Simfonia toamnei

Se pregăteşte creanga pustiită,
Ca să-şi primească dalba ei ninsoare
Să-şi pună candelabre-n loc de floare,
Visând la primăvara însorită.
Din fiecare mugur care doarme
Se simte pulsul toamnei răzvrătite
Şi-, n frunzele ce-aleargă răvăşite,
Divina simfonie piere-n larme.

Se pregăteşte inima ciobită
Să-nalţe-n Ceruri ruguri de lumină,
Şi-, n suflet, amintirile suspină
Că anii au trecut ca o clipită.
Nisipul din clepsidră parcă-i aţă
Şi scurge, ritmic, în secunde clipa,
Pe stânci golaşe se-odihneşte-aripa,
Iar tinereţea zace-ntr-o fâneaţă.

Se pregăteşte stolul ca să plece
În locuri cu verdeaţă şi mult soare,
Dar ţese-un foşnet de mătase-n zare,
Sfidând un vânt rebel şi-o ploaie rece.
Din fiecare ţipăt de cocoare,
Se-nalţă-un dor de noi şi de iubire,
Şi-, n Paradisul toamnei, în potire,
Ne cântă Liszt, de-o vreme, peste mare.

Se pregăteşte-o altă filă-n carte
Să scrie la răscrucea toamnei noastre
Un cânt duios metaforei albastre
Şi visuri noi în crengi şi frunze moarte.
Copacii goi se clatină a rugă,
Ne pun în simţăminte iar iubirea,
Iar Cerul ne aduce împlinirea,
În frunza toamnei dusă la ierugă.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când frunzele toamnei

Când frunzele toamnei paşesc către moarte
Şi-un ţipăt de jale răzbate departe,
Întrega fiinţă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.

Şi verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golaşe şi seva usucă.

Şi eu simt că-s frunză pustie şi rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmaşă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ritmul toamnei

În ritmul toamnei, trec toţi anii mei,
În ritm de vals, cad frunze pe-alei,
În trei culori, în zeci de nuanţe,
Împlinesc vise ce nasc speranţe...
Copacul plânge, când frunza ce pleacă
Îi fură IUBIREA de-o vară întreagă.
Cu apă de ploaie îşi spală tristeţi,
Zâmbind primăverii, în noi dimineţi.
Aflând reînvierea, 'şi păstrează IUBIREA,
Nimic neştergându-i din sevă-amintirea...
LUMINA 'i-alină cântecul stins
De iarna tristeţii-n tăcerea ce-a nins...
În ritmul toamnei, trec toţi anii mei
Ce-mi numără paşii, mereu, tot mai grei...
Se-aşază cu mine, la ceas de amurg,
Pe banca IUBIRII... senini, lacrimi curg...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul toamnei

Mă îmbrăţişează toamna cu negurile ei,
Şi rece îmi aşterne sărutul ei pe frunte,
Cu ramuri desfrunzite pe vechile alei,
Mă mângâie încet prin tâmplele cărunte.

Şi şoapte la ureche, cu buzele de vânt,
Îmi rosteşte prin frunzele îngălbenite,
Din fiecare freamăt, din fiece cuvânt,
Tâlcuri încerc să-i prind cu mâinile pripite.

Parfumul ei de brumă şi de crizanteme,
Îşi face cuib în mine şi mă ispiteşte,
E vreme de iubire şi-i vreme de poeme,
Sărutul toamnei mă inspiră şi mă linişteşte.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poarta toamnei

În poarta toamnei tainic bate vântul,
Strângând în braţe frunze din hogaşe,
Iar ramurile pomilor, golaşe,
În peticit strai i-au vestit debutul.

Ea-şi numără nerăbdătoare rodul
Si turnând vinul dulce în potire,
Închină pentru-a frunzelor nuntire,
Ce-n ceas târziu şi-au acceptat exodul.

Ecoul rătăcind prin văi mai strigă,
Dar glasul lui se pierde în pustie,
Descătuşând şi ultima verigă

Ce păstra vara-n vârf de ierarhie,
Până pumnalul toamnei să se-nfigă
În pieptu-i crud, fără anestezie.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul surprizelor

e festivalul toamnei cu târg de bunătăţi
preparate gustoase îmbie cu arome la ospăţ
recoltele bogate s-au strâns din cetăţi
timpul e generos, vesel şi pus pe răsfăţ.

liniştea asigură armonii în familii
romanţele toamnei răsună pe dealuri
marea fericirii creşte perle-n cochilii
valuri de speranţe îmbrăţişează maluri.

prune pentru ţuică mustesc în butoi
în vaste livezi gutui au dat în pârg
toamna pregăteşte surprize pentru noi
bunăstarea se extinde în fiecare târg.

viaţa e satisfăcută în vise şi nevoi
căci timpul toată vara a trudit cu sârg.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurul toamnei

Aurul toamnei a-ndulcit sărutul,
Palme-ndrăzneţe visele cuprind
Şi frunzele acoperind pământul,
Tainici fiori... în suflete... aprind.

Sfioase raze... te ating... rotunde,
Lipindu-se de trup... ca un păcat,
Şi-o ploaie de ispite... se ascunde
În răsuflarea şoaptei... sacadat.

Aurul toamnei... visele seduce,
Ca o romanţă galbenă-n amiezi,
Care extravagantă... ne conduce
Spre poarta neştiutelor... livezi.

Apare vântul... blondelor regrete,
Bodogănind cuvinte făr-de sens
Pe-alei de dor şi pasiuni secrete,
Când aerul se-ncinge... şi e dens.

Amurgul de aramă... ne sfinţeşte
Cu farmecu-i de amant cuceritor,
Ce-aruncă înspre cer cavalereşte
Aurul toamnei... magicul amor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am trecut prin timp, ca pasărea în zbor,
Încă mă înalţ către cer, spre Soare
Şi iubesc cu foc orişice ninsoare,
Ploile de vară şi al toamnei nor.
Am ţesut în ani pânze către stele,
Clipele-au brodat noduri de lumină
Printre paşii mei, prinşi într-o grădină,
Unde înfloresc gândurile mele.
Ceasurile grele au ucis dureri
Şi-n petala rozei au strivit licori,
Iar din deznădejde mi-am făcut comori
Pentru noaptea albă, care-mi dă puteri.

Am dansat doar valsul ce-a născut în noi
Un poem sublim nopţilor cu lună,
Iar sărutul cald l-am urcat pe-o strună,
Din iubiri să crească frunze de trifoi.
Am trecut prin Iad, măsurând cuvinte,
Invocând tot Cerul să coboare-n noi
Şi-n amurgul serii, contemplat în doi,
Am născut în Rai orizonturi sfinte.
Am trecut prin ore ca un bun creştin,
Înotând prin mare-albastră de visări
Şi-am închis în palme ploile din nori,
Să pictez azurul cerului marin.

Timpu-a ars pe ruguri ora din Apus,
Dorul din cuvinte, din iubiri şi cânt,
A stins vântul iute pe tărâmul sfânt,
Întinzându-mi aripi să mă-nalţ mai Sus.
Am trecut prin ani şi-am urzit cărarea,
Ca s-o pun în lada clipei de apoi,
Domolind furtuna ce se iscă-n noi,
Doar cu ruga sfântă ce pictează zarea.
Răsăritul verii l-am urzit în cânt,
Iar Apusul toamnei sună-ntr-un refren,
Pune o romanţă într-un nou catren
Şi un tango clasic îl topeşte-n vânt.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud vuind al toamnei vânt

Aud vuind al toamnei vânt.
Copaci din frunze-ngână-un cânt.
Nu-i vesel cântul, e-un jelit,
Iar eu ascult pătruns de dor,
Visând la anul viitor
Când iarna se va fi sfârşit.

Parcă mi-e gândul chinuit
Când văd frunzişul răvăşit
Şi-n noaptea cu năpraznic frig,
În care ore greu mai bat,
Mi-e glasul stins şi sugrumat;
Nu pot tristeţea să îmi strig.

În piept se zbate un suspin
Ştiind că timpul, asasin,
Crengi nude-mi va lăsa în loc,
Gonindu-mi frunzele-n pustiu,
Iar păsări pleacă-ntr-un târziu,
Cât timp mai curge apa-n scoc.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşnetul toamnei

Pe vechea alee cu dale
sunt frunze purtate de vânt
ce cântă o doină de jale
în foşnet ce pare descânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

iubito, vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
să ascultăm cântecul toamnei
cum bate vântul în fereşti.

un psalm cântat duios de îngeri
îngână sferele albastre
şi se -mpletesc cu dulci romanţe
din tinereţea vieţii noastre.

când luna –nnebunea pe cer
şi noi într-o iubire sfântă
stăteam la poartă nopţi întregi
ascultând frunzele cum cântă.
astăzi când timpul a trecut
şi zilele ne par mai grele,
nu ne-au rămas decât poveşti
şi-n degete două inele.

când toamna trece peste noi,
ca piaza reaua din poveşti,
aş vrea să dăm ceasu-napoi
şi, Doamne, să ne-ntinereşti!

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă fără decor

E toamnă, iubite,
Afară şi-n gând,
Sunt frunza ce cade,
Iar tu-mi eşti pământ;
Aştepţi să te-acopăr
Cu suflet şi dor
Şi vrei să fiu iarăşi
Al toamnei decor.

Nu pot azi toamnei
Să-i fiu o podoabă
Căci frunza căzută
Pe tristul pământ,
E arsă de soare
Rănită de ploi
Ucisă iubite....
De frigul din noi.

poezie de Angelina Nădejde (15 septembrie 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununa toamnei

Plânsul îngerilor
a strâns lacrimile
în cununa toamnei
pusă peste fruntea copacilor
deveniţi regi
cu simbolul soarelui
aurit în frunze

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se eliberează certificatul de garanţie al toamnei

Toamna ţi se strecoară-n trup,
îţi ucide glezna veselă
şi caişii din vis,
te obligă să faci dragoste
în locuri nepermise
cu ultimul foşnet de-aripă.

Şi râde nespus
cu toţi plopii crescuţi pe umăr,
cu sângele frunzelor
aburind cireşele-n inimi.

Mâinile cerşetorului
nu mai găsesc loc
să împartă fericirea
fărâmii de pâine
nici semne de carte pentru ploi.

Pentru îngerii fluturilor apuşi
certificatul de garanţie al toamnei
se eliberează în suflet..

poezie de Elena Laura Bumbac
Adăugat de Elena Laura Bumbac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

poezie celebră de Iulia Hasdeu (3 octombrie 1887)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile toamnei

Toamna desenează pete aurii
Pe smaraldul verde-al frunzelor de nuc
Pune iar rugină pe frunza din vii,
Stoluri călătoare înspre sud se duc

Se pictează-n roşu frunza de cireş
Şi în rotocoale, desprinsă de ram,
Mi-o aşterne vântul pe sub talpă preş
Şi cu stropi de ploaie îmi loveşte-n geam

Globuri ca de ceară atârnă-n gutui
Şi miroase-a prune coapte, violet
Iar prin vii se-anină struguri brumării
Graurii şi mierla cântă în duet

Râde-n dumitriţe azurul din cer
Şi pe crizanteme râde-un curcubeu
Iar grădina pare ca un giuvaier
Din culori de toamnă pe un imprimeu

Când amurgu-mbracă nuanţe violet
Dimineţi cu brumă rece sidefie
Pun pe umăr toamnei stele epolet
Peste roba ei galben-arămie...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumar

Se scurg, din tării, peste ramuri de-arţar,
stropi reci şi grăbiţi să ascundă-n pământ
dureri provocate-n rafale de vânt
pe cerul cu nori din al toamnei amar.

E-o ceaţă lăptoasă de jur-împrejur
şi-n ramuri burează cu ace subţiri
ce-ndeamnă, în seve, să fugă-amintiri
din vremea cu Soare şi frunze-n huzur.

E ud pe alee, şi-n iarbă, şi-n cer,
e recele toamnei, tristeţe, urât,
e-un timp nedorit, nechemat, mohorât,
e ultimul pas din al iernii foaier.

Mai trece-o rafală prin ramuri de-arţar
şi-ndeamnă o frunză la zbor prefăcut
în marea uitare din stratul de lut
al toamnei urâte din luna brumar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aiurea!

a apărut un cer mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele

se revarsă amintirile inundă depărtările orei
supusă ca un câine în zvârcolirea pământului îmbătrânit sub jocul tălpilor
trecut în fiecare noapte cu tine
dincolo de dragoste

cerul se răstoarnă peste această lume
păsări mari şi lacome se-ntind peste trupul pământului
iubirea se prăbuşeşte toată în sine
ca un blestem pe care-l port drept destin

să nu fim trişti
să ne apropiem cu grijă de cuvinte
să nu le sângerăm auzul rănile dor

cade ninsoarea în ferestrele sufletului orb
ce frig ne coboară în noapte

adu-mi liniştea vreau să aud ninsoarea
vorbind la masa cuvântului plin de lumină

aerul şade deasupra abisului
o pasăre purtată aiurea în larg se agaţă de rădăcinile întunericului stârnit de nu ştiu cine
pe cerul mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul toamnei

mă rostogolesc prin câmpul de lavandă
hainele se îmbibă cu parfumul suav
n-am mai trăit frumoasă sarabandă
timpul este receptiv, cucernic, brav.

soarele e blând şi orele au gust
sorb elixirul toamnei ca tot omul
visul se îndulceşte cu un pahar de must
prind rădăcini peste veacuri ca pomul.

vântul împrăştie arome peste dealuri
şi cântece vesteşte din grup de ceteraşi
se umple lumea mea cu terne idealuri
pe drumuri de iubire se fericesc nuntaşi.

râuri de împlinire curg valuri după valuri
azi scriu poemul toamnei pentru înaintaşi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea toamnei

în palmele nopţii suspină un flaut
crinii s-au ofilit în poala grădinii
a plecat mirajul, dar unde să-l caut?
toamna a venit sub pleoapa luminii

fluturi au pierit în grindina rece
nu se mai aude cântec de ciocârlie
berze şi cocori s-au pregătit să plece
urme de mândrie au lăsat pe glie.

dar e vremea nunţilor rost de veselie
mesele-s bogate cu bucate alese
toamna meştereşte iubiri cu măiestrie
timpul ca episcop cunună mirese.

înec melancolia într-un pahar cu vin
înţelepciunea toamnei este dar divin.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul toamnei

Îţi imaginezi ca e totul real,
şi tu eşti conştient de asta,
pentru că eşti o imaginaţie,
când geografia sufletului
îţi arată locuri care îţi iau respiraţia.
Doar când e adevărat,
farmecul trece dincolo de tine.
Ei creează locuri
care se transformă în ochii tăi.
Împreună cu voi noi evoluăm.
Natura ia forma celor pe care-i iubim.
În curând vom realiza
o mare explozie de frunze.
Ritmul aripilor viţei de vie,
cu culorile frunzelor copacilor
şi luna care ne face să ne uitam noaptea.
Natura se întoarce stăpână
a stării noastre de spirit.
Respiraţia noastră pură
se va ridica în nori.
O să fim prinşi de farmecul toamnei.

poezie de Eugenia Calancea (12 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!