Ziulé

E timpul cînd pe valuri eterul înstelat
În toată-a sa podoabă se scaldă în tăcere,
Cu murmur dulce vîntul adoarme legănat,
Iar inima mi-e plină d-amor şi de plăcere!

Şi timpul urmă cursu-i de roze împletit.
Oh! să sorbim din unda plăcerii ce se duce!
Vezi, noaptea e frumoasă, Bosforu-mbălsămit!
Să ne-mbătăm de viaţă, amanta mea cea dulce!

Amoru-ţi mă răpeşte! Iar ochii dulci ai tei,
Mă-mbată de plăcere, robesc a mea căţare.
Suflarea gurii tele e frageda suflare
Ce răspîndeşte gura amabililor zei.

Plăcerea se-nsoţeşte cu crude suferinţi
Aşa cum pe mormîntul frumoaselor fecioare,
Cu lacrimile calde ce vărs triştii părinţi,
S-amestecă ghirlande de flori desfătătoare.

Dar florile se fănă! Dureri ce ne deşir,
Şi lacrimile calde rămîn cu-a lor tristeţe...
O lacrimă luceşte pe genele-ţi de fir;
Să soarbem dar plăcerea, o, dulce frumuseţe!

Îmi place ca să turbur frumosul incarnat
Pe faţa ta cea albă, prin vorbe tinerele;
Să văz nălţîndu-ţi sînul sub gîndurile mele,
Şi părul tresărindu-ţi, simţind un sărutat!

Ca mîne se va stinge amorul tău divin.
De astăzi pînă mine, vai! timpu-o să lipsească!
De astăzi pînă mîne nu are timp un crin
Să nască, să surîză şi să se veştejească.

Atît el trece iute! Un dulce sărutat
Mai lungă urmă lasă pe buza virginală
Decît nu lasă omul, ce zilele-l înşeală,
P-această vale tristă pe care-i exilat.

De este loc în lume, e numai pentru dor.
Să geamă, să suspine, să sufere întruna,
Să spargă doru-n lacrimi, e timpul totdauna.
Oh! vin,-a mea frumoasă, să ne-mbătăm d-amor

Din sînul tău d-ivoriu de vise dulci plutit,
Permite mie-a trage complîngeri amoroase,
Să văz surîsul candid cu focu-i aurit
Jucând cu răsfăţare pe buzele-ţi frumoase!

Cînd am băut plăcerea, oh! fie un minut!
Ursita-i împăcată şi viaţa împlinită,
Atuncea, moartea vie! Mormîntul e plăcut.
Ce viaţă mai rămîne, la patimi e ursită.

Frumoşii tăi tezauri ce ai adus din cer
Peri-vor cu-a ta viaţă şi tu vei fi uitată
Şi soarele tot dulce va arde în eter,
Îmbată-mă d-amoru-ţi, frumoasă adorată!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;
Un om cu cosiţe şi gene albite,
Cu braţe secate, cu feţe pălite,
Cu coasa de fier,
Apare în barca cu dalbe fecioare
E timpul; iar ele sunt blândele oare
Ce vin şi iar pier.
Şi barca se duce prin valuri purtată;
Iar grupa de fete de visuri se-mbată,
De viaţă se-ncânt;
Cosiţa lor saltă sub aurea dulce
Şi flacăra lunii pe brâul lor luce,
Şi iată cum cânt:

"Vin' cu noi, străine june,
Să te-mbeţi de răsfăţări,
Vin' pe tinere cunune
De adună desfătări!
....................

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii dulce şi blajină

Fii dulce şi blajină în tot ce vrei să faci.
De cînd începe ziua şi pînă te dezbraci.
O mîngîiere fie-ţi cuvîntul şi necazul
Şi să-ţi surîdă ochii, şi gura, şi obrazul.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţuţora

Către domnul Petru tânăra sa fată
Într-o zi purcede tristă, dolorată.
Îşi ridică vălul cu aur ţesut.
Ca o auroră chipu-i a părut.
Ochii-umbriţi de gene râur lacrimi line,
Râură tezauri de graţii divine.
Vorba-i ca murmura aurei uşori
Printre rozioare, delicate flori.
Părul ei ce noaptea faţa-i împrumută
În ridente bucle sânul ei sărută.

— "O, măreţe doamne, fii ascultător.
Au venit cazacii, prad, robesc, omor.
Fii cu bunăvoie pentru-această ţară!
Scoală-te şi sparge ceata lor barbară!"
— "Fiică, nu deschide sânu-ţi frăgior
Grijilor ce farâm omul pieritor.
Inima fecioarei sub dureri s-abate
Ca sfioasa floare prin furtuni turbate.
Cel ce-ţi dete viaţa ţie ţi-a lăsat
Lumea cu dulci raze, unde necurmat
Grijile-ncunună cugetele line
Cu florile d-aur viselor senine.
Te îmbată dulce de cereşti visări
Şi ne lasă nou negrele vegheri!"
— "Dar când omul uită drepturile-i sfinte,
Nu-i iertat femeii să-i aducă-aminte?"

Zice: ochii pleacă dulci şi lăcrimaţi,
Domnul îi sărută perii săi curaţi
Şi cu dalbe lacrimi: — "O, preadulce fiie!
Îi vorbeşte domnul; Voia ta să fie!"

De trei ori din ceruri rumenele zori
Au deschis spre lacrimi ochii muritori.
Dar a treia dată lupta se precumă.
Inamicul fuge şi moldavii-i urmă.
Taie şi fărâmă pe cazaci cu dor,
Prinde în robie pe hatmanul lor.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmierdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana

Ştiţi voi crinul ce străluce
În Vescopolis frumos?
Păru-i ca o rază dulce
Cinge corpu-i pînă jos.
Este tînăra Ioană,
Nimfa albă din Vardar,
E româna macedoană,
Dulce ca ceresc nectar.
Patru neamuri o reclamă,
Şeapte sate mîna-i cer.
Toţi cu toţii o aclamă,
Rază ce-a venit din cer!
(...)

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce e iaurtul, dulce e mierea, dulci sunt strugurii şi nectaru-i şi mai dulce, dar cea mai dulce e iubirea aceluia pe care-l iubeşti şi tu.

proverbe sanscrite
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Miroasă iarba pătulită a sinziană ş-a sulcină,
Miroasă dulce, cum miroasă un aşternut păstrat de zestre;
Şi-n mine, cînd e întunerec şi cînd se face iar lumină,
Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre.

În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munţi în cladă,
Şi vîntu-i bălsămat şi dînsul ca o năframă cînd o scuturi;
Purcede-un cînt din creangă-n creangă ş-un susur blînd din mladă-n mladă,
Pe unde trece el pe gînduri urmat de-alaiul lui de fluturi.

Tu dormi sub paza unei feregi, ferega, mişcat-alene,
Pe somnul tău ş-alintă-n aer gingaşa ei apărătoare.
La vîrsta ta tihnit e somnul, şi ochii-adorm curînd sub gene
Cînd are cine să le-nchidă pleoapele c-o sărutare.

Tu dormi, şi eu visez pe gînduri, că trec şi zilele de vară
Şi că la anul, poate, fruntea ce-acum aşa de blînd ţi-o razimi
De braţul meu, n-o s-o mai razimi, şi gîndul ăsta mă omoară,
Că drag mi-i sînul tău cel dulce şi alb ca miezul unei azimi…

Cu iarba ne-a crescut amorul, şi cade-acum cu ea sub coasă!
Ah! gînd mîhnit, ce vrei tu? Spune — Nu vezi c-afară e lumină
Şi că-şi deschide draga ochii ca două flori de somnoroasă,
Ş-aruncă-n mine cu mănunchiuri de sinziană şi sulcină?

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce şi frumoasă afrodită

Eşti frumoasă când râzi din inimă,
dar şi când lacrimi îţi curg pe obraz.
Eşti frumoasă când ai încredere
că mâine poţi trece peste necaz.
Eşti frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalţă.
Eşti frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranţă.
Eşti frumoasă când ştii să mă alinţi,
dar şi când mă iubeşti cum te iubesc.
Eşti frumoasă că ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ţi greşesc.
Eşti frumoasă pentru că simţi
şi speri, într-o viaţă fericită.
Tu eşti visul meu dintotdeauna,
dulce şi frumoasă afrodită.
Eşti fiinţa care iubeşte fără motiv,
fără încercări şi fără aşteptări.
Eşti fiinţa care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieţii cărări.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărioara

"Dragul dulce-al vieţei mele
La oaste s-a dus,
Şi de-atuncea soare, stele,
Toate au apus!

Mâna mea l-a lui plecare
Calu-i a-nfrânat.
Şi-ntr-o dulce sărutare
Inima mi-a dat."

Astfel cântă Mărioara
Dup-al ei iubit,
Şi pe faţă-i lăcrimioara
Dulce a-nflorit.

Însă iată că soseşte
Mândrul ei amor
Şi în noaptea ce domneşte
Spune al său dor.

- "În câmpia sângeroasă
Fraţii mi-am lăsat
Şi la tine-a mea frumoasă,
Iată c-am zburat.

Căci, vezi tu, o, dulce nume,
Înger ce iubesc!
Fără tine-n astă lume
Nu pot să trăiesc."

- "Ce zici tu, o, neferice,
Mândrul meu iubit!
Aşadar eu nu-ţi voi zice:
Bine ai venit!

Dar de nu poţi fără mine
În lume-a trăi,
La bătaie eu cu tine,
Haide, voi veni!"

Amândoi pe cai s-aruncă
Şi prin noapte zbor,
Şi trecând prin verdea luncă
Cântă cu amor:

- "Dacă nu poţi fără mine
În lume-a trăi,
Pentru ţară, eu cu tine
Dulce voi muri."

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

Îmi place a naturei sălbatecă mânie,
Şi negură, şi viscol, şi cer întărâtat,
Şi tot ce e de groază, ce e în armonie
Cu focul care arde în pieptu-mi sfâşiat.

La umbră, -n întunerec, gândirea-mi se arată,
Ca tigrul în pustiuri, o jertfă aşteptând,
Şi prada îi e gata... De fulger luminată,
Ca valea chinuirei se vede sângerând.

Încerce acum soarta să-mi crească suferirea;
Adaoge chiar iadul şărpi, furii ce muncesc;
Durerea mea e mută ca desnădejduirea,
E neagră ca şi ziua când nu te întâlnesc.

Căci astfel e acuma viaţa-mi osândită,
O lungă agonie în care tu domneşti;
La glasu-ţi, la privirea-ţi simţ inima-mi izbită,
Luptându-se-n convulsii cum nu-ţi închipuieşti.

Şi ochii mei în lacrămi înoată în tăcere,
Şi pizmuiesc adesea pe cei ce nu mai sânt;
Zadarnică dorinţă când sufletul nu piere!
Nu o să-mi turburi oare şi pacea din mormânt?

N-o să se-ntoarcă umbra-mi, cumplită, fioroasă,
Pe pasurile tale orunde locuieşti?
E lume, e vecie atâta de frumoasă,
Încât să uit pământul ce tu împodobeşti?

Să mor dar la picioare-ţi; să mor dar de plăcere
În ceasul cel din urmă s-auz că m-ai iubit,
Să strâng draga ta mână, să simţ a ta durere
Vărsându-se asupră-mi ca balsam fericit.

Şi sufletu-mi atuncea pe buzele-ţi să zboare,
Să ia un lung, un dulce, un vecinic sărutat;
Din braţele-ţi, din sânu-ţi să treacă el în soare,
Să ducă la vecie plăcerea ce-a gustat.

poezie de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dulce luna mai

În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Şi mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Şi armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.

În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
Din soare se coboară şi totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Şi-ndrept a mele gânduri spre recele morment.

poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă şi jună

Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti!
Eu caut şi caut în- ochi-ţi cereşti
Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta,
Iubită, dorită, o gură - aşa!

Tu tremuri, tu cauţi, tu murmuri, tu râzi,
Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi,
Cu părul tău moale tu viaţa mi-o legi
­O ştii şi te faci că nu o înţelegi!

Şireată şi dulce - copil vinovat ­
De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat,
De ce-aştepţi să-l fur de pe ochii-ţi profunzi,
Şi-n blondele plete tu capul ţi-ascunzi

Cu mâna ţi-acoperi tu ochii tăi dragi,
Prin degete cauţi, nu râde ci taci;
Pedeapsa ce meriţi, columbă a mea,
O gură-i - oh, dă-mi-o - mi-ai dat-o - aşa!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt sigur că locul plăcerii e creierul. Plăcerea se află în vălul palatin al gurii, la gust, plăcerea e atingere, miros, ceea ce vezi. Eu sunt pentru o plăcere a simţurilor.

citat din Abdellatif Kechiche
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce şi frumoasă Afrodita

Eşti frumoasă când râzi din inimă,
dar şi când lacrimi îţi curg pe obraz.
Eşti frumoasă când ai încredere,
că mâine poţi trece peste necaz.
Eşti frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalţă.
Eşti frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranţă.
Eşti frumoasă când ştii să mă alinţi,
dar şi când mă iubeşti cum te iubesc.
Eşti frumoasă când ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ţi greşesc.
Eşti frumoasă pentru că simţi şi speri,
că vei învinge ispita,
Eşti visul meu dintotdeauna,
dulce şi frumoasă Afrodita.
Eşti zeiţa care dăruieşte
fără încercări, fără aşteptări.
Eşti fata care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieţii cărări.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima râvneşte-întâi plăcerea

Inima râvneşte-întâi plăcerea –
Şi-apoi, viaţă scutită de griji şi de nevoi –
Şi-apoi, fel de fel de leacuri şi de creme moi
Care uşurează şi vindecă durerea.

Şi-apoi, somn liniştit şi dulce –
Şi-apoi, de va fi-ascultată ruga sa
De Cel care-o judecă de pe cruce,
Libertatea de-a muri cum vrea.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

De lacrimi înfocate, vai! genele-mi sunt pline
Şi mâna-mi acum rece pe harpă a-ngheţat;
Străină mi-este lumea d-acuma pentru mine,
Căci ce-am iubit în viaţă ca visul a-ncetat.

Aveam un frate tânăr a căruia junie
Ca râuşor de lapte luase cursul lin,
Ce în a sa ferice, plăcere, bucurie,
Zicea cu vorbă dulce: "Eu nu voi să suspin!"

Aveam şi-un tată încă, amic cum şi părinte,
A cărui gene albe în plâns au fost albit.
Dar vai! ei dorm acuma în tristele morminte,
Copilul lângă tată, precum au vieţuit.

Iubeam o copiliţă, o tânără suflare,
O floare matinală ce creşte surâzând,
Ce fără să adune în viaţă-o sărutare
În dimineaţa vieţii a încetat cântând.

Tot ce-am iubit în lume a încetat din viaţă,
Şi iarba primăverii sub paşii-mi s-a uscat;
Al vieţii mele soare s-a stins colo în ceaţă
Şi anii mei de tineri în dor s-au întristat.

Eu am trecut ca floarea aici în astă lume,
Dar inima-mi zdrobită atât a pătimit!
Ah! d-aş fi fost o floare purtând un dulce nume,
Aş fi trecut prin viaţă şi n-aş fi suferit.

poezie clasică de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suvenirul

Ziua se duce ş-altele vin,
Şi fără urmă se strecor toate;
Dar să te stingă nimic nu poate
Dintr-al meu suflet de tine plin.

Anii mei repezi, viaţa-mi trăită
Le văz grămadă în urmă-mi stând,
Precum stejaru-şi vede căzând
În preajma-şi frunza cea veştezită.

Fruntea-mi de vreme toat-a albit,
Sângele-mi rece abia prin vine
Curge, ca unda ce-n loc o ţine
Sufletul iernii cel amorţit.

Dar chipu-ţi tânăr, tot într-o stare,
În veci tot tânăr îl voi privi,
În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni:
El, ca un suflet, vârstă nu are.

Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit;
Şi când privirea-mi cea neclintită
De tine-aicea fu părăsită,
Dodată-n ceruri eu te-am zărit.

Acolo-ntocmai ş-acum frumoasă
Te văz ca-n ziua ce mă lăsaşi
Şi la cerescu-ţi locaş zburaşi
Cu aurora cea răcoroasă.

Dar, frumuseţea-ţi, chipu-ngeresc
Şi-n ceruri încă tot te urmară:
Din viaţă ochii-ţi ce încetară
De nemurire raze lucesc!

Zefirul dulce cu-a sa suflare
Încă îţi suflă păru-undoios,
Ce-n trăsuri negre de ebanos
Recade-n sânu-ţi fără-ncetare.

Umbra acestui văl mincinos
Şi mai mult chipul ţi-l îndulceşte,
Ca dimineaţa ce se iveşte
Din vălul nopţii întunecos.

Cerescul soare vine, sfinţeşte
Cu ale noastre zile ce zbor;
Şi-ntr-al meu suflet al meu amor
Nu are noapte, în veci luceşte.

Minut nu este, nu fac un pas
Şi-mi eşti aievea înfăţişată:
De mă uit, unda chipu-ţi mi-arată;
D-auz, zefirul poartă-al tău glas.

Pe când pământul doarme, visează,
D-auz prin frunze vântul şoptind,
Parcă din buze-ţi auz ieşind
Sfintele-ţi vorbe ce mă-nviază.

De-mi ardic ochii şi-n sus privesc
Aceste stele învăpăiate,
P-a nopţii pânză împrăştiate,
În toată steaua eu te zăresc.

Dacă zefirul, cu-a sa mişcare,
Din flori mă-mbată cu-al lor miros,
Atuncea pieptu-mi neputincios
Răsuflă însăşi a ta suflare.

Când trist, în taină, la altar merg
Să rog Fiinţa mângâietoare,
Atuncea lacrimile-arzătoare
Mâinile tale simt că le şterg!

Când dorm, tu-n umbră eşti cu-ngrijire
Ş-asupră-mi aripile-ţi alin;
Visele toate din tine-mi vin,
Încât viaţa simt în dormire.

Ah! fie-n somnu-mi ca mâna ta
Să-mi taie firul zilelor mele!
Ş-atunci din visuri dulci, amari, grele,
Doamne!... în sânu-ţi m-aş deştepta!

Ca două raze strălucitoare
Şi ca suspinuri ce se unesc,
A noastre suflete unu-mplinesc.
Şi eu... sunt încă cu răsuflare!

poezie clasică de Lamartine (1829), traducere de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă...

Închid ochii şi se aşează sub pleoape
Înger de şoapte, în noapte.
Şi fiecare şoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am ţâşnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce şi alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far şi catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Păşind spre altar
Cu sete de viaţă.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri şi vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Şi sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Şi să plâng m-am decis,
Printre munţii de doliu,
Pentru ultimul vis.
Şi trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieţii ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Paşii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Şi din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Şi la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele paşilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe şoptite, de-a îndrugatelea

Iubita mea dulce şi aprigă,
nu căuta dragostea, pentru că ea este dulce şi aprigă,
este ca un tăiş pentru inima ta dulce şi aprigă,
mai bine
curgă apă multă pe părul tău lung şi pe umeri, să dea ciutura pe dinafară
când te speli cu apă rece pe tot trupul
pe boiul tău alb şi viu cum este cetera frumoasă şi lăcuită când doineşte
uită-ţi lacrimile
şi lasă ploaia şi apa fântânii să te spele toată.
Prea multă durere în lume,
şi prea multe neputinţe,
prea mult dor
fals
pentru părul tău dulce şi aprig, pe care îl iubesc mult când cade pe umeri,
când se loveşte de pământ
sau cel puţin aşa te văd
plânsă
şi
udă
nu te voi uita niciodată
şi-apoi... multe cuvinte de păşit cu ele mai departe, uitându-te,
multe cărţi argintate care să se găsească în răcori de argint
sunt rugăciunile
cu care te-am prins prin tindă, îngenunchiată,
prostitu-m-au viaţa şi semnele,
nu trebuia să te las,
dar te las, pentru că eşti dulce şi aprigă,
cât te iubesc eu,
nici nu contează,
nici nu se-adună,
Pesemne dragostea este o pasăre care nu ştie să umble şi se împiedică,
şi nu va mai afla niciodată cum e să meargă,
cu aripile amândouă, întregi, pe spinare.

Vinde-mi mie privirea ta verde şi dulce, să mă ung cu lemn de pădure pe coaste
apoi să dorm, în leagănul moale şi verde, şi-n coaste, mulţi, mulţi, ani,
până când trezită vei fi de apa izvorului, din pădure, gâlgâind şi beată de fericire,
nemaiştiind de iubire şi de trup de femeie,
care voi fi eu
beat de fericire
izvorul
izvorâtu de lacrimă,
trupul meu fericit, hodorogit, hohotind, că murit-am fecior mare.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închide ochii

Te strâng, iubito, dulce, lângă mine,
Mi te-nfăşor în braţe cu mult dor,
Lăsând iubirea să-nflorescă-n tine
Curgând încet... de parc-ar fi izvor.

Mâna mi-e plină, iată, cu-al tău sân,
Buzele-ţi fragă-n buze... le topesc,
În gustul tău pătrund ca un păgân,
Închide ochii... hai... să te iubesc.

Pluteşti cu mine-n dragoste nebună,
Îmbrăţişările sunt prea puţine-acum,
Pe trupul meu... ai devenit stăpână
Şi flori de mac ţi-am presărat în drum.

Închide ochii... ţine-mă... de mână,
Te cuibăreşte-n mine... şi mă lasă
Să te iubesc turbat, o săptămână,
Şi-ai să-nţelegi... că viaţa e frumoasă.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!