapte,
Înghesuite toate, pe baricade sparte,
Au mâinile legate, cu semnele de carte;

Aşa război de negru, cel inutil război,
O mantie nefirească de amăgit eroi,
Într-o atât de strâmtă cădere-n libertate,
De pe versantul vieţii, cu mâinile la spate
Şi nu măcelul este proba că poţi a fi erou,
Cât dansul unor săbii, în ritm de bolerou,

Care dintotdeauna e împărţit în acte,
Atat de-amorf listate în nude artefacte;
Astăzi eroii lumii sunt doar un boţ de humă,
Născuţi în eprubete, nu de a lumii mumă,
Lipseşte din desaga-le lipită de spinare,
Bastonul maresalului din timpuri ideale..

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizică

Sunt lacrima celor ce n-am putut fi
râsul celor ce am ales sa fiu
sunt dorul lucrurilor
pe care nu le-am uitat
şi uitarea celor
ce n-au vrut să mi se-ntâmple
nostalgia a ceea ce am fost
speranţa celor ce vreau sa devin
iubirea pentru tot ce pot simţi

Sunt clovnul - mai liber decât regele
stropul lui DUMNEZEU
picurat peste un petec de viaţă
crucea pe care o mângâi în fiecare zi
mâna întinsă cerşind mai multă lumină
sunt versul rostit în mijloc de iarmaroc
sfârşitul fericit al propriei mele poveşti

Sunt tot ce mi-a fost dat să fiu
dincolo de ceea ce
am dorit sa fiu
şi n-am putut fi

poezie de Alina Beatrice Chesca (21 iunie 2006)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie

Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.

Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Aşa de repede trece!

Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingăşie
Când suntem în doi!

Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.

Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuţei mele.

poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Vrei să spui că încă nu ai sărutat-o?
Dawson: Nu e vorba despre sărut, Joey. Este vorba despre drumul până acolo, crearea unei magii.
Joey: Jen se dă în vânt după această logică ameţită inspirată din filme?
Dawson: Nu este nicio logică ameţită, este romantism.
Joey: Este învechită, Dawson. Sărut-o odată, bine? Treci la următorul nivel, este timpul.
Dawson: Nu este atât de simplu. Este vorba despre crearea momentului potrivit. Şi trebuie să fie plănuit cu muzica şi replicile potrivite.
Joey: Nu poţi planifica un sărut ca pe o scenă dintr-un film.
Dawson: Ba sigur că poţi.
Joey: Nu este realitate, Dawson. Filmele astea la care te uiţi sunt imagini false care nu există dincolo de hotarele Hollywood-ului.
Dawson: Nu e adevărat. Sunt imagini născute în realitatea imaginaţiei.
Joey: De unde ai mai scos-o şi pe-asta?
Dawson: Toată lumea consideră că filmele sunt pură imaginaţie, dar nu trebuie să fie aşa. De azi înainte. Se poate să fie ca în filme. Trebuie doar să creezi tu acea realitate. Acea scenă de pe plajă o poţi trăi chiar tu.
Joey: Hmm, nisip în pantaloni. Raiul pe pământ.
Dawson: Tocmai atitudini ca a ta împiedică poveştile de dragoste ca cele din filme să devină realitate. Eşti mult prea cinică.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Doamne, această vineri, infernal de tristă,
În care neajutorat implor, rezistă
Iisuse! Toate le vom duce,
Eliberează-te de cuiele din cruce!

Dar la ce bun, cu ce folos,
Tu omul cel mai luminos
Să te mai dărui pe pământ,
Acelora ce nu au sfânt

Nimica?
Mă dezmiardă frica
Cu ghearele de aspri spini,
Iisuse numai cei puţini

Au mai rămas
Sa ducă-n spate limbile de ceas,
Ca pe tăioase cruci
De umbre, peste cojile de nuci;

Vindecătorule, sunt bolile aici prea vii,
O lume fără de copii
Se naşte,
Oaia rătăcită paşte

Pe un ogor de aur, fără de întoarcere,
Stau şi privesc prin gratiile de carcere,
Toţi luptătorii de vreodată,
E lumea mult prea vinovată

Să o mai faci cumva luptată;
Mai naşte-te Iisus o dată!
Înalţă-te cât mai curând
Ridică mieii rând pe rând

În nori,
Aici, ne tot ucid pastori.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!