Nopți albe
Ar trebui să-i mulțumesc,
Nu să-i port pică insomniei,
Când alții dorm, eu mă trezesc,
Și vamă dau melancoliei.
Tot mă frământă gânduri sumbre,
Arzându-mi sufletul de tot,
Mă uit pe geam la negre umbre,
Aș vrea să dorm, dar nu mai pot.
Și scoici mărunte-adun cunună
Pe malul mării gol, pustiu;
Privesc un val bătut de lună,
Învolburat și auriu.
Iar plopii zvelți de lângă stânci,
Înalți soldați scoși la paradă,
Pe apă lasă umbre lungi,
Iar jarul lunii stă să cadă.
Reflexiile triste, sumbre,
Ce mi-au fost chin în astă noapte,
S-au spulberat ca niște umbre,
Când valurile-mi cântă-n șoapte.
Iar universul de splendoare
Mă-nlănțuie, mă copleșește
Și insomniei sunt datoare,
Că-n miezul nopții mă trezește.
poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.