Infernul, cu şirul lui de cumplite suplicii, norii îl mută de sub pămînt pe cer, întruchipîndu-l în smoala neagră a nebuniei lor. Niciodată, însă, nu se dovedesc atît de minuţioşi, şi nici atît de frenetici, ca atunci cînd dau la iveală visele ultimilor împăraţi romani. Atotputernicii cezari — ca şi brontozaurii, cînd au simţit că speţa li se stinge — ce groaznice coşmaruri au avut!

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate şi frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părţi coincidente, odată este patrie de pămînt şi de piatră şi încă odată este numele patriei de pămînt şi de piatră.

Nichita Stănescu în Din dragoste pentru Nichita, înregistrare TV cu Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antidotul luminii

Şi rămăşiţele luminii
fac umbre pe pămînt.
Le sudează la un capăt de corpuri,
le lasă tîrîte de ele...
Daca se surpă corpul
se surpă şi umbra.
Te poţi desprinde de ea
cînd te înalţi,
deşi aţi fost fraţi siamezi odată.
Ea rămîne o pată perfectă a formelor tale
ce-ţi poartă îndepărtarea
pe pămînt.

Ştii cînd ne vom vedea
umbrele pe cer
de aici... de jos?
Numai atunci cînd pe pămînt
vor încolţi raze...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oameni fluvii

Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicţii, atîta viaţă şi atîta moarte,
rămînînd puternici şi atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
şi atunci cînd ne prefacem în mlaştini.

Mlaştini sau torente, purtăm în noi viaţa
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăşi din noi înşine, din abisurile noastre,
şi pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
(...)

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O oră vine, a asfinţitului, cînd toate deodată — trireme, fregate, caravele — iau foc de la ultimele raze ale soarelui. Atunci, asupra pămcntului prind să se reverse nesfîrşite valuri de purpură şi aur. Nicicînd, ca în timpul acestor fastuoase apusuri, cîmpii, păduri, oraşe, fluvii şi munţi nu se dezvăluie lor înşile atît de bogat şi viu colorate.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)roata unei mori de pe Someş vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă şi imprevizibilă traiectorie. Alţii, supunîndu-se aceleiaşi legi, pornesc — în clipa cînd caii îşi moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii îşi scot braţul din valuri, sau peştii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer — de pe celelalte rîuri care îşi au izvorul in Carpaţi. Şi mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atît de tăcut este lacul,
Privesc pe geam la generaţiile grăbite,
Atît de multă zarvă... pentru ce?

Atît de calm copacul,
Noi alergăm pe drumuri infinite,
De ce nu suntem ca el?... de ce?

Am aflat recent că-s unul dintre ei,
Doamne ce rău mi-a părut,
Nu am linişte în mine.

De ce ţipi?... ascultă frunza de tei....
Cu cît vei fi mai tăcut,
Cu atît vei auzi mai bine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele nicicînd nu sînt atît de frumoase, ca atunci cînd se întorc de la cîmp. Simple ţărănci, trec prin unduirea lanurilor sub largi pălării de pai, cu o şi mai mlădioasă unduire. Mijlocul, strîns în cingătoarea care adună, în acelaşi cerc, cutele cămăşii şi ale fustei, este izvorul din care graţia li se răspîndeşte în întreaga făptură, pînă la glezne şi pînă la umeri, în inele tot mai largi, într-o ameţitoare euritmie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, toţi, mă-ntreabă "ce virstă aveţi?" Mi-e jenă să spun! Nu sInt fată, n-ascund vîrsta, fiindcă eu, cînd mă scol dimineaţa, rîd. Cam atît despre umor.

citat clasic din Nicu Constantin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre apus, soarele incendiase cerul. Era, pentru Hăşmaşul Mare, ora cînd, cel mai mult, putea să-şi dezvăluie măreţia. Ora cînd, din cîmpie, se zăreşte ca o cetate cuprinsă de flăcări.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

singurătatea e atunci
cînd nu mai crezi în nimeni
nici în propria ta mînă
care te mîngîie
nici în planta
care se poate transforma într-o carnivoră
şi-ţi va devora visele

eram într-o toamnă
aş putea spune
amorţit
nici măcar dorinţa de a trece strada
n-o mai aveam

şi ai venit
în haine albastre
("blue song are like tatoos")
şi ai scos din buzunar
un ghiveci cu flori albe
ţi mi-ai spus să am grijă de el

am început să am grijă
de toate ale noastre
atît cît puteam
şi n-ai mai avut răbdarea
de a-l învăţa pe cel mort
şi recent înviat
să meargă

dar ai construit cu grijă
în jurul nostru
al meu
şi al plantei căreia i-au căzut florile
un perete de sticlă
incasabilă
prin care nici nu mai pot să întind mîinile
să te iau

tu ai plecat
furioasă
pentru că eu pluteam ca-ntr-un uter transparent
şi eu am rămas
să-mi permut
amintirile
ca-n jocul de lego ce mi l-ai dăruit

mai nou
ai blocat telefonul

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De acolo au plecat cîndva — în neştiute timpuri — să-şi caute tatăl, nemaiîntors dintr-o fatală bătălie, cei doi fii de împărat cu firi atît de deosebite. Mureşul, ascultător, a ţinut drumul pe care fuseseră sfătuiţi să-l urmeze. Dar Oltul, chiar de la început, a pornit pe un altul, nesocotind povaţa. Cînd, mai tîrziu, cuprins de păreri de rău, s-a întors să-şi caute fratele, nu l-a mai putut găsi. Prefăcuţi în rîuri, pierduţi unul de altul pentru totdeauna, ei rătăcesc de atunci mereu, mereu fiind, celor ce le cunosc povestea, prilej de meditaţie şi reverie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e plin oraşul de fete frumoase
şi de oameni grăbiţi
să nu înţeleagă
care cheltuie
mai multă adrenalină
decît trebuie
ascunzîndu-şi obiectele
mărunţind visele
în făina cenuşie a urii
şi declamînd insistent verdicte
pentru că noi
nu-i aşa
avem
întotdeauna
dreptate
cum nici eu n-am acum dreptate
cum nici nimeni
nu trece de el
sau de mers
încărcat doar de adevăruri

dar cine sînt eu
ca să spun
cafelei mele cu lapte
în romană
la o oră
atît de aglomerată
că iubirea e atît de frumoasă
pe stradă

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te depărtezi

Te depărtezi înotînd, te depărtezi,
în amurg ca altădată în amiezi,
şi sînt nepăsătoare cînd îţi mişti
braţul greoi sub norii trişti,

iar cînd te-nalţi pe mal, pierzînd,
din umeri, marea, ca pe o pelerină căzută –
nici o ispită nu-mi trece prin gînd,
nici o emoţi nu mă sărută.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă de nimic
în această lume plină de lucruri atît de însemnate şi atît de lipsite de vină.
Mai fericit decît mine nu poate să fie nimeni.

citat celebru din Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bator se zdrobeşte rău pe povîrniş, şi ciolanele aşa de tare-i împung în piele, cînd ici, cînd colo,
de parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn şi ostenit. Corfele, desăgite în spinare, bleoncăne în
toate părţile, dînd să se desprindă de pe şaua mică, de lemn, şi pleoapele se lasă şi se ridică mereu
de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca şi cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ceacopere luminile stinse de mult.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lupta cu pămîntul, atît de îndărătnic în nedărnicia lui, ei s-au dovedit mai îndărătnici, mai neînduplecaţi. Au folosit cele mai tăioase oţeluri, cele mai bune şi noi unelte, neprecupeţind nici trudă, nici zbucium, ca să poată birui. Şi, treptat, au biruit.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De obicei, nu îmi doresc nici un rol, nu mi-am propus niciodată să joc un anumit rol, mi s-au întîmplat şi, întotdeauna cînd ţi se întîmplă, te apucă o spaimă îngrozitoare, probabil că nici nu se poate altfel, iar eu am fost extrem de fericit şi incitat, în acelaşi timp, să văd ce se întîmplă cu mine, acum, cînd îi joc pe amîndoi, să ies dintr-unul şi să intru în celălalt.

citat din Marius Stănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Tinereţea,
nu-i o vîrstă sau o perioadă.
E un sentiment.
Atît de evident
într-o privire fericită.
Însă... are şi el un sfîrşit,
de speranţă-i ferit!
Dar cînd şi ea moare!!
Totul te doare...
Te doare bătrîneţea
ce ţi-a înghiţit tinereţea.
Sufletul ţi-a murit la douăzeci.
Trupul la şaptezeci.
Speranţa odata cu sufletul,
şi nu mai auzi urletul!!
Eşti orb şi surdomut.
Oare ce n-ai făcut?
Să păstrezi în viaţă...
Această salvatoare-a tinereţii -
-Speranţă!

poezie de Mariana Corman
Adăugat de Mariana Corman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!