Ioana Gărgălie

Culorile toamnei

Toamna desenează pete aurii
Pe smaraldul verde-al frunzelor de nuc
Pune iar rugină pe frunza din vii,
Stoluri călătoare înspre sud se duc

Se pictează-n roșu frunza de cireș
Și în rotocoale, desprinsă de ram,
Mi-o așterne vântul pe sub talpă preș
Și cu stropi de ploaie îmi lovește-n geam

Globuri ca de ceară atârnă-n gutui
Și miroase-a prune coapte, violet
Iar prin vii se-anină struguri brumării
Graurii și mierla cântă în duet

Râde-n dumitrițe azurul din cer
Și pe crizanteme râde-un curcubeu
Iar grădina pare ca un giuvaier
Din culori de toamnă pe un imprimeu

Când amurgu-mbracă nuanțe violet
Dimineți cu brumă rece sidefie
Pun pe umăr toamnei stele epolet
Peste roba ei galben-arămie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Ioana Gărgălie

Brumărel

Brumărel și-a așternut un covor de stele albe
Ce lucesc în zorii zilei peste iarba de smarald
Iar pe frunzele arămii a-nșirat perlele-n salbe
Ca un dregător destoinic cu insigne de herald

Coborât de prin văzduh lasă urme ale Doamnei
Cu o mantie de-aramă și parfum de struguri copți,
Curcubeu de crizanteme pune-n baierele toamnei
Și deschide printre nouri lungi și fermecate nopți

Îi dă vântului aripi să se-agite printre frunze,
Le desprinde de pe ramuri ca pe fluturii în zbor
Și așterne pe alei un păienjeniș de pânze
Desenate în pasteluri, pe sub talpă viu covor

Între zile și-ntre nopți brumărel iscă-o dispută
Zilele se micșorează cu apusuri violet,
Astrul vieții tot mai slab din lumină împrumută
Zânei nopții să inspire un artist și un poet

Nopțile sunt tot mai reci și cern brume în,, creuzet"...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Întrecere cu toamna

Prin hățiș de gânduri s-aprinde-o scânteie,
Pe sub tâmpla stângă fulgeră-o idee...
Să mă-ntrec cu toamna în picturi pe pânză,
Cupru, fier și aur să-ncrustez în frunză...

Întind șevaletul pe-un colț de năframă
Și din sfera dreaptă țes covor de-aramă,
Pe rugina frunzei de tei și de paltin
Cad stropii de aur din penel... când clatin...

De sub bolta albastră razele de soare
Ard prin crizanteme și flori de cicoare,
Prin cireși pun flăcări roșii cum e para
Când se-aprinde cerul la chindie, seara.

În livezi ard globuri de gutuie coaptă
Și atârnă prunul și mărul din poartă,
Brumării și galbeni strugurii din vie
Se ascund sub frunza verde-ruginie...

Când mă-ntrec cu toamna și brodez pastele
Mă înalț în suflet până sus la stele...
Bat aripi cu negru-n cârduri de cocoare,
Frunze, om și toamne... toate-s trecătoare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Septembrie

E septembrie și vara plânge-n zori cu diamante,
Cu bobițe mici de rouă și se-ndreaptă spre apus,
Cântă păsări migratoare în acorduri disonante,
Mierla și privighetoarea au plecat spre sud... s-au dus...

Se mai zbat prin crizanteme fluturii cu praf de stele,
Tot mai rar susțin concerte greierii îmbracați în frac,
Zboară penele din cuibul părăsit de rândunele,
Și o vrabie se-agită gureșă și fără trac.

Toamna-și pune șevaletul pe cărările din codru
Și pe frunzele adormite ea pictează în culori,
Doar un brad veghează-n mijloc, verde ca smaraldul, mândru
Și cu vârful se înalță printre cariere de nori.

Vântu-n trecere grăbită smulge frunze de pe ramuri
Și le-așterne pe cărare pe sub pașii mei covor,
Norii plumburii se-adună și cu stropi mi-aruncă-n geamuri
Când se scurge vara-n toamnă lunecând încetișor...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Sacru legământ

Mă regăsesc,
în toamna cu cer violet
când frunze liniștite cad
și cocorii se adună-n stoluri
pădurea pare o umbră a cerului
desprinsă din basm
prin care vântul călătorește
prin file de vreme
un amestec de culoare și pace
se așează-n suflet
leagăn de vis și mângâieri,
fărâme de iubire izvorăsc
și țes o minune
între soare și pământ
un sacru legământ
clipa coboară, se risipește
pe aleea cu parfum
de crizanteme.

poezie de (2017)
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece și-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă și-a gogoși
Când cu ghiozdanele în spate
Spre școală trec copii sfioși.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deșteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele și le-a lungit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
George Bacovia

Amurg violet

Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Orașul e tot violet.

Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneșă, cochetă;
Mulțimea toată pare violetă,
Orașul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orașul tot e violet.

poezie celebră de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: George Bacovia
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Vladimir Potlog

Sărutul toamnei

M-a sărutat toamna pe frunte
Cu stropi reci de ploaie,
Pe pletele cărunte și pe tălpile goale!
M-a mângâiat toamna pe obraz
Cu o frunză galbenă de arțar.
Și mi-am amintit că e din nou toamnă în calendar!
Sărutul toamnei în geam cu o ramură de nuc
Mi-am adus aminte că e toamnă și păsările se duc.
M-a strigat toamna din prag cu glas dulce amarui
Eu m -am dus cu mult drag și am văzut un pom cu galbene gutui.
M-am bucurat ca un copil și am vrut să sărut toamna pe buze,
Dar ea cu un gest rușinos și umil a fugit și s-a ascuns în frunze.

poezie de (16 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Toamna înseamnă: ploaie tăcută, vânt neliniștit, nori întristați, soare timid, frunze-n zbor, melancolie dulce-amăruie, dor de veșnicie, pași de vise pe-un covor de amintiri, parfum de crizanteme, decor ruginiu, struguri copți, înstrăinare apăsătoare, păsări ce ne spun bun-rămas, gânduri profunde, emoții calde, lacrimi și surâsuri prin cuvânt, regăsiri, clipe pline de contraste, romantism fără egal, miros de gutui coapte, reîntâlnirea cu copilăria, dansul culorilor în sufletul Naturii, șoaptele frunzelor rătăcite, visuri coapte cu parfum de poezie... Toamna e o terapie prin culoare și vis.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nuferi violet...

Nuferi violet ai pus la macerat
Într-o cupă cu înghețată
Ai admirat ikebana creată...
Nuferi violet stropiți cu cerneală de caracatiță
Ai prins în postavul din geam
Și i-ai dirijat pe tapetul de fum...
Nuferi violet mi-au umplut saci de gânduri
Nuferi violet s-au pitit printre rânduri...

poezie de (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia FilipSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Amurg

Se lasă înserarea peste sat
Când soarele se-ascunde lunecând
Sub norul plumburiu- întunecat
Și ultimele raze se ascund

Pe-amurgul cu nuanțe violet
Se-nșiră siluete cenușii
Și cerul pare ca pe-un șevalet
Pictură cu fundaluri stacojii

În zbor bezmetic trece-un liliac
Cu fluturii de noapte, în zig-zag,
Și mii de greieri îmbrăcați în frac
Își dau concertul pe al nopții prag

Răsună-un cor de broaște pe pârâu
Când vălul negru cade peste sat
Și umbrele scăpate ca din frâu
Aleargă spre amurgu-ntunecat.....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Doamna brună

În tren doamna brună stătea la fereastră
Și privea mirajul țărmului discret
Peste care toamna roșu violet
Parfuma cu brumă Dunărea albastră
Am rămas pe gânduri măcinând tăceri
Când mijeau în jururi flori de chihlimbar
Și treceau prin aer oamenii de var
În poieni abstracte îngropând averi,
Timp în care două lacrimi de mărgean
Curg pe-obrazul doamnei brune de la geam

poezie de din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Când berzele pleacă în august

Berzele se-adună-n stoluri și fac roată peste sat,
Se-vârtesc ca într-o horă, parcă inspectează locul
Și planează-n rotocoale, apoi din aripă bat,
Bat cu aripile-n aer săgetând spre sud cu ciocul.

Și-au luat cu ele puii care-ades se pierd de stol,
Câte una se întoarce ca un ghid și îi adună,
Stolul îi îmbrățișează și îi prinde-n rotocol
Și trec dincolo de zare, peste dealuri, împreună.

Nu e toamnă, nu e vremea, vara este încă-n toi
Zborul lor spre alte țărmuri lasă semne de-ntrebare
Cine, ce nu le mai place, de ce pleacă de la noi?
Lasă pe pământ doar umbra și se pierd în depărtare...

Mă cuprinde o tristețe când văd berzele plecând,
De sub gene se prelinge câte-un strop mărunt de rouă
Fiindcă știu că după ele mă vor părăsi curând
Mierla și privighetoarea... și mai știu că toamna plouă...

Și vin vremuri de restriște, vin cu ceață și cu vânt,
Vin cu burnițe și brumă, nopți și zile friguroase
Care-alungă zbor de fluturi și al păsărilor cânt,
Vin cu frunze ruginite, flori uscate... și angoase...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Odă viei...

Struguri albi ciorchini în vie
Boabe de cristal
Plâns de toamnă ruginie
Mustu-i în pocal

Struguri negri arși de soare
Brumării cu pete
Poartă-n ei stropi de licoare
Strânși pe îndelete

Struguri rubinii dulceața
Holdelor din vii
Au prins dușul frigul ceața
Toamnelor târzii

Struguri rupți de vița mamă
Plâng de bucurie
Se vor odihni în cramă
Lacrimă de vie

Via strugurii budana
Vinul razachia
Pentru toate sus stacana
Să trăiască via!

poezie de din Cochetând cu muzele (2010)
Adăugat de Gheorghe GurăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Despre frunză

Oare frunza se gândește
când e mică și când crește,
ce rol are ea de-i verde
și de unde se hrănește?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald și când e rece?

Oare frunza are simțuri
și se sperie de vânturi,
știe frunza când e noapte
și de ce plouă în rate?

Știe frunza sau nu știe
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare știe
și bătrână și pustie?

Știe frunza când e ruptă
și când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată și e frântă?

Sau când doare poate știe
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
știe frunza... cine știe?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Frumusețea toamnei

Câte dorințe rămân neîmplinite
Și câte vise în noapte mai așteaptă
Dimineți cu soare și parfum
În lumea neînțeleasă prin cuvinte,
Ce au rămas la margine de drum...

Numai izvorul cel cu apă rece
Îmi potolește setea care mă cuprinde
Murmurul vieții se aude lângă mine
Când toamna cu pași repezi vine

De dor și bucurie, când ploaia cade
Și un miros de crizanteme plutește-n aer
Cu prospețime de frunze și culori
Iubirea revine încet, în suflet și-n priviri

Razele de soare îmi dau binecuvântarea
E iarăși toamnă, iar vara-mi spune adio...
Merg liniștită să îmi găsesc cărarea
Îmi este bine să vorbesc cu tine,
În curând se va așterne iarna...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tablou arămiu

Toamnă rece și cumplită
Ai venit tu cam grăbită
În dar acum să ne-aduci
Struguri, gutui, prune, nuci.

De fructe-i plină gospodăria,
Bunicii au cules din nou via.
Și pasările noastre călătoare
Din țară-au început să zboare.

Afară vremea se răcește
Noaptea și mai mult crește,
Iar frunzele îngălbenite
Cad pe asfalt așa grăbite...

poezie de (21 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărutul toamnei

Mă îmbrățișează toamna cu negurile ei,
Și rece îmi așterne sărutul ei pe frunte,
Cu ramuri desfrunzite pe vechile alei,
Mă mângâie încet prin tâmplele cărunte.

Și șoapte la ureche, cu buzele de vânt,
Îmi rostește prin frunzele îngălbenite,
Din fiecare freamăt, din fiece cuvânt,
Tâlcuri încerc să-i prind cu mâinile pripite.

Parfumul ei de brumă și de crizanteme,
Își face cuib în mine și mă ispitește,
E vreme de iubire și-i vreme de poeme,
Sărutul toamnei mă inspiră și mă liniștește.

poezie de din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Se leagănă frunza de nuc

Se leagănă frunza de nuc,
Norii negri se duc.
Se leagănă frunza de soc
Și răsare steaua cea cu noroc.

Se leagănă frunza de plop
Și lumea îmi pare un strop.
Se leagănă frunza de tei
Și stropul se odihnește în ochii tăi.

Bate vântul tot mai lin,
Se leagănă floarea de crin.
Se leagănă așa ușor
Și-mi aduce aminte de al meu dor.

poezie de (23 iulie 2016)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

În ritmul toamnei

În ritmul toamnei, trec toți anii mei,
În ritm de vals, cad frunze pe-alei,
În trei culori, în zeci de nuanțe,
Împlinesc vise ce nasc speranțe...
Copacul plânge, când frunza ce pleacă
Îi fură IUBIREA de-o vară întreagă.
Cu apă de ploaie își spală tristeți,
Zâmbind primăverii, în noi dimineți.
Aflând reînvierea, 'și păstrează IUBIREA,
Nimic neștergându-i din sevă-amintirea...
LUMINA 'i-alină cântecul stins
De iarna tristeții-n tăcerea ce-a nins...
În ritmul toamnei, trec toți anii mei
Ce-mi numără pașii, mereu, tot mai grei...
Se-așază cu mine, la ceas de amurg,
Pe banca IUBIRII... senini, lacrimi curg...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Preferințe de toamnă

Frunza ruginie-a toamnei
A dat crizanteme doamnei...
Dară ea mai grijulie:
- Bani de murături... să fie...

epigramă de (26 septembrie 2011)
Adăugat de Constantin EnescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook