Şoaptele trecutului

Cad frunze-n dimineţile senine
Respir tăcerea timpului în doi
Mai lasă-mi, iubite, să sorb cu nesaţ
Clipele petrecute cu tine.
Rătăceşte gândul fără să se oprească
Pe aripi încrucişate de vânt,
Să citesc în ochi iubirea supremă
Să aud izvoare ieşind din pământ.
În zbuciumul meu există credinţă
Nimic nu rămâne, nimic nu dispare
Mai simt cum se topeşte lumina
În umbra braţelor tale.
În noaptea de vise ţii ramuri pe frunte
Ce cresc pe urme de căprioare
Vinovată de toată tăcerea
E luna... ce priveşte numai spre mare.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un fulg de zăpadă

Îmi ninge în suflet, iubite,
priveşte zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
şi-ngheaţă lumina la geamuri.

Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai ştii cine sunt?"

Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aştept la un ceai!"
..............................................................

În mine se-ascund zăpezi numărate
şi ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aştepţi:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai eşti,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar şi iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi înceţoşaţi de brumă.

Zile se duc şi vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc şi vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia şi veşnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea şi atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un ţărm depărtat, neştiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurând tăcerea

cerul s-a extins şi în sufletul meu
constelaţii de stele vibrează ne-ncetat
cu credinţă pură îl cuprind pe Dumnezeu
absolutul iubirii mereu am căutat.

gânduri se strecoară în culorile toamnei
dragostea din aer o respir în plămâni
mă simt pătrunsă de lumina icoanei
transpune pozitiv traiul printre români.

din recolta toamnei îmi extrag puterea
cu soarele pe creştet mă străluminez
dintre sute de gânduri azi alung tăcerea.
un codru de speranţe freamătă în crez.

în noian de versuri transfigurez tăcerea
vise mă îndeamnă luceferi să urmez.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat
Din care te-ai întrupat.
Liber spre cer sufletul tău va zbura...
Transcendent...
Nu te sfii!
Moartea este un surâs al tăcerii,
Tu ştii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fericiţi vorbeam despre nimic

Tu, frunza ta, din păr... de orhidee,
Ca un pârâu cuprins între izvoare,
Mă săgetai cu gândul de femeie
Prin lanuri de iubiri, nemuritoare,

Privirile din ochi... tăiau cărare
Peste destinul prea timid din fire,
Şi tu şi eu... cu-aceeaşi alinare
Voiam să stingem setea de iubire.

Prin suflete, ca două uşi, deschise,
Plimbam tăceri, tăcerea să se rupă,
Sorbind din gândul năpădit de vise,
Gustul iubirii... revărsat în cupă.

Din vorbe fără sens, creşteam altare,
Punând iubirii, hrană... pic cu pic
Sub învelişul ei plăpând, de floare...
Şi fericiţi, vorbeam despre nimic.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!
Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,
Căminul blând şi vraja văraticelor seri,
Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!

În serile când lampa ne lumina plăpând
Sau pe balcon în roze amurguri visătoare,
Ce dulce-ţi era sânul şi sufletul ce blând!
Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoare
În serile când lampa ne lumina plăpând!

Cât de frumos e-apusul în serile senine!
Ce adâncime-n spaţiu şi-n suflet ce delir!
Crăiasă-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,
A sângelui mireasmă visam să ţi-o respir.
Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin
Şi ochii mei privirea cercau să ţi-o ghicească
Şi îţi sorbeam suflarea, o, farmec!, o, venin!
Şi-ţi adormeam piciorul în mâna mea frăţească.
Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin.

Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine
Şi-mi văd din nou trecutul în poala ta pitit;
Căci unde vraja-ţi dulce o pot găsi mai bine
Decât în blându-ţi suflet şi-n trupul tău iubit?
Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine!

Aceste jurăminte, miresme, sărutări,
Din hăuri nepătrunse se vor mai naşte oare
Cum, după ce se scaldă în nesfârşite mări,
Pe cer se urcă iarăşi întineritul soare?
- O, vis! o, jurăminte! miresme! sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul cu fantome

Umbra mea
o rană în lumina lunii
se plimbă în noapte,
prin gara cu fantome în trenuri.
Stau clipele,
spânzurate de limbă
şi ceasul-n perete ticăie
dintr-o scobitură de piatră.
Priveşte cruciş liniile ferate,
în ambele părţi
şi adoarme încremenit
cu un giulgiu peste ochi.
Numai frigul se tulbură,
între noapte şi zi
şi umbra dispare,
în trenul cu fantome
spre altă destinaţie.
Degeaba- l aştepţi
n-o să vină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată şi-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Şi nu mai pot tăcerea să-ţi ascult.
Mă torc fuior în nopţile senine
Să-i fac din suflet disperării şal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doineşte către mal!
Ş-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deşi în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalţ la ceruri numai prin cuvânt.
Şi mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Şi-mi vine dor de blânde-ţi rostiri.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat şi ochii
de atâtea priviri
de atâta aşteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
şi totul
rămâne pe loc
nici nopţile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
şi s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai creşte nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
şi doar prin instincte
ne mai menţinem

omul

fiinţa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au şters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neştiuţi
căci totu-i
fărâme
cu paşi de nisip
ne căţărăm pe nimic

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lasă-mi!

Mai lasă-mi o clipă, alături să-ţi stau!
Şi-n poală să-ţi gust măngâierea,
Din cerul pierdut, cu nori ce treceau,
Pe faţă să simt, cum îmi plânge-nvierea.

Mai lasă-mi sărutul, pe buze să stea!
Să nu se topească vreodată-n deşerturi,
De-atâta dogoare, din inima mea,
Ce-adie purtată pe gură de vânturi.

Mai lasă-mi speranţa, cu aripi ce-s frânte!
Din zborul topit al unui Icar,
Şi stoluri de păsări, cocorii să-i cânte,
Nespusa poveste-a unui vechi cronicar.

Mai lasă-mi durerea, în pântec să-mi bată!
Şi sângele-mi urce, spre tâmple şuvoi,
Prin pleoapele strânse, o lacrimă toată,
Să cadă-n pământ, de-atâtea nevoi.

Mai lasă-mi copacul, cu creanga plecată!
S-adumbrească adâncul ce tare mă ţine,
Şi golul să-mi umple, cu umbra lui toată
Şi coasta ce-i ruptă din mine.

poezie de Daniel Dac (17 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns în gândurile tale

M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrăţişări fatale...
Să mor din dragoste rănit.

Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Şi tot în gândul tău... mă simt eliberat.

Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Şi-apoi... în tine... mă topesc!

De-i frunza veştedă pe ram
Şi n-am căzut jos la pământ.
E că în mintea mea te am,
Şi-adorm mereu cu tine-n gând.

Şi m-aş ascunde-n infinit.
Să pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieţii fără de sfârşit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.

Tulburător... dar parcă prea real,
Îţi simt sărutul dulce pătimaş.
O clipă să visez... şi-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaş.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscolitorul dor

Mă răscoleşte acum un dor
Şi-n suflet îmi urlă focul iubirii,
Pe cerul azuriu nu e niciun nor
Să-mi picure-n adâncul firii.

Până şi tăcerea urlă-n mine,
Şi prinde rădăcini prin gând,
Dar inima-mi fuge către tine
Pe aripa unei adieri de vânt.

Şi se strecoară lin în noapte,
Se aşează pe păru-ţi argintiu,
Să te iubească iar în şoapte
Spulberându-ţi gândul pustiu.

Tu, uiţi, iubite, că timpul trece
Şi vine toamna, tu nu observi
Iar iubirea devine tot mai rece,
Nici frunzele nu vor mai fi verzi.

Vino, iubite, stinge focul iubirii,
Şi-alungă dorul din pieptul meu
Rupe tăcerea din adâncul firii,
Iubeşte-mă cum te iubesc şi eu.

poezie de Camelia Boţ (31 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare nu cresc trandafiri

Pe mare nu cresc trandafiri
ea nu încape în palmele mele
dar simt cum adâncuri
m-ascund în firave unghere
cu urme de petale crescute în carne
când soarele înoată prin nisip avid

În tâmple se înfig fugind în mirare
necruţătoare urme de sare

Pe mare nu cresc trandafiri
strigă c-o dor ţepii cu dinţi ascuţiţi
doar spuma se ridică şi cade
când valul fără noroc
se frânge în albul destin
ce o sărută lacom şi moare

Pe mare nu cresc trandafiri,
doar urme din pletele mele albastre
prinse-n zbuciumata vâltoare
cad sfărâmate în nisip
la picioarele tale
cerşind nemuriri...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramuri se ţin

Tăcerea unui câmp e albă
Rămânând urme în salbă
De slove in rime dalbă..
E ruginie ca o gloabă

Părând mută veşnicie
In cântarea ei corbie
Printre ramuri gheare
Ce se ţin în vânt de zare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Mă stinge tăcerea, mă arde cuvântul,
Mă-nalţă văzduhul, mă-ngroapă pământul,
În brazde de cuget, în susur de ape,
Suspină şi gândul, suspin e în toate

Şi cad mii de fluturi din dor de lumină,
Răpuşi de-ntuneric, de griji şi de vină,
Bătaie de aripi în umbră apune,
Când nori de tristeţe mă strigă pe nume

Doar ochii tăi tandri mai pot să-mi arate,
Că sigur iubirea există în toate,
Şi poate de-aceea alerg înspre tine,
Când teamă îmi este că nu vei fi mâine

Îmi strigă tăcerea, îmi plânge cuvântul,
În suflet mi-e rece şi bântuie vântul,
Atunci când nu eşti, universul dispare,
Cad stele din cer şi lipsa ta doare

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Din năzuinţa fiecărui zmeu înălţat,
împărtăşind acelaşi cer,
simt cum se zburătăcesc în mine aripi.
Îmbătat de credinţă adâncă,
gândul le avântă spre orizonturi
neatinse de rostul timpului.
Inima desculţă bate cu sânge de cer.
Zâmbetul ei desenează zborul nenăscut.
În colţul genelor, apune luna,
dar...
aripa există,
suverană,
deasupra paşilor,
înlăuntrul albatrosului din mine.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!