Aici

Doamne, această vineri, infernal de tristă,
În care neajutorat implor, rezistă
Iisuse! Toate le vom duce,
Eliberează-te de cuiele din cruce!

Dar la ce bun, cu ce folos,
Tu omul cel mai luminos
Să te mai dărui pe pământ,
Acelora ce nu au sfânt

Nimica?
Mă dezmiardă frica
Cu ghearele de aspri spini,
Iisuse numai cei puţini

Au mai rămas
Sa ducă-n spate limbile de ceas,
Ca pe tăioase cruci
De umbre, peste cojile de nuci;

Vindecătorule, sunt bolile aici prea vii,
O lume fără de copii
Se naşte,
Oaia rătăcită paşte

Pe un ogor de aur, fără de întoarcere,
Stau şi privesc prin gratiile de carcere,
Toţi luptătorii de vreodată,
E lumea mult prea vinovată

Să o mai faci cumva luptată;
Mai naşte-te Iisus o dată!
Înalţă-te cât mai curând
Ridică mieii rând pe rând

În nori,
Aici, ne tot ucid pastori.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse, frate-al meu în răstignire

(Biblia spune că azi, la Ierusalim, Iisus i-a biciuit pe cei care făcuseră din Casa Tatălui Său peşteră de tâlhari!)

Iisuse, frate-al meu în răstignire,
Ce-ai biciuit tâlharii-n templul sfânt,
Mai vino, să aduci o mântuire
Bisericii pierdute pe pământ,

În care ochiul dracului adună
Averea pentru iudele ce-ţi vând
Şi chipul şi-a Ta Cruce împreună
Cu închinări ce-ţi pun la Cruce când,

Îmi este drumul vieţii la răscruce
Şi, disperat, nu ştiu unde mă duc
Şi-nsingurat în drumul meu, la Cruce
M-agăţ de-un braţ al ei, tot singur cuc,

În tine mi-e speranţa când şi clerici
Sunt diavoli care poartă patrafir,
Mai vino, Doamne, astăzi, prin biserici
Şi toarnă întreg Ceru-ntr-un potir,

Să beau şi eu şi popi, fără de plată
Şi diavolii să crape rând pe rând,
Că dragostea de Tine,-adevărată,
Nu poţi s-o cumperi sau s-o vinzi nicicând!

poezie de Pavel Lică din Trepte spre lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse, frate-al meu în răstignire

Iisuse, frate-al meu în răstignire,
Ce-ai biciuit tâlharii-n templul sfânt,
Mai vino, să aduci o mântuire
Bisericii pierdute pe pământ,

În care ochiul dracului adună
Averea pentru iudele ce-ţi vând
Şi chipul şi-a Ta Cruce împreună
Cu închinări ce-ţi pun la Cruce când,

Îmi este drumul vieţii la răscruce
Şi, disperat, nu ştiu unde mă duc
Şi-nsingurat în drumul meu, la Cruce
M-agăţ de-un braţ al ei, tot singur cuc,

În tine mi-e speranţa când şi clerici
Sunt diavoli care poartă patrafir,
Mai vino, Doamne, astăzi, prin biserici
Şi toarnă întreg Ceru-ntr-un potir,

Să beau şi eu şi popi, fără de plată
Şi diavolii să crape rând pe rând,
Că dragostea de Tine,-adevărată,
Nu poţi s-o cumperi sau s-o vinzi nicicând!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Tine, Doamne

Spre Tine, Doamne azi ridic
Cu umilinţă glasul meu
Şi-n chip de rugăciune-Ţi zic:
- Ajută-mă, că-mi este greu...

Greşit-am, Doamne peste fire,
Greşit-am la pământ şi cer,
M-am complăcut în amăgire
Dar în iertarea Ta încă mai sper!

Asemeni cu tâlharul de pe cruce,
Îmi recunosc în ultim ceas căderea
Şi Te implor, Iisuse dulce,
Să-mi dărui cum ştii mângâierea...

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc mereu

Se duc mereu şi rând pe rând,
Ori mai târziu, ori mai curând,
Acolo unde se duc toţi,
Bunici, părinţi, copii, nepoţi.

Toţi cei ce-n lume s-au născut
Şi poartă-n spate un trecut,
Învolburat într-un şuvoi
Şi făr᾽ de întoarcere înapoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un câine bătrân

Sunt un câine bătrân şi am ani douăzeci,
Nu mai sunt jucăuş şi mă mişc mult mai greu,
Mă apasă pe os toate iernile reci
Şi căldurile mari, ploi şi vânturi mereu.

Azi ţi-e greu să mă ţii şi te chinui prea mult,
Nu aud şi te văd ca prin ceţuri, stăpân
Iubitor tu mi-ai fost, eu credinţa drept cult
Ţi-am jertfit şi din viaţă-n durere apun.

Prea mulţi bani şi vegheri dragul meu, te ucid.
Aş muri să te scap de atâtea poveri,
Nici nu ştiu cum să mor dar sunt încă lucid
Ca să ştiu că n-apuc alte zile de veri.

Simt prin oase cum noaptea mă duce spre ţel,
Nu mai dorm şi visez c-aş putea să mai pot,
Mă visez câteodată acelaşi căţel
Cu mirarea pe faţă răsfrântă pe bot

Te-atingeam şi cu limba călduţă din boz,
Te lingeam cald pe faţă şi tu c-un sărut
Colorai lumea toată-n nuanţe de roz,
Fără cap, tot pe lume părea început...
............................................................
Mă sfârşesc şi mă scurg înspre negrele văi
Să mă duci tot sub nuc unde toţi, rând pe rând,
Au trecut la odihna de veci, câinii tăi
Să lătrăm din pământ în tăcere şi-n gând.

Vom veghea, toată haita de umbre, cu drag
Vom păzi umbra ta până când ai să vii,
Vom păzi să rămâi cât mai mult peste prag,
Te-om iubi chiar şi-n moarte, stăpâne, să ştii!!!

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vreau să fiu iertat

E ceasul de-ntâlnire cu bunul meu Iisus
Când voi mărturisi nevrednicii, păcate,
Stau în genunchi, iar gândul mi-e supus,
Doar sufletul palpită, din aripă se zbate.
Sosi-ta vremea scrisă pe fruntea înserării
Şi Domnul e la uşă, aşteaptă să-i deschid,
Ridic smerit o cruce a rugii şi-ascultării
Ca să alung din preajmă pe veliar perfid.

Mă-ntreb Iisuse Bun, ce bine Ţi-am făcut,
Am stat flămând şi gol vreodată pentru Tine?
Am mers desculţ prin spini cu sufletul tăcut,
Gândind mereu, cum să-ţi slujesc mai bine?
Dar din adânc, conştiinţa, mă mustră fără milă
Şi-mi strigă drept în faţă cât sunt de fariseu,
Mi-arată calea dreaptă şi-o viaţă mai umilă
De vreau să fiu iertat de Bunul Dumnezeu.

Am sufletul, Iisuse, pe-o margine de hău,
Căci sunt smerit pe-afară, dar înăuntru-s gol,
Mă laud cu credinţa, însă am gândul rău
Şi-alerg să fac păcate dând lui Satan obol.
Nu mă lăsa să pier, că neagră mi-e cămaşa,
Ascultă-mi ruga mută şi fii mereu cu mine,
Te rog, Iisuse Doamne, să nu îmi spune aşa:
"Adevăr zic ţie, nu te cunosc pe tine

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp nou

E-o linişte ca la-nceput. Printre nouri,
stelele le număr, toate căte sunt.
Bătaia inimii se sparge-n pământ
şi se-ntoarce-n ecouri.

De-acea, aici, soarele râsare vibrând:
crivăţul lui îmi flutură pletele şi-ncinge danţuri!
Câmpul, în flux, şi-azvârle, pe rând,
hăturile, ca pe nişte lanţuri.

Da, şi le-azvârle ca pe un fum,
ca pe nişte gratii de carcere,
şi ele se prefac în berze, şi plecă pe un drum
fără întoarcere.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Nu te mai rog, Doamne, nu te rog nimic,
las în voia ta timpul meu strivit,
nu te mai rog, Doamne, prea mult te-am rugat
râd şi plâng, visez, cum m-ai depărtat.!

Nu te mai rog Doamne, nu stau în genunchi,
n-aprind lumânarea, nu mă-nchin la cruci,
tu n-ai timp de mine, eşti prea important
şi eşti mult prea mare să vezi din înalt!

Fă Doamne cum vrei, aştept trist în noapte
clipa ta celestă, clipa de dreptate,
o aştept tăcut poate prea gândită,
o aştept să ştii până-i plămădită!

Nu te mai rog, Doamne, stau şi eu la rând,
poate-mi vine timpul până sunt mormânt,
poate am norocul să auzi ce spun,
poate vezi cu ochii şi omul cel bun!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ascultat

Mi-ai spus: devino poezie,
Am ascultat şi uite-acum
Inspir, recit... o feerie
Expir în vers, iubire spun

Mă simt mai bun, parcă un altul,
Mi-e cerul sursă de frumos,
Dinspre pământ privesc înaltul,
Cum plânge lacrimile jos

Nu e doar ploaie, e un cântec,
Al mamelor ce ne-au lăsat
Să coborâm din al lor pântec
Şi să trăim aici, curat

Suntem copii, este o joacă,
Mai şi greşim, poate prea mult,
Lăsând ca timpul să ne treacă,
Din faşă până la adult

Trăim grăbiţi, cumva prea aspri,
Uitând de rostul ce ne-ai dat,
Uitând de stele şi de aştri
Şi de albastrul ne-ntinat

Plecăm prea mult privirea Doamne,
Ne rătăcim în greutăţi,
Uităm de vise şi de toamne,
Ascunşi de suflet în cetăţi

Mi-ai spus: devino poezie,
Am ascultat, o dăruiesc,
E felul meu de-a-ţi spune Ţie
Că sunt aici ca să iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul la Olimp

În continuă schimbare
Este lumea pe pământ.
Unul naşte, altul moare,
Toţi se nasc şi mor pe rând.

Cel bătrân pleacă din lume,
Se duce la locul lui.
Nou născutul mai rămâne
Să trăiască timpul lui.

Ca şi omul, mai dispare
Tot ce creşte pe pământ.
După un timp, iar răsare
În natură, nou veşmânt.

Totul este în schimbare:
Climă, aer, anotimp.
În univers reapare
Mult prea râvnitul Olimp.

poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununa de spin

Când m-ai găsit, Iisuse, zăceam aproape mort,
Fusesem jefuit de bani, de haine şi de tot,
Deşi zăceam acolo de prea mult timp Stăpâne,
Doar Tu m-ai cercetat şi am văzut că-i bine.

Cu mila Ta cea multă de răni m-ai lecuit
Şi de-atunci Milostive prin lume Te-am însoţit,
Am sorbit învăţătura din graiul Tău cel sfânt,
Ţi-am văzut minunile făcute pe pământ.

Am ramas uimit când pe morţi Tu i-ai înviat,
Pe orbi, pe şchiopi, pe muţi, pe toţi i-ai vindecat,
Din voia Ta divină şi numai cu cuvântul
S-a potolit marea, s-a liniştit şi vântul.

Când Te rugai acolo pe Tine Te-am văzut,
În grădina din Ghetsimani când Iuda Te-a vândut.
Am plâns cu lacrimi amare apoi când am aflat
Că fără pic de milă la moarte ei Te-au dat.

Te-am însoţit, Iisuse, la moartea Ta de chin
Şi-am sărutat cu durere cununa Ta de spin,
Ea astăzi e la mine, e comoara ce-o iubesc,
Am să Ţi-o dau, Iisuse, când am să Te-ntâlnesc!

poezie de Constantin Rusan din Vino, Doamne
Adăugat de Constantin Rusan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edenul tău

Sunt umbre de crânguri ce-mi umblă prin gânduri,
Ce urcă coboară în muguri de seară,
O seară a lunii -oglindită în ape,
În apele care- au uitat să adape.

Sunt ceruri de stele, pierdute, rebele,
Uitate în ochii speranţei predate,
Senini prima oara dar care- au murit,
Când visul uitării din ei s-a ivit.

Sunt coase tăioase ce rup rădăcini
De suflete blânde şi muribunde,
Ucid flori şi iarbă şi toarnă venin
Pe rana vâltorii din anii ce vin.

Superba trăire leşin, nemurire,
Ne frânge fiinţa trădându-şi dorinţa,
Închide-mi tăgada-n cămaşa de forţă,
Aprinde-mă dragoste ca veşnică torţă,

Prin focul rotundei salvări nenorocul,
În cercul de spaimă ce visuri îngaimă,
Prea mult împarţită- ntre bine şi rău,
Eu pot fi coşmarul sau Edenul tău.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri răzvrătiţi

Se trece lin în taină, prin zbaterea de gene,
Timpul ca picătură vie din pustiu,
Trăiesc precum m- aş fi născut mult prea devreme
Sau pentru mine, uneori, mult prea târziu

Sunt obosită şi mi-e grea durerea lumii,
Şi neputinţele ororilor care-n acelaşi cerc,
Ne mistuie pe toţi sau doar pe unii
Pâna la ultima făptură blândă dar încerc

Să caut o lumină- n intuneric unde sfinţii,
Fără de văz ne-mpart atingerea- n făpturi,
Fără de-auz se mişcă tremurând în bezna minţii,
Vocale- n vocile deschiselor lor guri,

Mult mai târziu, la mii de ani, după apocalipsă,
Trezită din genunea de aburi fumurii,
Fără ca nimeni pân-atunci să-mi fi simţit vreo lipsă,
Aş învia cu disperare, înfiind copii,

Mi-aş înfia părinţii, mi- aş înfia iubirea,
Despotcovind în gându- mi toţi caii potcoviţi,
Potcoavele le- aş sparge, ca ea, nefericirea,
Să nu transforme-n oameni, îngeri răzvrătiţi.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco (20 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă poveste

La liman m-ai scos IISUSE al meu
Din mocirla-n care am bălăcit
Cu isop curăţind păcatul greu
TU, inimă curată mi-ai zidit!

Cât voi trăi pune-voi mult zel
A te cinsti cu sârg IISUSE
Voi fi mult- Milostive, blând Natanael,
Cu aceleaşi vechi şi tot mai noi resurse...
O, IISUSE preadulce, HRISTOASE IISUSE!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Iisuse, eşti speranţa mea

Lacrima din ochii tăi, Iisuse,
În palma mea a căzut.
Sângele tău sfânt
În apă limpede s-a prefăcut.

Rănile tale şi pe mine m-au durut.
Ştiu că-ai fost vândut cu un sărut
De un ucenic pe care l-ai iubit mult,
Căci aşa a fost scris de la început.

Iisuse, într-o zi din nou ai să vii,
Căci tu eşti cel de pe urmă şi cel din întâi.
Eu la tine mereu mă voi ruga
Tu, Iisuse, eşti speranţa mea.

poezie de Vladimir Potlog (6 noiembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse

Iisuse, te cobori prin noi
În sfântă zi de sărbăore,
Dar azi suntem la suflet goi,
Nu avem nici o alinare.

Oh, străluceşte Tu, Iisus,
Când te cobori printre morminte!
Lucirea noastră a apus...
La Tine noi vom lua aminte.

Ni-i crucea grea, suntem un ceas
Secunda-mir clopot ne e...
Doar Tu venind cu-a Ta sfinţire
Ne poţi ierta greşelile!

Ţi-i trupul împărţit în lacrimi,
Din cer iertare ne-ai adus,
Dar noi nu-ngenunchem la cruce...
Durerea nu ne-a fost de-ajuns.

Tu moartea ai călcat, Iiuse,
Noi nici nu ne putem ierta...
Războaie reci sunt astăzi duse,
De diavoli, împotriva Ta.

Ne fă mai buni, dă-Ţi trpul iară
Spre curăţire de păcat,
Acelor ce-au crezut în Tine
Şi în lumină au sperat.

În sângele prelins pe cruce
Lasă o lacrimă de-a Ta!
Iartă Iisuse păcătoşii!
Din trupul Tău noi vom mânca...

Se-aude în întreaga lume
Iisus Cristos a înviat
Şi plâng în cinuri credincioşii
Şi-n rugi de-un timp te-au îmbrăcat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triste sărbători

Când primii fulgi
Au căzut pe pământ,
Stau la fereastră
Mă-ntreb, cine sunt?

Spune-mi tu Doamne
De ce ai uitat
Să-mi dai o rază
Din tot ce-am visat?

Unde s-au dus
Anii mei, rând pe rând?
Mă văd copil
Lângă brad colindând

Părinţii oare,
Unde-au plecat?
Mă-ntreb în noapte;
Ce viscol i-a luat?

E iarnă afară,
E iarnă şi-n gând
Aud peste tot
Clopoţeii sunând

E sărbătoare,
Dar, fără folos
La mine de mult
Nu mai vine vreun moş.

poezie de Stefan Băiatu (14 decembrie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliul

Eu port un doliu-n suflet, cât o mare
Cât un ocean, sau şapte... nu mai ştiu
Simt doar un dor imens să vă tot scriu
Şi v-aş aduce scrierile-n zare...

De doliul meu îi pasă numai Celui
Ce m-a zidit, cândva, boţ din pământ
Pe El îl port în inimă şi-n gând
Şi într-o zi, voi duce toate Lui...

În doliul meu sunt amintiri nescrise
Cu doi părinţi, patru bunici plecaţi...
Opt străbunici sub glie şed uitaţi
Cândva, or învia din manuscrise...

De doliu... dor... şi dragoste... durere...
Din apă şi pământ, sânge şi aer
Înveşmântaţi cu firul tors din caier
Stau toţi strămoşii noştri, în tăcere...

Vine Crăciunul... şi Hristosul vine
Încă o dată să ne amintească
Cum noi, cu-a noastră fire pământească,
Îl răstignim, repetitiv, cu Sine...

Şi Îl abandonăm, Singur, pe cruce
Nu-i dăm tovarăşi măcar doi tâlhari
Sau măcar doi înalţi funcţionari
E lumea la o tragică răscruce...

Crăciunul... naşterea din nou... sluţite
Sunt noţiuni, cumva, fără substanţă
Prea "sfântă" şi prea goală ignoranţă
În lumea de morminte văruite...

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 20 Decembrie 2021 (20 decembrie 2021), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!