În poarta toamnei

În poarta toamnei tainic bate vântul,
Strângând în braţe frunze din hogaşe,
Iar ramurile pomilor, golaşe,
În peticit strai i-au vestit debutul.

Ea-şi numără nerăbdătoare rodul
Si turnând vinul dulce în potire,
Închină pentru-a frunzelor nuntire,
Ce-n ceas târziu şi-au acceptat exodul.

Ecoul rătăcind prin văi mai strigă,
Dar glasul lui se pierde în pustie,
Descătuşând şi ultima verigă

Ce păstra vara-n vârf de ierarhie,
Până pumnalul toamnei să se-nfigă
În pieptu-i crud, fără anestezie.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când frunzele toamnei

Când frunzele toamnei paşesc către moarte
Şi-un ţipăt de jale răzbate departe,
Întrega fiinţă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.

Şi verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golaşe şi seva usucă.

Şi eu simt că-s frunză pustie şi rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmaşă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de toamnă

Pe drum mergeam alături. A toamnei melodie
Tăcută se lăsase cu seara peste vie;
Prin codrul de rugină, pe pajiştea pustie,
Simţeam acelaşi freamăt în suflete că-nvie.

Era un vaier dulce şi dureros, un cânt
Ce-n inimi se născuse şi-n ele ni s-a frânt.
Apropiaţi deodată şi fără un cuvânt,
Am stat să ne petreacă prin toamnă rece vânt.

Cu vocea ta sub ramuri sunând a părăsire,
Mi-ai spus: - Să ne rămână trecutul nălucire,
Când clipa veşniciei mi-o dai cu o privire…
De ce în umbră glasul părea o amintire?

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară-i toamnă ...

Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele îşi foşnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Şi-şi pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzişuri moarte.
E timp destul să răsfoieşti o carte.
Şuviţele tale roşcat-aurii,
Împrăştie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă şi coaptă.
Vântul îşi drege glasul, ca în şoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanţa toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei şi noi;
În suflete e primăvară-n doi.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbolism de toamnă

Ascultă glasul frunzelor bronzate,
Când asprul vânt de toamnă le frământă
E un suspin metalic ce-nspăimântă,
Pornit din mii de strune descordate.

Foşnesc prin goluri game variate
Şi-n nesfârşite şuierări s-avântă:
Vioare, flaute şi harfe cântă
Stridente psalmodii destrăbălate...

Ascultă glasul frunzelor pălite,
Când gem de vântul toamnei biciuite
Şi cad... şi mor, îngălbenind cărarea...

E comedie plânsul lor şi-i dramă:
Iar dacă vrei să-ţi înţelegi chemarea,
Ascultă glasul frunzelor de-aramă...

sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă iarna...

Pleacă iarna zdrenţuită, se pierde în vârf de deal,
Din frunzişul toamnei triste răsar veseli ghiocei,
Primăvara lin coboară în ţinutul meu natal
Dând semnalul deşteptării în alai de clopoţei.

Curg zăpezile topite clipocind în dulce val,
Colţi firavi de iarbă verde dau culoare pajiştei,
Pleacă iarna zdrenţuită, se pierde în vârf de deal,
Din frunzişul toamnei triste răsar veseli ghiocei.

Râul dezmorţit se mişcă mângâind rănile-n mal,
Pe-o colină-nmiresmată bănuţi roşii, gălbenei,
Linişte aduc privirii ţesută-n covor floral,
Soarele cu raza-i blândă încălzeşte anii mei,
Pleacă iarna zdrenţuită, se pierde în vârf de deal.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-mi răsuceşte un cuţit în rană

Mai adastă-n vie un stingher ciorchine.
Frunze veştejite sunt tot mai puţine;
Vântul le răpeşte ca pe vechi sabine.

Împletind covoare în culori de toamnă,
Pentru veşnicie timpul le condamnă,
Luându-le vlaga, ce nimic nu-nseamnă.

Fie zi, sau noaptea, pe sub clar de lună,
Frunze-ngândurate n-au gură să spună.
Păsul ce le roade, cui să îl expună?!

Lacrimile toamnei în palme de-aş strânge,
Sufletul, în chinuri, în bucăţi s-ar frânge,
Văzând frunze moarte, mânjite de sânge.

Toamna-mi răsuceşte un cuţit în rană,
Mi-a lăsat coroana pomilor orfană,
Nefăcându-şi grijă, milă ori pomană.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut încă printre flori,
Prin colţul ierbii care plânge,
Iar pe cărare se răsfrânge
Iubirea noastră prinsă-n nori.
Prin ploaia frunzelor ce mor,
Un dor nestins de tine creşte
Şi-n piept, subit, îmi înfloreşte
Un ţipăt tainic de cocor.

E prea târziu să uit ce simt
E prea târziu să-alung dorinţa
Şi-n ochi îmi scrie neputinţa
Un cod cifrat cu ce resimt.
Iubeşte-mă din nou un ceas,
Cum te iubesc eu în tăcere
Şi fă-mi din clipe giuvaiere,
Să simt iubirea-n orice pas.

Am alungat al nopţii cânt,
Iar toamna geme în apusuri
Şi ploaia-nalţă-n ambitusuri
Doar uragane prin cuvânt.
Primeşte-mă în braţe iar
Şi dăm balsamul dezmierdării,
O noapte-n braţele mirării,
Să-ţi simt iubirea ca pe-un dar.

Te caut încă pe cărări,
Prin ale toamnei lăicere,
Prin ale vântului unghere,
Dar între noi se ţes doar mări...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud vuind al toamnei vânt

Aud vuind al toamnei vânt.
Copaci din frunze-ngână-un cânt.
Nu-i vesel cântul, e-un jelit,
Iar eu ascult pătruns de dor,
Visând la anul viitor
Când iarna se va fi sfârşit.

Parcă mi-e gândul chinuit
Când văd frunzişul răvăşit
Şi-n noaptea cu năpraznic frig,
În care ore greu mai bat,
Mi-e glasul stins şi sugrumat;
Nu pot tristeţea să îmi strig.

În piept se zbate un suspin
Ştiind că timpul, asasin,
Crengi nude-mi va lăsa în loc,
Gonindu-mi frunzele-n pustiu,
Iar păsări pleacă-ntr-un târziu,
Cât timp mai curge apa-n scoc.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

porumbei pe ram-
la spectacolul toamnei
fără bilete

haiku de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleargă toamna prin livezi

Cu voalul împletit din brumă
Aleargă toamna prin livezi,
Strivind, în treacăt, frunze verzi,
Sub un călcâi ce le sugrumă.

S-a abătut mult prea devreme,
Trăgând de trenele-i gălbui;
Mi-ntinde coşuri cu gutui,
Pe-al ei covor de crizanteme.

Îmi mai aduce-ntr-o desagă
Şi-n poală, struguri rubinii
Culeşi în drum, trecând prin vii,
Ce i-au împrumutat din vlagă.

Gătită-n strai de sărbatoare,
Privea cu ochi străini şi goi
Grădini, ponoare şi-un zăvoi,
Ştiindu-şi starea schimbătoare.

Chemă şi vântul fără milă,
Vreo câţiva nori cu chip de plumb
Şi ploaia fără niciun bumb
La strâmta-i bluză de dalilă.

Suspină cerul, plâng şi merii,
Curg lacrimi pe obraji de glii,
Până ce glas de ciocârlii,
Vesti-vor boarea primăverii.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia toamnei

Se pregăteşte creanga pustiită,
Ca să-şi primească dalba ei ninsoare
Să-şi pună candelabre-n loc de floare,
Visând la primăvara însorită.
Din fiecare mugur care doarme
Se simte pulsul toamnei răzvrătite
Şi-, n frunzele ce-aleargă răvăşite,
Divina simfonie piere-n larme.

Se pregăteşte inima ciobită
Să-nalţe-n Ceruri ruguri de lumină,
Şi-, n suflet, amintirile suspină
Că anii au trecut ca o clipită.
Nisipul din clepsidră parcă-i aţă
Şi scurge, ritmic, în secunde clipa,
Pe stânci golaşe se-odihneşte-aripa,
Iar tinereţea zace-ntr-o fâneaţă.

Se pregăteşte stolul ca să plece
În locuri cu verdeaţă şi mult soare,
Dar ţese-un foşnet de mătase-n zare,
Sfidând un vânt rebel şi-o ploaie rece.
Din fiecare ţipăt de cocoare,
Se-nalţă-un dor de noi şi de iubire,
Şi-, n Paradisul toamnei, în potire,
Ne cântă Liszt, de-o vreme, peste mare.

Se pregăteşte-o altă filă-n carte
Să scrie la răscrucea toamnei noastre
Un cânt duios metaforei albastre
Şi visuri noi în crengi şi frunze moarte.
Copacii goi se clatină a rugă,
Ne pun în simţăminte iar iubirea,
Iar Cerul ne aduce împlinirea,
În frunza toamnei dusă la ierugă.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dorinţă vie-
singur cerbul aleargă
prin bruma toamnei

haiku de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ritmul toamnei

În ritmul toamnei, trec toţi anii mei,
În ritm de vals, cad frunze pe-alei,
În trei culori, în zeci de nuanţe,
Împlinesc vise ce nasc speranţe...
Copacul plânge, când frunza ce pleacă
Îi fură IUBIREA de-o vară întreagă.
Cu apă de ploaie îşi spală tristeţi,
Zâmbind primăverii, în noi dimineţi.
Aflând reînvierea, 'şi păstrează IUBIREA,
Nimic neştergându-i din sevă-amintirea...
LUMINA 'i-alină cântecul stins
De iarna tristeţii-n tăcerea ce-a nins...
În ritmul toamnei, trec toţi anii mei
Ce-mi numără paşii, mereu, tot mai grei...
Se-aşază cu mine, la ceas de amurg,
Pe banca IUBIRII... senini, lacrimi curg...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina toamnei

În lumina toamnei izvorăsc nelinişti
Din tristeţi pornite într-un ochi neplâns,
Văduvite umbre de adânci oprelişti
Scormonesc păcatul prafului nestrâns.

Caravane tulburi trec în mare grabă
Parfumând văzduhul într-un damf vinos,
Vântură-n butoaie strugurii în boabă
Închinând licorii un profund prinos.

Doldora, gutuia rotunjeşte-n geamuri
Pân' ce isprăveşte ultim fulg de nea,
Ascultând tăcută muguri sparţi în ramuri
Într-un timp albastru ca de peruzea.

Curcubeu de frunze seamănă pământul
Alintându-i şoapta în mirabil strai,
Degradeu de galben tăinuie veşmântul
Toamnei cât e pusă serios pe trai.

Lungi poteci golaşe tremură în tihnă
Numărându-şi paşii greilor bocanci,
Dăruind naturii clipa de odihnă
După-al verii zgomot, furnicar de bănci.

În tristeţi nocturne veseleşte vântul
Neclintindu-i teama niciun nor stingher,
Printre nostalgii, des ne zboară gândul
Câte toamne vin - tot atâtea pier...

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie ...

E toamnă târzie între râpi şi crâng.
Ramul, verde-odată, acum este ciung.
Fără frunze pare speriat şi gol;
Doar păsări mai zboară, peste el, în stol.
Sus pe deal, în zare, povârnitul drum,
Pavat e cu frunze veştede de-acum.
Vântul lung mugeşte, strigătu-i aud
Prăvălind ecoul până-n prundul ud.
Toate-s fără vlagă, totu-i cenuşiu;
Nimic nu rămas-a din ce era viu.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pragul sufletului meu

Stau pe pragul sufletului meu.
Să păşesc sau nu într-însul oare?!
Nu va fi motiv de întristare,
Rătăcind prin el ca Odiseu?!

Şi crezând că le ştiam pe toate:
Lacrimi, zâmbet, vaiet, bucurie,
Înţeles-am că străin mi-e mie
Cu durerile în el răbdate.

Aş fi sters tot ce a fost şi doare
Şi-aş păstra seninul liniştit,
Al iubirii fără de sfârşit,
Ce mă încălzea cu-a ei dogoare.

Să fie leac şi cine a adus
Ăst cânt de dulce alinare,
Ce râul clipelor amare
Între pământ şi cer a descompus?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În furtuna toamnei

Furtuna vine când e linişte
şi alungă tăcerea copacilor
iar luna nu mai trimite raze
şi râsetele seminţelor zboară
spre inimi uşoare cu suspine-n suflet
şi vântul coboară spre mărăcini de spini,
iar fluturii s-ascund sub ramurile florilor,
aşteptând din nou apusul de soare.
Vântul păzeşte cheia toamnei,
pe care o deschide când norii apar
şi zboară fără oprire spre apus,
iar toamna îşi desface poala cu o moştenire,
ce te face bogat de vise
pe care nu ştii să le uiţi
pentru a redescoperi fericirea ei.

poezie de Eugenia Calancea (3 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut prea târziu

povestea verdelui ce moare e pe cât de tristă pe atât de incredibilă
pentru că nimeni nu e dispus să moară tânăr. e greu de-înţeles ideea de sacrificiu
şi numai zeii pot accepta să-şi însuşească moartea omneneasca
ştiind că eternitatea le e hărăzită de la naştere

arşiţa verii se opreşte-n prag. primele ploi spăla cerul. ceaţa acoperă crepusculul
şi din tot acest amalgam acvatic vezi răsărind verdele crud al toamnei
seminţe nerăbdătoare sau poate naive îşi iau lumea-n cap
şi se dau. dau tot ce pot ca ofrandă. verdele lor inundă tristeţea

greu de crezut că cineva e dispus să moară la prima schimbare, la primul ger
şi totuşi, moartea sădită-n carne aşteaptă. răbdătoare.
cuvintele răsar din ceaţă. taina lor cerne răsuflările pustii
chiar dacă nu mai răspund tinereşte, ele, cuvintele, asemeni verdelui crud al toamnei, se dau uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodie de toamna

Frunze metalice cad,
Oglinda apei e sparta-
Frunze metalice cad,
Le- nvaluie apa, le poarta.
Dragostea ta m-a strigat?
Vantul imi bate in poarta

E de mult, de demult
Cantecul apei aceste-
E de mult, de demult
Soapte colinda prin trestii.
Dragostea ta s-o ascult?
Murmurul clar al povestii.

Taie vazduhul plutind
Razele soarelui- spade,
Taie vazduhul plutind
Stoluri de pasari nomade.
Tara, in gand te cuprind...
Bruma sau linistea cade.

Ceata albastra in vad,
Seamana oamenii grane,
Ceata albastra in vad-
O, dimineata de maine!
Frunze metalice cad
Aura toamnei ramane.

poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!