Visând în cavou

Pierdut sunt prin viaţă,
Prin vise mult prea sumbre
Citind din cărţi de aur,
Mă contopesc în umbre.

Stau singur de un veac,
Visând cum totul trece
Doar îngerul mi-e leac,
În nopţi cu lună rece.

Din toţi cei ce sperau,
Să aibă darul sfânt
Doar unii încă au,
Lumină în mormânt.

Din ramuri prea uscate,
Ce-abia stau să cadă
Se-aud zicând în şoapte:
Vrem Biblia să cadă.

Dar poate vor pleca,
Toţi demonii, din nou
Iar eu pe veci voi sta,
Visând într-un cavou.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări

Cu frământări, cu vise şi iluzii,
Ne facem toţi prin viaţă o cărare,
Unii c-un scop, iar alţii la-ntâmplare-
Visând succese, şi primind contuzii!

Unii străbat ca orbii a lor cărare,
Nu văd nimic din tot ce-i înconjoară,
Căci gândul lor spre alte zări le zboară-
Având doar ţel, dar neavând picioare!

Alţii văd totul, dar îşi doresc putere,
Să aibă pentru toate zeci de braţe,
Cu care să apuce şi să-nhaţe-
Visând numai mărire şi avere!

Târziu, de tot, pricep şi adevărul:-
Destinul ni-i la toţi... vămuitorul!

sonet de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Frigul se înteţeşte
Trec pe lângă el
Timpul se opreşte
Totul e altfel.

Loc prea întunecat
Si unic de fel
Cine-i împărat?
Oare Azrael?

Luna se ascunde
In nori de hârtie
Din pământ se-aud
Şoapte din sicrie.

Preoţi la un loc
Din Scripturi citind
Învăluiţi cu foc
Crucile aprind.

Morţii toţi dispar
Tăcerea se-aşterne
Vor rămâne doar
Regrete eterne.

Doar in lumea lor
Sufletul devine
Astrul zilelor
In vremea ce vine.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză

Muză
autor: Alin Ojog

Cântam cu tine,
Alături de greieri
În nopţi cu lună,
În nopţi cu brumă
O brumă deasă
Cu toate gazele
Ce te credeau
A lor mireasă.

Stergeam cuprinsul
Doar c-o privire
Sa fie noaptea
Mult mai senină
Dar luna mirată
De ce văzuse
Privea în jur
Ca o străină.

Iar umbre fugeau
Din calea paşilor tăi
Crezând ca eşti un demon
Ce vrei să le răpeşti
Sa faci din ele săbii
Şi să te lupţi cu vântul
Ca-n vechile poveşti.

Dar tu... eşti mult prea blândă
Te temi să calci pământul
Să nu trezeşti vre-o floare
Vre-o gâză ce visează
Zburand prin mii de flori
Alături de surate
În dimineţi cu soare.

poezie de Alin Ojog (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletiţi doar în lumină

harul Sfânt al Lui Hristos
iată şi azi ne învaţă
să trăim aici frumos
chiar din zori de dimineaţă

curaţi sfinţi şi în lumină
viaţa nouă s-o trăim
cu toţi să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim

asta-i noua-nvăţătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat

nu păcat — nelegiuire
nu minciună — ci-Adevăr
străpunşi toţi azi de iubire
Hristos să ne fie ţel

în lumina mântuirii
toţi să fim astăzi zidiţi
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toţii sfinţi

harul Tău Isus îl vrem
şi lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
să intrăm în cer la nuntă

Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire şi dar

îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veşnicie
ce-i curat şi e frumos
pururi ţintă să ne fie

nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viaţă — pace
Domnul vieţii — venit jos

nu păcat — nelegiuire
ci sfinţenie — lumină
şi nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne ţină

cum viaţa ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire şi păcat
ci Isus şi-al Lui Cuvânt

împletiţi doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viaţa fără vină
ca noi toţi să ne sfinţim

cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viaţa
ca zăpada azi încât
să ne lumineze faţa

pe Hristos îl vrem drept lege
şi aici să-mpărăţească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească

Lui ne vrem pe veci supuşi
să-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduşi
chiar şi în această lume

în Hristos şi pentru El
vrem viaţa s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim

glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veşnicia
şi viaţa cu folos

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete neîmpăcate...

curg zilele în câte-o noapte
cu multele lumini şi umbre,
tăcerile nu vor nici şoapte
şi visele sunt cele sumbre

când soarele se pregăteşte
să se ascundă după lună,
toată natura amorţeşte
şi numai moartea e senină

atunci ies duhurile să se plimbe
prin crucile de pe morminte,
câte-o lumină, flacări strâmbe
se pâlpâiesc de cele sfinte

acolo-i viaţa într-o moarte,
se-aud pe-alocuri foşnituri,
din spaimele neîmpăcate
se-aud trecutele frânturi

şi duhurile stau de vorbă,
s-au adunat sub soarta lor,
se iau de mână şi în trombă
dau un ocol trecând în zbor

sunt suflete şi-şi caută trupuri
uscate sub pământul răscolit,
îşi caută linişti şi de-a pururi
le pare rău că au murit

le pare rău şi de păcate
atât de multe ce le-au strâns,
aşteaptă semne dintr-o parte
din iad sau raiul necuprins

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pierdut

Priveam lumânările si florile aduse de voi
Priveam plângând trecutul şi ne vedeam pe noi
Am fost prea fericiţi în lumea noastră blândă
Acum v-am părăsit sunt doar o stea plăpândă.

Cand vântul bate-afară şi-n jur e plin de şoapte
Eu iar vă vizitez, târziu, în miez de noapte
Aş vrea să intru-n casă dar sunt oprit de îngeri
Şi iarăşi am să plec învăluit în plângeri.

Am fost un suflet bun dar cu mii de păcate
Nici nu credeam că e, pedeapsă moarte
Aş vrea doar să vă spun să credeţi în Cel sfânt
Ca veşnic să aveţi, odihnă în mormânt.

poezie de Alin Ojog (4 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în cerdacul tău...

Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Şi vântul mişcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiţi cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici şi sufli-n lumânare...

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ş-alături luna bate trist în geamuri.

sonet de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trâmbiţa se v-auzi

Puţin mai e şi Mirele apare
Sus pe norul de lumină
Şi cea mai scumpă sărbătoare
Va-ncepe cu o slavă mare
Isus Hristos când o să vină

Mai e puţin şi trâmbiţa va răsuna
Să iasă morţii din mormânt
Acei ce-au împlinit voinţa Sa
Şi l-au slujit pe Mesia
Al Celui Prea Înalt Cuvânt

Mai e puţin şi Mirele revine
Dar sus pe nori El va sosi
Să-şi ia mireasa atunci la Sine
S-o-brace-n hainele Divine
Căci pentru ea Isus — muri

Şi trâmbiţa se v-auzi
Atunci de cei neprihăniţi
Ce-au vrut fiinţa a-şi sfinţi
În dragoste pentru-a trăi
Să fie nişte terebinţi

E gata îngerul să sune
Să iasă morţii din mormânt
Pe norii cerului să îi adune
Căci sunt lipsiţi de astă lume
Doar au iubit al Vieţii Sfânt Cuvânt

Suna-va trâmbiţa atunci
Mormintele să se deschidă
Şi din tenebrele adânci
Să iasă toţi acei ce-s sfinţi
În braţe Miurele să-i prindă

Vui-va trâmbiţa cu greu
Pe tot pământul va suna
Toţi fii de Dumnezeu
Ce au trăit prin Duhul său
Din morţi atunci se vor scula

Iar noi cei vii care vom fi
În viaţă pe acest pământ
O altă viaţă vom primi
Mireasă sfântă pentru a fi
Mireasa Mirelui Cel Sfânt

Şi-atunci cu toţii vom fi duşi
În Faţa Mirelui pe nor
În haine albe vom fi puşi
Cu Mirele să fim acuşi
Cu-al nostru Viu Mântuitor

Căci Duhul Sfânt ne va răpi
Atunci pe norul de lumină
Şi Mirele îl vom privi
Iar El pe toţi ne va primi
La Sine El ca să ne ţină

Şi Mirele ne va conduce
În zbor spre Cerul Lui cel sfânt
Într-o lumină ce străluce
Cum nu e om ca s-o apuce
Căci ea nu e de pe pământ

Vui-va ceru-n sărbătoare
Mireasa când îşi va cânta
Înmiresmata ei cântare
Ce aduce Mirelui onoare
Cum n-a fost şi nu e alta

Mărire Mirelui Hristos
Şi Lui Isus în veci onoare
Căci El din lumea rea ne-a scos
Când viaţa noastră doar pe dos
Era trăită spre pierzare

O Doamne Tată-ţi mulţumim
De Mirele ce ni l-ai dat
Noi Numele ţi-l proslăvim
Căci vrem ai Tăi pe veci să fim
O Tată Scump şi Minunat
20 august 2019 Laura

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

Prietenii sunt poame rare,
nu cresc în pomi,
nici în livadă
şi când sunt copţi nu stau să cadă
bonomi
pe oricare
cărare.

În staluri stau toţi şi sclipesc
cât ziua e de lungă,
mai gânguresc,
mai aţipesc,
ba se mai şi alungă,
sau de la masa ta lipsesc
când soarta ţi-e nătângă.

Dar toţi ajung judecători,
şi îi mănâncă ciuda
când printre ei, toţi trădători,
găsesc câte un Iuda...

poezie de Christian W. Schenk din Convorbiri literare (20 ianuarie 2019)
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocând natura

Pregătiţi-vă să stăpâniţi
Voi, vanturi
Peste cei ce au fost părăsiţi
De gânduri
Aduceţii în adieri line
Pe ei
Să capete de la natură
Puteri de lei
În şoapte line să strige vântul
La noi
Ca toţi suntem blânzi ca o turmă
De oi
Toţi pomii ce-ndură furtunile
Grele
Ce încă ţin în viaţă păcatele
Mele.
Să vină, să strice cu crengile
Lor
Blestemul ce mă ţine legat
Până mor
Degeaba am în maini scripturile
Vietii
Degeaba urlă câini enumerând
Poeţii
Doar morţii îmi pot spune ce este
O viaţă
Doar ei îmi pot găsi scăparea
Prin ceaţă.
Dar ploaia stinge portalul
Dintre lumi
Ridicând zid peste înaltele
Culmi
Scăpându-mă de tot de tristul
Viitor
Transformându-mi jalnicul trecut
Într-un nor
Făcându-mă să văd Pământul
Ca un rai
Să cânt naturii ca îngerii
La nai
Făcând să dispară tristeţea
Pe vecie
Pământul să rămână de drept,
Numai mie.

poezie de Alin Ojog (1 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim la fel

Ne naştem toţi, cu toţi ne ducem,
Trăim o viaţă... cum putem
Ne bucurăm, cu toţii plângem,
Dar bine ştim, lacrimi nu vrem,

Cu toţi avem copilărie
Poate uşoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Şi ne trezim adulţi în ea

Avem, mulţi dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiţi ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alţii sunt mare,
Unii-s cinstiţi, alţii-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deşi ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin şi sacru
Cu care toţi iubim la fel

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi albe

Ar trebui să-i mulţumesc,
Nu să-i port pică insomniei,
Când alţii dorm, eu mă trezesc,
Şi vamă dau melancoliei.

Tot mă frământă gânduri sumbre,
Arzându-mi sufletul de tot,
Mă uit pe geam la negre umbre,
Aş vrea să dorm, dar nu mai pot.

Şi scoici mărunte-adun cunună
Pe malul mării gol, pustiu;
Privesc un val bătut de lună,
Învolburat şi auriu.

Iar plopii zvelţi de lângă stânci,
Înalţi soldaţi scoşi la paradă,
Pe apă lasă umbre lungi,
Iar jarul lunii stă să cadă.

Reflexiile triste, sumbre,
Ce mi-au fost chin în astă noapte,
S-au spulberat ca nişte umbre,
Când valurile-mi cântă-n şoapte.

Iar universul de splendoare
Mă-nlănţuie, mă copleşeşte
Şi insomniei sunt datoare,
Că-n miezul nopţii mă trezeşte.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suglet sfânt

Târziu în miez de noapte
Când luna e la pândă
Când lupii toţi visează
O lume doar a lor,
Noi îţi atingem chipul
Să poţi avea un zâmbet
Să vadă-n tine toţi
Un om nemuritor.

Tu eşti al nostru frate
Şi vrem să fii ca noi
Îţi oferim destinul
Curat ca si un nor
Suntem fiii luminii
Trimişi de Împăratul
Care ne este Tată
Şi-un zeu preaiubitor.

Îmbracă-ţi a ta haină
Şi-apucă-mă de mână
Să-ti arătăm regatul
În care vei veni
Te v-om purta pe braţe
Pe flori culese-n zori
Prin locuri mii la care
Nici nu te poţi gândi.

Vei fi ca noi o stea
Ce luminează codrii
Vei fi un magic scut
În zile cu furtună
Vei da-napoi naturii
Tot ce-a pierdut în timp
Pământul căpătând
O lume mult mai bună.

poezie de Alin Ojog (16 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea în părul tău

Noi doi privim acelaşi cer,
Aceleaşi stele căzătoare,
Care doar trec, însă nu pier,
Ca o iubire ce dispare.

Mă uit la ele, sunt gelos,
Au adunat vise, dorinţe,
Le duc în zborul lor frumos,
Prin lumi cu prinţi şi cu crăiţe.

Au toate sus un cer al lor,
Îndrăgostiţi ce stau să-l vadă,
Sperând că poate zeilor,
Din mâini vreo stea o le cadă.

Ţi-aş prinde-o undeva în păr,
Să-ţi strălucească veşnic ţie,
Precum pe apă un nufăr,
Iar tu să-mi luminezi doar mie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din alte lumi

Am irosit o viaţă
Umblând prin ceaţă
Mergând cu voi
Prin bălţi şi noroi
Cantand la stele
Visele mele
Crezând în zei
Ca-n fraţii mei
În mari experţi
Plini de peceţi
În mâini cu aur
Cu gând de graur
Veniră la mine
Toţi soli din iad
Cu ochi de jad
Ei vor să mor
Să fiu de-al lor
Cântând în noapte
Alături de şoapte
Venite din case
La ora şase
În miez de noapte
Sunt voci aparte
Dintr-un ţinut părăsit
Destin ţintuit
În cripta crăpată
Cu sânge pătată
Mă închin plângând
Văd suflete râzând
Uitate pe veci
În criptele reci
Iar eu muritor
Intru-n visul lor
Devenind ca ele
Suflete de iele
Numite în lume
Umbre fără nume.

poezie de Alin Ojog (21 martie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!