Poem sincerităţii

Nu pot să te uit!
în inima mea doar vânt
şi tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, şoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele îşi va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot să te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
şi cât ai fi de departe, blestemul iubirii mă naşte în altă piatră
găsesc cuvintele şi ţi le şoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră...

Se pune piatră pe piatră şi se face ziuă
Inima-i tot mai adâncă şi se face ziuă
Târziu ochiul din mine se clatină ca platoşa zeilor
Stăm pe prispă afară aşteptând,
Păsări zboară prin marea de foc
Eu mă acopăr cu mâinile tale
Tu cu privirea mea de foc
Departe luna şi soarele au devenit pământ
Eu te privesc în ochi şi tot mai departe
Devii cifra cinci a inimii mele,
Aprinsă ca o dimineaţă de toamnă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

rugăciune

ai ţinut Lumina în mâinile tale
ai ţinut totul în mâinile tale
ai ţinut perfecţiunea în mâinile tale
ai ţinut veşnicia în mâinile tale
ai ţinut sori şi luni în mâinile tale
ai ţinut lumea în mâinile tale
ai ţinut gândul în mâinile tale
ai ţinut cuvântul în mâinile tale

în mâinile tale mă ţii pe mine
în sufletul meu te ţin pe tine
mulţumesc

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singura femeie ce şi-a înfipt cuţitul în piept

nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce şi-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
aşteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să îşi arunce inima în ţărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să îşi pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
şi a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vino în noapte

E noapte si străzile se lasă cucerite
Se opresc din mersul liniar al soaptei
am uitat să-ţi mai spun: iubita mea
să te mai am în privire, aproape
Tu ispiteşti cu sânii tai aprinşi
Să ducem lumina până la blestemul iubirii!
Am fost cândva argintul verii tale,
Dar ai plecat si ochii de nisip devin statui unde zburam în razele din mare?
unde ne întâlnim?
unde si cînd, în ce zare mai rămân timpurile deschise?
Oare putem zbura în palmele unui zeu?

La bacon Ţine-mă de mâini, ca atunci...
Când inserarea vine să cobori lânga apă, Coboară, lângă inima mea!
Si eu tem îmbrăţişat cu un răsărit poate de luna, poate de soare!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg

Alerg...

caut cu durere drumul pierdut
în labirintul în care
paşii tăi cheamă căutarea mea.
Urmează-mi destinul!
Tu-l ştii... e încuiat în stele.
Citeşte-l,
nu poate fi departe de tine.
Visez în noapte să te ating
cu ramurile braţelor mele.
Te caut înfricoşată
pe obrazul ce mai păstrează încă
urma lacrimii tale.
Am nevoie de tine,
port înca în mine
fiorul atingerii tale.
Te visez în drumuri uitate
către adâncul fiinţei mele,
îţi sărut încă urma
din vise...
Vino…
*
Caută-mă ca să te găsesc...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Iubito
viaţa şi bătaia aripilor mele
ţin doar o clipă.
Nu vezi
pe pielea mea
strălucirea primei deschideri?
Nu auzi
în fibrele mele
mii şi mii de aripi ale unor mici ciocârlii
pe care de-abia le-a atins
prima rază
a zorilor?
Cât sunt de tânăr.
Cât sunt de tânăr
la adăpostul pleoapelor tale.
Muşchiul de pământ
de pe bătrânele izvoare
ce îşi adună lacrimile de argint
în oglinzile albastre ale cerului
doarme îndărătul ochilor mei
care te privesc.
Nicio ruptură.
Amintirea despărţirilor
nu îmi zbârceşte mâinile
pe care zorii le-au prins în căuşul mâinilor tale.
Pe buzele tale gust
verdeaţa de la ţară
şi legendele mării.
Căldura trupului tău
mă îmbracă în veşmântul soarelui.
Pecetluieşte răsăritul
din fereşti.
Cugetările şi stihurile
se prelungesc în noapte
iar din patul nostru noi
de-abia le auzim glasurile
ca nişte sporovăieli de beţivi
care îi vorbesc propriei umbre
şi lunii nevolnice.
Lumina din părul tău de prinţesă
acoperă umerii nopţii.
Aştrii se cufundă
în adâncurile ochilor tăi
şi noi înflorim
încrezători şi frumoşi
asemenea creaturilor
în prima zi a Domnului
când nu întrebaseră şi nu se minunau de nimic.

poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o zeiţă în templul solar

Vântul scapără stelele în lac
Ochii tăi îmi aprind inima ca pe un şoim
Mâna ta mă mângăie ca o zeiţă în templu solar,
Apusu-i răsărit înconjurat de ape limpezi
Nu înţeleg vântul în dimineaţa asta,
Dar ţie îţi înţeleg adierea inimii tale
Bate cu pulsul sângelui meu, odată ca două cristale
Eu sunt curat în poemul acesta, ca fluturii atinşi de lumină
Mâinile mi se spală în lumină ca două sinteze
Port şi acum macul aprins şi inima ta lângă inima mea
Depărtarea e o pasăre ce zboară şi ninge spre ochii tăi,
Ce sclipesc undeva când te ascunzi printre stele.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

Nimeni nu mai cheamă zeii să culeagă vântul din stepe
La noapte voi bea cu steaua polară
Voi spune cobzarului să aştepte
Şi îmi voi împărţi inima cu altă vioară
Nu mai veni!
Cerul şi fluturii sunt plumburii
Merele s-au cosit, iarba-i albastră
Tu nu ai de unde să ştii
Nici vântul nu te aşteaptă
Nici imaginea ploii solare
Solstiţiul a coborât în toamnă, lumina la val
Albastru e negru, cuvintele sunt sparte
Aripi de păsări aleargă întoarse spre moarte
Moarte şoptită din inima mea
Mă atinge vântul atunci şi acum nu mai veni!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape şi totuşi departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

mâinile mele
două călugăriţe albe
leagănă aerul

în inima nopţii
mă dor toate rănile
de piatră

sunt prea departe
de somnul tău

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Fără de moarte m-ai făcut, asemeni bucuriei tale.
Vasul acesta plăpând tu îl goleşti iarăşi şi iarăşi şi necontenit îl umpli cu viaţă neîncepută.
Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munţi şi văi şi din el ai izvodit cântece nepieritoare.
La atingerea nemuritoare a mâinilor tale, inima ea firavă îşi pierde ţărmurile în bucurie şi naşte cuvântul de negrăit.
Prin mâinile mele nevrednice îmi vin nesfârşitele tale daruri.
Vârstele trec şi tu torni mereu, şi încă să umpli mai este loc.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor tăi

M-am pierdut în verdele ochilor tăi
şi-am alergat până am ajuns departe
în adancul inimii tale.

Minunată se vede lumea,
însă tu o vezi cu bunătate,
iar eu alerg mirată prin ei.

Ce bine şi ce lumină e acolo
... dar ai clipit şi m-am regasit
fericită că sunt "lumina ochilor tăi"!

poezie de Lusiana Drăguşin (18 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup îmbălsămat în jar

Iubita mea îți dăruiesc această noapte cu stele și cu vântul liniștit,
Cu inima mea de la miazănoapte, cu sufletul asfințit și răsărit
Când focul se aprinde pe dealuri, când aripa păsărilor zboară afară
E vânt, dar ochii mei zboară până la tine în palmă
Zburând, dimineață solară
Căci în noaptea asta fără tine mă trezesc
Adierile părului tău și sânii tăi și brațele tale
Răvăsându-mi mâinile în carnea umerilor
Când eu te strâng în brațe și tu ai pielea roz catifelată.
Obrajii unde sărutarea mea înverzind se împreună cu ploaia
În trup, curgându-ţi o dragostea eternă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt pajiştea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.

Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.

Flori de albăstrele porţi în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.

Sunt ţărmul ce ritmic îţi poartă
Iubirea şi dorul prin propria soartă.

Aş vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.

Să intru des în zborul inimii tale
Să-ţi aduc etern tornade de petale.

Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi!

Îmi port ca pe-un copil bolnav tristeţea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;
şi-aud cum creşte neliniştea începutului de toamnă departe,
şi cum aleargă păsările ploii, pe acoperişuri negre şi se frâng.

E-aceeaşi amintire şi-aceeaşi deznădejde veche.
Aş vrea cu braţele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
păşesc pe urmele trecutului nostru, cum aş merge după un om cunoscut,
şi, totuşi, nu-ţi mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.

E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
şi pomii în despletiri, îşi spun mâhniri ştiute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
şi-mi simt gândurile, în pietrişul umed, căzute.

Aşa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
şi să-mi citeşti durerile închise – cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
şi ochii tăi, pentru copilul tristeţelor mele, odihnitor hamac,

Vântul răscoleşte cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâşâitul foilor pe care-s scrise atâtea poveşti dureroase.
...De departe vine prevestirea unui sfârşit apăsător,
şi eu îmi port tristeţea ca pe-un copil, prin săli de spital reci şi întunecoase.

poezie de Ilarie Voronca
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile Tale

Mâinile Tale, dulce Isuse,
mâinile care din lut ne-au creat,
întinse pe lemn se lăsară străpunse,
o, mâinile Tale ce totul au dat!

Gleznele Tale, glezne trudite,
pline de colb, şi de spini, şi de dor,
pe lemnul ruşinii au fost ţintuite,
ca dreaptă răsplată a dragostei lor...

Fruntea senină ca zările-albastre,
plină de milă adânc s-a plecat,
primind diadema batjocurii noastre
drept cel mai de seamă triumf de-mpărat.

Buzele Tale, pe care stătură
vorbele sfinte din cer coborând,
gustară paharul de fiere şi ură
şi râuri de sânge lăsară iertând.

Inima sfântă, floarea ascunsă,
cerul întreg părăsindu-l, veni,
de-o suliţă rece să fie străpunsă,
adânc vinovată c-atât ne iubi.

Dragostea care din Tatăl purcede,
plânge şi astăzi cu-acelaşi suspin.
Dar oricare suflet aude şi crede,
în dragostea sfântă se-alină deplin!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Tăi...

Inima mea, pasăre călătoare,
Şi-a găsit pacea
În albastrul ochilor tăi.
În ochii tăi
Văd limpezimea zorilor,
Ochii tăi sunt leagănul stelelor.
Inima mea
Se pierde în adâncul albastru
Al ochilor tăi fascinanţi.
Lasă-mă să mă scald
În nemărginirea lor.
Zâmbetul tău-rază de soare
Îmi iluminează sufletul
Aducându-mi pacea, liniştea, iubirea.
Îmi place
Felul cum mă priveşti,
Îmi place
Sărutul tău cald.
Îmi place
Cum îmi mângâi trupul,
Ca pe-o vioară
Ale cărei strune scot sunete
Numai de inima ta, auzite.
Cuvintele tale
Sunt licăriri de lumină,
Îmi place să fim împreună.
Dragostea mea e un ocean,
Cu cât te scufunzi în el,
Cu atât mai adânc devine.
Inima mea, pasăre călătoare,
Îşi trăieşte clipele
De visare, fericire şi iubire...

poezie de Floarea Cărbune (1 septembrie 2019)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile tale

mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeţia unui veşnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălţare
şi o gheaţă subţire topită fără întrebări

ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulţime de lucruri
ce-şi strigă nemişcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ

din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierea primăverii

Ninge şi tu ai aţipit în braţele mele.
Aseară, un fulg s-a coborât în şoapta ta.
Cât de frumos mi-ai zâmbit!
În colţurile gurii tale au crescut flori de mac
Văzduhul în privirea-ţi s-a topit.
Ţi-ai aşezat mâinile pe trupul meu ca un balsam
Ochii tăi s-au deschis mai mult ca zările,
Închizând rănile,
Ţi-am închis ochii tăi, cu ochii mei
Care s-au întâlnit în sferele de lumină, topindu-se-n cântec
Am strigat amândoi, unii la alţii,
Până ce dimineaţa, către cer au zburat porumbei
Ţi-am sărutat ochii cu tihna mea,
Aşa cum bate vântul în adierea primăverii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierea primăverii

Ninge şi tu ai aţipit în braţele mele.
Aseară, un fulg s-a coborât în şoapta ta.
Cât de frumos mi-ai zâmbit!
În colţurile gurii tale au crescut flori de mac
Văzduhul în privirea-ţi s-a topit.
Ţi-ai aşezat mâinile pe trupul meu ca un balsam
Ochii tăi s-au deschis mai mult ca zările,
Închizând rănile,
Ţi-am închis ochii tăi, cu ochii mei care s-au întâlnit în sferele de lumină, topindu-se-n cântec
Am strigat amândoi, unii la alţii,
Până ce dimineaţa, către cer au zburat porumbei
Ţi-am sărutat ochii cu tihna mea,
Aşa cum bate vântul în adierea primăverii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!