Celor ce scriu
Celor ce scriu mă închin, îmi sunt frați,
Multe orașe sunt neasaltate,
Din turn rotiți privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumusețea, spaima, totul.
Nicio simțire nu-i prea departe.
Celor care își dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelație,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-și mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuți, lunecători"?
O, nu. Prin viață nu vom trece nerăniți.
Iar uneori mai învățăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se șopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu și eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să lași în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic și Dumnezeu
Este doar o diferență de nuanță.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.