Trâmbița se v-auzi

Puțin mai e și Mirele apare
Sus pe norul de lumină
Și cea mai scumpă sărbătoare
Va-ncepe cu o slavă mare
Isus Hristos când o să vină

Mai e puțin și trâmbița va răsuna
Să iasă morții din mormânt
Acei ce-au împlinit voința Sa
Și l-au slujit pe Mesia
Al Celui Prea Înalt Cuvânt

Mai e puțin și Mirele revine
Dar sus pe nori El va sosi
Să-și ia mireasa atunci la Sine
S-o-brace-n hainele Divine
Căci pentru ea Isus — muri

Și trâmbița se v-auzi
Atunci de cei neprihăniți
Ce-au vrut ființa a-și sfinți
În dragoste pentru-a trăi
Să fie niște terebinți

E gata îngerul să sune
Să iasă morții din mormânt
Pe norii cerului să îi adune
Căci sunt lipsiți de astă lume
Doar au iubit al Vieții Sfânt Cuvânt


Suna-va trâmbița atunci
Mormintele să se deschidă
Și din tenebrele adânci
Să iasă toți acei ce-s sfinți
În brațe Miurele să-i prindă

Vui-va trâmbița cu greu
Pe tot pământul va suna
Toți fii de Dumnezeu
Ce au trăit prin Duhul său
Din morți atunci se vor scula

Iar noi cei vii care vom fi
În viață pe acest pământ
O altă viață vom primi
Mireasă sfântă pentru a fi
Mireasa Mirelui Cel Sfânt

Și-atunci cu toții vom fi duși
În Fața Mirelui pe nor
În haine albe vom fi puși
Cu Mirele să fim acuși
Cu-al nostru Viu Mântuitor

Căci Duhul Sfânt ne va răpi
Atunci pe norul de lumină
Și Mirele îl vom privi
Iar El pe toți ne va primi
La Sine El ca să ne țină

Și Mirele ne va conduce
În zbor spre Cerul Lui cel sfânt
Într-o lumină ce străluce
Cum nu e om ca s-o apuce
Căci ea nu e de pe pământ

Vui-va ceru-n sărbătoare
Mireasa când își va cânta
Înmiresmata ei cântare
Ce aduce Mirelui onoare
Cum n-a fost și nu e alta

Mărire Mirelui Hristos
Și Lui Isus în veci onoare
Căci El din lumea rea ne-a scos
Când viața noastră doar pe dos
Era trăită spre pierzare

O Doamne Tată-ți mulțumim
De Mirele ce ni l-ai dat
Noi Numele ți-l proslăvim
Căci vrem ai Tăi pe veci să fim
O Tată Scump și Minunat
20 august 2019 Laura

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Va veni iarăși Mesia

când va veni iarăși Mesia
mireasa Lui de aici să-și ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolți-n mireasa Sa

căci toți acei ce-au ascultat
și au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
și-or părăsi acest pământ

nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit

la răpire așa va fi
toți acei neprihăniți
alte haine vor primi
și la cer vor fi răpiți

ei mireasa Lui Hristos
cu acei ce-au ascultat
nu vor mai rămâne jos
căci Fiul de Împărat

de aici îi va lua
și în ceruri îi va duce
împlinind atunci Scriptura
prin izvorul de pe cruce

Mirele cu-a Lui mireasă
în cer se vor bucura
căci Isus cu-a Lui aleasă
sus în cer s-or așeza

însă vremea va veni
când Ei — iar se vor întoarce
Mirele spre a domni
pe pământ Însuși în pace

după ce Ierusalimul
va fi iar eliberat
la luptă porni-va Domnul
cu pământul răsculat

cea mai mare bătălie
va fi la Armaghedon
Mirele din veșnicie
urât de al morții domn

atunci El va trebui
cu-a pământului oștiri
să lupte spre-a birui
toate aceste rătăciri

iar armatele planetei
atunci vor fi nimicite
de-Mpăratul veșniciei
—și lucrurile-noite

după ce va birui
oștile de pe pământ
Domnul iar va răsplăti
pe cei care a Lui Cuvânt

l-au iubit și-au ascultat
trăind în neprihănire
și morții au înviat
pentru marea răsplătire


cei uciși aici de fiară
pentru Mirele Hristos
la viață atunci iară
vor fi aduși aicea jos

va fi întâia înviere
a martirilor ce-au fost
morții dați spre-njunghiere
pentru Isus — a lor rost

pe scaune de domnie
din mireasă cei aleși
îi vor judeca să știe
cum de moarte au fost culeși

ce răsplată să primească
de Hristos c-au ascultat
pentru patria cerască
ei ce viețile și-au dat

și morții aceștia iată
de la-ntâia înviere
vor primi întâia dată
dreptul de-a fi la vedere

de a fi la-mpărăție
împreună cu Hristos
și în anii cei o mie
vor domni aicea jos

glorie dar Celui Sfânt
Mirelui din veșnicie
ce-a schimba acest pământ
ca un rai întreg să fie


și mireasa cu martirii
împreună cu Hristos
despărțiți de jugul firii
vor trăi aici frumos

iar cei care în viață
vor rămâne pe pământ
vor avea o altă față
dup-al Domnului Cuvânt

și ei se vor înmulți
viața lor fiind schimbată
ani cu sutele-or trăi
dintr-o inimă curată

raiul va fi pe pământ
cu Hristos și-a Lui domnie
sub puterea Celui Sfânt
Împărat ce o să fie

fericirea abia atunci
omenirea o să trăiască
nu-n păcatele adânci
ci-n lumina cea cerească

căci Hristos va stăpâni
tot pământul de sub soare
și-Mpărat doar El va fi
fie-i slavă și onoare
duminică balcon mănăștur 22 iulie 2018

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hristos-- al nostru Soare

Domnul Isus ne-a trimis
Evanghelia să o vestim
Să intrăm în Paradis
Împlinind tot ce e scris
Fii ai Tatălui să fim

Domnul Isus ne-nvățat
Evanghelia Divină
S-avem sufletul curat
Spălat de orice păcat
Însuși noi să fim lumină

Apostolii pe Isus
L-au vestit odinioară
Căci Domnului s-au supus
Și-Evanghelia au dus
Omenirii — să nu piară

Ei drept centru l-au avut
Pe Isus Hristos Mesia
Cel ce toate le-a făcut
Din adânc necunoscut
Inclusiv și veșnicia

Centrul vieții lor a fost
Hristos Mirele cel Sfânt
Și-au făcut din Domnu-n rost
Cu toți rămânând la post
Cât au fost pe acest pământ

Evenghelia ne-nvață
Și nu Vechiul Testament
Căci Hristos ne dă viață
Și spre ceruri ne înalță
A Lui să fim permanent

Până la Ioan doar a ținut
Legea Sfântă ce s-a dat
De-atunci Isus ni-e avut
Ne e stâncă ne e scut
Mielul Sfânt la moarte dat

Noi prin jertfa Lui Isus
Suntem astăzi ce suntem
Și al Legii vechi apus
Îl vedem — căci Ea s-a dus
Căci pe Isus îl urmăm

Viața noastră e Hristos
Și nu Legea din Sinai
Și vrem să trăim frumos
Căci din lume El ne-a scos
Toți ca să intrăm în Rai

Evanghelia ne-nvață
Pe Hristos să îl iubim
Căci spre Tatăl ne înalță
Și în veci ne dă viață
Ai Lui dar — pe veci să fim

De ce oare ne uităm
Înspre sfinții din vechime
Când pe apostoli îi avem
Stele sfinte să-i urmăm
Căci Mirele iată vine


Gata-i trâmbița să sune
Îm poporul Celui Sfânt
Ca aleșii să se adune
Și să lase acestă lume
Sus pe nori după Cuvânt

Dar nouă ni se vorbește
Azi de sfinții din vechime
Nu că Mirele sosește
Și-ai Lui să fim ne dorește
Numai — numai pentru Sine

De David de Moise de Ilie
Ni se predică în adunare
Nu de Cel ce stă să vie
Să ne ia în veșnicie
După sfânta-i îndurare

Iată Mirele revine
Ca să-și ia a Lui mireasă
Nu strigă o iată nime"
Pentru mine pentru tine
Să ne ducă-n cer acasă

Evenghelia-i lăsată
Pentru Vechiul Testament
Parcă nu Ea ne e dată
Prin Ea inima curată
Să ne fie permanent

Parcă-i mai strălucitoare
Azi lumina din vechime
Nu Hristos veșnicul soare
Ce ne este aici cărare
Murind iată pentru mine

Nu Hristos este Lumina
Și nu este El Viața
De ce dar rămâne-ntruna
Mai pe urm㠗 mai în urma
Celor ce nu-ți dau viață

Când Hristos ar trebui
Țintă veșnic să ne fie
Căci El poate izbăvi
Și pe noi a ne sfinți
Să pășim în veșnicie

Hristos este Dumnezeu
El e-al nostru Creator
Ce ne-nvață aici mereu
Noi să-i fim poporul Său
Căci El ni-e Mântuitor

El cu Tatăl ne-a creat
Și a pus lumina-n noi
Să-i cântăm neâncetat
Toți cu sufletul curat
Până-n ziua de apoi
25-10-2022 Mănăștur

poezie de
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Haine de lumină

În lumina Ta Divină
vrem Isus să ne scăldăm
să trăim fără de vină
pe veci Domn să te avem

vrem lumina mântuirii
Tu Isuse să ne-o dai
izvorul neprihănirii
să fim cu Tine în Rai

în lumina Ta curată
toți azi ca să ne zidim
o viață fără pată
pe pământ ca să trăim

vrem să fim cu toți lumină
raze vii de pe pământ
pentru patria Divină
și al vieții viu Cuvânt

toți dar să ne îmbrăcăm
chiar în haine de lumină
pe Hristos să-l onorăm
până când El o să vină

curgă dar de azi lumina
din noi toți pe acest pământ
să-l cinstim întodeauna
pe al nostru Mire Sfânt

El ne este sărbătoare
și lumnină și menire
Isus ne este un soare
ce ne-mbracă în iubire

haideți dar acum cu toții
să-i dăm ființa și iubirea
Isus chiar și-n clipa morții
să ne fie mântuirea

ale Lui cuvinte sfinte
să străluce azi în noi
pe a vieții așezăminte
toți să fim de fire goi

din lumină spre lumină
tot mai mult noi să privim
să-i dăm viața-n veci deplină
Mirelui ce îl iubim

curgă dar lumina sfântă
ființele să ne inunde
ca noi toți să fim la nuntă
unde lumea nu pătrunde

fie-i glorie -- onoare
Celui Sfânt ce ne-a creat
să-i cinstim Numele-i mare
fie-n veci gflorificat

poezie de (2 octombrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

În Isus Hristos Mesia

În Isus Hristos Mesia noi de aici ne-am ancorat
Și Lui i-am predat ființa căci viață El ne-a dat
Lui i-aducem osanale și Numele-i preamărim
Căci ni-e Domn în veșnicie și pe El noi îl iubim
De păcat nelegiuire numai Isus ne-a spălat
Și în marea Lui iubire cu Duh Sfânt ne-a botezat
În Isus ni se oferă tot ce-i bun și e frumos
El ne e pe veci salvarea — Mirele cel glorios
În lumina mântuirii prin credință ne-a zidit
Să-i cântăm dar azi Ființa căci Domnul ne-a mântuit
În Isus Hristos Mesia ni s-a dat aici menirea
El e viața nostră vie ne e stânca și iubirea
Evanghelia Lui Sfântă ne e astăzi căpătâi
Și noi ne luptăm aici s-avem dragostea dintâi
Domnul este Dumnezeu și prin El noi biruim
Fii ai Tatălui cel Sfânt pentru veci de veci să fim
Îl rugăm dar pe Mesia să ne fie-n veci salvare
Vrem prin El în veșnicie s-avem parte de-ndurare
În lumina mântuirii Isus dar să ne zidească
Și pe toți ce îl iubim Domnul să ne mântuiască
Glorie dar Lui Hristos slavă cinste și onoare
Căci doar El ne este stânca prin care avem salvare
29 octombrie 2021 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tată Sfânt te onorez

Îți aduc cinste — onoare Dumnezeule slăvit
Căci ne-ai dat aici viața — Chipul Tău ne-ai dăruit
Eu te laud și îți cânt în veci Doamne a Ta Ființă
Căci ne-ai dat lumina sfântă ne-ai dat har și biruință
Mă închin o Doamne Ție și te laud te slăvesc
Veșnic închinare Tat㠗 eu o iată-ți dăruiesc
Doar prin Tine în picioare toți stăm pe acest pământ
Tu ești Tată Arhitectul — Proiectantul nostru Sfânt
Ne-nchinăm dar astăzi Ție și iată îți mulțumim
De creația Ta amplă noi o Tată te slăvim
Tată drag și scump din ceruri în veci fii glorificat
Căci Însuși Chipul Tău Sfânt — omenirii Tu ne-ai dat
Glorie în veșnicie — Tată Sfânt te onorez
Căci de-a pururi și-n vecie Doamne-n Tine mă încrez
Și iată a mea ființă Doamne-ți cântă și acum
Că-n Hristos Isus Iubirea ne-ai tăiat o Tată drum

Ia-ne Tu dar mai aproape ca să fim ai Tăi copii
Să-ți cântăm gloria sfântă Doamne chiar în veșnicii
Dumnezeule Prea Înalt eu te laud și îți cânt
Planul Tău și-Nțelepciunea din al Tău veșnic Cuvânt
Prin care ne-ai dat viața și în ochi ne-ai pus lumină
Părtășia și-nchinarea pentru veci Doamne să țină
Slavă Ție și mărire Tată Sfânt și Minunat
Căci prin Fiul Tău Isus viață veșnică ne-ai dat
Îmbrăcați în mulțumire Tată noi te lăudăm
Cinste slavă și mărire ți-aducem — te onorăm
Și a noastră ființă Doamne pentru veci noi ți o dăm
Ție dar în veșnicie Sfinte Tată ne-nchinăm
Prin Isus Mântuitorul vrem să fim pururi ai Tăi
Pe veci smulși și-n veșnicie din lumea acelor răi
Slavă Ție — slavă Ție căci Tu Tată ne-ai iubit
Și prin Fiul Tău Isus pentru veci ne-ai mântuit
10 sept. 2019 balcon Mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îți cânt Doamne o Isus
Și viața și Ființa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credința

Eu te laud te slăvesc
Și ți-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Și-o să umblu pe picioare

Și iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Pașii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci ești Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viața de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Și lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieții Sfânt Cuvânt
Ne e soare și lumină

Îți cânt Doamne a Ta-ndurare
Și smerenia ți-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Și-ți mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toți — de lume goi

Azi blândețea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Și al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ți dăm slavă toți mereu

Îți cânt Doamne stăruința
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar ființa
Cei de azi s-avem credința
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne țină
Toți să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ție
Vreau de-a pururi să îți cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veșnicie
Și în cer și pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singura lumină

cât de scumpă e Ființa
Mielului Lui Dumnezeu
ce a pus în noi credința
ca să fim poporul Său

cât de scumpă-nvățătură
El Isus Hristos ne-a dat
să trăim după Scriptură
păstrând sufletul curat

numai El ne-ntinde mâna
și ne este de-ajutor
să-i cântăm întodeauna
scumpului Mântuitor

El ne-a rânduit menirea
noastră astăzi pe pământ
să umblăm doar în iubirea
și Cuvântul Lui cel Sfânt

în Hristos azi ni se arată
tot ce-i scump și e curat
viața sfântă fără pată
un duh nou și nepătat

Domnul doar este lumina
și Adevărul pe pământ
El ne vrea să îi fim turma
cea născută prin Cuvânt

legăturile iubirii
să lucească viu în noi
pe cărarea mântuirii
plin de-ai Duhului Sfânt ploi

prin Hristos ni se deschide
ușa sfânt㠗 înspre Dumnezeu
El iubirea ne-o aprinde
ca să-i fim poporul Său

mâna Lui doar ne susține
să intrăm în Paradis
să trăim cum se cuvine
pasul cum ne e admis

în Isus ni se oferă
tot ce-i bun și e frumos
a vieții sfântă eră
s-o-mbrăcăm de aici de jos

numai El ne e menirea
harul binecuvântat
să trăim neprihănirea
Tatăl Sfânt cum ne-a-nvățat

Mielul Sfânt de pe Calvar
cât de scump azi ne îndrumă
să trăim prin al Lui har
chiar și clipa de pe urmă

numai El azi ne-mpletește
în lumina mântuirii
și cu drag ne dăruiește
căile neprihănirii

ca să fim cu toți curați
toți să fim aici lumini
prin credință dar salvați
și-n sfințenie deplini

Hristos ne e-nvățătura
biruința pe pământ
El ne-nvață azi Scriptura
al Vieții viu Cuvânt

nimenea nu ne-nțelege
nu ne ajută pe cărare
doar Hristos ne este lege
ușa vie de scăpare

El ne-mbracă-n biruință
ne preface-n oameni noi
viața nouă prin credință
s-o trăim de fire goi

a Lui mână ne susține
și ne face viața vis
să umblăm cum se cuvine
pășind înspre Paradis

nici un om de pe pământ
nu ne-nvață în lumină
să umblăm azi prin Cuvânt
veșnic să fim fără vină

doar Isus Hristos Mesia
iată astăzi — El ne cere
fii să-i fim în bucuria
celor sfinți chiar la vedere

oamenii cei mari ai lumii
nu mai vor omul curat
ci vor căile minciunii
nu cum Isus ne-a-nvățat

noi îl vrem dar pe Hristos
singura lumină sfântă
ce ne arată chiar de jos
până-n cer drumul la nuntă

Mirele curând apare
El Isus Hristos Mesia
gata ești dar de plecare
să te-mbraci în veșnicia

Celui care a creat
cerurile și pământul
să-i cântăm neâncetat
trăind doar aici Cuvântul

cât de scumpă e lucrarea
Celui care ne-a iubit
dăruindu-ne-ndurarea
când pe Golgot-a murit

El Hristos ne e speranța
și tot ce e bun în noi
căci prin Sine avem viața
până-n ziua de apoi

numai El este Lumina
și Adevărul Sfânt al Vieții
El ne arată-ntodeauna
luceafărul dimineții

noi cu Sine și prin Sine
pentru veci ne vrem să fim
viața cum doar se cuvine
Lui Isus să-i dăruim

El ne leag㠗 El ne ține
și ne face viața vis
căci iată-n curând revine
să ne ia în Paradis

însă noi azi în Mesia
pentru veci ne-am ancorat
să-i dăm toată bucuria
fie-n veci glorificat

fie-n veci dar preamărit
căci în marea Lui iubire
viață iar ne-a dăruit
prin a Lui neprihănire

Tatălui din cerul sfânt
ne plecăm și-i mulțumim
că-n Isus al Lui Cuvânt
viața nouă o trăim

poezie de (24 august 2018, Cluj, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru veci Mire iubit

Cât de scumpă ți-e Ființa
Scumpul meu Mântuitor
Pe veci Domn al domnilor
Ce ne dărui biruința

Cât de scump o Doamne ești
Tu al vieții Sfânt Cuvânt
Ce dai viață pe pământ
Și în ceruri ne primești

Prin Lumina Ta vedem lumina
Și ne-mbraci în curăție
Slăvit Numele îți fie
De acum și-ntodeauna

Slavă Ție scump Isus
Slavă cinste și onoare
Căci dai omului salvare
Și-l ridici în ceruri sus

Cât de scumpă ți-e-ndurarea
Mâna Ta de Dumnezeu
Sprijinul nostru mereu
Celor ce-am ales cărarea

Cărarea care azi duce
Prin credință spre Hristos
Să vezi cerul glorios
Chiar prin jertfa de pe cruce

Cât de scumpă ni-e menirea
Oferită de Isus
S-avem sufletul supus
Și prin Isus — mântuirea

Mântuirea de păcate
Și de tot ce este rău
Isus Domn și Dumnezeu
Să ne fie pân" la moarte

Ne-nchinăm azi Lui Hristos
Și i-aducem azi onoare
Căci ni-e viață și cărare
Mielul Sfânt și glorios

Cinste slavă și mărire
Pentru veci Mire iubit
Căci Doamne ne-ai mântuit
Și ne ești — azi ocrotire
17-01-2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mesia mi-e călăuză

Mesia e Domnul meu
El Isus Hristos Mesia
Îmi e Domn și Dumnezeu
Și-i cânt slava azi mereu
El îmi este bucuria

Mesia Isus Hristos
E Lumina mântuirii
Cuvântul venit dar jos
Prințul slavei glorios
Domnul Păcii și-al iubirii

Mesia e stânca mea
Un sprijin din veșnicie
Eu însumi să pot vedea
Căci Isus este iubirea
Slăvit Numele îi fie

Doar Isus mi-e călăuză
El prin Duhul Lui cel Sfânt
Adevărul să-mi pătrunză
În dragoste să m-ascunză
Să trăiesc al lui Cuvânt

În Hristos nădăjduiesc
Și în mila Lui cea sfântă
De aceea-i proslăvesc
Numele și i-l iubesc
Până-n ceruri sus la nuntă

În Isus mi-am ancorat
Și privirea și ființa
Căci prin El duhul curat
Îmi e acum neâncetat
Înflorindu-mi dar credința

Fie-i slavă și mărire
Lui Isus că-i Dumnezeu
El îmi dăruie iubire
Să ajung la mântuire
Căci El e — Mirele meu

poezie de (22 noiembrie 2022, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Vrem Isus a Ta Ființă

Îmbrăcați în sfințenie vrem cu toți Isus să fim
Și în veci de veci o Doamne pe Tine să te iubim
Ia-ne dar Isus pe brațe noi să fim al Tău popor
Să-ți cântăm Doamne Ființa până-n vecii vecilor
Fă-ne dar să fim curați și-n a Ta neprihănire
Să umblăm Isus cântându-ți plini de pace fericire
Căci Tu ne-ai răscumpărat din păcatul nost"cel greu
Și ne ești acum Isuse pe veci Domn și Dumnezeu

Îți aducem dar onoare și noi Numele-ți slăvim
Căci ne-ai prins pe toți de mână și noi vrem să te cinstim
Umple-ne de setea sfântă Ție Isus de-ați sluji
Și-n a Ta neprihănire pururi de azi a trăi
Căci noi vrem a Ta lumină sufletul să ni-l străbată
Să trăim doar pentru Tine viața sfântă și curată
Fă-ne să fim dar izvoare de lumin㠗 sfințenie
Ca Duhul Tău o Isuse în noi pururi ca să fie
Căci ne vrem salvați de Tine azi pe treptele credinței
Noi să fim al Tău popor pe aripa biruinței

Luminează-ne prin Duhul prin Cuvântul Tău curat
Căci doar Tu ne ești salvarea Mire scump și minunat
Doar prin Tine avem izbândă și trăim aici prin har
Viața nostră pe pământ ca să nu fie-n zadar
Ci în dragostea Divină pe noi dar să ne zidești
Ca o dată sus în ceruri Însuți Tu să ne primești
Fă-ne dar spre împlinire s-alergăm azi prin Cuvânt
Scăldați în a Ta lumină să fim plini de Duhul Sfânt
Căci ne vrem să fim lumini pe pământ cât vom trăi
Al Tău Nume scump Isuse pururea spre a-l slăvi
Slavă cinste și onoare fii dar veșnic preamărit
Căci prin jertfa Ta pe cruce Doamne Tu ne-ai mântuit
25-10-2019 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mirelui Cel Sfânt -- onoare

Gloria de Dumnezeu vreau Isuse să ți-o cânt
Să-ți dau slavă și onoare de aici de pe pământ
Vreau Isus în veșnicie Numele să ți-l cinstesc
Pururea o Doamne mare eu vreau ca să te iubesc
În lumina Ta curată vreau viața să îmi fie
Ca să-ți cânt iubirea sfântă o Isus în veșnicie
Leagă-mă azi și mai mult Doamne de a Ta Ființă
Să trăiesc viața sfântă ca să-mi dărui biruință
Ia-mă astăzi sub aripa Ta Isus de Dumnezeu
Pentru veci să-ți aduc slavă și să fiu un rob al Tău
Îmbracă-mă în lumin㠗 o lumină eu să fiu
Domn și Mire pe vecie eu Isuse să te știu
Căci mă vreau pe brațul Tău — pașii Tu să mi-i conduci
De mână Isus al meu numai Tu să mă apuci
În viața mea pribeagă Doamne Tu să-mi fii sprijin
Ca doar Ție o Isuse pentru veci să mă închin
Să-ți aduc cinste și slavă Mire drag — Mire Divin

Azi mă doare o Isuse căci puțin te-am cunoscut
Mire al dragostei Divine ce-mi ești soare și-mi ești scut
Flacăra iubirii Tale prea târziu a ars în mine
Și acum eu îmi dau seama după lacrimi și suspine
Căci nu îmi aduc aminte prin Zgleamăn să fi privit
Înspre Tine drag Isuse Mire scump și preaiubit
Nici la Dâmburi și-n Rupturi — pe unde eu am umblat
Nu-mi aduc Doamne aminte eu să te fi lăudat
Când Tu ești Isus Viața și salvarea omenirii
Cuvântu Lui Dumnezeu și cărarea fericirii
Numai Tu ne-ai dat lumină și din moarte ne-ai trezit
Tu Isus Înțelepciunea Fiul Tatălui iubit
În a Ta neprihănire ne vrem Doamne azi scăldați
Pentru veci și-n veșnicie să îți fim surori și frați
În lumina mântuirii azi pe toți să ne zidești
Să-ți cântăm Isuse Ție Domn al oștilor cerești

Munții dar de acum să-ți cânte și izvoarele în cor
Căci Tu ne-ai salvat de moarte o iubit Mântuitor
Ne-ai spălat cu al Tău sânge ca să fim curați de tot
Să cântăm lumina vie cinstindu-l pe Savaot
Laudă cinste onoare fii în veci glorificat
Căci în dragostea Ta Sfântă viață veșnică ne-ai dat
Ai uitat Isus de Tine și pe noi doar ne-ai văzut
Să ne fii în veșnicie Doamne-un soare și un scut
Ți-ai întins Isuse mâna și pe brațe ne-ai luat
Să trăim viața sfântă izbăviți de-al nost" păcat

Numai Tu ne ești cărarea Domn al Păcii și-al iubirii
Ce ne dai a Ta-ndurare pe aripa fericirii
Ochii Tăi Isus de foc ființa noastră ne-au furat
Și ne vrem ai Tăi o Doamne căci Tu ne-ai răscumpărat
Fie-ți slavă și mărire noi în veci te lăudăm
Și viața noastră Doamne Ție toată ți o dăm
Fă-ne dar așa cum știi ca prin Duhul Tău Cel Sfânt
Să trăim credința vie viața-ntreagă pe pământ
Căci ne vrem să-ți fim cântare noi Isus să-ți lăudăm
Al Tău Nume preaiubit Ție doar să ne-nchinăm
Tatălui Cel Sfânt din ceruri să-i aducem veșnic cinste
Și să-i dăm în veșnicie toată dragostea fierbinte

Astăzi în neprihănire fii Isus iubirea noastră
Tu ne ține în picoare și-n lumina cea albastră
Să-ți fim lucrători în vie Doamne cum ai hotărât
Noi să-ți fim Isus smochinul pentru veci neveștejit
Azi prin Duhul Tău Cel Sfânt pe brațe ca să ne iai
În cetatea de lumină intrare ca să ne dai
Noi să fim Isus comoara de care atât ne-ai scris
Să intrăm toți în cetate și în Noul Paradis
Să ne dai Cununa Vieții Numele să-ți lăudăm
Noi mireasa Ta Isus — pururi să te onorăm

În lumina mântuirii toți Isus fiind scăldați
Îți aducem cinste slavă ca surori Doamne și frați
Și mai mult decât atâta Doamne Ție ne-nchinăm
De-acum chiar viața noastră întreagă Ție ți-o dăm
Căci ne vrem Isus pe mâna cea străpunsă pe Calvar
Îmbrăcați în sfințenie și-n al păcii Tale har
Fii-ne dar Tu mireasma și Mirele nost" iubit
Care pentru noi o Doamne sus pe cruce ai murit
Ale Tale vii izvoare o deschide-le în noi
Și ne dă în veșnicie ale Tale scumpe ploi
Noi să-ți lăudăm Ființa și iubirea Ta Isus
Ca să-ți fim mireasa sfântă Însuți cum Doamne ne-ai spus

Fie-ți slavă și onoare în veci fii glorificat
Căci pe brațele iubirii Tu Isuse ne-ai luat
Și pe stânca mântuirii cu iubire Tu ne-ai pus
Să îți dăm ființa Ție și tot sufletul supus
Ca pe străzile de aur să-ți cântăm toți biruința
Căci ne-ai dat pe acest pământ să trăim Isus credința
Și cu Tine și prin Tine Doamne noi am biruit
Căci prin dragostea Ta mare Tu păcatul ne-ai plătit

Glorie dar ție Doamne acum noi îți mulțumim
Ne luptăm viața-ntregă robii Tăi Isus să fim
Ca în sfânta Ta cetate Numnele să-ți onorăm
Toată cinstea și mărirea Ție Isus să ți-o dăm
Lăudat în veșnicie fii o Mire drag slăvit
Căci în marea Ta iubire Doamne Tu ne-ai mântuit
Și acum cu mulțumire Isus Ție ne-nchinăm
Noi îți preamărim iubirea și cu toți te onorăm
Fii slăvit o fii slăvit — pururi Doamne lăudat
Căci viață-n veșnicie Doamne iată Tu ne-ai dat
Și ne-ai dat lumina sfântă viața nouă s-o trăim
Numele în veșnicie noi Isus să ți-l cinstim
Amin
12 sept. 2019 Mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îți aduc, Isus,m onoare

eu te laud și îți cânt
dragostea de Dumnezeu
a Celui Prea Înalt Cuvânt
și în veci Mirele meu

mă închin în fața Ta
și ți-aduc Isus onoare
lumii Tu nu mă lăsa
ci în veci să-mi fii salvare

sub aripa Ta Divină
Doamne astăzi Tu mă ia
și mă fă să fiu lumină
să trăiesc doar voia Ta

vreau lumina să îmi fie
scut și pavăză mereu
Mire drag din veșnicie
să-mi fii Domn și Dumnezeu

o Isuse îți slăvesc
Numele și-a Ta Ființă
eu te laud Domn Ceresc
umple-mă de-a Ta credință

fă-mă să-ți fiu slujitor
să-ți cânt gloria iubirea
pe veci dar îți sunt dator
căci îmi dărui mântuirea

eu te laud te slăvesc
Mire scump și minunat
ființa mea îți dăruiesc
fă-mă dar în veci curat

fă-mă dar să mă supun
să trăiesc Cuvântul Tău
căci Isus atât de bun
ești Tu-n veci Mirele meu

îți cânt Doamne îndurarea
pentru ființa omenească
căci ne ești pururi salvarea
drum spre patria cerească

glorie Isuse Ție
slavă cinste și onoare
îți cântăm în veșnicie
pentru marea Ta-ndurare
03 octombrie 2018 mănăștur

poezie de
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ca Isus din Nazaret

Nu pe-a mea înțelepciune
Eu viața îmi zidesc
Ci pe-a Lui Isus Sfânt Nume
Lui ființa-i dăruiesc

Prin credința în Hristos
Îmi zidesc mereu ființa
Și eu umblu aici jos
Trăind viața și credința

Numai El este lumina
Care ni s-a dăruit
Să ne fie-ntodeauna
Comoară și mărgărit

Nu-i nimeni în Univers
Ca Isus din Nazaret
El de Tatăl cel ales
Să ne dea la viață drept

Numai El e îndurarea
Viața fără de hotar
El e Ușa și salvarea
Fericirea dată-n dar

Doar Isus e Adevărul
Stânca vie a mântuirii
El în viață ne e țelul
Domnul vieții și-al iubirii

Numai El și azi ne ține
Curați sfinți și fără pată
Să trăim cum se cuvine
Fii ai veșnicului Tată

Nu pe-a mea înțelepciune
Mă reazim pe acest pământ
Nici pe vr-un lucru din lume
Ci pe-al vieții Sfânt Cuvânt

În Hristos eu mă încred
El îmi este Domn și Mire
De aceea nu mă pierd
Căci Isus este iubire

Mâna Lui doar mă conduce
Și viața îmi oferă
Chiar prin jertfa de pe cruce
Să trăiesc o nouă eră

Căci Hristos îmi e comoară
Aici cât eu mai pășesc
El la ape mă coboară
Numele să i-l cinstesc

Nimeni nu mă înțelege
Și nu-mi face viața vis
De sine ca să mă lege
Ca să intru-n Paradis

Doar Isus Hristos Mesia
El mă leagă și mă ține
Să îmi fie bucuria
Și viața care vine

Nu e nimeni nici n-a fost
Altu pe acest pământ
Să fie omului rost
Să-i dea viață-n cerul sfânt


Nimenea n-are putere
Decât Mesia — Hristos
Să ne ducă-n alte sfere
Sus în cerul glorios

Doar Hristos este viața
Harul sfânt al vieții noi
El ne spală dimineața
Și prin rouă și prin ploi

Unde-i Isus e lumină
Dar Hristos unde lipsește
Plini sunt oamenii de vină
Căci nimic nu-i curățește

Prin Isus suntem spălați
De păcat — nelegiuire
Doar prin El suntem curați
Și-avem pace — mântuire

Numai El ne-ntinde mâna
Martorul cel Credincios
Ne dă harul și lumina
Domnul Vieții — El Hristos

El ne ține și ne leagă
Numai de a Sa Ființă
Să trăim viața-ntreagă
Prin iubire și credință

Nu mai e nimeni sub soare
Să ne ajute ca Hristos
Toți în Numele Lui mare
Să trăim aici frumos


Doar Hristos ne e menirea
Harul sfânt al vieții noi
Ce ne dă nepriănirea
Și-a vieții sfinte ploi

Numai El ne înțelege
Să fim sare și lumină
El viața ne-o alege
Ca pe palme să ne țină

În Isus și pentru El
Viața nostră o trăim
Pe-al vieții veșnic Miel
Pururea noi îl cinstim

Evanghelia Lui vie
Ne este doar Îndreptar
Și cu ochii-n veșnicie
Ne zidim prin al Lui har

Căci Isus e îndurarea
Și lumina mântuirii
Numai El este salvarea
Din prinsoarea crud-a firii

Tatăl Sfânt doar ni l-a dat
Ca Domn și Mântuitor
Fie-n veci glorificat
Al nostru veșnic Păstor

Fie-i slavă și mărire
Tatălui din veșnicie
Căci în marea Lui iubire
Ne dă viața veșnic vie

Glorie dar Lui Mesia
Cântă-i Mirelui cel Sfânt
El ne este bucuria
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Slavă cinste și onoare
Tatălui și Lui Hristos
C-am primit și noi salvare
S-avem cerul glorios

Și cu Domnu vom trăi
Pe pământ și-n veșnicie
Noi copii doar îi vom fi
Cinstea salva — a Lui fie

Să-i aducem dar mărire
Celui Sfânt și Prea Înalt
Căci în marea Lui iubire
Chiar pe Fiul Lui ne-a dat

Laudă dar Lui Mesia
Cu toți azi să îi cântăm
Căci ne oferă-mpărăția
Haideți ființele să-i dăm

poezie de (19 mai 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În Hristos am fost aleși

În Hristos ne e ascunsă
Și viața și ființa
El e taina nepătrunsă
Și de oameni neștiută
Ce ne oferă azi credința

Prin credință ni s-a dat
Noi viața s-o primim
Printr-un suflet nou — curat
Să lucrăm neâncetat
Cuvântul să-l împlinim

Și-n Hristos am fost aleși
Domnului să-i fim vlăstare
De oameni dar nențeleși
Dar de Isus noi culeși
Ca să fim prin îndurare

Viața noastră-i oferim
Lui Isus Hristos Mesia
Pe El dar noi îl slăvim
A Lui pururea să fim
Căci doar El ni-e veșnicia

Noi în El am fost ascunși
Prin jertfirea din Calvar
Că să fim cu Duhul unși
Și doar Lui predați supuși
Trăind doar în sfântul har

Pentru noi nu este Lege
Lege pentrucă-i Hristos
Prin Isus dar se-nțelege
Sfințenia o să ne lege
Doar de El — victorios

Pentru Lege suntem morți
Însă vii în Dumnezeu
Ai vieții sfinte sorți
E Hristos pentru noi toți
Mirele din Empireu

Domnul ne-a plătit păcatul
A noastră nelegiuire
De acum drum nu este altul
Și privim spre tot înaltul
Trăind în neprihănire

Avem altă viață dar
Prin Isus Hristos Mesia
Și trăim prin al Său har
Viața nouă nu-n zadar
Căci Isus ni-e veșnicia

Noi prin El avem salvare
Nu prin Legea din Sinai
A Lui Isus îndurare
Ne e țintă și cărare
Prin Isus intrăm în Rai

În cetatea de lumină
Soarele unde-i Hristos
Cel Prea Înalt o să ne țină
Să trăim fără de vină
Prin Mirele glorios

Căci Isus așa ne-nvață
Eu cu Tatăl suntem una
Și dăm omului viață
Să fie curat la față
Părăsind pe veci minciuna

Și cu Tatăl voi veni
Să cinăm dar împreună
Cu cel ce se-nvrednici
Fiu al Tatălui de-a fi
Și oiță-n a Mea turmă

Căci Eu voi mărturisi
Tatălui pe toți aleșii
Eu dar îi voi mântui
Mie c-au vrut a-mi sluji
Ei fiind neânțeleșii

Omenirii răzvlătite
Ce n-a vrut Cuvântul Meu
Însă dragostea cuminte
În ei dar — a ars fierbinte
Mire să le fiu — și Dumnezeu
17-11-2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumina din Infinit

cinste slavă și mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi și-a dat viața
sus pe cruce la Calvar
și scuipată i-a fost fața
să ne dea viața-n dar

cinste slavă și onoare
îi aducem Lui Mesia
și-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veșnicia

pentru noi Isus și-a dat
și viața și Ființa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentința

fără pată fără vină
El viața și-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoți și farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieții Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susțină că-i Viața
Lumina din Infinit
ce străluce dimineața

n-a fost nimeni pe pământ
ca și El ca să susțină
că e Fiul Celui Sfânt
și trăiește fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
și să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

și Hristos l-a înălțat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca și Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca și Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca și Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieții veșnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ și din lumină
și din apă și din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
și Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe brațe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu și-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispășit
și pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
și noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispășirea și iertarea
omul iarăși mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulțumesc o Tată Sfânt
mulțumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de (4 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împletiți doar în lumină

harul Sfânt al Lui Hristos
iată și azi ne învață
să trăim aici frumos
chiar din zori de dimineață

curați sfinți și în lumină
viața nouă s-o trăim
cu toți să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim

asta-i noua-nvățătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat

nu păcat — nelegiuire
nu minciun㠗 ci-Adevăr
străpunși toți azi de iubire
Hristos să ne fie țel

în lumina mântuirii
toți să fim astăzi zidiți
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toții sfinți

harul Tău Isus îl vrem
și lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
să intrăm în cer la nuntă

Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire și dar

îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veșnicie
ce-i curat și e frumos
pururi țintă să ne fie

nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viaț㠗 pace
Domnul vieții — venit jos

nu păcat — nelegiuire
ci sfințenie — lumină
și nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne țină

cum viața ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire și păcat
ci Isus și-al Lui Cuvânt

împletiți doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viața fără vină
ca noi toți să ne sfințim

cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viața
ca zăpada azi încât
să ne lumineze fața

pe Hristos îl vrem drept lege
și aici să-mpărățească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească

Lui ne vrem pe veci supuși
să-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduși
chiar și în această lume

în Hristos și pentru El
vrem viața s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim

glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veșnicia
și viața cu folos

poezie de (22 septembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îți aducem azi onoare

Când pe aripa iubirii
Tu Isuse ne primești
Înfloresc toți trandafirii
Și puterile iubirii
Toate ni le dăruiești

În cununa Ta de stele
Pe toți Tu ne-ai împletit
Să fim Doamne ca și ele
Mii și mii de floricele
Căci pe brațe ne-ai primit

Îți cântăm Isus iubirea
Și cu drag te lăudăm
Căci ne-ai dat neprihănirea
Să se piardă toată firea
Mire Sfânt să te avem

Ție Doamne-ți dăm menirea
Și viața și ființa
Căci ne-ai dăruit iubirea
Să-ți cântăm pe veci trăirea
Sorbind harul și credința

Își aducem azi onoare
Numele noi ți-l slăvim
Căci prin har și îndurare
Ne-ai luat pe-a Ta cărare
Ai Tăi noi pe veci să fim

Dă-ne Tu Isus măsura
Viața nouă s-o trăim
Să-mplinim pe veci Scriptura
Să-ți dăm viața și făptura
Căci Isuse te iubim

Mire Sfânt o astăzi ia-ne
Chiar pe brațele-ți Divine
Și-ne-mbracă-n albe haine
Dă-ne a vieții sfinte taine
Să trăim doar pentru Tine

Vrem să ne fii Dumnezeu
Pentru veci al nostru Mire
Umple-ne de Duhul Tău
Să fugim de tot ce-i rău
Trăind în neprihănire

Și ne-nvață să pășim
O Isuse în lumină
Ai Tăi pururea să fim
Numele să-ți proslăvim
Mire scump — fără de vină

poezie de (25 martie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fie-vă Hristos dar soare

Domnul să vă binecuvinteze
Pe-a Lui brațe să vă ia
Sus pe stâncă să vă așeze
Prin Duhul să vă-nștințeze
Că sunteți mireasa Sa
Viața sfântă să vi-o dea

Să vă dea Hristos lumina
Și Cuvântul Lui cel Sfânt
Ca voi să primiți cununa
Să-l urmați întodeauna
Cât veți fi pe acest pământ
Să-mpliniți al Lui Cuvânt

Domnul să vă ia pe brațe
Viața nouă s-o trăiți
Și prin Duhul să vă-nalțe
Cu-a Lui mână să vă-nhațe
Toți copiii Lui să fiți
Oameni noi astăzi și sfinți

Pe cărarea mântuirii
Duhul Sfânt să vă conducă
Lumina neprihănirii
Și puterile iubirii
În lumină să v-aducă
Drumul când vi se încurcă

Fie-vă Hristos dar soare
Și ajutor în veșnicie
Să umblați pe-a Lui cărare
Prin iubire și-ndurare
Domn pe veci El să vă fie
Să vă dea cununa vie

Hristos dar în al Său Nume
Să vă pună sus pe stâncă
Să vă ia cu-o rugăciune
Cum Cuvântul sfânt vă spune
Și în dragostea adâncă
Să vă dea viața încă

Fie-vă cărarea vieții
El Hristosul și Mesia
Chiar din zorii tinereții
Și din roua dimineții
Să vă fie bucuria
Și de asemeni veșnicia

Prin Hristos și al Lui Nume
Tatălui — copii să-i fiți
Cum Cuvântul viu vă spune
Îmbrăcați în astă lume
Oameni noi să deveniți
Și mereu să vă sfințiți

Evanghelia cea sfântă
Să vă fie dar lumină
Îngerii din cer cum cântă
Să îi auziți la nuntă
Mirele când o să vină
Chiar în slava Lui Divină

Înțelegeți dar Scriptura
Și trăiți azi prin credință
Dăruindu-vă făptura
După sfântă-nvățătura
Căci a voastră biruința
E a Lui Isus Ființă

Luminați de-a Lui lumină
Prin Hristos dar să trăiți
Ca să n-aveți nicio vină
El pe palme să vă țină
A Lui frați pe veci să fiți
Veșnicia s-o primiți

Fiți de aceea o cântare
Numele să-i onorați
Prin dragoste și-ndurare
Să-l cinstiți dar fiecare
Ființa voastră să i-o dați
Pururea fiindu-i frați

Prin credința în Hristos
Viața aici ni se oferă
Un trai scump și de frumos
Ca să trăim cu folos
Cu toți dar în noua eră
Inima cum azi ne speră

Noi să fim mărgăritar
Pentru Cine ne-a creat
Viața nouă aici prin har
Să ne fie unic dar
Și al nostru duh curat
Să fie un nestemat

Prin Hristos și pentru El
Viața noastră s-o trăim
Harul Lui Emanuel
Să ne fie unic țel
Pururea să îl iubim
Pe Hristos și-a Lui să fim
07-01-20120 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Cânt Isus a Ta Ființă

Doamne eu îți onorez
Numele și-a Ta Ființă
Vreau Isus să te urmez
Dă-mi aceea biruință

Mă închin Isuse Ție
Și te laud și îți cânt
Ființa Ta din veșnicie
Cât voi fi pe acest pământ

Mesia — o Domnul meu
Îți cânt dar a Ta Ființă
Domn te vreau și Dumnezeu
Umple-mă dar de credință

Căci eu iată te cinstesc
Și îți laud al Tău Nume
Doamne vreau să te iubesc
Chiar Isus din astă lume

Fie-ți slavă și onoare
Glorie Isus iubit
Căci ne-ai scos de la pierzare
Pentru veci ne-ai mântuit

Doamne-ți cânt a Ta iubire
Unic Fiu de Dumnezeu
Ce prin har — neprihănire
Ne-ai făcut poporul Tău

Azi te laud și îți cânt
Numele și-a Ta Ființă
Și-ți dau cinste Mire Sfânt
Căci îmi dărui biruință

Cânt Isus a Ta umblare
Când ai fost pe acest pământ
Și mai cânt a Ta-ndurare
Cânt mărețul Tău Cuvânt

Doamne-ți cânt a Ta privire
Ochii Tăi de Dumnezeu
Prin har și-n neprihănire
Să ne iai pe brațul Tău

Mila Ta Isus o cânt
Îndurarea Ta Divină
Mire drag — Isuse Sfânt
Umple-ne de-a Ta lumină


Îmbrăcați în sfințenie
Ființa Ta să o cântăm
A Ta gloria să fie
Noi Isus te lăudăm

Glorie și-n veci onoare
Ceru-ntreg acum să-ți cânte
Și mireasa viitoare
Înspre Tine să se avânte

Numai Tu dar ne-ai plătit
Și greșala și păcatul
Și Isus ne-ai mântuit
Coborând din tot înaltul

Fie-ți slavă și mărire
Glorie Isus iubit
Căci prin marea Ta iubire
Ne-ai spălat ne-ai mântuit
30-01-2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

El e Adevărul Sfânt

Fie-ți azi la îndemână
Doar Cuvântul Celui Sfânt
Dragostea să îți rămână
Ca să fii numai lumină
Țărmuit doar în Cuvânt

Împletește-ți dar viața
Azi pe urma Lui Hristos
Treaz fiind în dimineața
Ce îți lipezește fața
Dar în cerul glorios

Fii lumină din Lumină
Condus doar de Duhul Sfânt
El pe brațe să te țină
Să fii veșnic fără vină
Cu viața în Cuvânt

Placă-ți dar chiar și mustrarea
Adevărul să-l trăiești
Ca să capeți îndurarea
Și pe veci chiar și salvarea
Sus în slăvile cerești

Încrezându-te-n Cuvântul
Sfânt și viu al Lui Hristos
Tu lucrează dar pământul
Chiar de-l bate azi și vântul
Ca să fii victorios

Înțelege-ți dar menirea
Omenirii un sol să-i fii
Căutând desăvîrșirea
Înnodată cu iubirea
Ca s-ajungi în veșnicii

Fii un rob al Lui Hristos
Însă plin fii de credință
Având ochii sus nu jos
Ca să fii victorios
De har plin și biruință

Domnul Isus ce-ți vorbește
Prin Cuvântul Lui cel Sfânt
Todeauna tu-mplinește
Și Cuvântul îl trăiește
Cât umbla-vei pe pământ

Nu pe Lege tu să pui
Preț — ci pune-l pe Hristos
Pe Ființa Domnului
Căci ființă ca Ea nu-i
Cât umbla-vei aici jos

Pentru noi Legea-i Isus
El e Adevărul Sfânt
Cum alții pe lume nu-s
C-al păcatului apus
Ne e dat doar prin Cuvânt

Prin Hristos doar se termină
Păcatul — nelegiuirea
El ne scoate la lumină
Și ne face fără vină
Omorându-ne dar firea

Glorie dar Lui Hristos
Cinste slavă și onoare
Îi aducem dar de jos
Și îi mulțumim frumos
Căci ne dăruie salvare
20-10-2021 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook