Geografia fără cuvinte

Doar zăpezile veşnice care
sunt mai vechi decât istoria
nu pot fi încadrate în aceasta
deoarece
despre zăpezile veşnice
nu s-a putut spune niciodată nimic în plus
de ceea ce sunt astăzi...
Geografia prin ce nu poate fi schimbătoare
sau înşelătoare?
De la o zi la alta,
Pământul poate fi umed sau uscat;
apele pot ieşi din matcă sau seca;
plantele pot fi verzi sau uscate,
însă zăpezile veşnice au fost întotdeauna
şi sunt de asemenea reci
şi unicele prin alcătuirea care
n-a înşelat aşteptările...

Geografia fără zăpezile veşnice
se poate menţine viabilă doar
punând în plan cimitirele
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...

poezie de Vasile Dan Marchiş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă unicornii trăiesc printre zăpezile veşnice de pe linia ecuatorului, este clar de ce lumea ştie atât de puţin despre ei.

citat din Odell Shepard
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboară –
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri şi dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Şi se aşează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalţ prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise şi în început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt liber să visez că sunt liber

precum o gâză prinsă-n lumină
(nu voi şti niciodată dacă era dispusă să ardă)
...............................
poate nici Isus nu era pregătit de crucificare
...............................
doar din când în când rătăciţii mai împart speranţa
ereticii doar vin şi pleacă ca la un job regulat
nu ca o scuză pentru cine ştie ce războaie
doar aşa ca să nu moară de plictiseală
între două veşnicii
iar eu îmi strig dorul de primăvară prin tine
ca să uit de toate zăpezile acestea cenuşii
ca şi cum doar împreună putem elibera fulgii
din strânsoarea gravitaţiei

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada doamnelor din alte vremuri

Pe ce meleaguri, unde mi-s
romana Flora, cald încânt,
Archipiada şi Thaïs
ce-s vere bune prin orând?
Echo ducând orice cuvânt
spre larg, în zvoană murmurată,
frumoasă coz?... Dar unde sunt
zăpezile de altădată?

Unde-i mintoasa Helois
de dragul cui, scornit şi-nfrânt,
Pierre Esbaillart, la Sainct-Denys,
purtă monahicesc veştmânt?
Şi unde-i Doamna ce mormânt
făcu din Sena-nvolburată
lui Buridan?... Dar unde sunt
zăpezile de altădată?

Şi Doamna Blanche – un crin deschis,
neîntrecută-n caldu-i cânt,
Lungana Berthe, Bietris, Allys,
sau Harembourges în Mayne tronând?
Şi Jehanne ce-n Rouen s-a frânt
pe-un rug în flăcări? Prea Curată,
unde-s acum?... Dar unde sunt
zăpezile de altădată?

Închinare:
Pe unde-s, Doamne, şi de când,
nu căuta! Cheia-i păstrată
în versul meu:... Dar unde sunt
zăpezile de altădată?

poezie clasică de Francois Villon din Le Testament (1461), traducere de Neculai Chirica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scuturau zăpezile

Se scuturau zăpezile prin crânguri
Când noaptea-nspre lumină galopa,
Pe dealuri norii coborau prin grinduri
Şi frigul taina nopţii estompa,

Doar vântu-şi flutura prin nori marama,
Pădurea-ncremenea în cerc de foc
Când ielele în noapte-şi cântau drama
Iar stelele plângeau de nenoroc,

Din soarele căzut în întuneric
Când rădăcinile urcau spre cer,
Se ridicau într-un discurs homeric
Cuvintele-ngheţate-n groaznic ger,

Iar peste-oceanul alb, prins în lumină
Cocoşii au cântat... parcă demult,
Vestind cuvântul care o să vină
Să reaşeze-al timpului tumult,

Se scuturau zăpezile pe dealuri
Uitându-şi rostul lor în stânci pătruns,
Seminţe răsăreau drept idealuri
Şi se urcau în sufletul ascuns.

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul şi viitorul sunt specii născute din timp, pe care noi, fără să ne dăm seama şi pe nedrept, le atribuim esenţei cele veşnice. Noi spunem despre aceasta: "a fost", "este", "va fi"; însă în realitate numai "este" se potriveşte pentru ea.

citat celebru din Platon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu resemnaţii scriu istoria, ci cutezătorii ei. Prin aceştia, neamurile sunt veşnice.

Corneliu Coposu în 163 de vorbe memorabile (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kameciatca

tu inorog bătrân
pe un aisberg alb
de preistoric
în zăpezile veşnice
de gheaţă ale timpului
ai oprit trenul
deversând din el
poeme-versuri
acum răsar pintre noi
înălţându-se în puls de inimă
fierbinţi
dezgheaţă vreascuri-gheaţă
şi...
sub răsărituri-apusuri
aprind totul
din sufletul tău
chiar dacă
este numai gheaţă

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri ucise pe pământ

Doar amintirea poate să-ţi măsoare
Prin viscolul plecării fără sens,
Clipa în care-ai inventat ninsoare
Peste destinul ce ţi l-ai ales.

Doar amintirea te mai ţine minte,
Şi-ţi caută în cioburi de oglinzi,
Sărutul îmbrăcat în vechi veşminte
Cu care iernii veşnice te vinzi.

Şi dacă nu-ntelegi, de vină nu e
Răceala ce-ai lăsat-o în cuvânt,
Ci... poate, o greşeală care-ţi suie
La cer, iubiri ucise pe pământ.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există prietenii şi duşmănii veşnice, ci numai interese veşnice.

citat clasic din Winston Churchill
Adăugat de Dana Radulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai adânc decât marea în gânduri

Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici şi vântul.

Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopţii.

Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viaţă-n seminţe
ouă de păsări pe socluri de piatră
şi cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.

Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roţi
şi-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.

Singurătatea mea ţi-o las vamă
pentru un surâs care topeşte zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care este nădejdea cea mai nestrămutată, fără greşeală şi vrednică de crezământ a creştinului celui adevărat? Nădejdea vieţii veşnice şi a răsplăţii veşnice. La împlinirea ei au ajuns toţi cei care s-au nevoit întru adevăr după duhul Bisericii şi al tuturor sfinţilor.

citat din Sfântul Ioan de Kronstadt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Biletele de tren sunt numai dus,
Întoarcerile sunt o întâmplare
Deşi le căutăm cu disperare
Şi ne-agăţăm de clipe ce s-au dus.
Biletele de tren sunt condamnate
Să poarte-n ele numai erezii,
Le-ascundem uneori în poezii
Iar alteori le declarăm uitate.
Călătorim cu veşnice poveri
Din amintiri vremelnic deformate
Şi căutăm soluţii, cât se poate,
Prin mantii de nădejde şi prin seri.
Coincidenţe uneori bizare
Privesc fără de veste înapoi,
Se-mpiedică de nefirescul noi
Ce ne surprinede încă şi ne doare.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petit, poetul

Seminţe într-o carcasă uscată, tic, tic, tic,
Tic, tic, tic, ca insectele când se încaieră –
Iambi plăpânzi treziţi de briza puternică –
În timp ce în brazi se cântă o simfonie.
Sonete, rondele, villanelles, rondeaus,
Balade contabilizate sub umbra aceloraşi vechi refrene:
Unde sunt zăpezile şi trandafirii de altădată?
Şi ce este dragostea, dacă nu o roză care se ofileşte?
Viaţa din jurul meu aici, în oraş:
Tragedie, comedie, valoare şi adevăr,
Curaj, permanenţă, eroism, ratare.
Totul la vedere, şi, Doamne, ce cărări bătute!
Pădurile veşnice, păşunile, torenţii şi fluviile
Mi-au rămas întreaga viaţă indiferente.
Sonete, rondele, villanelles,, rondeaus,
Seminţe într-o carcasă uscată, tic, tic, tic,
Tic, tic, tic, iambi piperniciţi –
Şi în vremea asta Homer şi Whitman dau năvală, fremătă prin brazi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima mea constatare e că trăiesc mai mult prin gândurile mele ce ajung în minţile altora, decât prin omul care sunt. Cu alte cuvinte, percepţia despre mine e mai reală, decât eu, fiinţa. Doar eu mă simt, ştiu cum sunt, ceea ce vede altul e doar cât poate el înţelege din ceea ce proiectez eu asupra lui.

A.I. Raluca Băceanu în eseul "Constatări la 18 ani" (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-ai ghicit secretul? Nu te duce capul să identifici sursa perseverenţei care a făcut ca blestemul să apese asupra alor tăi răstimp de şase secole? Nu ţi-am povestit eu despre elixirul vieţii veşnice? Nu ştii că secretul Alchimiei a fost descoperit? Ascultă-mă, eu sunt! Eu! Eu, care am trăit şase sute de ani doar ca să-mi duc la bun sfârşit răzbunarea, fiindcă eu sunt Charles Vrăjitorul!

finalul de la Alchimistul de H.P. Lovecraft (1908), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi primăvara vine

Ni se topesc zăpezile din suflet
Şi tandri ghiocei... ne ispitesc,
Înspre cărările, fără de umblet,
Când bate ceasu-acela nebunesc.

Vor înverzi poienile... şi dealul,
Înmuguresc copacii, ca un gând,
Speranţele-mi sfidează... irealul
Şi primăvara vine fremătând.

Pierdută-i neaua ultimei clipite,
Au înflorit... nostalgici vestitori,
Tăcerile-s prin crânguri rătăcite
Şi-n dulcea simfonie de culori.

E soarele-mpărat peste destine,
Zăpezile se duc... înspre soroc
Se pare că nimic nu le reţine
Şi primăvara vine... ca un foc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile roşii

În parcul
unde mor castanii
florile nasc
petale negre

zăpezile roşii
nu pot naşte
flori albe...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turme de frunze

Viorile vor cădea uscate
Ascultaţi cântecele
Verzi ce ne sunt adiate
Unduindu-ne genele

Ce nouă, ne vor fi uscate
In iarna ce ne v-a veni
Cu geruri de bătrâni
Şi ridurile săpate

De vânturile noastre
Cu zăpezile suflate
De noi în noi in vifore
Turme de frunze uscate...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!