Din adâncuri
Mă privesc doi ochi cu ură,
Din adâncurile reci
Si incearcă să m-atragă,
Captiv lor sa fiu pe veci.
Din adâncuri din morminte,
Duhuri sfioase apar
Umbre, cu forme de oameni,
Cu ochi roșii ca de jar.
Din adâncuri reci de ape,
Sau din peșteri din pustie
Din subsoluri părăsite,
Tu, mi te arăți doar mie.
Iar prin locuri neumblate
Prin orașe părăsite
Peste morminte uitate
Iți faci prezența prin ispite.
Acesta poate fi un vis,
Sau rânduri dintr-un acatist
Scrise pe foi din aur pur,
Citite de-un satanist.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
MORMINTE VECHI ȘI PĂRĂSITE
Morminte vechi și părăsite
Prin cimitire răzlețite,
De-al vremii dinte devorate,
Ar trebui din nou sfințite.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din alte lumi
Am irosit o viață
Umblând prin ceață
Mergând cu voi
Prin bălți și noroi
Cantand la stele
Visele mele
Crezând în zei
Ca-n frații mei
În mari experți
Plini de peceți
În mâini cu aur
Cu gând de graur
Veniră la mine
Toți soli din iad
Cu ochi de jad
Ei vor să mor
Să fiu de-al lor
Cântând în noapte
Alături de șoapte
Venite din case
La ora șase
În miez de noapte
Sunt voci aparte
Dintr-un ținut părăsit
Destin țintuit
În cripta crăpată
Cu sânge pătată
Mă închin plângând
Văd suflete râzând
Uitate pe veci
În criptele reci
Iar eu muritor
Intru-n visul lor
Devenind ca ele
Suflete de iele
Numite în lume
Umbre fără nume.
poezie de Alin Ojog (21 martie 2022)
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Părăsite
Văzut-am suflete rătăcind prin locuri
De care nici nu știau în viața lor
Au fost de Tine Doamne părăsite,
Ștergându-le din minte, trecut și viitor.
Natura pe care o batjocoreau,
Acum le este alături ca o mamă
Se tanguiesc amarnic, cerându-ți ajutor,
Dar Tu sfătuiești natura, de ele să se teamă.
Le ții în întuneric, chiar dacă afară-i zi
Crescându-le mai mult, dorința de răzbunare,
Dacă prin locul acela, va trece cineva,
Nu va avea nicicând, vre-o șansă de scăpare.
Când va fi judecata, iertarea de păcate
Când soarele si luna, vor străluci în zare,
Cand tot poporul va fi, in fața tronului,
Vor sta și ele triste, privind din depărtare.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbre... sumbre...
Umbre... umbre... umbre...
Și toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punți
Ce trec peste frunți
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii și fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea își coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Și-am să mai beu,
Umbre... sumbre...
poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Răzbunare
Ascultă-mă..
Vreau ca acel om
Să moară în somn
Atunci când se plimbă
În timp ce mănâncă
Otrăvit cu brom.
Să nu uiți...
Să îl faci să zacă
În pat să petreacă
Zile, nopți la rând
Amarnic să plângă
Iar timpul să nu treacă.
Să-i zici...
Că îngerii sunt basme
Iluzii spulberate
Minciuni scrise de oameni
Din sate părăsite
Uitate într-o carte.
Atrage-l...
În hăul plin de suliți
Din care n-o să iasă
Iar existența lui
Fără de vre-o valoare
Cu timpul va fi ștearsă.
Citește-i...
Canonul de-ngropare
Cu negre lumânări
Cu voal de stofă neagră
Să îi acoperi chipul
Să nu privească-n zări.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere
Cuminte fii durere, și mai ales fii calmă...
Ce dor ți-era de seară și seara a venit
Eșarfa-i violetă orașul a-nvelit
Dând unora neliniști, altora vis, să doarmă!
Și-n vreme ce o gloată de muritori, o turmă,
Sub bicele plăcerii-acest călău setos-
Culege-va tristețea într-un festin hidos,
Durere tu, dă-mi mâna;rămâne-vom în urmă,
Departe privește cum se pleacă în haine peticite
Peste balcoane-n ceruri, toți anii de ispite
Iscând de prin adâncuri doar un regret ardent.
Iar soarele pe moarte s-a pustiit în peșteri
Și ca un lung lințoliu întins peste Orient,
Blândețea nopții-ascult-o, iubito, cum pășește!
Ia seama fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveți din tot ce piere cum să trăiești în veci!
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
în urma mea
rămân cărările neumblate prin locuri
străine cu umbre crescute din surâs
calc cu gândul deformat după criza
de râs vinovat care ne mai miră
mersul e anevoios prin grijile zilnice
culeg versuri scuturate din copacii
ascunși prin sumbre povești
în urma mea o umbră rămâne desprinsă
dintr-un film horror cu inima cât un purice
mă avânt într-un alt amurg de ciocolată
cu alune și iubire veșnică și stângace
citesc slovele scrise mărunt pentru ochii
obișnuiți cu lacrimile vărsate pe hotar
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare în nori
Atâta frig s-a condensat în aer
Și-atâta întuneric în pământ,
Prin rumegușul iernii vântul taie
Mici fulgere în vidul pal dansând.
Norii se țin în cârje de ninsoare
Vag timpul țesătura și-o complică,
Contururile ard în îngroșare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.
Culorile sunt reci și părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite,
Sub răsuflarea serii albăstrii.
Atâta timp s-a condensat în aer
Și-atâta necuprindere-n cuvânt
Prin zațul depărtărilor mă-ncaier,
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.
poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa (2007)
Adăugat de Rodica Elena Lupu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiul Intunericului
Pe un tărâm funebru
Pe un soclu negru
Sta un vultur falnic
Cu chip dur și jalnic.
Și văd...
Cum din ceruri cad
Legiuni din iad
Imprejuru-i stand
Pe el protejând
Iar eu..
Spre El încet vin
Mă apropii lin
Frigul se întețește
Ceața se ivește
Și deodată...
Vulturul-mi vorbește
Totul amuțește
Vad suflete sfioase
În colturi intunecoase.
El zise...
Ce cauți străine
În locuri divine
Reci și întunecate
De nimeni călcate?
Îi zic...
Mărite Imparate
Aste locuri moarte
Sunt pentru mine
Viața mea în sine
Pentru ca...
M-am saturat
Mereu neincetat
Sa mă rog absurd
Unui Dumnezeu surd
Și stiu ca...
Nici ca va mai fi
Ca asta o zi
Sa te întâlnesc
Și sa-ti vorbesc
El zise...
Fii de partea mea
Iar tu vei putea
Sa dobândești
Puteri diavolesti
Și...
Noaptea sa petreci
În nopțile reci
Cu fete frumoase
În grote luxoase.
Iar eu...
Voi fi peste tot
Și o sa socot
Cine va muri
Cine îmi va sluji.
Suflete venite
Vor fi pedepsite
Toate pier arzând
Milenii la rand.
Iar tu...
Vei fi într-un loc
Sa-i arunci în foc
Iar cenusa lor
S-o arunci din zbor.
Cu demoni razand
Prin iad alergând
Fiind fără mila
Tu, demon de gherila.
poezie de Alin Ojog (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!

În prag
Deschide ferecata poartă,
Kicsikém,
Sunt acolo-ngrămădite
Tristeți de mult uitate,
Vechituri și gânduri părăsite,
Toane reci pe lângă soartă.
Rând pe rând am aruncat acolo,
Ca într-un pod de casă,
Atâtea lucruri care-au fost,
Desperechiate, prăfuite de uitare,
Zestre și povară fără rost.
În jilțul fericirilor trecute,
Cu câlții scoși afară,
Doarme somnoros "odinioară"
(L-o cuprinde cândva cartea
Amintirii prefăcute.)
Treze stau prin colțuri drame doar schelete,
Printre ele nebunii săpate în perete,
Glume care-ncearcă nemurirea,
Spinări reci de salamandre
Subt dușumeaua minții, prin meandre.
A trecut pe-acolo moartea și iubirea.
Cine să le judece și să despartă?
O, deschide ferecata poartă
Kicsikém
Nu te teme
Duhurile toate te privesc
- Unele cu drag
Căci, albă și fragedă,
Tu te profilezi ușoară
Ca pe un primăvăratec prag.
Și-n jurul tău
Tremură lumina crudă de afară.
poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgie funebră
Prin moartele scânduri ce stau de strajă
Aș vrea să te mai văd mergând prin cimitir
Să îți mai văd ochii cum mă privesc cu teamă
Iar după să dispari ca prin delir.
Ce opere, ce cantece regale?
Doar vocea ta mă-ncântă când o ascult
Ce îngeri care cântă lin la harpe?
Vreau să mai văd corbii din urma ta cântând.
Să bată clopotele să îți anunțe sosirea
Iar preoți să citească-n urma ta
Să arda candeli pe uitatele morminte
Să-ți amintești că tu ai fost a mea.
Și să dansăm în marea mascaradă
Creată pentru noi de ingerii din iad
Să zboare lângă noi roiuri de fluturi
Ce se transformă-n scrum și cad.
Dar nimeni nu va ști această noapte
V-om dispărea ca vorbele în vânt
Doar cimitirul va rămâne-n noapte
O părăsită bucată de pământ.
poezie de Alin Ojog (10 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigoi
Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.
Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.
Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.
Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.
Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban

Comentează! | Votează! | Copiază!
Flori de tei
Flori de tei
autor: Alin Ojog
I-am scris pe-o frunza unei păsări
Să-mi dea din darurile ei
Să pot zbura să cânt prin locuri
Întreaga vară-n flori de tei.
Iar roiuri de albini să vină
Să strângă polen pt zei
Eu tot cântând voi fi prin locul
În care m-au născut ai mei.
Și-așa o vară voi petrece
Uitând că vor veni ani grei
Dormind cu păsări printre ramuri
Învăluit în flori de tei.
poezie de Alin Ojog (29 august 2022)
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind lutul
Privesc în șoaptă marea de-ntuneric
Din luna ce ieri, domnea feeric
Peste lut.
Îl văd acum, tăcut, uscat
Parcă, olarul l-a uitat
În gândul brut.
Privesc c-o vagă întristare
A firii crudă-nstrăinare
De temut.
Tot în jur, doar ochi străini
Așteaptă-n adăpost de câini,
Un cânt pierdut.
Geamurile reci, spălate
De lacrimile lor secate,
Oglind-au avut.
Mai văd, dar, luciri uitate
Din realitățile sperate,
În crezul știut.
Deși, negru, totul pare,
Privesc albul ce răsare
Peste lut.
poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie
Plouă agonic în noaptea de Paște,
și eu mă simt mai necredincios
decât Toma.
Prin zidurile casei ploaia-și croiește
o cale aidoma.
Tencuiala clădirii se sparge
în stropii acizi
de ploaie fierbinte,
și apa în mine se scurge
din ceruri morminte.
Fulgerul aspru pe cer făurește
lumină din lumina
nesperatelor credințe.
Natura întreagă amorțește
pierdută-n dorințe.
Și tunetul bate ca toba
spărgându-mi timpanele
reci.
Privesc căldura din sobă
pe-o scară în beci.
Plouă agonic în noaptea celestă,
dar eu nu mai simt umezeală
prin găuri,
doar vocea-mi răgușită și tristă
răsună prin hăuri.
poezie de Ionuț Popa din Valuri (21 mai 2007)
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima...
Pe boltă luna stă pitită
după un nor bătrân și mare
Și printr-o ceață ca o sită
Văd pâlpâind o lumânare.
În jurul ei doar umbre reci
din marmură în... depărtare,
Aproape, aici, din lemne seci,
La mijloc din mărgăritare.
Și de deasupra, printre umbre,
luna începe să se scurgă.
E liniște... doar din adâncuri
Copii au început să plângă.
Un simplu scâncet de copil
în urlet jalnic se preschimbă
Și totu-îngheață și deodată,
De sânge aerul se-mbibă.
Acum iar liniștea domină
și după lunga așteptare
Prin ceața deasă ca o sită
Văd cum se stinge-o lumânare.
poezie de Mihai Togan
Adăugat de Mihai Togan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Decădere
Când stele-mi arătau cărarea
Pândit eram de legiuni
Ce încercau să-mi intre-n gânduri
Tot încercau.
Toți se temeau când mă vedeau
La gât cu crucea Domnului
Nici un cuvânt nu mai scoteau
Nici un cuvânt.
Sfioși toți pomii îmi șopteau
Să nu-i privesc că voi pieri
Voiam să pier să scap de tot
Pe veci să pier.
Fiorii reci mă cuprindeau
Făcându-mă să-mi pierd gândirea
Vedeam doar zâmbete de demoni
Zâmbete seci.
Privind spre luna observăm
Zburând armatele de îngeri
Dar am ales să fiu un demon
Captiv în plângeri.
poezie de Alin Ojog (17 ianuarie 2022)
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteieri de suflet
Ce-a mai rămas, o vom simți-o, poate,
În jar ce sub cenușă va mocni
Cu amintiri uitate neuitate
Prin scânteieri de suflet, încă vii.
Iar de va fi un vânt să se abată
În lumea lor, să fie flăcări iar,
Aș vrea ca ea, cenușa-ceea, toată,
Să fie ce a fost, o zi măcar,
Tu să-mi apari, mirată, din uitare,
Așa cum doar prin visuri îmi apari
Și mă cuprinzi în brațe de-alinare
Și-n ochi atât de triști și-atât de clari.
Dar de va fi cenușa să-mi îngroape
Troiene reci de veșnice zăpezi,
Aș vrea să fii scânteilor aproape
Și-n jarul tău, un timp, să le păstrezi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ar fi atenuat chinurile amoroase prin disprețul teoretic pentru femeie, toți amanții s-ar fi sinucis până acum. Știind însă ce e ea, au introdus prin luciditate un element de mediocritate în insuportabilul acelor văpăi. Nefericirea în dragoste întrece în intensitate cele mai adânci emoții religioase. Ce e drept, ea n-a construit biserici; dar a ridicat morminte, morminte peste tot.
citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ego
M-ascund de tine
M-ascund de lume
Ascuns voi fi
Pe veci ascuns
Cand voi muri.
Citesc in cărți
Citesc la porți
Citite-n timp
Cu greu citite
De-un anotimp
Vorbesc in gând
Vorbesc plângând
Vorbe ce zbor
Usoare vorbe
Ca si un nor.
Privind spre ei
Privind spre zei
Privesc destine
Cu greu privesc
Ma vad pe mine.
poezie de Alin Andrei Ojog (1 noiembrie 2021), traducere de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!