Desculţ în altare

Întărâtau la mijloc focul cu plămânii,
în ultimul templu se născuse încă un zeu,
descoperiţi, în genunchi, în faţa icoanelor,
erau legaţi de cer prin mari lumânări de seu,

Pe frunte purtau flori de pământ şi cenuşă,
în priviri li se scufunda văzduh după văzduh,
în jur coloane creşteau din coloane,
din semninţe încă fierbinţi de Amin şi Sfântul Duh,

Trepte nevăzute îşi săltau marmora din adânc,
palmele ocroteau corolele fructelor viitoare,
tânărul zeu primea primele jucării –
lacrima, setea, iubirea, zâmbetul, împăcarea
şi ieşi din noaptea propriei naşteri
să intre, desculţ, în altare...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vremuri...

Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai graţioase,
Când legea era lege, nu glumă, ca acum
Şi exista respect şi maniere frumoase!

Pe-atunci şi primăvara, cu râsete duium,
Venea umplând de flori poiene mătăsoase,
Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai graţioase!

Uitaţi-vă şi voi în jurul vostru-acum:
Nimic nu mai e sigur, prietenii-s parşivi,
Tânjim după-acea vreme, când îţi vedeai de drum,
Eram mai fericiţi, chiar dacă mai naivi,

Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum!

rondel de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corespondenţe [Correspondances]

Natura-i un templu cu coloane sprinţare
Ce rostesc uneori vorbe vagi cu tărie;
Omul trece pe-aici şi simboluri o mie
Îl observă atent, cu priviri familiare.

Ca ecouri prelungi, ce se întrepătrund
Într-un tot tenebros şi adânc, unitar,
Precum noaptea de vast şi ca cerul de clar,
Parfumuri, culori şi rumori îşi răspund.

Sunt parfumuri curate ca un trup de copil,
Ca oboiul de dulci, ca o stepă de verzi,
– Şi mirosuri mai grele, pricopsite, cu stil,

Ce se pot risipi pretutindeni, cât vezi,
Ca tămâia şi moscul, ori ambră şi smirnă,
Care spirit şi simţuri îţi mângâie-n tihnă.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monahii lui Zalmoxis trecură spre zidul brădetului, intrară ca pe subt coloane şi pătrunseră în poiană, unde ardea focul de vreascuri şi cetină, pârâind şi aruncând scântei. Ucenicii cei tineri, fără bărbi şi cu părul tuşinat pe frunte şi pe după urechi, se ridicară cu grabă de pe trunchiurile lor şi se închinară cu mâinile la piept făcând semnul tagmei. Erau bucuroşi ca şi veveriţele; încercau să-şi ascundă plăcerea de a vedea pământeni în domnia fiarelor şi a singurătăţii...

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet

Ţi-i zâmbetul văzduh de primăvară, stins
În culorile după-amiezii, line...
Ştiutor a tuturor graiurilor, înadins
Braţele tăcerii le strângi lângă tine.
Şi doar zâmbetul, ca un steag de glorie
Alunecă pe claviatură – pe ora ta
Şi sfarmă desişul ninsorii:
Respinge din vârstă singurătatea.

Ţi-i zâmbetul văzduh de primăvară, lângă
Timpul ce-şi dezbracă mantia lungă,
Strigătul memoriei, ca o sirenă
După paşii noştri se alungă.
Mă apuc atunci de braţul tău, strâns:
În invidia din jur să nu îngheţ –
Urmele noastre se transformă într-un surâs
De care nicidecum nu pot să mă dezvăţ.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (20 ianuarie 1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp minimalist

singurătatea mea are porii deschişi
încă îi aud urletul
când o aşez printre cărţi
copertele lor se contaminează
şi încep să tacă absurd

niciun cititor nu acceptă singurătăţi care se scurg
precum un fluid galben în venele subţiate
şi îţi schimbă metabolismul
te fac să citeşti cu led-ul aprins
partea de întuneric a sufletelor

eu nu scriu cuvinte scriu vii scriu naşteri scriu fii
dar fiii vii au naşteri zidite în cuvânt din care flamingo cel roşu al singurătăţii
înghite silabe decadente pietre rotunjind în mustul însingurării
iar eu mor a mia oară printre coloane ale lumilor de dincolo de zicere
om prea simplu sfâşiat de clipe-lycantrop

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visările, coloane ni-s, sculptate

Visările, coloane ni-s, sculptate
în marmură, ce-n templu le-aşezăm.
Cu-a noastre vechi cununi le luminăm,
cu dorul nostru le-ncălzim pe toate.

Cuvintele ni-s busturi de-aur, care
cu noi în timpul vieţii le purtăm –
iar zeii vii ai noştri-i perindăm
pe alte ţărmuri, pline de răcoare.

Voinici, sau odihniţi, mereu ne pare
că suntem istoviţi de timpuriu;
dar umbre-avem în noi, strălucitoare,
ce veşnicele gesturi le descriu.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Aegypto

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Am privit la Doamna Vieţii,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.

Verde şi cenuşiu îi e straiul
Dus de vânt.

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Manus animam pinxit,
Condeiul meu în mână-l am

Să scriu cuvântul nimerit...
Iar glasu-mi nalţe cuvântul neprihanei!

Cine are gură să se-adape,
Din doina Lotusului de la Kumi?

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Sunt flacără ce se nalţă la soare,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.

Luna-mi ninge pe frunte
Zefirul - pe buze.

Luna-i un uriaş mărgăritar pe ape de safir,
Degetelor mele, reci apele curgătoare.

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrători cu absolutul

Nu există, Simm, poeţi în adevăratul
sens al Cuvântului,
ci doar lucrători cu Transcendentul,
în spirit şi-n duh!

Fluturi multicolori – liberi prin văzduh,
poemele lumii – zboară buimace,
de la Facerea lumii încoace...

Importantă, Simm, e măiestria
cu care capturăm fluturii şi le orientăm
zborul, dorul şi fiorul,
ordinea în care le orânduim startul,
modul în care le asortăm culorile cu Florile
Binelui şi Răului,
într-un fel de Ikebana cu fluturi,
rezistenţa în faţă Infinitului şi Hăului,
împăcarea Absolutului cu Vidul,
Reprezentativului cu Insipidul,
împăcarea sufletului tău cald, dar şovăitor, cu
sufletu-ţi, cireş înflorit de zăpezile
venite prea devreme, Doamne!,
în contul iernii viitoare...

Important e, Simm, cum împaci nădejdea
cu desnădejdea şi iubirea augustină
cu erotica lumii moderne...

Nu există, Simm, poeţi în adevăratul
sens al Cuvântului,
ci doar lucrători cu Transcendentul –
un fel de colecţionari de fluturi, de culori,
de arome, de sensuri şi zboruri,
de ordini dezordonate şi de dezordini ordonate,
de exasperări posibile şi imposibile,
de tot ce-a pulverizat şi polenizat Dumnezeu în văzduh,
de la Facerea Lumii încoace,
sub cerurile Patriei
sub care poezia nu va muri niciodată!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Adulmec încă urma
Picăturii de ploaie
Ce a căzut pe pământ,
Dar şi scrutez paşii tăi
Ferecaţi printre frunze.

Cred că încă o gheaţă
Şi-a lăsat cumva un gând
Abia brăzdând fruntea mea,
Şi de-atunci îmi plănge
O flacără în creier.

Iar eu mai caut încă
Dovada răsărită
A încă unei temeri
Obsedat de un nufăr
Pierdut de rădăcină.

Şi lacom de tristeţe.
Presar singur cenuşă
Şi pun cărbune aprins
Lângă cărbune aprins –
Ultimul meu gând de praf.

poezie de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea cuvântului

Cine te-a plâns, cuvânt, deasupra frunţii noastre,
ce zeu şi cer şi ce lumină pură,
ce însetare de văzduh, de astre,
ne-a pus amarul, dulcele în gură?

Şi cine ţi-a prelins spre buze undelemnul,
din muguri stors cu teascuri ancestrale,
de unde ţi-ai trimis spre noi îndemnul
de-a trece Styxul umbrelor în zale?

O răzvrătire - ntru rostire, sfântă,
precum a mării, bănui încă sus:
şi ochiu-acela-n hora rotită ca o nuntă,
ivind cuvântul prim - şi nesupus.

Flămândă, gura îl primi, visându-l,
fruct diafan, cu sâmburii-n formare.
Se lumină! Fusese plâns cuvântul,
cuvântul care mistuie şi doare.

Aşa-l aştept, cum s-a ivit – cuvântul,
cum fu prelins din vasele celeste,
ca lacrima venind el, mult-prea-sfântul,
ca semnul născător - şi dătător de veste.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul iernii

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

TREIMEA LUI ANAXIMENE

Ca o floare de văzduh,
Barza mea dusă de vânt
Se va-ntoarce pe pământ
Cu Iisus, Cu Sfântul Duh
Şi cu Tatăl,
Vântul bată-L!
Şi cu Sfântul,
Bată-L vântul!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miercurea cenuşii

Cenuşă, cenuşă, cenuşie cenuşă!
Te aşezi pe fruntea noastră
Într-o zi de Miercuri, tu cenuşă!
Amintind de Soarta noastră...

Eşti răbdătoare, răscolitoare
De gânduri de învăţătură aducătoare!
Ai dreptate, tu Cenuşă
Soră eşti cu Focul Vieţii
După ce trupul se stinge
Şi numai ţie-ţi aparţine
Nouă nimic din el nu ne mai rămâne!

Au fost atâtea frământări,
bucurii sau mari dureri
Patimi multe sau averi,
Dar Tu pe toate ni le iei
Fără măcar să ni le ceri!

Totuşi, Cenuşă, Tu, Cenuşă!
Sufletul va zbura spre Cer
Cu toată Iubirea strânsă în El
Din care nimic, niciodată, nu vei putea să iei!!!

Cenuşă, Cenuşă, Tu, cenuşie Cenuşă!
In fiecare an, într-o Miercuri, Tu, Cenuşă
Te aşezi pe fruntea noastră
Să ne aminteşti de a deşertăciunii Soartă....
Şi că Sufletul doar Lumina o aşteaptă!!!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile aerului

Aer cu porţi prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor – alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?

Nimeni nu cântă, nu plânge – peşteri, dealuri
şi şesuri – silabele sunt lilieci agăţaţi de cerul gurii,
urechile ţiue a pustiu,
ceaţă – înainte,
o, aş înţelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.

A muri, privilegiu şi-a te naşte afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...

Deschise dinlăuntru, porţile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziune geologică

Sub piscuri mari, în munte, o căldare de bazalt.
Un pas, şi-apoi abrupt - tărâmul celălalt.

O amintire stranie şi fără de-ntreruperi
îmi stăruie adânc, în miros verde de ienuperi.

O amintire grea apasă. Ca din alte ere,
spre care sângele şi astăzi mult se cere.

Aice mai stătui, aievea sau în vis, cândva,
mai sus, mai jos, când pisc şi iezer nu era.

Şi stam, printre liane, sub ecvatorul căldurii
pândit de şerpi, de flori şi de lemurii.

Iar trupul meu, ah numai trup în umedul văzduh
pândit era, prelung, de propriul său duh,

ca de-un străin. Şi slobod foarte, încă neluat
în stăpânire era lutul diafan şi lăudat.

Fără duminecă şi fără de-nceputuri
mă ascundeam tăcut sub vegetale scuturi,

în foi, printre liane, sub ecvatorul căldurii,
iubit de şerpi, de flori şi de lemurii.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape normal

O vară după două primăveri,
Mâine am fosat ceva mai bun ca ieri,
Înfloresc trandafiri prin savarine,
Prevestesc cobele numai de bine,

Pânze freatice zboară prin văzduh,
Guralivii tac grele vorbe de duh,
Cioclii moşesc venirea pe lume,
Iar botezaţii nu mai au nume,

Cojile sunt învelite în miez,
De foame tot natul este obez,
Se ridică laptele pe smântână,
Sunt patru duminici în săptămână,

Este înaltă cresta genunii,
Se văd ambele feţe-ale lunii,
Sfârşitul lumii e doar amintire,
Amin, amin, veşnica-mi pomenire!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în care pictorul s-a întors în pânzele albe

văd frica în ochiul tău nins
de parcă mâna îngheţată într-un atac hibernal
a tras cerul de zăpadă peste clipa asta caldă
încleştată între dinţi ca şi cum ar fi
ultima muşcătură din frigul ieşit din minţi
ultimul os din liniştea înfăşată în memoria de vată prin care răzbate primul cuvânt
doar groparul îl mai ştie şi-l îngână când face încă o incizie în pământ

în noaptea aceea toţi oamenii mergeau în sens opus şi foarte grăbit
în noaptea aceea toate culorile erau albe
în noaptea aceea fără sfârşit

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Rânduieşte-ţi în cămară
cât mai multe întrebări,
din ele te vei hrăni,
iarna e lungă,
în guşa ciocârliei
este încă zăpadă.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Inspiraţia venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Şi primea onorurile.

La mijloc mulţimea, descoperită.
Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranţă,
Alţii plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuşi,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul?» «Unde e mortul?» – se auzea –
«Noi pe cine jelim, de trei zile?»
«Oare a fost spălat bine răposatul?»
«Spălarea mortului cere o îndemănare
Pe care foarte puţini doctori o mai au» – se auzea.

Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depăşise toate minunile astea, băbeşti.
Inspiraţia venea în urmă, desculţă.
Rămânea mereu în urmă,
Nu ştiu de ce o îmbia mai mult rămânerea în urmă
Decât necunoscutul din faţă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!