Monahii lui Zalmoxis trecură spre zidul brădetului, intrară ca pe subt coloane şi pătrunseră în poiană, unde ardea focul de vreascuri şi cetină, pârâind şi aruncând scântei. Ucenicii cei tineri, fără bărbi şi cu părul tuşinat pe frunte şi pe după urechi, se ridicară cu grabă de pe trunchiurile lor şi se închinară cu mâinile la piept făcând semnul tagmei. Erau bucuroşi ca şi veveriţele; încercau să-şi ascundă plăcerea de a vedea pământeni în domnia fiarelor şi a singurătăţii...

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monahii cei tineri suiau cătră peşteră cu obrazurile întristate, aşa cum cerea rânduiala tagmei lor pentru acea zi de jale, când Dumnezeul luminii se află coborât în mormânt, dar în ochii lor lucea bucuria învierii apropiate.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa vie a celor trei izvoare era călăuzită printr'o alvie îngustă în hrubă, într'un găvan de stâncă. Ca să-l pregătească pentru rugăciune, ucenicii ajutară bătrânului să se coboare pe trepte şi să se scufunde de trei ori. Îl înfăşurară apoi în poclăzi şi sarici. Îi pieptănară barba şi îi împletiră coama. Îi puseră straiu alb şi comanac. Îngenuncheară ca să primească binecuvântare şi se retraseră fără de niciun cuvânt, după datină. Ieşind în lumina după-amiezii, adunară vreascuri şi cetini în mijlocul poienii, le clădiră cu meşteşug şi aduseră jar dela vatra din lăuntru, unde se păstra foc fără moarte, dela începutul ciclurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceremonia tainică pe care au săvârşit-o monahii subt gestul şi privirea Bătrânului din muntele ascuns nu era îngăduită a trece dincolo de umbra de amurg a peşterii, la cunoştinţa mulţimii. Nu-i îngăduit nici astăzi nimănui s'o divulge. Trebuie să rămâie în trecut, ca o comoară în sânul graniturilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era început de primăvară, prin martie, şi pe ferestrele deschise năvălea lumină nouă, ca o fulguire de aur. Domnu Trandafir ne privea vesel cu ochii lui negri.
- Băieţi, zise deodată domnu Trandafir, astăzi trebuie să ieşim şi noi ca gâzele, la soare...
într-un freamăt de bucurie, ne îmbulzirăm spre uşă şi ieşirăm în ceardacul larg, de unde se vedea, revărsat pe vale, şesul cel mare al Şiretului, subt aburii subţiri [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos porni şi el tot pe oţopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-şi scoaţă iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul şi într-un minut fu iarăşi pe munte, unde aştepta să vază ce s-o întâmpla. Se întâlniră oştile, se loviră din mai multe părţi şi se tăiau unii pre alţii fără de cruţare, atâta erau de înverşunaţi ostaşii. Iar când fu către seară, când văzu că oştirea vrăjmaşe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-Frumos din munte ca un fulger; şi unde trăsni în mijlocul lor, încât se îngroziră de nu mai ştiau ce fac. Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos până într-atâta orbise şi zăpăcise pe vrăjmaş de nu mai ştiau oştile unde se află.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul verii era în cea mai mare splendoare şi putere; aşa de copleşitor, încât, la amiază, plantele şi animalele păreau fulgerate; nu erau însă decât pline de un prisos de energie.
La o margine de mirişte de orz, subt un colnic, Lupu Mavrocosti văzu un pâlc de oi grămădite cu lâna una în alta, roată şi cu capetele aplecate la mijloc, caşicum ar fi ascultat freamătul cuptoarelor din mijlocul pământului. Stăteau neclintite subt soarele de Iulie şi primeau la boturi răsufletul ierburilor.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe zidul mâzgălit

Pe zidul mâzgălit
umbrind la întâmplare scaunele
arcul cerului se decupează
complet.

Cine să-şi mai amintească de focul care a strălucit
impetuos
în venele lumii – formele opace sunt scuturate
în îngheţul repaosului.

Mâine voi vedea cheiurile iarăşi –
şi zidul – şi drumul ştiut.
În viitorul care se deschide, dimineţile
ancorează ca nişte bărci în golf.

poezie clasică de Eugenio Montale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

El rămase buimăcit de mirare, când în clipa aceeaşi chiar văzu cum se înfiinţează un boboc de floare, cum creşte de se măreşte şi cum se deschide o floare aşa de frumoasă, de nu puteai să te opreşti ca să nu o miroşi. El puse mâna de o rupse, o luă şi o băgă în sân; vezi că aşa îl învăţase zâna. Seara când domniţele intrară în cămara lor cea încuiată şi zăvorâtă cu nouă lacăte mari, ca să se culce, el se furişe binişor pe lângă ele şi intrară împreună. El le vedea pe ele ce fac, dară ele nu-l vedeau pe dânsul. El le văzu că în loc să se dezbrace spre a merge la culcare, ele începură a se pieptăna, a se îmbrăca cu haine scumpe şi a se găti de ducă. El se mira de cele ce vedea şi hotărî ca să se ţie după dânsele cu dinadinsul să vază pe unde au să iasă ele, unde au să se ducă şi ce au să facă.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul zodiei fecioară

Sub semnul zodiei fecioară
Nu s-au născut decât dureri...
Tăceri ce-au început să doară...
Tăceri de azi, tăceri de ieri.

În lanuri de cireşe coapte
Şi sângerii căpşuni de jar
Se nasc poeme, visuri, şoapte...
Se naşte transcendent altar....

Spre care paşii mei de versuri
În vreascuri veşnic foşnitoare,
Sunt dulce nemărturisire
Şi cânt de paseri călătoare.

Sub semnul zodiei fecioară,
În şficuielnice cuvinte,
Sunt iedera singurătăţii
Şi drumul către cele sfinte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ în altare

Întărâtau la mijloc focul cu plămânii,
în ultimul templu se născuse încă un zeu,
descoperiţi, în genunchi, în faţa icoanelor,
erau legaţi de cer prin mari lumânări de seu,

Pe frunte purtau flori de pământ şi cenuşă,
în priviri li se scufunda văzduh după văzduh,
în jur coloane creşteau din coloane,
din semninţe încă fierbinţi de Amin şi Sfântul Duh,

Trepte nevăzute îşi săltau marmora din adânc,
palmele ocroteau corolele fructelor viitoare,
tânărul zeu primea primele jucării –
lacrima, setea, iubirea, zâmbetul, împăcarea
şi ieşi din noaptea propriei naşteri
să intre, desculţ, în altare...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Prelunci, nu departe de două izvoare ale apelor celor mari, şi acolo, pe un tăpşan, deasupra unei cline domoale unde se aduna omenire de pretutindeni, bătrânul din muntele ascuns se arăta şi înălţa braţele, binecuvântând pe pământeni şi jertfele lor depuse la altar.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când îşi întorceau spre oaspeţi ochii în care se desfătau lacrimi de prietinie.
Se strecurară în peşteră, caşicum ar fi vrut să dea de veste. Dar Bătrânul, fără îndoială, ştia că au sosit monahii săi. Amândoi tinerii se opriră cu sfială văzându-l cufundat în gânduri şi aşteptând în jilţul lui să bată un ornic din văzduh, al cărui sunet numai urechea lui putea să-l simtă. Pe altarul luciu de piatră stăteau semnele tainice ale vieţii şi ale morţii. Cele trei făclii de ceară ardeau lin.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre munţi erau pâcle neclintite; Moldova curgea lin în soarele auriu într-o singuratate si-ntr-o liniste ca din veacuri; si
câmpurile erau goale si drumurile pustii în patru zări; iar călareţul pe cal pag parcă venea spre noi de demult, de pe departate tărâmuri.

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preşedintele îl salută şi pe profesorul Eugen Manea, instructorul echipajului, felicitându-l pentru performanţele elevilor săi, apoi strânse mâinile celor 14 părinţi, care erau tare mândri de odraslele lor; aveau şi motive să fie... Mai ales că preşedintele afirmase fără reţineri că se simţea onorat de faptul că avusese ocazia să-i cunoască pe cei şapte tineri. "Mă bucur să aflu că încă mai există asemenea persoane ca ei, aceşti minunaţi copii..." spusese preşedintele; cuvintele acestea atinseseră şi sufletul directorului, însă dânsul tăcu. "Rece şi insensibil..." îl acuzase Diana Enka de curând; oare chiar era aşa?! Privi o clipă spre Lucian, apoi spre familia Enka; alături de Diana stătea blondul Iulian, iar acesta era considerat drept tatăl comandantului... Trist adevăr pentru director, care se strădui să-şi ascundă mâhnirea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Girezile de orz erau gata. Dincolo de ele, în valea celor doi peri, secerea grâului era în toiu. Mai erau şi alte lanuri unde se pornise seceratul. La capătul unuia din ele trebuia să găsească pe acel tăcut şi vrednic slujitor Sofronie Leca, pentru care începea să aibă deodată dragoste şi prietinie.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând un semn cu mâna, apa eleşteului se trase într-o parte şi într-alta, şi în locul lui se văzură nişte palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Aurul cu care erau poleiţi stâlpii şi ciubucele de pe lângă streaşină licărea de-ţi lua ochii. Zâna luă de mână pe fiul împăratului şi intră în palat. Vezi că el rămăsese cu ochii bleojdiţi, ca unul ce nici dânsul, deşi era fecior de împărat, nu mai văzuse asemenea scumpeturi. Şi fiind gata băile şi apa încropită numai ca laptele când îl mulge de la oaie, intrară fiecare în câte o baie şi se îmbăiară. Fiul împăratului nu cuteza să calce pardoseala băii şi pe velinţele cele de mare preţ ce erau aşternute prin palat, de milă sa nu le strice frumuseţea. Baia era pardosită cu tot felul de marmură lustruită şi adusă din meşteşug aşa, încât închipuia fel de fel de flori, de păsări şi câte nagode toate. Apa ciuruia din ţeve aurite şi o lua cu năstrape şi cu căuşe de aur. Ştergarele erau de mătase şi în ţesătură cu fir de cel mai bun şi cu mărgăritare. După ce ieşiră din baie şi se îmbrăcară, trecură prin grădină, unde mirosul florilor îi îmbăta.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se făcu ziuă, împărăteasa îşi puse de gând să prăpădească paturile. Porunci dar să facă alte două paturi tocmai ca şi acelea şi, când împăratul merse la vânat, le puse pe aceste pe neştiute în casă, iară paturile de paltini le aruncă în foc până la cea mai mică scândură. Focul ardea, iară în pocniturile focului împărăteasa părea că aude tot acele vorbe de înţeles nepriceput. După ce paturile arseră, încât nu rămase nici măcar o bucăţică de cărbune, împărăteasa adună cenuşa şi o aruncă în vânt, pentru ca să fie dusă peste nouă ţări şi peste nouă mări, ca parte cu parte în veci să nu se mai afle. Ea n-a văzut însă că tocmai atunci când focul ardea mai frumos se ridicaseră în sus două scântei şi, ieşind la lumină, căzură tocmai unde au fost crescuţi cei doi paltini, iară căzute aici, cele două scântei se prefăcură în doi mieluşei gemeni, din care unul era tocmai atât de frumos ca şi cellalt, tocmai atât de blând, cu lâna tocmai atât de strălucită. Doi miei, fiecare preţ de-o împărăţie!

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lumânărilor

Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea
Şi-n alba luminare ca de vată
M-am aşezat, tot alb, deasupra mea.

Atunci a hohotit o mască lată,
Căci, fără rost, pe-n cub de piatră grea,
Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea.

Eu am plutit spre bagdadii, deodată,
Spre zeul zugrăvit, care privea
Nepăsător, pe lada înstelată
Din podul alb cum, făr-a fumega,
Ardea o lumânare aşezată.

rondel clasic de Leonid Dimov din Texte (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau secerătoare din Necşeni şi din alte sate. În vreme ce adunau cu securea mănunchiul de spice, urmăreau pe subt cotul stâng trecerea prinţului şi vorbeau într'adevăr, comunicându-şi felurite observaţii. Totdeauna umbla el aşa, pe departe şi tăcut. Poate-i mut, glumeau unele. Are o boală de piept, era încredinţată alta; de aceia se tot duce prin ţări străine să se caute. Nu-i numaidecât bolnav; pare om ca toţi oamenii, după cât spun cei ce-l văd de-aproape; însă-i cam smintit de învăţătură. Are o odaie cu păreţi numai şi numai cărţi. Nici nu vra să-şi ieie soţie; are de gând să se ducă la o sfântă mănăstire să se călugărească; ş'apoi s'a face vlădică ori mitropolit. Cine ştie ce gânduri va fi având şi de ce nu-şi ia femeie; poate-i legat de vreo vrajă. Dac'ar fi trăit mă-sa, domniţa Sultana, apoi ar fi pus ea pe cineva să-i desfacă şi l-ar fi însurat. Aşa, el trup de femeie n'a cunoscut, fărădecât nişte fete de lingurari care slujesc domniţei celei tinere. Aici trebuie să fie nu numai fapt şi punere la cale, dar poate ş'o rânduială dela Dumnezeu, după vorba veche că apa trage la matcă şi omul la teapă.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu este un poet care se mira de orice. El se mira şi de faptul că oamenii aud şi au urechi. Păi de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fără urechi? Mă rog, da se zice că aşa este în poezie, să te miri de toate şi să le pui pe toate unele subt altele, în rânduri scurte, ca să se vadă că sunt versuri.

perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!