Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te văd

Vreau să te văd, iubito,
Şi chipul să-ţi sărut,
Dar nu pot veni la tine,
Chiar dacă te iubesc mult!

Tu mi-ai zis că sunt
Un înger dulce pe pământ,
Dar eu, fără tine, mă simt
Ca o frunză bătută de vânt!

Vreau să vii la mine,
În braţe să te strâng,
O, tu, îngerul meu,
Cu chip frumos şi blând!

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Pe cer răsare luna
Şi sufletul mi-i împăcat
Căci în viaţa mea eşti doar una,
Cu chip frumos şi păr bogat!
Eşti ca luceafărul care răsare nopţi dea rândul,
Care îmi luminează sufletul şi găndul,
Gândul care zboară pe aripi de vânt,
Să-ţi spună un cuvânt:
Că te iubesc de la Lună până la Pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 septembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul iernii

Acasă ninge atât de frumos.
Eu stau cu ai mei la masă
Şi gust din pâinea albă,
Care a fost din cuptor scoasă.

Acasă ninge atât de frumos.
Privesc cum un fulg mi se topeşte în palmă
Şi aud cum un glas, vesel şi blând,
O cheamă la joacă pe-a sa mamă.

Acasă ninge atât de frumos.
Şi sufletul îmi este plin de bucurie,
Îmi aduc aminte cu mult drag
De frumoasa şi dulcea mea copilărie.

Acasă ninge atât de frumos.
Şi parfumul iernii mă îmbată,
Aş vrea să fiu din nou copil
Cum am fost de mult odată!

poezie de Vladimir Potlog (28 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul morilor

Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanţa
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veşmânt
Năzuinţa şi speranţa.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Şi dezgroapă
De sub piatră-acelaşi Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculţi de dimineaţă, până-n seară,
Ore-ntregi şi zile-ntregi,
Să-l asculţi supus ca-n clipa când vorbeşte inspirarea
Să-l cunoşti,
Să-l înţelegi,
Să-l înveţi pe dinafară
Şi să-l cânţi şi tu cu apa,
Şi să-l cânţi şi tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădeşte-ndestularea!...

Iar când noaptea amuţeşte glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemişcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave,
Şi când piatra morii-ţi pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai şti…

De-ai şti, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Şi mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aş privi,
Vorbele s-ar înmulţi.

Tu mi-ai spune una mie,
Eu ţi-aş spune multe ţie
Făr-de rost şi chibzuire,
Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.

poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul poet

Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Şi cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheaţă cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi trişti, dar de o blândeţe rară,
El citeşte cu glas dulce despre o frumoasă ţară.
Şi vocea lui răsună peste iarna grea,
Şi nimeni nu-l înţelege că lui îi este dor de ţara sa.
Toţi trec fără să-l ia în seamă
Dar el citeşte cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Şi vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este viu?

Este viu ori e pământ
Cel care-i purtat de vânt?

Ne-a vorbit ades în gând
Dar ce-nşelător cuvânt!

Şi-l tot ascultăm visând:
Este viu ori e pământ
Cel care-i purtat de vânt?

poezie clasică de Francis Carco din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Leonid Dimov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine
Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa Te Uit

Ascult cum frunzele foşnesc în vânt
O melodie se aude-n crâng
Păsări ce zboară, salută, rând pe rând
Şi roua mângâie verdeaţa pe pământ

Parc-aş privi tabloul unui sfânt
Simt vântul cum mă mângâie, atât de blând
Te văd din nou şi îţi vorbesc în gând
Un porumbel zâmbeşte văzându-mă plângând

Şi de-aş putea s-arunc iubirea ta în vânt
Să te blestem măcar cu un cuvânt
Să zbor departe, deasupra, pe un vânt
Unde nici despărtiri, nici plânsete nu sunt

De-acolo să pot să îţi trimit un gând
Pe o frunza ţi-aş scrie un cuvânt
Că "te-am uitat" şi nu mai sunt
Îndrăgostita care plânge şi în gând

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul tău, măicuţă bună

Şi azi aud, măicuţă bună,
Cum de la joacă mă chemai.
Mă luai, mamă, de mână,
Cu dulci cuvinte m-alintai.

Cum puteam să nu răspund
Glasului ce mă chema?
Era un glas atât de blând,
Că eu nicicând nu-l voi uita.

Când în joacă mă răneam,
Tu îmi alinai durerea
Cu sărutul ce-l primeam.
Că era dulce ca mierea.

Glasul tău duios, de mamă,
Aş vrea şi astăzi să-l aud.
E drept că şi azi mă cheamă,
Dar numai sunt copilul crud.

Acuma am copilul meu
Şi-n amintirea ta,
De la joacă îl chem eu,
Ca să-l pot îmbrăţişa.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vânt

Între răsărit şi apus
A mai rămas o filă.
Între cer şi pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze şi cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori şi asfinţit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer şi pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsirea

Floarea sufletului îşi scutură petalele
în grădina anotimpurilor
slovă nescrisă a cuvintelor
aşternute în ziua amintirilor
şoaptele tale le-am aşezat
pe aripi de vânt
în zborul neşfârşit de cocori...
au rămas în mintea mea
întrebări fără răspuns
care străbat Universul prin galaxii
cerul îmi pare o mare albastră
plină de mister
numai glasul tău se aude din depărtări
sub povara întunericului.
Te regăsesc în oglinda timpului meu
în imensitatea privirilor
când luna vibrează în umbra nopţii
iar stelele sunt scântei aprinse
te regăsesc în sufletul meu
unde te păstrez
neatins de vânt...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea iubirii

Îndreaptă-ţi, iubito,
privirea către mine,
cu ochii tăi albaştri ca marea
şi lasă-te dusă de vânt
în zări neştiute de nimeni.
De ce îmi opreşti tic-tacul inimii,
când vreau să-ţi dăruiesc o rază de soare?
Priveşte câmpul înverzit
şi albul florilor de peste tot,
vino, iubito şi strâge-mă în braţe
să-ţi simt sufletul candid.
Nu părăsi iubirea, că-i păcat,
este un dar divin
ce trebuie păstrat.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El este...

El este, este glasul lui,
Şi am ieşit în poartă;
Era doar vântul ce hai-hui
Ducea o frunză moartă.

El este, este pasul lui,
Şi-am pus urechea la pământ;
Era doar viersul râului
Scandat de asprul vânt.

El este, este mâna lui
Ce-mi bate în fereastră;
Pe cerul trist ca faţa lui
Mijea o stea albastră.

El este, e statura lui
Înaltă-n zarea dintre ulmi;
Doar fumul serii albăstrui
Se despletea pe culmi.

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

M-a întreabat într-o zi poezia,
Ia să-mi spui prietenul meu drag.
De ce mă scrii pe o coală de hârtie?
Şi nu mă ţii la tine în cap.

Şi i-am răspuns cu glasul plin de melancolie,
Ea este tot ce eu am mai sfânt.
De aceea o scriu pe o foaie de hârtie
Ca şi alţii să citească al meu gând!

Ea atunci m-a înţeles şi mi-a răspuns.
Cu un glas plin de bucurie.
Scrie -mă dragă poete pe ce vrei,
Dar să nu uiţi că eu sunt o simplă poezie
Şi lumea e plină de atei.

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece şi avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Şi într-un vechi, micuţ bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor şi de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste şi amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet şi rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îţi răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunună peste lamele de vânt

Din cuvinte să-mpletesc
Vreau o gingaşă cunună
Ţie să ţi-o dăruiesc
Ca pe cap să ţi se pună

Precum cerul de albastru
Florile să o compună
Şi cuvântul cel măiastru
Să o finiseze-n urmă

Flori cuvinte şi idei
Într-o strânsă împletire
Să fie viaţa ei
Născută doar din iubire

Peste lamele de vânt
Florile să strălucească
Împletite din cuvânt
Toţi cum ar vrea să-ntâlnească

Chiar şi stele din cuvinte
Acum iată am adus
Ţi le aşez pe dinainte
Doar cu ochii toate-n sus

Vreau cu adâncă dibăcie
Să le leg cu ochii-n vânt
Un tezaur ea să fie
Sub acest unic cuvânt

Ca o candelă să fie
Dup-un gingaş asfinţit
Pe-o cărare arămie
Pentru ochiul obosit

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte,
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Şi să cânte poezie.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Şi să cânte poezie.

poezie celebră de Mihai Beniuc din Glasul pietrelor
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!