Citate similare cu Când frunzele toamnei paşesc către...

Când frunzele toamnei

Când frunzele toamnei paşesc către moarte
Şi-un ţipăt de jale răzbate departe,
Întrega fiinţă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.

Şi verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golaşe şi seva usucă.

Şi eu simt că-s frunză pustie şi rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmaşă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Afară-i toamnă ...

Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele îşi foşnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Şi-şi pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzişuri moarte.
E timp destul să răsfoieşti o carte.
Şuviţele tale roşcat-aurii,
Împrăştie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă şi coaptă.
Vântul îşi drege glasul, ca în şoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanţa toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei şi noi;
În suflete e primăvară-n doi.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cu toate astea ...

Doamne, înc-o toamnă răsări din vară!
Iarba mea cea verde palidă-i şi trasă,
Închinându-şi steagul sub greaua-i povară,
Pare că-şi acceptă soarta-i nemiloasă.
Toţi copacii lumii şi-au pierdut vesmântul.
Ramuri speriate tremură golaşe.
Şi-au văzut tot straiul sărutând pământul,
Frunză după frunză, în culori gingaşe.
Păsările zboară-n locuri primitoare,
Până-n primăvară când fac cale-ntoarsă,
Pe aripi de vânturi, pe plutiri de boare,
Când din larga zare, stoluri se revarsă.
Doamne, înc-o toamnă număra-vom iară!
Frunzele sunt stoarse de culori şi vlagă,
Înşfăcate vajnic de a morţii gheară.
Şi cu toate astea, toamna mi-este dragă!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierile de toamnă

Peste mica mea livadă
îmbrăcată ca o doamnă,
Brumele încep să cadă,
semn că vine mândra toamnă.

A căzut din pom o poamă,
lângă ea o frunză moare.
Adierile de toamnă
dau grădinilor culoare.

Alte frunze ce-s surori,
nescuturate de vânt,
Cad şi ele peste flori
aşternute la pământ.

Mărunt se scutură un nor
peste frunzele căzute.
Coboară iarna-încetişor
de pe crestele de munte.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul original este scris în limba română.

Târziu de toamnă

Pe drum mergeam alături. A toamnei melodie
Tăcută se lăsase cu seara peste vie;
Prin codrul de rugină, pe pajiştea pustie,
Simţeam acelaşi freamăt în suflete că-nvie.

Era un vaier dulce şi dureros, un cânt
Ce-n inimi se născuse şi-n ele ni s-a frânt.
Apropiaţi deodată şi fără un cuvânt,
Am stat să ne petreacă prin toamnă rece vânt.

Cu vocea ta sub ramuri sunând a părăsire,
Mi-ai spus: - Să ne rămână trecutul nălucire,
Când clipa veşniciei mi-o dai cu o privire…
De ce în umbră glasul părea o amintire?

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea "Povestea Maicii Domnului" de Ion Pillat este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la doar ~~-21.19-~~ 15.99 lei.

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Şi eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist şi cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Şi undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Şi se aude cum latră un câine,
Un cocoş sprinten ne anunţă
Că o nouă zi vine.

E o dimineaţă rece de toamnă
Şi eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam şi mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză în vânt

Ce verde-ai fost, frunză în vânt...
Rugina te-a cuprins a toamnă.
Azi dai cu fruntea de pământ,
Viaţa, nimic nu-ţi mai înseamnă.

Pluteşti spre ultimul popas
Al celei izbăviri depline,
Spunând la toate "bun rămas"
În drum spre viaţa care vine.

Nici nu mai fluieri ca odat'
Când mi te alintai la soare,
În tril de păsări, minunat
Şi-a ploii sfântă sărutare.

O brumă crudă te-a răpus
Când te-mbătai de fericire
Privindu-ne pe toţi de sus,
Căci ramu-ţi dăruia iubire.

Şezând acuma în genunchi
Între surate deja moarte,
Nu mai cunoşti bătrânul trunchi.
Din seva lui ţi-a făcut parte.

Ce verde-ai fost la vremea ta...
Dar când visai a fi mireasă,
Blestemul toamnei secera
Mlădiu-ţi trup din umbra deasă.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cade-o frunză din anin...
Sufletu-mi încerc s-alin,
C-a trecut vremea cea bună,
Şi-a venit sfânta furtună.

Cad mai multe frunze-afară,
Plâng c-o lacrimă amară,
Stau privesc ce-o să păţesc
Şi furia toamnei o privesc.

Toamnă cu mâna-ţi de aur,
Vezi cum plânge-un pui de graur
Că i-e frig şi-a-ngheţa;
Nu ţi-e milă, dumneata?

Dar păcat că nu-mi răspunzi,
Al meu suflet îl inunzi,
Cu o mare de durere;
Dă-mi şi-un strop de mângâiere!

Să mă simt mai fericit,
Că îs tare chinuit...
Toamnă fă-mă ca să zbor,
De pe cer să şterg un nor.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul original este scris în limba română.

Rondelul veştedelor frunze

Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci,
Ţi-aud trena rochiei când treci
Şi paşii-ţi ce lasă nou vad.

În zile senine şi reci,
Mă simt un bătrân retrograd,
Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci.

Şi-mi pare c-ating fund de iad,
Dar nopţile-mi sumbre şi seci.
Vor face din mine nomad,
Iubito, de tu vrei să pleci,
Când frunzele veştede cad.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un oftat de libertate

În ploaie regăsesc ceva, un fum ascuns, nedescifrat,
Un alt pământ de undeva şi-un văl de nimeni admirat,
În ploaie, gustul verii rupe ultimul frunzet pătimaş,
Şi bolta pare, că se umple, cu toamna rece din oraş.

Pe străzi, copacii se aprind în mers de horă monotonă,
Stindarde-n frunze brumării au calea lor neuniformă,
Se duc în întuneric jalnic, când în amurg e solul vechi,
De toamnă şi de vorbe calde, venite încă la priveghi.

Priveghiul frunzelor se naşte în Templul toamnei ruginii,
Şi ochii negri, şi albaştri, îşi plâng de dor, de-ai lor copii,
Aceste frunze dezolate, cu soarta lor tremurătoare,
La mijlocul morţii uscate, în verzi lumini roiesc sub soare.

Ca neam din neamul cel ales, frunzele de om se ţin,
Neavând un zbor, de recules, nu plâng, ci tremură puţin,
Ca firele de viaţă scurtă, în lunga lor desfăşurare,
Înmuguresc noua cohortă, luând a pomilor culoare.

În ploaie regăsesc o frunză, căzută e în apa vie,
Învăluindu-mă pe mine, în viaţa ei de sihăstrie,
Rămân în apa curgătoare, în cercul frunzelor mirate
De-atâta cer, ce se prelinge, într-un oftat de libertate.

poezie de Lilia Manole (3 august 2016)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi plac ploi de toamnă!

Nu-mi plac ploi de toamnă, nebune, ce vor
Să-nchidă-a mea vară, să-i pună zăvor!
Când soarele-ascuns e de nori prigonit,
Pe patul de frunze aş sta tolănit,
Dar picurii dor.

Când ropotul ploii răsună strident,
Privesc la natură c-un aer absent.
Copacii rămas-au stingheri, tot mai goi.
Prin ramuri se-aude un biet piţigoi,
C-un cânt consecvent.

Cad picuri de-a valma-ntre cer şi pământ,
În dansul sălbatic se-ncing duşi de vânt.
Descântecul ploii de zor îngânând,
Îşi află sfârşitul sub brazdă gemând,
Cu sufletul frânt.

Mi-nchipui în palme cum frunzele-adun
Tăind a lor cale când pleacă-n surghiun,
'Nainte ca ele să piară în van,
Pierdute de timp, ce li-i crudul duşman;
Cu el nu se pun.

Să schimb vechea lege eu palid mai sper.
Nu vreu să le-ajungă destinul mizer!
De-aceea le-ntâmpin cu pasul grăbit,
Călcând pe al toamnei covor ruginit,
Cu fruntea spre cer.

Nu-mi plac ploi de toamnă şi-aş pune zăvor,
La cerul ca plumbul ce-i necruţător.
Purtate de vânturi spre-al morţii năvod,
De soarta ştiută în nescrisul cod,
Din nou frunze mor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză molcuţă,

FRUNZĂ MOLCUŢĂ,
TOAMNĂ DESCULŢĂ
Din frunze, vântul ţese covoare,
Le pune toamnei, moi, la picioare;
Sunt veştejite, asta le ţine
Să nu-i rănească tălpile fine;
Când se usucă, îşi ia botine,
Le poartă până ce iarna vine...
Toamna-i desculţă, şi, prin urmare,
Frunza-i molcuţă, ea, fată mare.
01.09.2021

poezie de Marius Robu
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar în frunze

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori
e toamnă în dimineţi argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă ştii ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
şi cerul coboară pe la amiezi
de simţi cum te apasă
te apasă....

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

Vântul rătăcind prin frunze
Vâjâie doinind a jale;
Se izbeşte-n a lor buze
Şi le-aşterne jos, pe vale.

Din a merilor podoabă
Au rămas doar frunze pale,
Ce se scutură cu grabă
La a vântului suflare.

Lângă-a nucului tulpină
Un covor de frunze moarte;
Sus în pom creanga suspină
Că podoaba-i se desparte.

Păsărelele în stoluri,
Rând pe rând de-aici se duc,
Spăimântându-se de vânturi
A fugit sărmanul cuc...

poezie din revista "Marea Noastră" (1927)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză molcuţă, Toamnă desculţă

Din frunze, vântul ţese covoare,
Le pune toamnei, moi, la picioare;

Sunt veştejite, asta le ţine
Să nu-i rănească tălpile fine;

Când se usucă, îşi ia botine,
Le poartă până ce iarna vine...

Toamna-i desculţă, şi, prin urmare,
Frunza-i molcuţă, ea, fată mare.

poezie de Marius Robu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece şi avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Şi într-un vechi, micuţ bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor şi de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste şi amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet şi rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îţi răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie ...

E toamnă târzie între râpi şi crâng.
Ramul, verde-odată, acum este ciung.
Fără frunze pare speriat şi gol;
Doar păsări mai zboară, peste el, în stol.
Sus pe deal, în zare, povârnitul drum,
Pavat e cu frunze veştede de-acum.
Vântul lung mugeşte, strigătu-i aud
Prăvălind ecoul până-n prundul ud.
Toate-s fără vlagă, totu-i cenuşiu;
Nimic nu rămas-a din ce era viu.