Suflete neîmpăcate...

curg zilele în câte-o noapte
cu multele lumini şi umbre,
tăcerile nu vor nici şoapte
şi visele sunt cele sumbre

când soarele se pregăteşte
să se ascundă după lună,
toată natura amorţeşte
şi numai moartea e senină

atunci ies duhurile să se plimbe
prin crucile de pe morminte,
câte-o lumină, flacări strâmbe
se pâlpâiesc de cele sfinte

acolo-i viaţa într-o moarte,
se-aud pe-alocuri foşnituri,
din spaimele neîmpăcate
se-aud trecutele frânturi

şi duhurile stau de vorbă,
s-au adunat sub soarta lor,
se iau de mână şi în trombă
dau un ocol trecând în zbor

sunt suflete şi-şi caută trupuri
uscate sub pământul răscolit,
îşi caută linişti şi de-a pururi
le pare rău că au murit

le pare rău şi de păcate
atât de multe ce le-au strâns,
aşteaptă semne dintr-o parte
din iad sau raiul necuprins

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoare

Se-aud colindele pe drum
se-aude bucuria,
azi este ziua de Crăciun
când a născut Maria

Şi vin colindători cântând
cu dragoste, iubire,
în case brazii se aprind
şi sunt în strălucire.

La mese-mbelşugate stau
familii fericite,
s-au adunat, mănâncă, beau
din cele dăruite.

La fiecare masă, gol,
e-un scaun şi tronează,
copii ce-au intrat în hol
buneţile urează.

Se-aud colindele cântate,
se-aude veselia,
Crăciunul e în noi şi-n toate...
e dar de la Maria.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă şi ploaie

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
şi praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi şi noapte

Cum plouă, Doamne, des şi mult,
peste clădirile bălţate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălţi şi-s tulburate

Pământul e acum noroi
şi se lipeşte pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
şi cum îndoaie orice floare

Câte umbrele s-au deschis
şi câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
cum curge cerul peste toate,
cu limpezimile din nori,
atât de mulţi aduşi azi-noapte

Cum suflă, Doamne, vântul tău,
din depărtare dintr-o parte,
eu stau în ploaie c-am fost rău,
mă iartă, Doamne, de păcate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în cavou

Pierdut sunt prin viaţă,
Prin vise mult prea sumbre
Citind din cărţi de aur,
Mă contopesc în umbre.

Stau singur de un veac,
Visând cum totul trece
Doar îngerul mi-e leac,
În nopţi cu lună rece.

Din toţi cei ce sperau,
Să aibă darul sfânt
Doar unii încă au,
Lumină în mormânt.

Din ramuri prea uscate,
Ce-abia stau să cadă
Se-aud zicând în şoapte:
Vrem Biblia să cadă.

Dar poate vor pleca,
Toţi demonii, din nou
Iar eu pe veci voi sta,
Visând într-un cavou.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Toamnă –
lumini
arome
amintiri...

Alaiuri de nopţi tot mai multe
ies din ascunsele cotloane
acoperind zilele
şi visele mele din pădurile sihastre
peste care
de mult se aşternură
frunze uscate.

***

În liniştea nopţii
o lacrimă caută un chip...

Iau în braţe
cuvinte şi frunze
şi le arunc către luna plină
ca şi înspre ea
să urce lin plutind
câte-o frunză
câte-o slovă –
câte-un gând
... Şi-atunci
brusc îmi zării
pentru o clipă
chipul
în lacrima iubitei.

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru luna mai

În lucirea lunii-mi pare
Pom în floare, lumea toată.
Trece leneş pe cărare,
Printre băncile de piatră
Câte-o ramură ce-n vânturi
S-a încumetat să zboare.
Singur - fluture de noapte,
Val plăpând de-nsingurare.

În lucirea lunii-mi pare
Ochiul, sâmbure de sticlă,
Ce, gătit de sărbătoare,
Către stele se ridică.
Urc pe trepte de lumină,
Trec prin zări necunoscute
Şi cu dor privesc pământul.
Visul, flacara erupe.

Pom în floare, lumea toată
Sub sclipirea lunii-mi pare.
Colţ de Rai care-şi arată
Spicu-n mierea din ogoare.
Curg în râuri maci şi lacrimi,
Vin în ploi de tânguire,
Plânge-n noi şi plânge-n ceruri
Un crâmpei de fericire.

Trece leneş pe cărare
Frângând ramura-n cuvinte,
Ca un cârd de căprioare
Sânul lumii să-l alinte,
O copilă. Şi aleea
Îşi ascunde chipu-n umbre
Şi de lacul din privire
Lumea mea deodat' se umple.

Printre băncile de piatră
Alte umbre stau culcate
Sub umbrele de lumină
Şi sfios se-ascund în noapte.
Tremură sub braţe lucii
De tăcere, lumea toată
Şi în vis coboară pruncii,
Gând cu gând, treaptă cu treaptă.

Câte-o ramură ce-n vânturi
Furişată se ascunde
Spre-a cutreiera în gânduri
Frământările crescânde,
Ne cuprinde-n legănare
Glossa lunii mai - un cântec,
Clopot mut şi-un colţ de soare
Din copilărescul zâmbet.

S-a încumetat să zboare
O secundă peste noi -
O atingere duioasă
Peste umeri încă goi.
Şi în jur e-atâta pace,
Numai braţele de lună
Se aud mişcând prin ramuri
Ca un semn de "noapte bună".

Singur - fluture de noapte,
Scormonesc necunoscutul
Şi atâta de departe
Azi îmi pare începutul!
Trec prin vise şi regrete,
Singur - fluture de noapte...
De iubire-mi este sete,
De lumină şi de şoapte.

Val plăpând de-nsingurare,
Mort îndoliat de moarte,
Mă ascund în resemnare
Şi mă pierd.... mă pierd în noapte.
În abaua argintată
Mă arunc. Alungă-mi Doamne
Plânsul, dorul şi tăcerea!
Numai Tu ştii cât mă doare...

Val plăpând de-nsingurare,
Singur - fluture de noapte
S-a incumetat să zboare
Ca o ramura ce-n vânturi,
Printre băncile de piatră,
Trece leneş pe cărare.
Pom în floare, lumea toată,
Sub lucirea lunii-mi pare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele întrebări sunt cele care îti pătrund mintea fie că-ţi place, fie că nu, cele care o fac să vibreze, cele cu care te pui de acord numai pentru a descoperi că sunt acolo. Adevăratele întrebări refuză să fie împăcate. Apar în viaţa ta exact atunci când li se pare lor că e mai important să stea deoparte. Sunt întrebarile cele mai des adresate si care primesc cele mai nepotrivite răspunsuri, cele care-şi dezvăluie natura usor, fără tragere de inima si de cele mai multe ori împotriva voinţei tale.

citat din Ingrid Bengis
Adăugat de Chelu Alina-Gabriela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng la fel ca voi...

mă împrăştii în cuvinte
şi m-adun şi iar m-adun,
multe nu le ţin nici minte,
se ard seci şi fără scrum,
dar m-apucă câte-o dată,
să le chem să-mi fac*- un vers
şi atunci aşa pe-o pată
câte-o poezie ţes...
nu-i minunea de pe lume,
e cum e, e nu ştiu cum,
e ceva ce n-are nume,
e din mine, e de-acum

mă împrăştii câte-o dată
şi chem luna şi-i şoptesc,
ea mă ştie ca o roată,
când cuvinte învârtesc
şi mă ştie singuratic,
doar cu ea eu mai vorbesc,
câte-o dată sunt apatic,
ea zâmbeşte, eu mocnesc
şi mă ştie din iubire
şi mă ştie din nevoi,
cu ea cad în amintire
şi-atunci plâng la fel ca voi..

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mort şi viu...

te-am omorât cu o-ntrebare
şi tot aşa, eu, am murit,
nu de o moarte ca oricare,
sunt viu şi mort, sunt viu murit

din buzele-ţi frumoase, pârguite,
din ochii tăi în foc, cu foc,
atâtea vorbe au fost asmuţite,
să-mi rupă inima, din loc în loc

m-a omorât a ta suflare
şi tot cu ea, mult mai iubit,
atât de dulce, suavă alinare,
mi-ai dat să mor, dar am trăit

obositor îmi este timpul darnic,
de amăgiri, de bucurii,
prin patul singur şi şăgalnic,
te caut în somn, să mor o zi

se zbate sufletul în mine,
e răscolit, e obosit
se-nvârte moartea, nu-i e bine,
sunt mort şi viu.. sunt nedorit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spune luna, noapte bună!

voi adormi strâns de braţele mele
şi luna cu-n surâs, îmi va vorbii de stele,
îmi va vorbii de tine, de soarele din cer,
ce fuge în tristeţe, când cerne ea mister
şi pe negrita boltă, doar ea cu păr bălai,
apropie pământul, cu florile de mai
şi-i pune o cunună, în jur lumină blândă,
să doarmă în tăcerea, a nopţii haină, surdă

îmi spune luna-n şoaptă:,, noapte bună!"
eu o privesc cu zâmbet, admir a ei cunună,
i-admir într-o tăcere ce-mi pregăteşte somn,
pe stelele surate, privesc cerul s-adorm,
închid pe ochii-mi pleoape, le mai deschid puţin,
zâmbesc la lună şoapte şi ochi deschişi mai ţin,
mă mai foiesc puţin şi iar nu mă mai mişc,
apoi se-ntâmplă totul şi nu mai ştiu nimic

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-i vis, poate nu

Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută şi mai scurmă
în ce nu e, şi eu
veghez fereastra şi lumina
împrăştiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.

Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
şi-mi pare că nici nu a trecut
şi poate doar citesc,
şi poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam şi eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.

Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aştept până când Domnul
mă va trezi din om...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă, nobililor din Transilvania, nu ne place ideea că rămăşiţele noastre s-ar putea amesteca cu cele ale plebei. La vârsta mea, nu mai caut nici plăcerile, nici bucuriile vieţii, nici strălucirea voluptoasă a soarelui sau licărul tremurului de ape care îi fascinează pe tineri. Nu mai sunt tânăr şi inima mea, după ani mulţi de plâns morţii, nu mai este înclinată către veselie. În plus, şi zidurile castelului meu s-au prăbuşit; e năpădit de umbre, iar vântul suflă rece prin ferestre şi printre creneluri. Îmi plac întunecimea şi umbra, de cele mai multe ori prefer să stau singur cu gândurile mele atunci când nu sunt obligat să ies în lume.

citat celebru din romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă de lumină

Ţi-am pus în părul tău de abanos
Steluţe argintii şi parcă plouă
Din ochii tăi şi norii grei s-au strâns
Dar pe genunchi tăi când stau,
Tu-ţi vezi viaţa la toată-o lume cu poveşti
Şi-atunci tu torci. Din firul lor îmi dai
Şi mie câte-o clipă de lumină
Stau ascultând până ce-adorm, iar tu
Mă strângi în braţe ca pe-o jucărie,
Mă-acoperi cu suflarea ta, să-mi fie
Visele leagăn dulce de mătase...
De aceea te iubesc numai pe tine
Şi amintirile-ţi îmi sunt frumoase
Ţi-aş da din părul meu, mănunchi de arse
Să poţi plăti din anii bătrâneţii
Dar viaţa e cel mai frumos tezaur,
Nu poţi întoarce anii tinereţii
Eu sunt cel ce îţi duce mai departe,
Când obosit eşti, mii, căci rămân
În sufletu-ţi deschis precum o carte
De-acum, mereu, al vieţii tale drum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa de fiecare zi

... Şi în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd...
Zvon de moarte-n poarta ţării bate –
La toate cele, Cerul parcă-i surd.

Doar veşti năprasnice se-aud din zare
Şi-n fiece ungher e-un gând murdar...
De parcă relele din lumea mare,
În ţara asta şi-au făcut cuibar.

Pe străzi, prin cârciumi, prin sordide pieţe,
Doar feţe împietrite întâlneşti...
Şi -aştepţi ca toată firea să îngheţe
De încrâncenarea firii omeneşti.

Sălbatică şi dură e natura
În ţara aceasta, parcă dintr-o dat'...
Şi-njurături azvârle toată gura –
Şi toată ţara, pare-se, a căpiat.

Nici pruncii nu mai poartă-n ochi seninul,
De parc-ar şti ce răi sunt cei mai mari;
De parcă de la piept sug doar veninul
Şi răului-i sunt tineri emisari.

Pe dos sunt toate, lumea e întoarsă
Pe dos – în veacul ce se-arată strâmb...
De bunătate, firea pare stoarsă
Şi doar năprasne poartă în carâmb.

Şi-aşa, în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd;
Ne mor speranţe-abia înfiripate –
La toate-acestea – Cerul pare surd...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – colind în anii grei

Pe stânci de-un verde jaderesc
Şi albe salbe de lumini,
Lumină albă te zăresc,
Renaştere, pentru creştini.
Se-aud colindători prin văi,
Colindători î suflet trec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Străin pribeag, eu iarăşi plec.

Pe stânci de-un verde jaderesc,
Oh, ce mare sărbătoare!
Luminile se împletesc
Într-o beteală de ninsoare.
Căci este seara de ajun,
Vin magii dinspre răsărit
Daruri să-i dea, să-i dea acum,
Prea mult Iisusului iubit.

Şi albe salbe de lumini
Sătucul vechi împodobesc,
În zbor trec îngeri-pelerini
Purtând blând har dumnezeiesc.
Vezi, satul parcă s-a schimbat,
De-acum altul îmi pare.
Cât de frumos, ce minunat
E-n straie de ninsoare!

Lumină albă te zăresc,
La casa bătrânească,
Iisuse, azi, de dorul Tău,
Mă voi întoarce-acasă.
În sătucul trist din vale
Şade Iisus la icoane,
Când sub salbe lucitoare
Tu-ţi aştepţi îngerii, Doamne.

Renaştere – pentru creştini
Îngerii în coruri cântă.
Bat la porţi azi prunci străini...
Doamne, sărăcia-i cruntă!
Oameni cu suflet bogat
Şi cu inimă curată,
Portiţa au descuiat...
Gutuie împarfumată...

Se-aud colindători prin văi,
Grăbesc să se arate,
Se-aud, se-aud şi zurgălăi
Şi focu-n sobă arde.
Bunica-mparte colăcei,
Nuci, vin şi mere coapte,
Câţiva bănuţi, căci anii-s grei,
Mai mult de-atât nu poate.

Colindători în suflet trec
Ani lungi şi cu suspine,
Departe-s şi-n zadar încerc,
Sat, să mă-ntorc la tine.
Acum când nu mai sunt nămeţi
Şi străzile-s curate,
N-am să mă-ntorc, să nu mă cerţi,
Tu ştii că sunt departe.

Se-aud în gânduri zurgălăi...
La casa bătrânească
Mă aşteptaţi de-o vreme voi
Şi dorul vă apasă.
Se-aude-un clopot în adânc,
Biserica din vale
Îşi plânge fiecare prunc
Plecat în depărtare.

Străin pribeag, eu iarăşi plec,
Mă mână sărăcia,
Zadarnic să trăiesc, încerc,
Frumos, în România.
Am tot sperat că într-o zi
Iisus se va întoarce.
Tăicuţul plânge iar la geam,
Măicuţa-n prispă toarce...

Străin pribeag, eu iarăşi plec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Colindători în suflet trec,
Se-aud colindători prin văi.
Renaştere pentru creştini,
Lumină albă te zăresc
Şi-(s) albe salbe de lumini
Pe stânci de-un verde jaderesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!