Aiurea!

a apărut un cer mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele

se revarsă amintirile inundă depărtările orei
supusă ca un câine în zvârcolirea pământului îmbătrânit sub jocul tălpilor
trecut în fiecare noapte cu tine
dincolo de dragoste

cerul se răstoarnă peste această lume
păsări mari şi lacome se-ntind peste trupul pământului
iubirea se prăbuşeşte toată în sine
ca un blestem pe care-l port drept destin

să nu fim trişti
să ne apropiem cu grijă de cuvinte
să nu le sângerăm auzul rănile dor

cade ninsoarea în ferestrele sufletului orb
ce frig ne coboară în noapte

adu-mi liniştea vreau să aud ninsoarea
vorbind la masa cuvântului plin de lumină

aerul şade deasupra abisului
o pasăre purtată aiurea în larg se agaţă de rădăcinile întunericului stârnit de nu ştiu cine
pe cerul mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eşti aici

soarele din vară a îmbătrânit
are razele obosite
sus muntele cântă orizontul
aripa a căzut frantă pe-o piatră
rănită
nu mai eşti aici
şi-i timpul toamnei peste an
mă uit la păsări cum zboară cerul
mă uit cum se zbate orb văzduhul
în vultur
acum mă prăbuşesc din înălţimi
pentru că nu mai eşti, eu
pentru că nu mai eşti, aici
şi-n noapte plâng întunericul din mine
o lumânare crede-mă mai vreau
o ultimă lumină

ceva îmi spune că-n timpul tău
reală-i iubirea, crede-mă
nu fugi de mine
nu fugiţi voi, zile
nu lăsaţi să plouă cu gânduri în mine
niciodată nu voi mai fi
este timpul iubirii, a trecut vara
acum tu nu mai eşti, eu
acum tu nu mă mai ştii
nu mi-a mai rămas să iubesc
decât pentru todeauna
numai iubirea

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

ia loc, Singurătate!...

ia loc, Singurătate!
e frig în această viaţă de imagini şterse
exil nostalgic cetate episcopală ne-a prins
ţesem pânza clipei mohorâte rembrandiind ca-ntr-o stampă
avem deasupra stele dedesubt întrebări
suntem împovărate de ceaţă uneori de cîte un zbor
sub poarta inimii sub ninsoarea ei
ochii proptiţi de aer pleope
între cuvinte norii cu ochi
vii ne poartă la tâmpla
unui cer îngândurat.

ia loc, Singurătate!
nu suntem singure pe câmpiile de gheaţă o lume
de lacrimi se stinge sub gânduri arhi-tectonice eterne
ca şi moartea piramidei o tristă
privire ne-apasă ne frânge!
aprindem lumânări

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte la masa de scris

ore lungi le petrec la masa de scris
vesele cuvinte îmi străbat fiinţa
în toamna vieţii un vis mi-este promis
care să întregească toată conştiinţa.

în inimă dezvolt sentimente de pace
este menirea mea în acest univers
însămânţez în lume slovele dibace
să schimbe purtarea îngerului pervers.

melancolică-n galben romantică în verde
trăiesc natura toamnei longevivă vivace
îngerii de veghe vreau să mă dezmierde
să trec peste abisuri puternică locvace.

nici o amintire în mine nu se pierde
insomnia nopţii muguri de lumină se preface.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă señora ai grijă

oraşul pare un cer răsturnat
oamenii
asemenea unor pâlcuri de păsări/zidite în zbor
ignoră căderea
totuşi
e iarnă señora/ai grijă
moartea
bate cuie-n pereţi
agaţă bulendre peruci/ nelipsitele-i sfori
scaune goale îşi ţin de urât
mimează inutile conversaţii
la subsol
conducte sparte abur/aer
puţin
în iarna asta
ninge sacerdotal
señora/ ai grijă
ninsoarea
e un alfabetar pentru frig
pe întuneric
vinul inundă buza paharului
mişcări tectonice înfioară pieptul
îmi plimb degetele peste nudul tău
parfumat
te-aprinzi
casa noastră o ia la vale drapată în ruguri
totuşi
e iarnă señora
alunecăm şi noi
ai grijă la tâmple
sunt albe

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost amprente...

Pe lună plină, scăldată viu în râu,
Sub crengile toamnei de aramă, târziu,
Scrumează iubirea în taină,
Sfinte momente,
Iubirea nebună, de modă veche.
#
Între maluri de pădure,
Curge o apă liniştită,
Răsfăţata lună plină
Râde în a ei oglindă.

Din balconul Mioriţei
Fermecaţi privim tabloul
Toamnei arămii din jur;
Lângă masa cea cu brâu,
Salcia pletoasă îşi spală
Pletele şi umbra în râu.

Pe drumul pustiu acum,
Latră un câine speriat
De o bufniţă ce-n noapte,
Pe deasupra i-a zburat.

A fost noaptea noastră,
Doar tu o cunoşti,
De ne-a fost interzisă...
Am fost doi copii proşti;
Dar am scris-o în stele,
Cu versuri de foc, ca marii poeţi,
Îndrăgostiţilor, povestea noastră
Să le-aducă noroc,
Căci iubirea e viaţă sfântă,
nobleţe, putere.

poezie de Valeria Mahok (4 ianuarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă eşti

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

De drumuri lungi şi aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, nişte pasări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă.
Ca nişte lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec rotund

ploaia cade peste mine, peste pietre, pe asfalt.
orizontul e o dungă. tocul meu mult mai înalt
decât limba unui clopot, decât ritmul cardiac.
noaptea rece mă trezeşte ca un zbor de liliac.

ploaia cade peste mine, peste iarbă, pe pământ.
orizontul e o sfoară, zarea lumii un veşmânt.
gândurile mele cercuri pe a lacului oglindă,
ostenite în privire păsările se perindă.

ploaia cade peste oameni. cerul este un bijoi.
e duminică, e vineri sau o altă zi de joi.
orizontul? puncte... puncte... zarea lumii un popas.
gândurile cercuri-cercuri. eu sunt vârful de compas!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexe

răsuflă tăcerea, încremeneşte zarea
pierdută e uitarea în stâncă de piatră
păsări singuratice se pierd în noapte
răsună o apă prin ochiuri de munte
trec oglinzile timpului printre clipe amputate
reflexul cuvântului nerostit, la tâmplele sufletului
pe buze port legenda
în zborul unui pescăruş peste ape
sub raze arse de lună, sună agonic tăcerea
pe pragul sufletului ascult ţipătul vântului
mă chem în taina sacră a sărutului
pe aripi frânte gândul poartă cuvântul
ţipăt de pasăre peste ameţitoare ape
mă cheamă abisul, uitat este visul
fug, în răsfrângerea nopţii pe pleoape
ruga răsună în gând, căutând iarăşi un drum
în altarul sufletului clopotul bate şi bate
suspină timpul în palmă
plânge trupul singuratic pe buze de aramă
peste lac, zbor retezat de păsări sălbatice
seara se întorc la mal chemările
se scutură zările, ţipă depărtările
gândul se frânge pe buze flămânde
plutesc aievea pe ape, biet pescăruş singuratic
în vale plânge oraşul, a jale, nimeni în cale
mă caţăr pe spini spre munţii semeţi
mă ard depărtările, cad, mă ridic, în zbuciumul apei
la final cântam la o lăută
povestea unui om ce a visat odată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsorile alină

Te frământ de-o săptămână-n suflet,... mi-e greu să spun, de-o viaţă!!! Cum aş putea să te conving că am respirat atâta viaţă
făr' de tine, cu inima pe jumătate moartă, ce adormea în fiecare
noapte cu bătăi fugare prin lume, sperând că poate, poate,
o să te întâlnească... Dragostea mea.
Da, inima naşte aşteptări, cu care se luptă toată viaţa!!!
Te frământ de-o săptămână-n inimă, te plimb în sus, te plimb
în jos, te-amestec în sânge, te-ncălzesc apoi în răsăritul soarelui,
te cobor şi te leg de raze, să poţi pleca odată cu el... spre apus.
În zadar!!! Când mila şi iubirea prind rădăcini în suflet, trebuie să
înţelegem că vom pleca cu ele, la cer. Dar... când? Câte ceasuri
voi cumpăra până pe ultimul drum? Câte ceasuri am să te frământ, si câte zile ai să trăieşti în mine, tu?
Am aşteptat nerăbdătoare Iarna, cu speranţa că ea poate
să-mi aline durerea atât de mare, mare cât o livadă de caişi
în care se bat florile unele pe altele, şi fac un jaf... de petale, pe care se odihnesc
apoi păsări, obosite de drum şi de dragoste, respirând
şi-adormind în jarul Soarelui vărsat peste toată suflarea
pământului. Aşa îmi simt sufletul după o zi trăită fără tine, cu toată natura ce-mi mângâie suflarea, până se coboară Luna
cu surâsul ei atât de melancolic, o vrăjitoare a gândurilor,
a sentimentelor, ce te duce şi te-ntoarce, prin tot Universul,
prin toată tinereţea, prin toate amintirile ce-ţi învie în irişi
lacrimi de dor şi mâhnire, că nu te-ai priceput sa-ţi iubeşti
sufletul... la timp.
Înlăcrimată m-aşez pe pragul uşii, astăzi, ca şi în alte ierni,
să privesc cerul tămâios şi parfumat de brazi, de unde aştept
să curgă ninsorile ce-mi poate alina această singurătate,
Singurătatea ce mă săruta în fiecare clipă, neobosită, pe gură.
Mă sărută şi-mi fură tot zâmbetul, tot zâmbetul născut in ziua
când te-am întâlnit pe tine, Dragostea mea.
Era, Primăvară! Toţi zarzării se trezeau şi-adormeau cu noi,
în concertul păsărilor ce cântau, parcă, pentru o nuntă ce nu
avea sfârşitul pregătit.. A fost!!! Acum, e Iarnă!!! Au trecut mulţi ani.
Am îmbătrânit aşteptându-te pe tine, aşteptând ninsorile,
ce au în ele ceva magic, dulce, şi liniştitor, pentru inima mea.
Am aşteptat această Iarnă ca pe o minune, ce poate să îngheţe
streşinile, dorurile, aşteptările, gândurile călătoare, ce-ating morţii,
după care plângem o viaţă întreagă. Sper să-şi facă treaba această Iarnă atât de mult aşteptată.
Ah, ninge!!! Sper să te pierd în ninsoarea acesta Dragostea mea!
Mă doare... şi-această dorinţă, dar altfel nu ştiu cum aş putea
să trăiesc până la Primăvară!
Mă voi ruga la Dumnezeu în fiecare seară, pentru a ţine în frâu
un derbedeu ce mi-ar putea face probleme, un vânt ce mi-ar spulbera omătul in privire si-n suflet, aducându-mi din trecut
toate amintirile cu tine, în care eu te iubeam făr' de cuvinte, în cântul ploilor de Primăvară, în care vântul se scutura bucuros
de noi şi Iubirea noastră. De el am teamă, acum! Dar o să merg
pe vârfuri până mă atinge scutul Dumnezeului meu, scutul ce
poate să mă apere de orice forţă a naturii, supărată pe mine
de nepriceperea mea, de-a te păstra ca pe un talant primit pentru
toată viaţa, singurul meu dar preţios, ce l-am pierdut din braţe,
într-o zi în care cerul mă bătea pe umeri, spunându-mi la ureche;
Cod galben! Pregăteşte-te de vreme rea!
Nu am deznădăjduit! Am ştiut că ninsorile alină orice rană prin
Iubirea Celui ce le-a făcut să mângâie fiecare suflet rămas în grija Lui.

poezie de Adelina Cojocaru (7 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te port în mine

Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,
Te port în trup, în sânii albi şi grei,
Cum poartă rodia sămânţa ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Şi port la gât, nepreţuit şirag,
Strânsoarea cald-a braţului tău drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumină rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în braţe, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu şi-n vis.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea asta...

Ninge! Ninsoarea asta îmi acoperă sufletul...
La tâmple, nămeţii cresc ameninţător.
Nici nu mai ştiu dacă e primăvară
Sau doar visez la lucrul acesta.
Sufletul meu împrumută lucirea stelelor
Îmbibate în sânge, trecute prin foc...
Mi-am călit tăcerea.
Mi-am închis zăpada în tremurul sângelui
Tăvălindu-se prin nămeţi.
Am presărat-o peste cuvintele
Ce purtau încrustate în ele
Patimile lumii.
Îngeri veniţi în oglindă
Mi-au sărutat timpul.
S-a deschis cerul ca o fântână
Şi din mine, a nins peste voi.
Ochiul-planetă a avut viziuni.
Petale de sânge s-au desfăcut
Şi din pumnul cerului
Au alunecat verbele eternităţii - corăbii de vis.
Ninsoarea aceasta a ascuns
Războiul ignoranţei
Şi steagul durerii
Din sufletele, războindu-se cu stihiile
S-a eliberat de cuvinte.
Să ne bucurăm de libertate, de lumină şi puritate!
Suntem ninsoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea acoperă, nu vindecă rănile pământului.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (19 ianuarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina verde

Ca-ntr-o joacă, roteam
braţele ferigii
peste armura-ţi închipuită.

De departe, cuvintele tale alunecau
precum melcii
dintr-un timp amăgit.

Împrejur, ghiceam cu uşurinţă
spasmul siluetelor de fosfor
urmând-ne în noapte.

Fermecător,
pe umerii noştri dezgoliţi
se clatină o lumină verde,
tulburătoare.

Cine se mai recunoaşte oare-n trecut,
iubind?

Peste câmpul cu iasomie
vântul aduce spre împăcare
eşarfe albastre.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină
este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest,
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii,
verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
rupte din culorile anilor vieţii
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac,
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor,
rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
spunându-mi "ai grijă de tine"
ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngeri şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui, cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului,
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină.
Este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest.
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii...
Verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
ruptă din culorile, anilor vieţii.
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor.
Rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
îmi spui: "ai grijă de tine!"
Ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngerii şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină
este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest,
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii,
verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
rupte din culorile, anilor vieţii
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac,
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor,
rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
spunându-mi"ai grijă de tine"
ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngerii şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noapte tarziu...

E noapte si vantul bate mai rece
pe trecatorul care va trece
in noaptea adanca pe-aceasta strada,
unde e ploaie si viata-i amara.

E noapte si ploaia bate mai tare
peste pervaze de dormitoare.
E noapte rece si cerul vegheaza...
sub plapumi calde mai toti viseaza.

E noapte si luna, nu vrea sa mai plece
nici razele-i dalbe in jos sa le-aplece,
e noapte in zare, e noapte departe
dar mie somul vise nu-imparte.

E noapte si-acolo la tine-n mansarda
dar atmosfera ta e mai calda,
e noapte adanca, e noapte ce-ascunde
mana straina ce-ti cade pe frunte.

poezie de Elena Enache
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Înalt şi-ngândurat ca visătorul,
Stând între cer şi-ntre pământ stingher,
Crescui şi eu din veşnicul mister
Din care toate îşi pornesc izvorul.

Când seva urcă-n trunchiul meu de fier,
Adâncul îmi trimite-n foi fiorul
Şi simt că-n mine năvăleşte dorul
Pământului de-a fi mai lângă cer.

Iar cerul peste vârful meu se-ndoaie
Şi svonuri tainice din infinit
O gură fac din fiecare foaie.

Şi-n freamătul de foi nelămurit,
Cu şoaptele veciei se-ntretaie
Suspinele pământului trudit.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!