Poet rătăcind

Cînd ai zvârlit odgonul către dorinţi tihnite,
Ce rătăcesc pe valuri, ca umbre de plăceri,
Marea privind, ai faţa întoarsă către ieri,
Şi oraşul în cenuşă iar prinde să palpite.

Treci pe sub vechi arcade de aventuri uitate,
Te-ncrucişezi cu viii, delirul tău e stins;
Cu viii deopotrivă şi morţii, pari învins,
Trudiţi să-ntindeţi zilnic doar pânzele visate.

Fântânii nu-i mai afli, ca-n vremuri, strălucirea,
Nici sângerarea gurii care a copt sărutul,
Nici cântul despre tine ce l-a-ngropat trecutul,
Precum un prunc ce-n van îl întoarce nălucirea.

Ce degete febrile şterg caldele imagini?
O iei pe altă cale, e strada fără soare,
Ţi-e altul gândul, inima fără somn tresare,
Schimbi casa, însă chipul ţi-e altul între pagini...

Atunci te poartă vântul şi umflă alte vele,
Şi viaţa-i orizontul de gesturi inumane;
Neisprăvit laşi visul ce mâinile-ţi, orcane,
În seară îl sfâşie la focul altor stele.

poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagini nescrise

rătăcesc prin valurile vieţii
nu am cale, nu am drum
sunt chitara ce plânge acum
am întors faţa către ieri
în faţă o umbră chioară
în spate o viaţă în delir
aici doar cenuşa palpită
am obosit să întorc pagina către nicăieri
o lume fără soare
mi-e gândul între pagini nescrise, necitite
pe cer ard stele, sfâşie văzduhul
negrul e fumul ce se scurge pe drum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre noi

Scânteia iubirii din ochi ţi s-a stins,
Acum eşti o simplă femeie
Cu lacrima ştearsă şi sufletul nins,
Pierdută în Calea Lactee.

Tristeţea răsună-n timpane de sfinţi
Ce sorb din lumina divină,
Iar eu ţi-s complice şi plângem cuminţi
Un dor ce-a murit fără vină.

În preajmă nimic nu mai este ca ieri,
Nimic nu mai are culoare,
Nu-mi dai mângâiere, alinturi nu-mi ceri,
Nici gânduri nu stau în picioare.

N-ai zice că viaţa-i zidită în noi,
Nici moartea nu vine pe cale ;
Tu pari o nălucă, iar eu un strigoi
Ce poartă cămaşă de zale.

Doar timpul nu iartă, luându-şi tribut
De clipe ce ard inumane,
Eşti suflet ce zace în trup de-mprumut
Ce-mi presură sare pe rane.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai cu viii

Gândul bun sau rău mă poartă,
Ce să fac cât nu sunt moartă?
De pământ zic doar de bine,
Până nu-i... covor pe mine!

epigramă de Aurelia Velea din Spinul, nr. 16 (decembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluş ţi-e gândul...

Pe la geamuri, vântul şuieră ca şerpii
Încolăciţi la soare vara-n firul ierbii.

Joacă focu-n sobe cu încinse limbi
Căţeluş ţi-e gândul ce de zgardă-l plimbi...

Şi, deodată afli, că-i AJUNUL, vin colindători
Ce ne roagă să fim buni măcar până-n zori.

Privind melancolic focul, cel lipsit de vână,
Constaţi că eşti singur doar cu zgarda-n mână.

Gându' a luat-o aiurea ca un cal la trap
Contra insomniei, deschizi noptiera şi înghiţi un hap.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizită

Să nu te miri că marea-i fără valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern,
Căci ieri stelar, cânta dorinţa peste maluri
Azi zboară stins, doar gândul versu-i stern.

Să nu te miri de locul ce e altul,
Că simpla vie e uscată-n rod,
Căci rodul ei e-al mării ce lucrează,
Şi lucrătura ei e bietul glod.

Bine-ai venit in casa lumii mele,
Învelitoare caldă de cuvinte-ţi dau îndată,
Şi apă sacră să speli de dor, de gânduri aceea pată,
Şi-apoi te odihneşti în har şi vise noi.

În dimineţi cu rouă şi cu miere,
În seri cu luni desprinse de pe cer,
În zile bune şi în zile rele,
Găteli stelare o să ai la noi.

Să nu te miri că marea fură valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern.
Căci ieri stelar, cânta speranţa peste maluri
Iar azi îmi cântă doar nimicul grav, cu glasul tern.

În somn, o clipă am zărit lumină,
În temniţa, în ciobul meu de lut,
Dar timpul a cernut pe la fereşti rugină,
Iar sufletul-mi, în timp, deşert s-a prefăcut

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i trecătoare

Unii zboară către stele
chiar când nici nu se gândesc,
ceilalţi se mulţumesc
fără a se gândi, cu cele
care cad sau rătăcesc.

epigramă de Ioan Hapca din Gânduri şi reflecţiuni
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec clipe...

Printre creste de valuri, noian,
Trece viaţa grăbită prin ani.
Trec clipe-n clepsidre
De game sinistre,
În revărsări
Printre ape zălude...
Timidă tresare o rază,
Surâde,
De veşnicie mă leagă avan.
Şi proaspăt răcoarea
Revarsă miresme,
Urcă un deal.
În fragedul verde de sus
Zulufii valsează,
Zefirii în cercuri
S-au dus.
Adie o zare senină
În linişti de pomi tăinuiţi...
Demult răsfăţată,
De toţi căutată
Renaşterea zilei
Cuminţi!
Noianul de verde
Doar verde pledează
Prin timp,
Peste timpi, printre noi...
Deşi surugiii
Dau bici şi avansează
Printre iernile
Cu vise în toi!...
Ea, poezia

Cea mai frumoasă poezie
E aceea,
Care pe mine mă întregeşte;
A visărilor,
Şoptirilor mele de dor...
Ori, poate, mă dojeneşte uşor,
Întru o prosperare!
Popas ori refugiu în căutare,
Întru o echilibrare...
De acolo de unde sunt,
Unde
Pot fi!..
Acolo mă pot întâlni,
Cu împăcările,
Credinţele mele toate,
Demult obsedate,
De toţi căutate,
Ce le port ori
Le pot răsădi
Peste o noapte,
Pentru o zi,
Cu aură de pământesc,
Pe gene,
Spre ochiul ceresc...
Unde sunt
Ori suntem!
Ori, poate,
E raza de soare,
Cu chipul domnesc
Ce în cale mi se arată?
Ah, altul ori alta...

Alţii sunt paşii
Cu care păşesc,
Alţii sunt ochii
Cu care privesc,
Altul acuma
E gândul meu,
Altul ori alta
Acuma sunt eu.

Altă tresare
Privire de nea,
Altul e soarele,
Ce mă încălzea,
Alţii... ori alte
Trec umbre-n ecou,
Aşteptarea pare a fi
Doar gândul meu!

Altul e drumul,
Ce acum îl măsor,
Altul e spicul
De rouă in zori,
Altul... ori alta
E şoapta mea,
Soarta-mi oferă,
Să trăiesc eu aş vrea!...

Alte cocoare
Roiesc lin pe cer,
Alţii bobocii
Iubire ne cer,
Altă-i scânteia
În noaptea grea,
Tăcerea e una
Să vorbească ar vrea!

Alte sunt grijile
Ce urmăresc,
Altă lumină
Întrezăresc,
Alt Orizontul
Îmi bate în piept,
Alt, cu tot altul,
Amurg eu aştept!

Altă alee
Mă cheamă-n popas,
Alte sunt clipele
Ce ne-au rămas,
Altul ori alta
Cu totul sunt eu,
Acelaşi izvorul –
Sfântul meu!

Alta-i culoarea pe cer –
A mea stea!
Şi inima-mi bate!...
Aceeaşi e ea!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs pentru Lumină

Lumina a fost tocmită de către Dumnezeu să dea strălucire iubirii în veacul
vecilor, precum şi acelor suflete care cred cu desăvârşire în ea...

Am evadat cu tine într-un vis,
asemeni negrăit,
pentru că n-aveam la ce ne aştepta
de vreme ce se nalţă tot mai rar
înspre Dumnezeu câte-o rugăciune de la oameni zăvorâţi
în cugetul eretic,
apoi năvălesc cu toţii înfricoşaţi
spre lumina ancorată undeva de cer,
unde timpul se supune zădărniciei până la ultima iluzie;
deasupra lor,
un gol urzit de ierni fără hotar...

Oamenii bârfesc adesea îngerii c-ar fi năluci risipitoare,
născute din umbre de apusuri reîncarnate,
dar ei au uitat demult înfăţişarea paradisului pierdut
în murmurul ispitei,
au lăsat – păgânii - nada florilor
în primăveri nedesluşite!...

Însă mai e vreme de renaşterea acelor
ce se risipesc absurd sub cerul lor desculţ,
purtând povara de noroi a stelelor ucise,
mai sunt atâtea vise nesupuse
şi nepurtate în piept de către muritori;
Noi ne-am înălţat în visul cel din urmă,
purtând credinţa Celui Preamărit din multele ispite
şi am aflat de crezul în Lumină,
izvorul de iubire nesecat, iubindu-ne atât de simplu şi curat
cu mâinile întinse către semeni, că suntem anonimii trecători
prin glorii de cenuşă...

Avem răgaz, iubito,
să m-adulmeci la colţul gurii tale,
de stingem răsărituri unul după altul,
dureros de trecător, dar toate împreună,
în sărutul plămădit din rai pentru umbre de ţărână
ce rătăcesc în ceasuri,
de vreme disecate...

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Actualitatea Literară USR Lugoj (decembrie 2012 (19 aprilie 2011)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele-ţi îmi cântă visul

În sărutul tău, femeie, buzele şoptesc timide
Când aştern pe ale mele vise din efemeride,
Am să le adun pe toate, picături nemuritoare,
Stropi din zâmbetul prin care îmi eşti lună, îmi eşti soare

Te voi legăna cu ochii, voal privirea-mi ţi-e pe umeri,
Pielea ta străluce stele, printre ele te enumeri,
Nici nu ştii... dar fără tine, cerul plânge câteodată,
Îi dispare tot albastrul într-o mare agitată

Dulce linişte sublimă, povesteşte-mi de iubire,
Doar acolo sunt acasă, precum într-o mănăstire,
Te ascult, de vrei, de-a pururi, glasul tău îmi dă bineţe,
Buzele-ţi îmi cântă visul, lângă tine-s tinereţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slovă despre mine

lumină-mi este liniştea întreagă
în mine chipul tău ce lin revarsă
femeie de vecia lirei arsă
nuntiri cu nefiinţa ce îmi neagă.

cu viaţa către lacrimă întoarsă
duci gândul meu mirări să înţeleagă
peniţa-mi suie vise în desagă
şi-n toate e tăcerea ta neştearsă.

şi ar mai fi cuvinte fără zarvă
ce să ne spună pe un nimb nescris
portiţa de intrare-n paradis
ne-aşteaptă-n coacerea de taine-n larvă.

privind oglinda însă tu eşti doar
o slovă despre mine-n dicţionar.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Balloo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul unde tace Dumnezeu

În urma noastră e un rest de ieri
oraşele-au plecat cu două trenuri
în carnea mea şi duc spre nicăieri
îmbrăţişarea ta din alte vremuri.

Aş fi putut să nu-mi mai amintesc.
Mi-ai şters, plecând, scrisorile şi trupul
de trupul tău de ieri şi de sărutul
din care, azi, doar umbre te vestesc.

Aş fi putut să uit şi să nu ştiu.
Statui de gol şi gol de paşi pe stradă
Doar ochii mei, pe urlet de zăpadă,
doar tu prin ei şi vântul pământiu.

Aş fi putut să mi te tac în gând,
să mi te plec, să mi te-nchid în ziduri
cum ai plecat şi tu pe triste riduri,
în lutul meu, de tine, mă scufund.

Să mi te plec şi să te tac, mi-e greu.
Rămână acest cântec despre tine
să ducă-n vânt vagoanele pe şine
şi-oraşul unde tace Dumnezeu...

poezie de Camelia Radulian din Oglinzi 2
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacără săracă

Sunt mii şi mii de case fără casă
Şi mii şi mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Şi oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii şi mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deşertăciune,
Cenuşa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Şi, în pământ, pământ se pământeşte,
Iar viscolul, prin viscol viscoleşte,
Când iarna-îngheaţă seva din pământuri.

La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar uşa se deschide, încă-i uşă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenuşă,
Şi-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.

Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai creşte grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul şi-a pierdut la toate rândul...

Poarta nu e poartă, uşa nu e uşă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenuşă.

Au apus ţăranii de atâta moarte,
Ţara nu-i mai ştie, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.

Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Şi s-au dus pe ape, singuri, pământenii.

Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Morţii cu morţii, viii cu viii" este tot o formă de discriminare pozitivă.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te juca cu tine!

îmi caut un chip
cine are unul fără el?
nimeni?
vreau să plec din-nlăuntrul meu
dar nu mai vreau să iau nimic cu mine

am lăsat o carte deschisă în urma mea
nu o citiţi
dacă-mi dai chipul acela
fără tine
să ştii că nu voi plătii chirie

am la mine acum un ban
nu este nici mic nici mare
este între toate
nu are nici greutate

am dat telefon către mine
ieri
şi mi-a răspuns cel de mâine
Ascultă!
Nu te juca cu roata timpului!

poezie de Viorel Muha (decembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt de Iubire

Aşezaţi la masa Tăcerii
în regatul necunoscut
Poeţii frâng pentru noi
Pâine curată
stropită
de Rouă cerească...

Morţii cu morţii, se spune,
şi viii cu viii!
Dar ştim noi oare
care sunt morţii
şi care sunt viii?

Un Poet mai mult
Dincolo...
Un Poet mai puţin
aici

La plecarea
în regatul tăcut
Poetul ne lasă
un cânt de Iubire
necunoscut...

poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-e sufletul ...

De suflet îti atârnă cerceii ca de boltă,
Ţii în verigi şi luna şi soarele şi norii.
Tresari din tot azurul când l-au atins cocorii,
Şi stelele din spice adie ca o holdă.

Ţi-e sufletul ca marea, în crunta ei putere.
Se zbat corăbii negre, furtuni şi morţi crăieşti,
În miturile groase dorm umbre şi mistere,
Ca-n fundurile lumii ascunse prin poveşti.

Ţi-e sufletul ca brazda, ca grâul şi renaşte,
Plugarul şi sudoarea de sânge, boul, plugul,
Nădejdea arăturii bogate către Paste,
Şi ploaia-nviorată şi nouă şi belşugul.

Ţi-e sufletul ca floarea duminicii sonore,
Mireasma de lumină şi leacul fericit.
Otrăvurile-ascunse în ierburi ţi-l ucid.

Dar sufletul ţi-e încă şi mai presus de toate,
Câte n-ajunge gândul şi cerul nu le ştie.
Şi sufletul boleşte-n tristetea că nu poate
Ce nu poate să fie şi nu va fi să fie.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e altceva?

nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumină cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!