O oră vine, a asfinţitului, cînd toate deodată — trireme, fregate, caravele — iau foc de la ultimele raze ale soarelui. Atunci, asupra pămcntului prind să se reverse nesfîrşite valuri de purpură şi aur. Nicicînd, ca în timpul acestor fastuoase apusuri, cîmpii, păduri, oraşe, fluvii şi munţi nu se dezvăluie lor înşile atît de bogat şi viu colorate.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) înainte de a cădea amurgul, cînd ultimele raze ale soarelui îl izbesc în plin, leagănul Oltului devine, pentru cei ce — cu uimire — îl descoperă în depărtare, un munte incendiat, un ciclopic rug mineral. Prăpăstii, culmi şi piscuri de calcar, stînd toate cu faţa spre apus, se aprind de la vîlvătaia asfinţitului, învăluindu-se într-o fantastică splendoare.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oameni fluvii

Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicţii, atîta viaţă şi atîta moarte,
rămînînd puternici şi atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
şi atunci cînd ne prefacem în mlaştini.

Mlaştini sau torente, purtăm în noi viaţa
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăşi din noi înşine, din abisurile noastre,
şi pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
(...)

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infernul, cu şirul lui de cumplite suplicii, norii îl mută de sub pămînt pe cer, întruchipîndu-l în smoala neagră a nebuniei lor. Niciodată, însă, nu se dovedesc atît de minuţioşi, şi nici atît de frenetici, ca atunci cînd dau la iveală visele ultimilor împăraţi romani. Atotputernicii cezari — ca şi brontozaurii, cînd au simţit că speţa li se stinge — ce groaznice coşmaruri au avut!

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele nicicînd nu sînt atît de frumoase, ca atunci cînd se întorc de la cîmp. Simple ţărănci, trec prin unduirea lanurilor sub largi pălării de pai, cu o şi mai mlădioasă unduire. Mijlocul, strîns în cingătoarea care adună, în acelaşi cerc, cutele cămăşii şi ale fustei, este izvorul din care graţia li se răspîndeşte în întreaga făptură, pînă la glezne şi pînă la umeri, în inele tot mai largi, într-o ameţitoare euritmie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)roata unei mori de pe Someş vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă şi imprevizibilă traiectorie. Alţii, supunîndu-se aceleiaşi legi, pornesc — în clipa cînd caii îşi moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii îşi scot braţul din valuri, sau peştii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer — de pe celelalte rîuri care îşi au izvorul in Carpaţi. Şi mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre apus, soarele incendiase cerul. Era, pentru Hăşmaşul Mare, ora cînd, cel mai mult, putea să-şi dezvăluie măreţia. Ora cînd, din cîmpie, se zăreşte ca o cetate cuprinsă de flăcări.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii au înfăţişări nebuloase, alteori — cînd ceea ce au de spus le dă răceala gheţei — cu o crudă precizie.
Nesfîrşite cortegii de fantasme iau fiinţă din nefiinţă, şi se împrietenesc între ele, sau se înfruntă unele cu altele, mereu replăsmuindu-se.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd o să ai o zi

cînd o să ai o zi
în care nu trebuie nimic
iar în vasele de cristal
se iscă
flori
precum sfîrcurile tale
la presimţirea sărutului
atunci ai să tai
prăjitura
pe care ai vrăjit-o ieri
ai să-mi împarţi
şi n-are să se termine
nicicînd

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii care o aduc aminte, prin tainica lor legănare, plutesc adeseori pe tălăzuitele întinderi transilvane. Sînt zile cînd umbrele cetăţilor se desprind de lîngă ziduri, asemeni unor caravele care, în clipa vîntului prielnic, îşi desfac parîmele de la ţărm. Lungi după-amiezi, ele înaintează — într-o călătorie lentă şi triumfală — pe fluvii de grîu sau pe marea sumbră a pădurilor, copleşind satele, sporind enigma tăcutelor burguri. Treptat, asfinţitul le împinge pînă în parapetele munţilor. Acolo se sparg de stînci, împrăştiind pe faţa pămîntului, odată cu întunericul care învăluie lumea, tainica lor încărcătură.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frescă

Adâncurile mării se miră,
Fluvii şi valuri se minunează,
Câmpii şi colnice stau surprinse,
Dealuri şi măguri rămân uluite,
Munţi şi piscuri privesc înmărmuriţi,
Meteori şi planete roiesc în extaz,
Galaxiile se prind în hora uimite,
Universul tresare uluit aievea,
Oamenii se crucesc cu privirea
Cu toţii de panorama în sine.

poezie de David Boia (16 mai 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pas

Venit-a vremea de schimbare
Mai fac un pas în viata mea
Sa prind a soarelui culoare
In valuri largi de catifea.

Si daca totul si in toate
Uitarea-si face loc cu cinste
Voi reusi in noi cristale
S-aduc un zambet din culise.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec dac

Păduri străvechi sub lovituri,
Despotice bice de vânt,
Semeţele Daciei păduri
Trufaşe stau iarna sfidând.

Aspiră luminile-soare
Un vultur planând peste munţi,
Cu vârfuri pustii, fără boare
De teamă de om, triste frunţi.

Fără de seamă e râul,
Albastrul pământului meu,
Din el naşte crângul şi grâul,
În câmpul fecund, rodul greu.

Din drumu-i nimic nu-l abate,
Barierele-n cale-i se sparg,
Şi valuri cu creste-nspumate
Se-avântă mai slobode-n larg.

Ca vulturii, codrul bogat,
Ca râul, ca piscul de munte,
Sub vânt lasă-ţi lanul plecat,
Dar Dacie, ridic-a ta frunte!

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre acele înălţimi, patrii ale umbrei, ce despart Ardealul de Moldova, întîrziind cu un lung ceas răsăritul soarelui, una — numai piatră — se ridică strălucind, deasupra tuturor. Frunte semeaţă şi gînditoare, de sub tîmplele ei coboară, mîndre de originea lor, două dintre cele mai slăvite ape ale ţării. Piscul acela, singuratic şi cutezător, ce de jur împrejur domină culmi şi cîmpii, ţinîndu-le sub puterea şi farmecul lui, este leagănul unei legende.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea acelei ape împînzită de mister, ca pe malul unui lac de poveste, abia se pot întrezări acoperişurile cîtorva case. Cînd lucesc în bătaia soarelui, par solzii unui peşte uriaş dormind în negre străfunduri marine.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De acolo au plecat cîndva — în neştiute timpuri — să-şi caute tatăl, nemaiîntors dintr-o fatală bătălie, cei doi fii de împărat cu firi atît de deosebite. Mureşul, ascultător, a ţinut drumul pe care fuseseră sfătuiţi să-l urmeze. Dar Oltul, chiar de la început, a pornit pe un altul, nesocotind povaţa. Cînd, mai tîrziu, cuprins de păreri de rău, s-a întors să-şi caute fratele, nu l-a mai putut găsi. Prefăcuţi în rîuri, pierduţi unul de altul pentru totdeauna, ei rătăcesc de atunci mereu, mereu fiind, celor ce le cunosc povestea, prilej de meditaţie şi reverie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orişicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!

Cînd aş sta să scriu mai bine,
Şi am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-aşa:
"Domnişorule, pofteşte,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg şi cînd re-ntors, fireşte,
Nu mai ştiu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Cînd uşoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Şi eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un viţel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Şi mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Şi cînd iar mă pun la masă,
Şi a scrie începui:
Iată-o cloşcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Şi-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloşca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antidotul luminii

Şi rămăşiţele luminii
fac umbre pe pămînt.
Le sudează la un capăt de corpuri,
le lasă tîrîte de ele...
Daca se surpă corpul
se surpă şi umbra.
Te poţi desprinde de ea
cînd te înalţi,
deşi aţi fost fraţi siamezi odată.
Ea rămîne o pată perfectă a formelor tale
ce-ţi poartă îndepărtarea
pe pămînt.

Ştii cînd ne vom vedea
umbrele pe cer
de aici... de jos?
Numai atunci cînd pe pămînt
vor încolţi raze...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-oi adormi...

De-oi adormi curînd
În noaptea uitării,
Să mă duceţi tăcînd
La marginea mării.

Nu voiu sicriu bogat,
Făclie şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
Pe-adîncile ape,

Care-n dureri adînci
Se nalţă la maluri,
S-ar atîrna de stînci
Cu braţe de valuri,

Se nalţă, dar recad
Şi murmură-ntr-una,
Cînd pe păduri de brad
Alunecă luna.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plîngă la creştet,
Doar moartea glas să dea
Frunzişului veşted.

Să treacă lin prin vînt
Atotştiutoarea,
Deasupră-mi teiul sfînt
Să-şi scuture floarea.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte,

Ce n-or şti că privesc
O lume de patemi,
Pe cînd liane cresc
Pe singurătate-mi.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!