Monahii cei tineri suiau cătră peşteră cu obrazurile întristate, aşa cum cerea rânduiala tagmei lor pentru acea zi de jale, când Dumnezeul luminii se află coborât în mormânt, dar în ochii lor lucea bucuria învierii apropiate.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monahii lui Zalmoxis trecură spre zidul brădetului, intrară ca pe subt coloane şi pătrunseră în poiană, unde ardea focul de vreascuri şi cetină, pârâind şi aruncând scântei. Ucenicii cei tineri, fără bărbi şi cu părul tuşinat pe frunte şi pe după urechi, se ridicară cu grabă de pe trunchiurile lor şi se închinară cu mâinile la piept făcând semnul tagmei. Erau bucuroşi ca şi veveriţele; încercau să-şi ascundă plăcerea de a vedea pământeni în domnia fiarelor şi a singurătăţii...

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când îşi întorceau spre oaspeţi ochii în care se desfătau lacrimi de prietinie.
Se strecurară în peşteră, caşicum ar fi vrut să dea de veste. Dar Bătrânul, fără îndoială, ştia că au sosit monahii săi. Amândoi tinerii se opriră cu sfială văzându-l cufundat în gânduri şi aşteptând în jilţul lui să bată un ornic din văzduh, al cărui sunet numai urechea lui putea să-l simtă. Pe altarul luciu de piatră stăteau semnele tainice ale vieţii şi ale morţii. Cele trei făclii de ceară ardeau lin.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorsei cătră lecţiile mele chinuite, la paginile înnegrite şi scrijelate cu unghia. Nu ştiu ce lumină a trecut din soarele primăverii în ochii mei. Nu ştiu ce înţelegere bruscă, izvorâtă din adâncurile măruntei mele fiinţi, a legat deodată, ca un fulger, semnele şi cuvintele. Cu o clipă mai nainte eram ca în faţa unor hieroglife. Acum, cu bătăi de inimă, înţelegeam că am găsit cheia care deschide taina cetirii.
Acest ceas al luminii ş-al înţelegerii celei mari a rămas legat în amintirea mea cu Capra cu trei iezi [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Năvrăpeşti, am prins a zari pe Moldova pâcle nedesluşite şi-n răsărit s-a aratat geana de ziuă. Când am coborât la Paşcani, rasarea soarele-n negura Siretului.

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceremonia tainică pe care au săvârşit-o monahii subt gestul şi privirea Bătrânului din muntele ascuns nu era îngăduită a trece dincolo de umbra de amurg a peşterii, la cunoştinţa mulţimii. Nu-i îngăduit nici astăzi nimănui s'o divulge. Trebuie să rămâie în trecut, ca o comoară în sânul graniturilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea conflictului româno-bulgar... La cunoscuta ospătărie Enache, în compartimentul popular, unde unele feluri de bucate se servesc şi cu jumătatea de porţie, se află, cătră ora două după amiazi – oră la care toată lumea de rând a plecat de la dejun – o companie de patru tineri, urmând o dispută destul de animată. Cine sunt aceşti tineri? Asta puţin importă. Să zicem că-i cheamă A., B., C. şi D.

începutul de la Boris Sarafoff!... de Ion Luca Caragiale (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar imi erau dragi ochii negri, si pentru ei calcam multe hotare.

Mihail Sadoveanu în Fanta dintre plopi, Volumul Hanul Ancutei (1928)
Adăugat de Irina B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i rostul nostru?...

Doamne Dumnezeul meu,
ne-ai dăruit atâţia ani
şi nu ne-ajung să înţelegem rostul
şi nu ne-ajung să înţelegem viaţa
şi-atunci?
ce fac fluturii?
ce fac gâzele?
ce fac albinele?
cu puţinele zile,
cu puţinele ore,
cum de reuşesc să trăiască cu-atâta intensitate?
şi cum de pot iubi în imensitate
şi cum se bucura de zile, de ore, de secundele scurtate?
Doamne!,
rânduiala Ta cu toamne,
rânduiala ta cu flori,
cu parfumul lor,
de ce nu ne ajunge timpul?
de ce noi vrem în braţe tot Olimpul?
spune-mi Doamne, de ce?
de ce Doamne? pentru ce?
pentru ce ne-ai dat ochii? dacă nu vedem frunza
şi meduza apei, Doamne şi meduza,
pentru ce ne-ai dat atâtea întrebări?
şi care-i rostul lor?
şi care-i rostul nostru?
nici nu putem zbura ca albatrosul.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii tăceau în jur şi priveau cum vine, năvalnic şi plin din mal în mal, Siretul cu ape gălbui. Şăicile săltau întruna, şi podul gemea necontenit din încheieturi. În josul râului lunca era înecată. Sălciile cele bătrâne pluteau pe apă ca nişte căpiţe, şi soarele lucea în oglinda bălţii ca un cuibar de foc

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma soarele suia pe scara cerului în zodia întâia şi se auzea, din prăpăstiile de jos, tunetul zăporului. Pe plaiuri, era încă iarnă dulce, cu ostroave de omăt subt brazi. Cucoşii cei mari sălbatici începeau să-şi cheme găinile în marginea poienelor. Dela peşteră se auzea mugetul bourilor, în hăţaşurile văii. Cintezii şi stigleţii care ceruseră sălaş în peşteră cât ţinuse puterea iernii se mutaseră pe crenguţele mestecenilor de deasupra celor trei izvoare şi se închinau primăverii cântând subţirel şi sticlindu-şi în lumină àcele ochişorilor. După ce se arătă pe cerul nopţilor luna plină a luminii lui Martie, cei doi ucenici aşezaseră la altar făcliile de ceară poruncite, căci la sfârşitul acelei săptămâni postul lor se sfârşea, şi, după trei zile de mâhnire, tăcere şi taină, urma o nouă înviere a Dumnezeului tuturor veacurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii dumneata, dragă Ancuţa, că acest mazâl de la Bălăbăneşti, care se uita acum linistit la noi şi grăieşte aşezat, a fost un om cum nu erau mulţi în ţara Moldovei. Voinic şi frumos – şi rău. Bătea drumurile, căutându-şi dragostele; se suia la mănăstiri şi cobora la podgorii. Si pentru o muiere care-i era dragă, îşi punea totdeauna viaţa. Aşa om a fost, ş-a avut ibovnice cătră toate zările. S-adulmeca pe drumuri făra hodină si fără astâmpăr...

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zâmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă mare la mijloc.

Mihail Sadoveanu în Domnul Trandafir
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazetele noastre suferă influenţa asupra aceluiaşi spirit public: combat cu înverşunare, fiecare în felul ei. Cetitorul nepărtinitor şi sceptic crede tot şi are bucuria să proorocească putreziciunea noastră desăvârşită de sus până jos.

Mihail Sadoveanu în Răni sub mătasa cuvintelor - "Cercurile culturale" (1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aceste urne sacre, în care poeţii şi cugetătorii şi-au închis inimile, găsim acea putere fără moarte care mişcă umanitatea înainte, în progresul ei necontenit.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s ochii trişti

Mi-s ochii trişti şi fruntea obosită
De-atâta priveghere şi-aşteptare,
Mi-e inima bolnavă, istovită,
De grea şi îndelungă alergare
Şi plânge ca o pasăre rănită.
Când ochii mi-i închid şi cat în mine
Puteri să sui Golgota până sus,
O voce, un ecou din adâncime
Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,
Mărgăritarul preţios e-n tine.
Privesc la dimineaţa minunată
A Învierii Tale din mormânt,
Ca Magdalena, ca şi altădată,
Îngenunchez 'naintea Ta plângând
Şi-s fericit şi plâng cu Tine-n gând.

poezie celebră de Valeriu Gafencu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o custură cerca să-şi facă o trişcă dintr-o rămurică de răchită. Şi când ridică zâmbind ochii spre mine - mă izbi deodată o amintire ce brusc izvora ca din negură, ş-o asemănare izbitoare cu ochii şi zâmbetul celei care odată, cu ani în urmă, înflorise ca o floare şi-mi fermecase c-un zâmbet şi c-o privire un trecător ceas al vieţii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când copiii se rânduiau cuminţi în cerdac, eu rămăsei cu ochii holbaţi în cerul nalt şi strălucit, unde vedeam pentru întâia oară în viaţa mea plutind un unghi de paseri negre. În liniştea care se făcu, le auzeam strigătul alb şi straniu.
-Vin cocoarele, zise domnu Trandafir. Şi eu repetai, în minte, fericit, cuvântul acela nou...

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea Irinei noastre trăia numai în copilul cel palid. Duioşia ei, înţelepciunea ei şi ceea ce era în sufletul ei vis, parcă trecuseră în măruntul meu tovarăş de drum, în serile acelea singuratice de suferinţă, când amândoi sfătuiau cu ochii în lacrimi (...)

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să văd în ochii tăi

Vorbeşte în linişte,
dă-mi mâna ta,
pot să văd în ochii tăi,
dacă eşti serios sau confuz.
Acea mică femeie din inima ta
se află în interiorul tău
dansând frumos ca o zână
chiar dacă tu nu îndrăzneşti
să dai totul pentru ea.
Ea îţi va face viaţa fericită
şi împlinită, dar aşteaptă puţin
şi toate vor reveni la normal.
Întotdeauna lucrurile simple
dau emoţii în ochii tăi.

poezie de Eugenia Calancea (28 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!