Recurs pentru Lumină

Lumina a fost tocmită de către Dumnezeu să dea strălucire iubirii în veacul
vecilor, precum şi acelor suflete care cred cu desăvârşire în ea...

Am evadat cu tine într-un vis,
asemeni negrăit,
pentru că n-aveam la ce ne aştepta
de vreme ce se nalţă tot mai rar
înspre Dumnezeu câte-o rugăciune de la oameni zăvorâţi
în cugetul eretic,
apoi năvălesc cu toţii înfricoşaţi
spre lumina ancorată undeva de cer,
unde timpul se supune zădărniciei până la ultima iluzie;
deasupra lor,
un gol urzit de ierni fără hotar...

Oamenii bârfesc adesea îngerii c-ar fi năluci risipitoare,
născute din umbre de apusuri reîncarnate,
dar ei au uitat demult înfăţişarea paradisului pierdut
în murmurul ispitei,
au lăsat – păgânii - nada florilor
în primăveri nedesluşite!...

Însă mai e vreme de renaşterea acelor
ce se risipesc absurd sub cerul lor desculţ,
purtând povara de noroi a stelelor ucise,
mai sunt atâtea vise nesupuse
şi nepurtate în piept de către muritori;
Noi ne-am înălţat în visul cel din urmă,
purtând credinţa Celui Preamărit din multele ispite
şi am aflat de crezul în Lumină,
izvorul de iubire nesecat, iubindu-ne atât de simplu şi curat
cu mâinile întinse către semeni, că suntem anonimii trecători
prin glorii de cenuşă...

Avem răgaz, iubito,
să m-adulmeci la colţul gurii tale,
de stingem răsărituri unul după altul,
dureros de trecător, dar toate împreună,
în sărutul plămădit din rai pentru umbre de ţărână
ce rătăcesc în ceasuri,
de vreme disecate...

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Actualitatea Literară USR Lugoj (decembrie 2012 (19 aprilie 2011)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina a fost tocmită de către Dumnezeu să dea strălucire iubirii în veacul vecilor, precum şi acelor suflete care cred cu desăvârşire în ea...

Ştefan Radu Muşat în Recurs pentru Lumină (19 aprilie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul...

E lumina-n întuneric

Minunat luceafăr-veşnic
Infinitul vede-n vreme.
Harul inimii vremelnic
Are darul de a cerne
Izvorul nesecat de apă cristalină.

El, curge-n suflete prin vreme,
Maestuos prin unda de lumină
Inimi spre iubire ca să cheme
Nemărginita-i strălucire
E-n univers încătuşată
Sub norii ce mai zăbovesc
Căutând lumina să-i abată
Urma Luceafărului nu piere niciodată.

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitiul vede

E-n înălţimi de neînvins
Minunat luceafăr veşnic
Infinitul vede-n vreme
Harul inimii vremelnic
Are darul de a cerne
Izvorul nesecat de apă cristalină.

El curge-n suflete prin vreme
Măreţia-i unda de lumină
Inimi spre iubire ca să cheme.
Nemărginita-i strălucire
E-n Univers încătuşată
Sub norii ce mai zăbovesc
Căutând lumina să-i abată.
Urma Luceafărului nu piere niciodată!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ademeneşte-mă în destinul fără umbre...

Ia-mă de mână şi arată-mi frumuseţea vieţii,
ţine-mă strâns şi fă-mă să înţeleg ce înseamnă a trăi;
opreşte clipa, opreşte timpu' ăsta nesuferit
care aleargă furibund de la o zi la alta prin trupul nopţii!
Îl simt cum mă înfăşoară în ţărâna arvunită de mormânt,
iar minunea că exist îl tulbură peste măsură.
Aleargă cu tăvălugul peste mine şi mă pătrunde nemilos,
dornic să mă sfâşie la fiecare atingere de clipă.

Anii lui îmi curg albiţi pe tâmple, însă mai e vreme;
mai sunt atâtea zile nepurtate
şi flori nemângâiate în splendoarea înălţimilor de mai
din care să ne facem aşternutul,
apoi să ne iubim chiar şi printr-o simplă atingere de mână,
străbătând tinereţea noastră
pân' la ultimul fior al vieţii,
împreună...

M-am împărtăşit la pieptul tău cu fereastra închisă
pentru că n-am văzut demult în oglinda ei
stele fără umbre, împlinindu-şi zborul,
şi-am cotrobăit întunericul după un răsărit de soare
să nu mai existe deşărtăciune în chiverniseala toamnei,
noi să evadăm într-o lume fără vârstă,
unde moartea e lipsită de izbândă
fiindcă timpul n-a trecut pe-acolo....

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista LitArt nr.11, noiembrie 2011. Publicaţie lunară de cultură, Tg. Mureş, sub egida Uniunii Scriitorilo (iulie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

pierduţi in noapte, rătăciţi,
ca două suflete stinghere
ne mai cred unii-ndrăgostiţi
de noi şi visele rebele.

nu ştiu că am murit demult
suntem năluci în noapte
doi oameni care merg tăcuţi
şi dincolo de moarte

e mâna mea? e mâna ta?
uscate-s amândouă
timpul a pus pecetea sa
şi a-nceput să plouă.

plouă cu lacrimi de sfârşit.
plecăm şi nu ştim unde.
am fost copii, suntem bătrâni
rămân in urmă umbre.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva lumea era perfectă

Cândva lumea era perfectă,
Iar noi convinşi că aşa va fi mereu.
Eram fericiţi în acea lume,
Apoi ranchiuna a început să bombăne-n mintea pământească.
Apoi a apărut, grăbită, Îndoiala cu capul ei de spini.
Şi-ndată ce Îndoiala a rupt plasa
Tot felul de gânduri drăceşti
Au sărit dincoace prin ea –

Am distrus lumea care ne-a fost dată
Pentru iluminarea noastră, pentru viaţă –
Pietrele geloziei, pietrele
Fricii, ale lăcomiei, ale invidiei şi-ale urii
Au stins lumina.
N-a fost nimeni fără o piatră-n mâna lui sau a ei.
Ne-ntorsesem acolo,
Exact în locul de unde-am plecat.
Ne izbeam unul de altul
În întuneric.
Şi nu mai aveam un loc în care să trăim, de vreme ce n-am ştiut
Cum să trăim împreună unii cu ceilalţi.

Apoi unuia dintre cei care se poticniseră i-a fost milă de cineva
Şi-a împărţit cu el o pătură.
O scânteie de omenie a aprins o lumină.
Lumina a deschis o ferestruică-n întuneric.
Toţi lucrau împreună pentru a construi o scară.
Un om din Clanul Vântului a urcat primul în lumea următoare...
Şi-apoi celelalte clanuri, copiii acelor clanuri, copiii lor
Şi copiii lor, pe tot parcursul timpului –
Până acum, în lumina acestei dimineţi, până la tine.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vine o vreme

În tăcere, pomul
către cer se-înalţă.
Să trăiască, omul,
de la pom învaţă.

Învaţă cum să crească,
învaţă să muncească.
În lumină se răsfaţă
şi către cer se înalţă.
Dar
Vine o vreme când pomul
nu mai înfrunzeşte.
Vine o vreme când omul,
mult îmbătrâneşte.
Atunci,
Nici unul, nici altul
nu mai scrutează înaltul.
Nu mai adoră văzduhul,
către cer le pleacă duhul.

poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către A patra dimensiune

cuvintele tale curgându-mi în piept rugăciune
la ceasul unei clipe-n travaliu,
se va naşte poemul visului şi puţină eternitate
apoi iar fugim în a fi oameni

când ne dă de demâncare moartea
cântăm în timpanele lui Dumnezeu,
apoi iar sub sisifica ardere ne scăldăm în cenuşă,
în vremurile de azi renaşterea se face
în încă un rapt,
în încă o piatră ce se rostogoleşte
la picioarele statuii

numeşte-mă Om să-ţi dau o coastă,
altar de trup şi chip cioplit

poezie de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanii mei trişti

Se ivesc, unul câte unul,
din întuneric: câţiva prieteni,
unii au nume istorice.
Cât de târziu au început să ne lumineze!
Dar, înainte de-a dispărea, au fost
perfect întrupaţi, trecutul

ascunzându-i o vreme într-un soi
de mantie-a haosului. Au fost oameni care,
cred, au trăit doar pentru a reînnoi
forţa risipitoare pe care tot ei au consumat-o
cu fiecare convulsie-a lor fierbinte.
Ei îmi ţin memoria trează, deşi-s departe-acum.

Adevărul este că n-au tihnă încă
acolo unde sunt – de fapt, într-un alt spaţiu;
eliberaţi de eşecuri,
ei se tot îndepărtează pe orbite eliptice
pentru a se reîntoarce-apoi cu-o dezinteresată
şi aspră energie, asemeni stelelor.

poezie de Thom Gunn,1929-2004, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vreme

mă-nnorez în toamnă
dimineaţa mă-nsingurez
duc cerul pe marginea apei
adăpându-l odihnă
apoi plec tehui
de găsesc sau de mă găseşte un cal
ne potrivim la potcoavă şi mai urcăm o amiază
lină cernere de umbre de lumini prin frunzele încărunţite
cărare molcomă prin mirosul uitat al florilor
pietrele nezdruncinate ale aerului clipind a fior şi a dor
ploaia a stat aici îi văd urma corpului aburind în iarbă şi hăţiş
hai murgule mai du o amiază la toamnă
mai limpezeşte
o vreme
un cer pentru înstelare
nu-mi cere fân sau zăbavă curgi ca un râu somnoros înspre seară
lasă-mă să îţi gust
o vreme
copita amară

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purta-voi rugăciune pe-o frunză de măslin

În împietrirea visului cel fără de simțire
duc grelele poveri pe umerii cei doi
ei, anonimii, oamenii străini în lume, goi,
de vise, idealuri sunt fum ce prin lumină trece
iar ceața lumii, deasă, doar umbra o petrece.
Sunt veștejite flori pe cale și catrene
pe foile de ziar zac ude, în zadar, de vreme.

Mustesc azi bălțile de frunzele prea terne
Ce galbene un soare ucis-au în trista lor cădere.
E dezolantă, cenușie, udă,
azi piatra caldarâmului crăpată-n urmă
de pași ce-au vrut lumina să răsară
dar întunericul le-a-nvăluit privirea-n seară.

Mai vino, Doamne, răsai din vise seci
cu Înălțarea Ta la ceruri o lume să salvezi
de pieritoarea viață. Al nemuririi glas
răsună peste inimi și-n veci nu da răgaz
tristețea mea să fie o pildă de urmat.
Tu, Tată, luminează ochii și către sus, ridică-i
iar pânza bucuriei din cer țese-o cu dor
pentru aceia vii care-n pământ așează
sămânța Ta ce-n lume, săditu-le-ai, Tu, lor
în trupuri sau pe brațe, în minte și-al caselor pridvor.
Ascultă-mi, Doamne, ruga și adun-ne în dar
o coală de hârtie, albă și scrie-ne cu jar
că doar Iubirea izbăvește omul de arzătorul Iad.
Eu doar ascut creionul și-o mân-așteaptă... dar...
mă-mpiedic în cuvinte și șchiop alerg, pribeag,
către lumina Ta, Doamne, cu îngerii de mână
și-n palmă doar c-un rest din crezul meu
că pe pământ încă mai sunt... ca om
și simt, O, Doamne, simt ca pe-un blestem
o inimă mai grea ca piatra și-o lacrimă de lemn...

Nu pot să plâng că mulți n-ar înțelege
ce-i dorul către viață, când suferința crește
că oamenii sunt tari ca marmura cea rece
și-atunci doar pana îngerului meu
mai slobozește-un vers din sufletul prea greu
că-n zori de zi speranța încă mai răsare
soarele-l trimit pe cer din inima mea care
și-a scris de mult menirea în pagini de destin
pribeag voi fi în lume și-n locul meu senin
purta-voi rugăciunea pe-o frunză de măslin....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie de toamnă

S-a gătit vacanţa mare,
Iată, sună de intrare...
Dar, de ce nu-s toţi în clasă
Ce-i cu lipsa ce ne-apasă?
Unde-s duşi, e clasa goală,
Fără ei e doliu-n şcoală...
I-aşteptăm, avem răbdare
Până într-o zi în care
Vom fi iarăşi împreună
Sus, chiar dincolo de Lună,
Vom avea un loc anume
Fără funcţii, titluri, nume,
Prin adâncuri liniştite
Fără supărări, ispite,
Într-un colţ ales, frumos,
Cu mărgăritar pe jos,
Cu speranţă şi lumină
Unde nimeni nu suspină,
Fără greutăţi, nevoi,
Dumnezeu va fi cu noi.
Clasa-ntreagă-o să se-adune
Şi va face rugăciune,
Nu algebră, nici chimie,
Nici franceză-anatomie,
Fără note la purtare,
Fără teme sau ierbare,
Că aşa a fost să fie
Drumul către veşnicie,
Drumul către infinit
Cu un singur sens menit.

poezie de Vasile Larco din Visuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ULTIMA SCRISOARE

Port în piept culoarea florilor de maci,
Mă înfioară iarna când te strig şi taci,
Răsfoiesc scrisori închise sub cheie
Şi te caut noaptea prin Calea Lactee...

Ultima scrisoare pe adresa mea
Era încărcată cu luciri de stea...
Era un adio, îmi spuneai că pleci
Înspre veşnicie... timpul să-ţi petreci...

Şi mi-ai scris atunci în două cuvinte
C-ai zburat cu fluturi până sus pe munte,
Că ţi-am fost şi apă, că ţi-am fost şi foc,
Dar te duci la stele... cu puţin noroc...

Eu mi-aplec genunchii, înot prin zăpezi
Îmbrăcată-n roşu... poate-ai să mă vezi
Şi-am aprins lumina într-un felinar,
Pată de culoare-n ierni fără hotar...

Timpul se dilată, iubirea s-a stins,
Dar tăcerea doare!... Cerul s-a închis,
Cade-n valuri neaua cu sclipiri de-argint
Viaţa asta este ca un labirint!...

Căi întortocheate, ieşiri spre liman,
Amăgiri deşarte şi iubiri în van,
Sau iubiri cu patimi, triste despărţiri
Toate, toate, însă, rămân amintiri...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din palmele tale

Din palmele tale calde,
Iubire,
am înţeles că nu numai eu îl caut pe Dumnezeu.
Şi el mă caută pe mine.
Ne căutăm fără oprire,
dar niciodată nu ne-am întâlnit.
Atâta strălucire şi slavă e în Dumnezeu,
atâta încleştare e în mine şi în lume,
atâtea drumuri încâlcite,
întrerupte atât de des de răstigniri
şi de-ntrebări fără răspuns!
Drumuri fluide, sinuoase, care,
amăgitor,
m-aruncă către cer,
pentru ca apoi
să cad din nou
în hăuri.
Cum să mă prinzi tu, Doamne,
când veşnic sunt în mers şi în schimbare?
Cum să te-ajung eu, oare,
când drumurile ghem se fac în jurul meu
şi nu mai am scăpare?...

Şi-acum,
în palmele tale calde,
Iubire,
văd cum cuvintele mele,
crucificate-n palma ta,
se-nnimbă şi devin translucide,
trans-cuvinte ce îmi arată
calea
de întâlnire cu Dumnezeu.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obosit de-atâta vreme

A văzut lumina zilei
cu optzeci de ani în urmă.
Azi, prizonier al milei,
glasul lui nu mai răsună.

Obosit de-atâta vreme
petrecută pe pământ,
De moarte el nu se teme,
cum nu se teme de vânt.

Un unghi drept este bătrânul,
orientat către pământ.
Caută cu ochii drumul
care-l duce spre mormânt.

Părăsind lumina vieţii,
intră în altă lumină.
Lumina Eternităţii,
unde-i linişte deplină.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet rătăcind

Cînd ai zvârlit odgonul către dorinţi tihnite,
Ce rătăcesc pe valuri, ca umbre de plăceri,
Marea privind, ai faţa întoarsă către ieri,
Şi oraşul în cenuşă iar prinde să palpite.

Treci pe sub vechi arcade de aventuri uitate,
Te-ncrucişezi cu viii, delirul tău e stins;
Cu viii deopotrivă şi morţii, pari învins,
Trudiţi să-ntindeţi zilnic doar pânzele visate.

Fântânii nu-i mai afli, ca-n vremuri, strălucirea,
Nici sângerarea gurii care a copt sărutul,
Nici cântul despre tine ce l-a-ngropat trecutul,
Precum un prunc ce-n van îl întoarce nălucirea.

Ce degete febrile şterg caldele imagini?
O iei pe altă cale, e strada fără soare,
Ţi-e altul gândul, inima fără somn tresare,
Schimbi casa, însă chipul ţi-e altul între pagini...

Atunci te poartă vântul şi umflă alte vele,
Şi viaţa-i orizontul de gesturi inumane;
Neisprăvit laşi visul ce mâinile-ţi, orcane,
În seară îl sfâşie la focul altor stele.

poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este călugărul înţelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viaţă!
Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.
Visurile au fost împărţite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Şi s-a făcut Lumină:
inima speranţei, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria şi zborul.
Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopţilor pământene,
aşteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredinţat
drumul soarelui şi drumul stelelor;
s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Camelia Opriţa în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către tine de nicăieri

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aş fi fost pierdut
şi aş fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt m-aş fi făcut
să te caut
de n-ai fi fost te-aş fi inventat
ca pe o maşină cu aburi

înainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
mai întâi
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
şi m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec

apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
şi m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să ştiu.
Neştiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolţit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic şi divin
a iarbă, a vâltoare şi a vin
şi am înţeles simplu că vom fi
suflete pereche.

mereu te-am căutat
şi nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită
la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.

De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ţi fie frig,
am să te veghez cu viaţa
să nu-ţi fie frică în vis
de nimic.

Cred că ar trebui
să te ascund
ca să nu te găseşti,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
braţele şi buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul
sau pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
şi-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge uşor pe obraz,
când cald, când sărat
când departe de mine
sau pe înserat.

Stropii de ploaie mă mângâie
aşa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalţ.
Când ai vrut să mă săruţi pe furiş,
aşa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a ţipat ca o pasăre spin
şi m-am trezit...

Ni s-a dat un dar divin,
îţi spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubeşte-ne iubito şi iartă,
sărută-ne şi nu ne părăsi...
niciodată.

Te voi iubi, să ştii,
mereu te voi iubi...
şi când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.

De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii
şi mii de bucăţi
mă voi risipi şi mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară
îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiţi, iubiţi se pare...
de o ghilotină.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Timpul este călugărul înţelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viaţă!

Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.

Visurile au fost împărţite clipelor.

Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,

de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: să fie Lumină!

Şi s-a făcut Lumină:

inima speranţei, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria şi zborul.

Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopţilor pământene,

aşteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie şi frumuseţe;

întunericul nu este o fiinţă.

Fiecare clipă naşte câte un vis,

şperanţa este mare luminatoare a visului.

Viaţa este şi vis, şi speranţă, părţi din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat să pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredinţat

drumul soarelui şi drumul stelelor;

s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

să fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curăţit de rămăşiţele întunericului

să rodească în om numai iubire,

că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumuseţea omului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stranii anale...

Ne ascundem gândul în stranii anale...
Timpul se divide. Între doi coloşi,
Ne-am uitat trecutul. Zbor în depărtare,
Anii de lumină, limpezi şi frumoşi.

O făclie arde. Plete e lumină,
Se desprind din ere şi se risipesc,
Trup de-ntinăciune, trup de foc şi tină,
Din amare umbre ce se reclădesc.

S-au pierdut secunde, timpul ne desparte
În timpane sparte, plăgi şi gropi comune.
Au rămas doar vise, drumul către moarte,
Clopote de jale, citate postume...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!