Regăsirea

Floarea sufletului îşi scutură petalele
în grădina anotimpurilor
slovă nescrisă a cuvintelor
aşternute în ziua amintirilor
şoaptele tale le-am aşezat
pe aripi de vânt
în zborul neşfârşit de cocori...
au rămas în mintea mea
întrebări fără răspuns
care străbat Universul prin galaxii
cerul îmi pare o mare albastră
plină de mister
numai glasul tău se aude din depărtări
sub povara întunericului.
Te regăsesc în oglinda timpului meu
în imensitatea privirilor
când luna vibrează în umbra nopţii
iar stelele sunt scântei aprinse
te regăsesc în sufletul meu
unde te păstrez
neatins de vânt...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia indragostită

Aripi de vânt desenate pe cer,
Cârduri de cocori în zborul solemn,
Râul curcubeului cu şoapte de dor
Lunecă toate spre eternitate.
Soarele, luna şi stelele
Sunt stropi de rouă întârziată,
Iar tu, femeie, rătăcitoare eternă,
Alergi fără popas.
Rămân în urma ta, stinghere,
Umbra şi muzica sufletului tău.
Ceea ce este dincolo
Te cheamă-ntruna,
Te-ademeneşte mereu...
În această nesfârşită căutare,
Plină de pătimaşe dorinţe,
Roua cade peste tine.
Din când în când,
Florile-şi scutură petalele
Din grădinile anotimpurilor.
Cele de mac, în flăcări-văpaie,
Îţi strigă: "rămâi, femeie,
Şoaptă nescrisă a cuvântului!"
Tu nu le auzi chemarea,
Alergi mai departe,
Te avânţi în neant
Fără de tristeţi şi fără de temeri.
Pulberea pământului pe care păşeşti
Îţi sărută tălpile, mângâindu-le,
Căci în fiecare clipă
Moartea se transfigurează în viaţă.
O, tu, femeie,
Ce străpungi inima universului
Cu dansurile tale,
Aduci lumina pe pământ!
Calea Lactee plăsmuită este
Din urmele paşilor tăi.
Tu purifici neîncetat lumea,
Alungând moartea şi dând viaţă,
Pe când albastrul infinit
Umple sublim vastele ceruri.
Tu, pictore,
Eşti vrăjit de culorile suave
De la cingătoarea celei ce dă viaţă.
Paşii pe care-i urmezi
Sunt paşii celui hipnotizat,
Paşii căutătorului...
Tu le auzi muzica
În venele tale şi-n sufletul tău!
Dar nimeni nu înţelege
De ce sângele tău se-nfierbântă
Când pe femeie o cuprinzi în culoare.
Memoria ancestrală renaşte
Precum "phoenixul", în spiritul tău.
Din viaţă în viaţă,
Tu şi Femeia
Aţi călătorit, trecând
Prin nenumărate prefaceri,
Din splendoare în splendoare.
Din noapte spre zi, veţi tot merge
În zarea Luminii fără de sfârşit...

poezie de Floarea Cărbune (6 mai 2022)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă regăsesc

Mă regăsesc în sunet de mare automnală,
În ochi de gând păşind prin argintie brumă
În culoare de cerneală pe boltă cu lacrimă aureală,
Când sufletul sărută malul în zbucium cu valul în spumă

Mă regăsesc în triste frunze ruginii tomnale
În zbateri de aripi prin vânt umede de ploaie,
În noapte croşetez poeme cu gândurile tale
Sentimente impregnate din suflet pe foaie.

Mă regăsesc în versuri scrise cu condei de soare
Pictate cu amintiri în toamna care plânge,
Pe pânză vremii şi a vieţii trecătoare
O lacrimă suspină cu mine-n ram se frânge.

Mă regăsesc pe portativul anotimplui cu vise
În dansul pescăruşului între cer şi mare,
Rătăcesc stângaci prin lume pe drumuri nescrise
Cu doruri ce aprind speranţe în roşii candelare.

Mă regăsesc în ochiul de copil, în firul de nisip
În rugăciune sacră cu tine-n fiecare seară,
Din lacrimă de lună zâmbet de rază să aduc pe chip
Brodat cu fir de suflet în albă dantelată beteală.

poezie de Valentina Geambaşu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă regăsesc în ochii

Mă regăsesc în ochii tăi ca marea,
În diamantul lacrimilor reci,
Când scapă din tipare depărtarea
Şi ninge ca o vrajă pe poteci.

Mă regăsesc în ochii tăi de rouă,
În nerăbdarea buzelor de foc,
Când peste clipe orizontul plouă
Şi fulgeră cu fluturi şi noroc.

Mă regăsesc în ochii tăi fierbinte,
În cutezanţa magicei dorinţi,
Când te ridici lasciv dintre cuvinte
Şi aşteptările le scoţi din minţi.

Mă regăsesc în ochii tăi, femeie,
În şoaptele ca un eteric dor,
Când se deschide cerul în nedeie
Şi infinitu-ţi urcă pe picior.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă regăsesc în ochii tăi

Mă regăsesc în ochii tăi ca marea,
În diamantul lacrimilor reci,
Când scapă din tipare depărtarea
Şi ninge ca o vrajă pe poteci.

Mă regăsesc în ochii tăi de rouă,
În nerăbdarea buzelor de foc,
Când peste clipe orizontul plouă
Şi fulgeră cu fluturi şi noroc.

Mă regăsesc în ochii tăi, fierbinte,
În cutezanţa magicei dorinţi,
Când te ridici lasciv dintre cuvinte
Şi aşteptările le scoţi din minţi.

Mă regăsesc în ochii tăi, femeie,
În şoaptele ca un eteric dor
Când se deschide cerul în nedeie
Şi infinitu-ţi urcă pe picior.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai că lupii ucid de plăcere?

Când doar copitele
nisipul fin al plajei
îl mai aruncă-n mare
şi-un soare desuet
discret îmi bate-n geam,
păscută-s de nesomn
şi în cenuşă,
amurgul clar îmi dojeneam.
Un lup stingher
clar, colţii şi-i împlântă
în visul meu
care-şi îndreaptă paşii
spre niciunde,
şi în durerea umbrei
ce avid mă soarbe
nisip de plajă,
pe veci voi rămânea!
În tropot viu,
şi-n colţ de lup
mă regăsesc,
când umbra mea
cu umbra clar-a nopţii
pe veci se înfrăţesc.
Ştiai nesomn
că lupii ucid de plăcere,
strigoi ai nopţilor
îmbrăţişându-mi calea,
când anii în păr
zăpezi îmi alburesc?
Am împletit barba colilie a sălciilor,
ştiind că lupilor nu le place oglinda.
Le-am plecat faţa
spre luciul sidefiu al apei,
apoi le-am croşetat cămaşă
din limbi de clopot şi depărtări.
Lup după lup
intră unul în altul,
când pe ultimul rămas îl privesc,
constat cu stupoare
că sunt chiar eu.
De necuviinţă
mă închid singură în clepsidră
şi încep să curg,
râu de lavă
la trecerea anilor.
Pot fi o piatra cuminte
aruncată pe luciul apei
să-i tulbur oglinda
şi în loc de lup
mă văd mugure,
mă împerechez,
mă înmulţesc
şi nasc.
Bătută de vânt
mă las strângându-mi zăpada în pumni,
bătătorind un echilibru
nesigur uneori!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate a trupului

Din tălpi până-n creştet
mă-nveleşte glasul mamei.
N-ar fi ea scânteie dacă n-aş fi fost eu
cerul legănat de ape.
Când mi se făcea dor de iarbă,
mă auzeam de sub învelişul inimii ei
în mijlocul basmului.
Jumătate a trupului meu e mama,
Cu cealaltă jumătate m-am privit
într-o frunză de măr
şi eram floarea lui.
Celelalte flori mi-au ajuns la inimă;
vor muri fără mine
dacă nu le împăturesc cu aripi de înger
să urce în oglinda cerului,
să curgă ninsori în fericirile celor
care n-au fost înveliţi
din tălpi până în creştet
de glasul mamei.
M-am gândit la frunză şi
am înţeles
de ce m-am lăsat floare la umbra ei:
în numele meu
regăsesc întotdeauna glasul mamei.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoaptele trecutului

Cad frunze-n dimineţile senine
Respir tăcerea timpului în doi
Mai lasă-mi, iubite, să sorb cu nesaţ
Clipele petrecute cu tine.
Rătăceşte gândul fără să se oprească
Pe aripi încrucişate de vânt,
Să citesc în ochi iubirea supremă
Să aud izvoare ieşind din pământ.
În zbuciumul meu există credinţă
Nimic nu rămâne, nimic nu dispare
Mai simt cum se topeşte lumina
În umbra braţelor tale.
În noaptea de vise ţii ramuri pe frunte
Ce cresc pe urme de căprioare
Vinovată de toată tăcerea
E luna... ce priveşte numai spre mare.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de vânt

Când îl străbaţi, te rog să calci uşor
Pe ţărmul amintirilor ce dor
Şi mai apar din valul de uitare
Al clipelor din marea-ndepărtare.

De vei simţi venind ca un ecou,
Din urme vechi, finalul de rondou,
Nu-l asculta! - un vers de început
Nu poate fi, din urme, renăscut.

Ascultă, doar, al sufletului grai
Şi fă, din trupul tău, la suflet Rai
Pe-ntregul ţărm ce mie-mi este sfânt
Şi-l mai străbat cu aripi ca de vânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre pulberi de gânduri

trăiesc în spectacolul nefiresc al întunericului
pe ăst pământ pârjolit
unde piere iubirea şi viaţa se stinge
în lacrimi şi sânge
uneori ascult glasul anotimpurilor
în oglinda fisurată de valuri a mării
îmi caut sufletul pierdut
regăsesc doar răspunsuri eşuate
din cer curg lacrimi
prea puţine, pentru astă tristă dramă
numită retoric omenire
un nor trecător a trecut întâmplător, prea departe
pescăruşii au să mai vină la ţărm
unii au plecat, spre alte zări, departe
îngenunchez în pulberea stelară
privesc către cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

Amour de terre lointaine,
Par vous j'ai le coeur dolent...
(Jofroi Rudel)

Mă duc, plec, îmi iau zborul,
Sufletul meu nu ştie ce e valea, ce e priporul.
Pe şine de drumuri-de-fier, lungi şi grele,
Mă duc cu flacăra inimei mele,
Să luminez, ca faruri de automobil, cărările...
Aş vrea să străbat parcă văzduhurile, mările,
Să-mi regăsesc avântul şi speranţa...
În depărtări îmi surâde Franţa, Franţa...
Spre ea îmi îndrept braţele larg deschise,
Trecutul îmi zâmbeşte trist, ca nişte vise...
Îl voi uita? Nu vreau să ştiu. Azi îmi împlânt
Toată fiinţa rănită, în luminoase zări:
Nu voi mai vedea, un timp, popuşoiul legănându-se-n vânt,
Şi nici soldaţi murdari bând prin gări.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Renunţările luminoase (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idolul meu

Numai am închis ochii
şi umbrele chipului tău,
mângâiat de parfumul
neuitatelor iubiri,
s-au răspândit în camera mea
adormită.
Tu, idolul meu
dintotdeauna,
limpezeşte-mi gândurile
amorţite;
leagănă-se fantoma
chipului tău paradiziac
lângă sufletul meu lugubru;
aprinde-se şoaptele
întunericului nostru,
mângâiat de razele
speranţei;
şi-n ochii întunericului
pătrunză licărul dorului
întemniţat în castelul
inimii mele;
disipă-se ceaţa amintirilor
cioplite de barda
înţelepciunii timpului;
cerne-mi razele gândului
prin sita dorinţelor tale.
Unde se joacă
dumnezeieştile clipe
ale întâlnirilor noastre?

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt din colb de vise

pătrund dincolo de retina ochilor tăi
unde mă regăsesc în infinitul adânc, din ei
înot pe margini de timp ca să nu mă înec şi ţin, mâna ta
nădejde de lumină prin clipa divină, ce-mi vei da
mă uit la sânul tău şi văd omenirea, născând
iar valurile lumii crescând şi înălţându-te-n gând
tu salţi gene de orizont care lunecă-n răsărit, de apus
şi aripi de vânt, din colb, din vise, pentru drumul cel sfânt

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă, plânge primăvara cu parfum de liliac,
Printre stropi se lasă seara si invaluie-n mister
Dorurile fără nume, iubirile fără leac,
Sufletele rătăcite-n efemer...

Plouă prin copacii dezgoliti de vânt,
Scutură petale pe pustii alei;
Dorul meu e măcinat de-un gând:
Lacrimile mele tu le vrei?

Plouă, cât poate să ploua-n primăvară,
Când se-adună norii spre apus;
Iar speranţele încep să doară
Ca inutile întrebări fără răspuns.

Plouă, glas sfasietor strigând a jale
Se strecoară printre stropi reci
Si imi pare că iubirea care moare
Îsi pregăteşte locul său de veci.

poezie de Tudor Şerban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mi-s aripi în vânt

alerg
printre firele de iarbă
şi norii
aceştia de cuvinte
ce îmi impun
verdictul lor
inspirându-mi paşii
făcuţi pe hârtie

primăvara
a răbufnit
ca o ploaie de cuvinte
mânată de vântul aşteptării
pe fiecare ram
al privirilor tale

chipul tău
atât de gingaş şi
de plăpând
mă face să visez copilăria
nuanţată cu viorele şi ciocănaşi
culeşi de la Dâmburi

iar jiorele
albastre
albe şi roşii din Coastă

mnieruie
de albastră
jioreaua aceasta
ca o fecioară cu ochii albaştrii
mi-a pus cerul pe palme
şi paşii
mi-s aripi în vânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 martie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sincerităţii

Nu pot să te uit!
în inima mea doar vânt
şi tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, şoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele îşi va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot să te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
şi cât ai fi de departe, blestemul iubirii mă naşte în altă piatră
găsesc cuvintele şi ţi le şoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În firuirea timpului

În oglinda timpului, tâmple cărunte s-arată
Făcând perimetrul clipei să pară o ghipură,
Dar trecutul freamătă cu bucurie alterată
Accentuând un evantai de nostalgie pură.

Rememorându-mă din timpul petrecut,
Când melancolice, când furtunoase precum
Marea în care sunt pe veci ancorat de trecut,
Amintirile mă-ntăresc pentru momentul,, acum".

Îmbrăţişând răsăritul albastru, infinit şi cinetic
Şi sfidând trecerea anotimpurilor prin cutezanţă,
Vreau să trăiesc amurgul amintirilor mai frenetic
Vindecând prin tendenţa sufletului edenica speranţă.

În acest conglomerat de viaţă multivalent,
Cu tot ce-i real omenesc, am concrescut;
Dar în ochii amintirilor şi numai prin prezent,
Găsi-voi formula ce leagă viitorul de trecut.

Doar străbătând calea prezentului la pas,
Voi reuşi să-nţeleg de unde-am plecat,
Cum am ajuns la actualul loc de popas
În drumul spre următorul loc de descălecat.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă regăsesc sevă...

îngenunchez în privirea ta, codrule,
n-am fost la gala sufletului tău,
eram de veghe într-un vis
la un dor distanţă de tine.

mi-au povestit stelele
că-n fiecare foşnet se deschide o fereastră
şi-un început,
că-n ochiul tău porţi dorinţa
aceluiaşi răsărit
înfăşurat în culoarea cerului.

taina ta hrăneşte adâncurile
şi multe poteci sculptate în linişte,
ruguri de gând străjuiesc
în zborul păsărilor venite să-ţi cânte
trilul cu care au învins singurătatea.
...............
îngenunchez în rădăcinile tale, codrule,
şi mă regăsesc sevă...

poezie de Gina Zaharia
Adăugat de Gina Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul

Ce parfum îmbătător are floarea cea frumoasă,
Care creşte în pridvor şi vrea să fie de cineva culeasă.
De un om cu inimă bună şi suflet blând,
Ca să împletească din ea cunună, ca s-o poarte când e ploaie şi când e vânt.

E floarea crinului albă ca luna de pe cer,
E floarea destinului plină de splendoare şi mister.
Ce miros îmbătător ai tu, floare de Dumnezeu aleasă,
Ca să răspândeşti în jurul tău dragoste, amor şi să faci viaţa mai frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (15 iunie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca într-un templu

Mă închid într-un vas aşezat pe portalul zilei
şi privesc prin clipe cum se scurge viaţa,
mi-a rămas inima plină de fior
să mă regăsesc în poeziile lui Eminescu
ca într-un templu,
sufletul meu e plin de trăirile iubirii,
nici o minune mai mult
decât florile teiului sfânt.

În irisul ochilor mei se deschide nesfârşitul
şi luceafărul apune pe braţul iubitei
cu sânii înfloriţi în veşmintele nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!