ULTIMA SCRISOARE

Port în piept culoarea florilor de maci,
Mă înfioară iarna când te strig şi taci,
Răsfoiesc scrisori închise sub cheie
Şi te caut noaptea prin Calea Lactee...

Ultima scrisoare pe adresa mea
Era încărcată cu luciri de stea...
Era un adio, îmi spuneai că pleci
Înspre veşnicie... timpul să-ţi petreci...

Şi mi-ai scris atunci în două cuvinte
C-ai zburat cu fluturi până sus pe munte,
Că ţi-am fost şi apă, că ţi-am fost şi foc,
Dar te duci la stele... cu puţin noroc...

Eu mi-aplec genunchii, înot prin zăpezi
Îmbrăcată-n roşu... poate-ai să mă vezi
Şi-am aprins lumina într-un felinar,
Pată de culoare-n ierni fără hotar...

Timpul se dilată, iubirea s-a stins,
Dar tăcerea doare!... Cerul s-a închis,
Cade-n valuri neaua cu sclipiri de-argint
Viaţa asta este ca un labirint!...

Căi întortocheate, ieşiri spre liman,
Amăgiri deşarte şi iubiri în van,
Sau iubiri cu patimi, triste despărţiri
Toate, toate, însă, rămân amintiri...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştii că toamna macii mor?

Mi-ai spus, iubite, în scrisoare
Că-n veci iubirea ta nu moare
Şi-o porţi cu tine în eter
Când zbori cu aripi de oţel.

Când zbori peste un câmp de maci
Iubirea-n torţe o prefaci
Să-ţi luminezi prin nouri calea
Şi pe pământ să vezi cărarea

Nu vezi de-acolo, de departe,
Cărări prea multe,-ntortocheate?!
Şi dacă-n lan sunt mii de maci
Ce cale îţi alegi? Ce faci?

Iubite, vezi să nu greşeşti
Căci pe pământ te rătăceşti...
Eu azi mi-am pus în piept un mac
Şi într-o torţă mă prefac!

Mai ştii? Ţi-am spus la început...
E doar un joc! Nu m-ai crezut?
Nu ştii că toamna macii mor?...
Rămân doar amintiri... şi dor!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VOM FI DOAR UMBRE...

Dacă te-ntrebi de ce nu am venit
Îţi vei răspunde singur... în sfârşit...
Eu nu pornesc în viaţă pe un drum
Pe care tu l-ai presărat cu scrum

C-ai ars iubiri ca florile de mac
Când amăgiri de raze le desfac
Şi-ai presărat cenuşa peste flori
Când ele încă îţi dădeau fiori

Eu ţi-am deschis în inimă un cont
Dar l-am blocat sub tâmplă... fără pont...
Vom fi doar umbre care s-au iubit
Dar nu ţi-am fost!... Că nu mi-ai fost sortit!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

Mi-ai fost şi minus, dar şi plus,
Ne-am înmulţit, ne-am împărţit...
Ai fost şi nou, dar şi-nvechit,
Ţi-am fost ajuns şi neajuns.

Mi-ai fost şi-ntreg, dar şi pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost şi viaţă, dar şi moarte,
Ţi-am fost ce nu o să-ţi mai fiu...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cărare

Spun plopilor ce ţie nu ţi-am spus,
Ei înţeleg misterul lacrimei ce cade...
Când m-a durut, eu am privit în sus
Şi n-am simţit că focul tău mă arde.
Pe cruci de vânt am răstignit iubirea,
Iar toamnele au plâns în locul meu,
Credeam că numai tu şi nemurirea
Îmi veţi lăsa pe cer un curcubeu!
Mi-am aruncat azi gândurile-n mare
Şi am fugit ca un nebun pe ţărm...
Nisipurile-ţi cântăreau orice trădare
Şi-am vrut numai o dată să adorm.
Trezit de fluturi albi privesc în zare,
Cu amintiri copilăria mă-mpresoară...
Cad frunze triste, de ce mă doare
Această adiere cu pas de domnişoară?
Mă simt uitat pe un tărâm de gheaţă
Pe unde trenul visurilor n-a trecut,
Prin colbul timpului, mai caut o speranţă,
Însă, destinul meu este şi surd, şi mut.
Te strâng în palma mea ultima dată
Ca pe-un inel găsit pe fundul unei mări,
Apoi te las să uiţi ce-a fost odată,
Să risipeşti iubirea mea în patru zări.
Eu voi pleca fără să-ţi spun nimic,
Iar toamnei-i cer o ultimă cărare...
Iau doar un felinar, cu el o să despic
Această noapte, ca o condamnare.

poezie de Daniel Luca (25 august 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vamă

Când timpul se va pierde din clepsidră
Şi noaptea va închide a mea geană
Va fi o tristă zi, în goală toamnă
Căci timpul va veni, el e în goană,

Să vii şi să-mi aduci din alb un crin
Şi să-mi aprinzi o candelă lumină
Să mă-nsoţească-n calea-mi cu senin
Cu dorul, ce nicio vamă nu poate să-l apună,

Şi să mă-mbrăţişezi duios cu gândul
Şi să mă vezi în tot ce-am fost, culoare
Să-ţi aminteşti, mi-ai fost poem şi dorul
Şi ţi-am lăsat din mine, ce nu moare,

Cât te-a durut s-arunci pumn de ţărână,
Să-ţi aminteşti doar versul meu iubire
Şi cântul meu despre o lună plină
Ce ţie ţi l-am scris cu veşnicie.

Te voi iubi şi dincolo de mine,
Când ochii se vor stinge-n astă lume,
Eu voi pleca uşor în braţe sunt cu tine
Şi ultimul poem va fi doar al tău nume....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, rămâi!

Adio... Domnule Poet
Mi-ai fost un idol, nu regret
Mi-ai fost cândva iubire-ascunsă
Ţi-am fost adeseori o muză

- Te rog, rămâi, Floare Albastră
Tu eşti lumina îngerească
Culoarea cerului în mai
Şi murmurul venit din plai

În lumea asta anodină
Tu, floare cu aromă fină
Nu-mi spune un "adio" rece
Priveşte-mă şi mă-nţelege

Cine te cântă-n nopţi târzii
Prin negurile străvezii?
Cin-te iubeşte însetat?
Doar eu şi versul meu ritmat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cer s-a stins o singură stea

În seara când ţi-am spus iubirea mea
Sus pe cer lucea
O stea de-argint ce revărsa scântei
Steaua dragostei

Numai ea a înţeles ce voi în sufletu-mi trudit
Şi speranţa ea mi-a dăruit
Şi-n seara când ţi-am spus iubirea mea
A murit o stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
În taina firii

Pe cer s-a stins o singură stea
În ecou de ghitară
Cu ea s-a stins vraja ce ne-a-nvins
Şi iubirea ta

De-atunci în şoapte
Rechem iubirea mea
Pierdut în noapte
O caut în altă stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
Un vis pierdut.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

eu ieri ţi-am scris şi azi îmi pare rău
pentru momentul de subtilă slăbiciune
dar intuiţia mă apăsa mereu
ceva măcar dintre decenii de a-ţi spune

nici nu-mi mai amintesc ce ţi-am şoptit
şi cât de speriat fujeam de gânduri
că tu, că tu iubito ai murit
şi tot ce-ai scris era pe rând, nu printre rânduri

dar a trecut şi asta. Te-ai trezit
cum te trezise-i în adolescentă
şi nici măcar nu te-ai catacdisit
să-mi spui de starea mea de somnolenţă

şi cine te-a impus să uiţi de mine
la propriu invocându-mi nebunia
aşi vrea să-l ştiu, pe ăla nimeni, cine
s-a luat de piept cu însă-şi veşnicia.?!

în rest, îmi pare rău să-ţi spun adio
a două oară-n viaţă asta ca un val
"e vals în doi, deşi persistă trio
şi sună melodia a metal"...

PS

cieste cu atenţie. E ultima scrisoare
citeşte cu atenţie. E ultimul cuvânt
citeşte cu atenţie. Şi nu lovi că doare
şi nu lovi că doare în sentimentul sfânt...

poezie de Iurie Osoianu (12 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi rămâi credincios ţie însuţi!

Adio, spun, copilului din mine
şi-mi dezbrac inima
de un cojoc, în plină iarnă!

Şi, nici nu ştiu, dacă e bine
sau dacă focul, adormit în ea
va rezista în iarna grea.

Dar, el nu vrea, să-şi ia, adio
şi mă petrec, în umbra lui
prin veri şi ierni, drum amărui.

Îl simt, de-a stânga cu-n surâs,
de bun străjer ce devotat,
prin graniţi multe m-a purtat.

Copile drag, cu ochii mari
şi inima, cât lumea toată,
ţi-am dat o viaţă adevărată!

Şi, fiindcă ai rămas cu mine
ţi-am împlinit, sublimul vis
ce îl purtai în suflet scris.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite,

pictează-mă în culorile nemărginirii
supreme
când sufletele nostre boeme îşi vor da
ultima lor întâlnire
spre moartea nebună,
ceea ce n-ai ştiut niciodată este
că-n mâna mea stângă ţi-am pecetluit
o cupolă arzândă de gânduri sihastre,
pentru a mă cunoaşte o nouă viaţă
prin Calea Lactee,
lacrimile mele de femeie te-au cizelat
în cel mai iubit bărbat de pe pământ,
în infinitul mării albastre mi-am ascuns
zâmbetul,
ca să pot să te cânt asiduu, în univers,
uite, chiar din versul acesta firav,
ţi-am şlefuit o altfel de nemurire,
cu tine am fost cea mai frumoasă,
dar şi cea mai tristă fiinţă lumească,
am înălţat castele de nisip prin iluzii
de viaţă atroce,
până când inima mea avea să-ţi invoce
nimicnicia,
din scoici de tăceri am adunat perle de patimi,
ca să-mi auzi paşii, când fi-vei singur
pe plaja pustie,
ţie ţi-am dăruit mantii de stele
într-o aprigă vreme, când tu mă iubeai cu toată
dragostea străbunilor noştri...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă toamnelor târzii

Aleile-s pustii şi triste...
În şerpuielnice priviri
Scormonitor în ploi şi vise,
În taină,-n vers şi-n amăgiri,
Cuţit al rănilor ascunse
Sub o cernită-mbrăţişare
Îmi laşi o lacrimă din ceruri
Şi ploi de frunze şi petale.

Aleile-s pustii şi triste...
Se tânguiesc copaci. Târzii
Poeme galbene şi triste,
Te-aşteaptă iarăşi să revii.
Te-aşteaptă lacrimă de ploaie...
Al universului altar
E doliu, pleoapă cenuşie...
Şi plouă iar... şi plouă iar!

În şerpuielnice priviri
De vânturi şi de lanuri coapte
Sunt lacrimi fără de opriri,
Priviri de dor şi cânt de şoapte.
Şi plouă, plouă ne-ncetat
Autumnală reverie...
Vezi, nenuntita asta ploaie
Eu ţi-o dedic pe toată ţie.

Scormonitor în ploi şi vise,
Lăsându-mi sufletu-ntristat,
Potecile pustii şi triste,
Precum o noapte ai plecat.
Judecător nedrept şi crud,
În lumea asta ireală
Tu mi-ai lăsat copacii nud,
Iar ramurile-ncep să doară...

În taină,-n vers şi-n amăgiri
O pelerină de tăcere...
Atâtea simple amintiri!
Atâtea clipe efemere!
Dacă regret acu, ceva
E toamna-n care m-am născut
Că n-am să o mai pot avea,
Timpul să-l iau de la-nceput.

Cuţit al rănilor ascunse
Şi sângeriu căutător
De lacrimă şi de durere,
De alte toamne-mi este dor!
Dar în clepsidră curge timpul
Nisip în gol de veşnicii,
Iar eu te-aştept, te-aştept zadarnic,
Căci ştiu că n-ai să mai revii.

Sub o cernită-mbrăţişare
Te-ascunzi... Şi timpul te-a furat
Iubita lumii trecătoare
Ce ca un vis te-ai arătat!
Ţi-am luat chihlimbării poeme,
Cercei de frunze,-ntunecare,
Ţi-am luat atunci conduri de stele,
Dar tu te-ai dus, te-ai dus în zare...

Îmi laşi o lacrimă din ceruri,
Te pierzi o umbră-n visul meu,
În transcendente idealuri,
Înger zburând spre Dumnezeu.
Iar eu rămân prin dedublare
O altă toamnă pământească...
Pe fantomatic drum de stele,
În viaţă vrea să te-ntâlnească.

Şi ploi de frunze şi petale
Se scutură. Adio, dar!
Îngenunchia-voi la altare
Ca în decor autumnal
Să te găsesc, oh, drum spre stele.
Aşteaptă-mă, căci voi veni!
Ori nu eşti toamna vieţii mele
Pe care iarăşi voi păşi?!

În ploi de frunze şi petale
Îmi laşi o lacrimă din ceruri,
Sub o cernită-mbrăţişare,
Cuţit al rănilor ascunse,
În taină,-n vers şi-n amăgiri,
Scormonitor în ploi şi vise.
În şerpuielnice priviri,
Aleile-s pustii şi triste.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece timpul...

Am deschis fereastra şi privesc în noapte
Luna s-a ascuns sub un voal de nori
Două siluete se-nţeleg prin şoapte
Şi se îmbrăţişează pe sub cingători

Noaptea îşi întinde pânze întunecate
Ţârâit de greieri inundă văzduhul
Peste satu-ntreg unde fermecate
Ne trimite Domnul pogorându-şi Duhul...

Liniştea-i profundă, undeva departe
Un lătrat de câine o despică-n două,
Din copaci cad fluturi... roi de frunze moarte
Semn că vine toamna şi că iar ne plouă....

Semn că trece timpul ca pe cer un fulger
Şi mă-ntreb sfioasă ce-am lăsat în urmă
-,, Ai lăsat iubire''.... îmi răspunde-un înger
Şi un zbor de aripi gândurile-mi curmă...

Pasăre de noapte, înger să fi fost?!
Am închis fereastra şi am tras perdeaua
... Iar îmi depăn viaţa să îi dau de rost
Şi fac noapte albă,.... albă cum e neaua....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii şi pleci

Ai apărut în ploaia dintr-o toamnă
cu părul ud, pierdută-ntr-un oftat.
Te-am încălzit, şi-ai înţeles ce-nsemnă
sărutul nebunesc... dar ai plecat.

Ai fost, un timp, o stâncă-n vârf de munte,
sub soarele puternic, nemilos.
Eu ţi-am adus, coroană peste frunte,
un nor, o ploaie, însă... ce folos?

Ai fost pierdută... ţi-am fost regăsire,
ai fost o salcie... ţi-am dat un râu.
Eu am fost gând şi vânt, am fost iubire,
iar libertatea-ţi n-am ţinut-o-n frâu.

Te-am înţeles mereu şi, fără vrajmă,
ţi-am urmărit şi vechile poteci,
căci tu eşti peste tot la mine-n preajmă.
Eu te iubesc, dar ştiu că vii... şi pleci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul

Şi, totuşi, viu odată, prin anii care zboară,
TRECUTUL, plin de forţe, mai viu e-n amintiri,
Reverberând litanii de zbor sau prăbuşiri,
Răsar din scene ceţuri crescând, să le-admiri iară...

Taci, suflete cu zbucium! Şi fugi de suveniri:

Nu toate-s scări spre ceruri; nu toate te-nălţară!
Lumina lor în tremur dorea mari străluciri,
Plăceri, miresme fragezi, eterne dulci iubiri,
Predominând parfumul splendorii cu tiară.

Dar TIMPUL mă-mpinsese spre AZI - o stea amară!

PREZENTU-i veşnic tânăr, poftind TRECUTU-afară...
De-i bun sau rău, cu toţi-l slujim cu poticniri.
Ştim însă că TRECUTUL, de stai să îl răsfiri,
E rădăcina noastră, şi-a lui chemare-i clară.

Cu două feţe-i TIMPUL: IERI-AZI - monedă rară!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simţi culoarea din cuvânt

augustule sunt o poartă spre culoare
cum aş putea să nu văd să nu aud
tulnicele florilor de câmp
cum cântă ele sălbatic şi nu au moarte
de câte ori mi s-a-ntâmplat
să zăresc prin secetă ori zăpezi
chipurile ruşinate de roşu violaceu ori
griul acela cumplit de trist
în contraste luminoase
cineva a răsfoit tablou după tablou
file de carte cu miros acrilic
prin care am fost ispitită să intru
am trăit povestea unei iubiri maritime
am colindat universul acesta cromatic
am răsfirat pilitură de cuvinte
incredibil cum şi-au ştiut locul
am înţeles că fiecare are culoarea lui după cum
şi culoarea are cuvintele ei
augustule mă faci vară mă faci mare şi cer
mă las strivită de culorile tale
până ce o pânză de uleiuri voi deveni
poartă spre cuvânt

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Sub o salcie bătrână
Cu pletele lungi în vânt
Curge un râuşor de munte
Amintiri cu el purtând,
Peste pietre şlefuite
De valuri unse de vânt.

Pe-o bancuţă învechită
Şi-o măsuţă tot la fel,
Lovite de râul rece
Ca sărutul unei ierni
Îmi şopteai cuvinte alese,
Ca florilor de pe cer.

Naşă ne-a fost Luna plină,
Martori ochii curioşi
Şi nuntaşi tot păsăretul
Din frunzişul cel stufos,
Când ne alintam duios
Uitând cum se scurge timpul.

Prin al câmpului steluţe
Am sfinţit frumosul blând
Cu picioarele desculţe,
Buchete, fără jurăminte multe,
Căci noi ştim ce am petrecut,
Amintirile au suflet.

Anii au trecut ca gândul
Şi-am îmbătrânit cu timpul
Flăcările tinereţii încet, încet s-au topit,
Dar iubirea ne-aminteşte
Că degeaba n-am trăit,
Sfinţindu-i icoana sfântă.

poezie de Valeria Mahok (6 mai 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căntec

foaie verde trei lămâi,
de ce, mândro, nu rămâi,
să-ţi pun zarea căpătâi,
cu iubirea cea dintâi,
să te sărut, să te mângâi.
să-ţi sorb din ochi culoarea lor
si merele obrajilor
şi vraja dulce-a buzelor
şi rodiile ţâţelor,
să fur pe veci savoarea lor...
să joc norocul tău pe cer
şi-apoi frumos în iad să pier.
şi foaie verde măr rotat,
de ce, mândro, m-ai blestemat
să tot te caut în zadar
ca să te joc din nou la zar?
să fii ispită şi noroc
într-un şăgalnic tragic joc.
şi foaie verde de-un dudău,
nu mă vorbi, mândro, de rău,
că ţi-am fost dor când tu plângeai
şi-ţi voi fi pavăză în rai
şi ţi-am mai fost si altceva
când nimeni nu te mai iubea.
şi foaie verde de stejar,
te caut, mândro, în zadar,
tu te-ai ascuns pe veci în flori,
ca să-mi dai mie iar fiori
şi te-ai ascuns, mândro, -ntr-o stea
să fii pe veci averea mea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 august 2007)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Şi voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-eşti
Şi îţi voi şopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuşi printre timpuri,
Şterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Şi când vine seara
Cerul plin de stele
Luceşte alb, negru,
Roşu şi albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
Că nu poţi pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceaţa de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

tăcerea asta mă înfioară
mai port în gând povara ultimului veac
nu mai foşnesc pădurile de fag
sălciile au apus pe mal în sus
am sărutat femeia şi am trăit o viaţă printre zei
azi am plecat, puţin câte puţin spre al tărâm
lăsând în urmă zările şi marea
ardeam şi nu puteam uita în veci iubirea
se oglindesc în ape repezi gânduri
pe coji decojite de suflet
adie lin în suflet tainice viori
se aştern flori albe în cerdac
mi-e sufletul de viscol plin
mă cheamă timpul să mă odihnesc în pace
să ascult viorile cântând în cer
mai ţipă timpul prin amintiri globale
viaţa a adormit lângă un şanţ
mai trec hoinar pe acest meleag
tot rătăcind printre crengi despuiate de speranţă
lovindu-mă la fiecare pas de timpul rămas
sunt doar un vânt pribeag ce a pierit demult în vânt
ce întinsă este nesfârşirea
adun în privire albul polar
strângând la piept arborii goi
să sting şuvoiul de gânduri ce curge
mai rătăcesc desculţ de gânduri prin zăpadă
mângâi coapsele copacilor uitate goale între ape
se frâng şi zările în mare
mai cerne cerul stele în ochii tăi
sărută-mă femeie în astă noapte
să bem cupa iubirii în altar
sărută femeie buzele flămânde
în taina mâinilor împletite într-o poveste de amor
în zori voi culege albi trandafiri
să îi aşez uşor pe sânii tăi
haotică e viaţa asta
se frânge mugind sălbatic între stânci
trecut-au ani, azi stau, mă întreb
eu cine sunt, decât un străin ce a iubit odată, o fată minunată
strig nebun, mai strig pe ţărm
sărută-mă femeie pentru ultima dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit, femeie

eu te-am iubit, femeie,
perlă de diamant,
mi-ai fost mereu iubită
iar eu ţi-am fost amant.

te-am ocrotit o viaţă
tu, floarea mea de dor,
dar nu ţi-am spus-o-n faţă,
ţi-o spun după ce mor.

stând singur în cetate,
tu încă îmi lipseai,
vrăjile mele toate
numai tu le-mplineai.

eşti pasăre măiastră,
cu aripi de cocor,
stai singură-n fereastră
şi mă-nveţi să zbor.

şi am zburat cu tine
într-un tărâm de vis,
prin lumile divine
şi chiar în paradis.

ţi-am fost mereu povară,
iubire şi durere,
iar tu o floare rară,
din care-am sorbit miere.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!