Mi te strecori prin vene...

de ce îmi umpli golul cu ruşine?
din noul stârv se-nalţă tot mai mult
un nor astenic ce-n curând va ţine
pe alt sărman... răzleţ te mai ascult

străină umbră ce-mi alini tortura
de-a te avea pe veci sub ochiul meu
cum îţi stropeşti cu sângele-mi gravura
şi încrustezi o teamă în nucleu

mi te strecori prin vene ca o nimfă
îmi rupi costumul - ghiara ţi-o înfigi
cu sete-n pântec şi de-ai bea din limfă
să te mai pierzi pe drum să nu mă strigi...

din ce adâncuri te ridici pustie
să mă-ntăreşti când nu mai pot a scrie?

sonet de Ionuţ Popa (31 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul fornicaţiei II

Ne-mpreunăm, adesea, cu geamurile-nchise,
Iar de porneşti în strigăt, mai tare dau combina
Să nu te-audă blocul; când ard precum benzina
În sângele-mi albastru ce-n vene sparte mi se

Ridică până-n creştet, înfulec savarina
Din palma tremurândă, şi-apoi m-arunc în vise,
La fel, pe-aceeaşi undă ce-n aburi zugrăvise
Pereţii încăperii ce m-au ascuns de vina

De-aţi fi produs convulsii - şopteşti uitată-n glas
Şi îmi opreşti ocheanul s-ajungă-n galaxie,
Când eu mai dârz şi trainic spărtura nu ţi-o las,

Intrând cu mari emoţii, parca-aş intra în glie,
Dar umezind răstoacea, mă lepăd de impas
Şi-eliberez din tine o-ntreagă herghelie.

sonet de Ionuţ Popa (25 noiembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purgatoriu

Curgeam în locul râului
între doi peşti ce sfârtecau pescarul.
Copacii îmi făceau cu ochiul salve de tun.
Cu ochiul meu... desigur!
Doamne! Ce buştean îmi curge prin vene
de sângele-mi vorbeşte singur?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de duminică

dintr-un nocturn ocazional
luna îşi sare marmura peste mine plângând,
gândurile dorite se reîntorc din bulevard
prin geamul deschis din albă inerţie.
din ochiul veiozei mă ridic spre tavan
trecând printr-un inadmisibil de curând.

e o duminică ajunsă-n cunoaştere,
ridicată-n concret
până la umerii umpluţi cu insuccese
prin ultimul strigăt concav.
o linie frântă în poarta parcului se vede
şi colonii de emoţii oculte...
e greu să te strecori pe lângă ele
dacă nu te faci o absenţă triunghiulară
ori o nelinie argintie.

succes răpus şi tăvălit în cuget recurent
de când prin spaţiul tău un încotro se întinde
şi zidurile se prăbuşesc amar peste sentimentul cu ifose prin limfă de dialecte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frica de cuvintele mari

De sub fior tu stih ridici, frumoaso,
Te recunosc a umbră de a toate
De-i ninsă noaptea sub cuvânt ce poate
Rosti a veci sub clipa ce-ai abstras-o.

Prin viaţa asta ce păşeşte-n zloate
Voi ţine nuntă de tăceri, mireaso,
Sămânţa tainei să-ncolţească las-o
Că nudă e minciuna-n geam ce bate.

La facere şi moartea ni se naşte
Pictând crepuscul pe un zor de zi...
Din poezie când te vei trezi
Găsi-vei oameni fără mas la moaşte.

În frică de cuvintele prea mari
Ascult la arborii de vânt flecari...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat

Mi-e dor să zbor cu tine chiar şi cu o aripă,
Mi-e dor s-ascult ce-mi spui, fie şi doar o clipă.
Când îmi şopteşti cuvinte, mai dulci şi de iubire,
Fie şi-n vis iubito, rămân o amintire.

Sunt prizonierul sorţii şi astfel o să mor,
Orice ar spune Franklin, cuvintele mă dor.
Am fost şi voi rămâne un muritor de rând,
Poate peste decenii sau poate... mai curând.

Rămână-ţi amintirea şi gândul meu răzleţ.
Cu mersul mai alene, dar mult prea îndrăzneţ,
Cât paşii mă vor duce şi mintea-mi va fi trează,
N-am să renunţ la versuri, ele mă onorează.

Cu ele-mi zboară gândul, pe-ale valurilor unde,
Doar ele mă ajută când dorul nu-mi răspunde
Să uit de-atâtea rele ce-n jur s-au adunat,
Apoi... s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncuri

Mă privesc doi ochi cu ură,
Din adâncurile reci
Si incearcă să m-atragă,
Captiv lor sa fiu pe veci.

Din adâncuri din morminte,
Duhuri sfioase apar
Umbre, cu forme de oameni,
Cu ochi roşii ca de jar.

Din adâncuri reci de ape,
Sau din peşteri din pustie
Din subsoluri părăsite,
Tu, mi te arăţi doar mie.

Iar prin locuri neumblate
Prin oraşe părăsite
Peste morminte uitate
Iţi faci prezenţa prin ispite.

Acesta poate fi un vis,
Sau rânduri dintr-un acatist
Scrise pe foi din aur pur,
Citite de-un satanist.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născându-se absenţa...

destinul mi-e potrivnic în zăboviri perene
şi biciul de nuiele îl ţine ridicat
deasupra încruntării de-a refuza pe gene
să-i duc povara frântă şi-apoi să cad la pat
nu sunt a vieţii slugă nici croitorul zării
chiar de îmi ţes dorinţe în cel mai greu apus...
înalţ în juru-mi garduri cu ochiul disperării
spre-a nu sfârşi de tânăr anost şi descompus
netulburată pare întreaga-mi conştiinţă
când din puteri se-arată alt drum către final
privind cu-nverşunare cum trece-n nefiinţă
prin judecăţi abrupte un suflu cerebral

născându-se absenţa din pasiuni prezente
nu vor rămâne ceasuri, nici umbre, nici talente

poezie de Ionuţ Popa (8 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân Pământ

Bătrân Pământ, bătătorit de păsurile vremii,
Preafrământat şi răscolit de oameni şi milenii
Sunt mulţi acei ce i-ai hrănit cu pâine şi mărire,
Cu strălucire şi belşug, cu dor de nemurire,
Şi-a căror soartă ai unit apoi în bolta-ţi sumbră,
Trezindu-se că tu, Pământ, te-ai dus ca şi o umbră.
Iar bogăţia, slava lor, coroane, sceptre, nume
Le-ai spulberat, ostil Pământ! Au fost ca nişte spume.
Ei sunt acuma la un loc cu plebea ordinară,
Cu sărăcimea căreia n-au vrut odinioară
Nici o dojană a le da. Acum, fără-osebire,
Le macini carnea, iară ei se duc în nemurire.
Nu meriţi, nu, bătrân Pământ, s-adun comori pe tine!
Mi-e scârbă de onoarea ta! Tot ce dai tu, nu ţine.
Înşelătoarele baloane de la clăbucul de săpun
Îţi concurează ispitirea şi preţul ce pe tine pun.
Detest chemările ce-mi faci şi amăgiri bizare.
Tu doar promiţi, dar ştiu ce dai: speranţe-nşelătoare.
Îmbie-mă, dar e-n zadar, căci am găsit un Altul,
Coborâtor din alt tărâm, din cerul preaînaltul.
El mi-a înfipt adânc în piept speranţe şi-mplinire,
Şi-n haosul în care tu m-ai dus prin amăgire,
"Lumină!" El a poruncit şi "Linişte deplină!"

Trezit din somn de amăgiri, prin pacea Lui Divină,
Vreau să ţi-o spun dar apăsat: eu pot a te alege;
Dar tot ce ai chiar de mi-ai da, nu poate să mă lege!
Tu eşti un cerc, un globuleţ prin spaţiu-alergător,
Şi tot ce dai e trecător, ca gândul zburător.
Căci ce eşti tu, bătrân Pământ? Un punct de conştienţă
A Celui care singur e, singura existenţă.
Un singur "SUNT" ai cunoscut şi tu, şi eu, şi toate:
Acela este Dumnezeu, din sferele înalte.
De El, de acest singur "SUNT" mi-e inima legată,
Cu o iubire de la El. Tu nu poţi niciodată
A mă avea din mâna Lui, nici prin momeli, nici forţă,
Căci arde-acum în viaţa mea a dragostei Lui torţă.
Bătrân Pământ, o ştiu, aşa-i, nu eşti tu vinovat,
Ci eu-s acel ce te-a făcut să fii azi blestemat.
Dar în curând vei fi şi tu sfinţit, cum sunt şi eu
Pe-altarul arderii prin foc trimis de Dumnezeu.
Aşa cum viaţa mea a ars prin crucea lui Isus,
Aşa vei arde nimicit şi tu prin foc de sus,
Ca să te naşti un nou Pământ, curat pentru vecie,
Pe care va trona în veci Cel viu din veşnicie.
De-aceea eu nu preţuiesc comorile-ţi fragile,
Căci viaţa ta s-ar număra oricând chiar şi în zile.
Aceasta ştiu de la Acel din, prin şi pentru care
Am fost făcuţi şi eu, şi tu, creaţiile Sale.

O da, bătrân Pământ, acum lumina Lui cerească
Îmi e cu totul îndeajuns, la timp să mă trezească
Din somnu-adânc al lui Satan, ce-arată înspre tine
Ca înspre singurul ce eşti, de care totu-ar ţine.
O, da, Isus îmi e de-ajuns. Iar tu, de vrei a-mi da
Un loc sau vreun hatâr cumva, mie-mi e totuna.
Filele istoriei tale acum sunt pe sfârşit,
Iar eu, urmaş al lui Isus, de Tatăl sunt trezit
Să văd ce soartă ai: curând vei arde-n întregime,
Cu aur, slavă, bogăţii, cu tot ce ai pe tine.
Ei, spune-atunci, bătrân Pământ: când ştiu că pe altar
Vei arde în curând de tot, aş mai putea măcar
Să mă gândesc a mă lega de tine în vreun fel?

O, nu! Isus îmi e de-ajuns! El, Singurul Acel
Ce-n veci rămâne neschimbat. Isus mi-ajunge acum,
De nu mi-ai da, bătrân Pământ, nici praful de pe drum!
Degeaba strigi, căci eu sunt mort. Ce-i viu acum în mine
E slava vieţii lui Isus, ce te-a învins pe tine,
Atunci când tu L-ai ispitit, în ţarina pustiei,
Cu toată strălucirea ta şi slava bogăţiei.
Acel Isus e azi al meu. El mi S-a dăruit.
Şi mi-e de-ajuns. De ce mai strigi? În El sunt împlinit.
Tu n-ai ce-mi face, eu sunt mort. Isus trăieşte-n mine,
Şi cheamă-L, dacă mâna-ţi dă, cu daruri de la tine.
Nu mă înmoaie amăgiri, nu mă-nspăimânţi nici cu urgii.
Isus pe toate le-a-nfruntat, şi împotriva Lui tu vii.

Isuse, Tu îmi eşti de-ajuns în orice-mprejurare;
Eu numai Ţie îţi aduc, acum, şi-n veci o venerare,
Un preţ, tot preţul care e şi toată-a mea-nchinare!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu erai...să mă alini

De nu erai... să mă alini
Când seri stinghere mă loveau
Şi-n taină vise-mi sfâşâiau
Prin lacrimi şi cuvinte-spini

Prea-spintecat de ochi străini
Răstălmăceam a lunii corn
Ca în uitare să mă-ntorn...
De nu erai... să mă alini

De nu erai... Dar nu erai
Decât a gândurilor rază
Ce-n aşteptare stă de pază
Scurgând a clipelor alai.

Şi-un văl-tăcere fluturai
Din "tu şi eu" mijea un "nu"
Cu înveliş de-un "el şi tu".
Tu nu erai... doar mă uitai.

poezie de Eugen Lovin (8 septembrie 2009)
Adăugat de Eugen Lovin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie, cad flori!

Cad flori de tei
ca un păcat
prin geamul verii care plânge
de dorul tău
ce-nsingurat
de dorul meu nu ţi se frânge
Cad flori de tei
şi ape reci
prin ploaia verii se strecoară
că de-ai venit
doar ca să pleci
pe dorul meu ploua-va iară
Cad flori de tei
din când în când
pe urmele cu vârfu'-n stradă
şi-mi este teamă
că-n curând
nu va avea ce să mai cadă.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se-arcuieşte-n clipe...

chiar de mă ştii cuminte nu am teamă
să cad pe coapse-n ploi seducătoare
şi mâna în adâncuri cu ardoare
s-o mai aplec trăgând de-a vieţii poamă
aştept c-un tremur să redai uşoare
ecouri din laringe... mai cu seamă
să-ntind pe buze albul ca o zeamă
şi să-ţi alint nesaţul cu fervoare
când se-arcuieşte-n clipe al tău spate
şi se inundă patul de-amândoi
îmi pare că zăresc înaripate
săgeţi de aburi ce pornesc în roi
spre-a ne urni din trupuri şi-n curate
simţiri să ne înalţe din puhoi

sonet de Ionuţ Popa (18 noiembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

În timp ce-n drum spre casă te-nsoţesc
Şi fiecare şoaptă ţi-o pândesc,
Sunt încântat de tot ce spui şi faci,
Te-admir vorbind, dar mult mai mult... când taci!

epigramă de Constantin Manea-Buzău din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitori şi cititori

Trăit-au fericiţi, în armonie,
Pân' demonul veni şi-i ispiti
Pe unii cu plăcerea de a scrie,
Pe alţii cu tortura de-ai citi.

epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din exil

Pe faţa ta văd întristare şi teamă –
ce gânduri străine te macină, mamă?
Ţi-am scris de curând o scrisoare mai lungă,
socotesc c-ar fi trebuit să ajungă...
Vei afla ce voiai să ştii despre mine –
că sunt sănătos şi o duc foarte bine...!

Vei înţelege, desigur, printre cuvinte,
că nu mai sunt la fel cum eram înainte.
Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,
gândesc prea mult într-o limbă străină,
în minte îmi vin doar cuvinte ciudate
ce-mi zic adevărul pe jumătate.
Nici obiectele nu sunt ca acasă –
oglinda-i mai strâmbă şi masa mai joasă,
patul se plimbă, când dorm, prin odaie,
iar geamul ferestrei adesea se-ndoaie.
Pereţii curbaţi se-adună-n oglindă,
ar vrea în ghiocul lor să mă prindă,
iar uşa crăpată ducând înspre hol
cu sunete sumbre se zbate în gol.

Dar somnul? - nu-i somnul meu de acasă,
soseşte prea greu..., cu doruri m-apasă! –
se bate la marginea nopţii, de-a rândul,
cu cugetul plâns, cu visul, cu gândul...
Târziu, către ziuă, când totuşi mă frânge,
prin minte-mi aleargă doar vise nătânge
cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,
venind peste somn cu mirajul de-acasă.
Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –
la margini de doruri rămâne o pată...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă-n vrajă

Scrie, scrie, scrie,
scrie, ciorcîrlie,
cîntă, vulpe blîndă,
crapă, crap de apă,
scrie, scrie, scrie...

Lîngă partea stîngă
un rar cărturar,
peste palimpseste
trece pana-i rece,
scrie, scrie, scrie...

A-nghiţit un chit
cu-al lui bot, socot,
mitul nenumit
şi totemul tot.
Cutie pustie.
Scrie, scrie, scrie...

Joc în soliloc.
Calfa scrie alfa.
Mama scrie gama.
Doi copii scriu pi.

Hîrtie, sicrie...
Scrie, scrie, scrie...

poezie de Nina Cassian din Ambitus (1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest război ne va purta-n izbândă?

Acest război ne va purta-n izbândă?
Eu lupt cu foc, cu aer şi cu apă,
când toate-acestea, dragoste, îţi scapă,
şi într-un colţ te-aşezi de-a dreptul blândă.

Sunt ca şi mort, căci ochiul tău mă sapă,
lăsând în mine rodul din osândă,
Şi vreau, apoi, tot pleoapa ta plângândă
să-mi dea puterea să nu cad în groapă.

De ce-mi afunzi elanul în pământ
cu fuga ta sfioasă de gazelă?
Când eu crestez cuvânt după cuvânt,

mi-e sângele pe haină o dantelă,
şi te aştept să-mi cureţi braţul frânt;
în lupta asta să rămâi fidelă.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de toamnă

Pe drum mergeam alături. A toamnei melodie
Tăcută se lăsase cu seara peste vie;
Prin codrul de rugină, pe pajiştea pustie,
Simţeam acelaşi freamăt în suflete că-nvie.

Era un vaier dulce şi dureros, un cânt
Ce-n inimi se născuse şi-n ele ni s-a frânt.
Apropiaţi deodată şi fără un cuvânt,
Am stat să ne petreacă prin toamnă rece vânt.

Cu vocea ta sub ramuri sunând a părăsire,
Mi-ai spus: - Să ne rămână trecutul nălucire,
Când clipa veşniciei mi-o dai cu o privire…
De ce în umbră glasul părea o amintire?

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

Nu vreau să ne iubim numai o viaţă
Şi să te pierd atunci când n-om mai fii
Vreau dragostea ce astăzi ne răsfaţă
Să nu dispară când ne-om risipi

Am să îţi las prin inimă doar semne
Ce le voi recunoaşte mai apoi
Să ne atragă şi să ne îndemne
Să reclădim iubirea amândoi

Eu n-aş putea să fiu şi fără tine
Sau doar aş fi o umbră, undeva,
Sărman îndrăgostit ce nu i-e bine
De nu e mângâiat de mâna ta

Iubirea noastră, n-o măsoară timpul,
Nu poate fi-ncadrată în normal
Dar poate deveni stereotipul
Acelora ce nu iubesc banal

Mi-e teamă să te pierd în altă viaţă
Nu vreau să dispărem, precum zăpezi,
Atunci când mor şi-un soare le dezgheaţă
Nu vreau să nu te am, sau să mă pierzi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmbraci un stârv cu un costum Armani, nu ridici valoarea stârvului, ci compromiţi marca de lux.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!