
În firuirea timpului
În oglinda timpului, tâmple cărunte s-arată
Făcând perimetrul clipei să pară o ghipură,
Dar trecutul freamătă cu bucurie alterată
Accentuând un evantai de nostalgie pură.
Rememorându-mă din timpul petrecut,
Când melancolice, când furtunoase precum
Marea în care sunt pe veci ancorat de trecut,
Amintirile mă-ntăresc pentru momentul,, acum".
Îmbrățișând răsăritul albastru, infinit și cinetic
Și sfidând trecerea anotimpurilor prin cutezanță,
Vreau să trăiesc amurgul amintirilor mai frenetic
Vindecând prin tendența sufletului edenica speranță.
În acest conglomerat de viață multivalent,
Cu tot ce-i real omenesc, am concrescut;
Dar în ochii amintirilor și numai prin prezent,
Găsi-voi formula ce leagă viitorul de trecut.
Doar străbătând calea prezentului la pas,
Voi reuși să-nțeleg de unde-am plecat,
Cum am ajuns la actualul loc de popas
În drumul spre următorul loc de descălecat.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

- prezent
- Prezentul este acel moment din afara timpului care unește trecutul cu viitorul. În acest prezent pot face apel la conștiință pentru ca momentul să devină real. Trecutul și viitorul sunt însă iluzii.
definiție celebră de Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

- prezent
- Prezentul este acel moment din afara timpului care unește trecutul cu viitorul. În acest prezent pot face apel la conștiință pentru ca momentul să devină real. Trecutul și viitorul sunt însă iluzii.
definiție celebră de Lev Tolstoi
Adăugat de kharmenyo

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet de lumină
Când chipul ia aspect de primăvară
Și sufletul privește dincolo de sens,
Zâmbetul devine cea mai luminoasă formă de comunicare.
Însuși trecutul freamătă într-un zâmbet de bucurie.
De undeva, de dincolo de orizont,
Zvonul amintirilor își întinde umbra simptomatică.
În văpăile sufletului,
Ca un rest nostalgic de trecut
Cu ecou de speranță-n viitor,
Vibrează parfumul lor dulce, melancolic
Și lumina tandră din lacrima lor.
Dacă lumina nu s-ar odihni în lacrimi,
N-ar apărea curcubeul.
Să nu ne temem de riduri;
Pe albia lor, curg amintirile noastre.
Privite în oglinzi retrovizoare,
Ele ne arată unde au fost
Și, probabil, vor mai fi zâmbete.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbându-mă de-a lungul unei denaturate zile, admir tendința realistă a soarelui de a putea mima în fiecare zi o noua dimineață. Trecutul freamătă o bucurie alterată, accentuând un volum specific de nostalgie pură. În ciuda tuturor simțurilor, manifest o pasiune teribilă pentru suferințe cât mai noi și mai înalte. O semnificativă măsură de justețe, distribuie în inimă temperaturi ridicate, prelungind în suflet un strigăt amar de prea multe credințe pierdute. Nimeni nu poate bănui... halul în care iubește viața, decât în momentul critic al morții.
Iosif M. Cristian în Forță și metamorfoză
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cunoașterea de sine
Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmțim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaștere de sine și destin.
Sădește-adânc în conștiința noastră,
prin nesfârșite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.
Și uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări știute din trecut.
Înaintăm având în noi credință
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă ființă,
e concepută fără de sfârșit.
În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus
și-adăugăm noi legi la fundamentul
dorit în viitorul presupus.
Și ne gândim, în fiecare clipă,
cum să urcăm în falnicul destin
doar genele care prin noi ridică
noi începuturi pentru cei ce vin.
Prezent acum și conștient de sine,
tu, cel ales din toamna tuturor,
vei retrăi, prin timpul care vine,
un alt apus în veacul viitor.
Și veac de veac trecut vei fi prin vreme
prin succedenți care din urmă vin,
în drumul lor mereu or să te cheme
să fii temei pentru un nou destin.
poezie din Cunoașterea de sine, Ed. ePublshers, București, 2017
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cafeaua amintirilor...
Îmi beau cafeau amintirilor în pace,
În mijlocul naturii verde, vii,
Cu ochii mijiți spre răsărit de soare,
Nu sunt la mare,
Ci în râu de munte rece,
Stau pe un pietroi secular,
Iar limpezimea apei agitate,
peste picioare îmi trece
Ca timpul neînfrânat..
Cafeau amintirilor e încă caldă
Și glasuri vii de ieri o însotesc,
Le-aud parcă ar fi aievea lângă mine
Și recunoscătoare sunt
Pentru rostul lor sfânt
Ce abia acum îl prețuiesc,
Căci n-am știut s-o fac la timp.
Îmi beau cafeaua amintirilor
Sub marea cerului senin de vară,
Ce în concerte vii și-acuma mă răsfață,
Retina de mi se ofilește...
Tot văd tablourile de altădată
Căci mintea încă nu mi-e obosită
Și amintirile în rime defilează.
Îmi beau cafeaua amintirilor
Împărtășind frumosul, utilul
Și comicul vieții cu cei dragi,
De straje e tot soarele de-atunci,
Ce cald mă mângâia pe creștet,
La micile și marile secrete,
Părtașe fiind și Luna în nopțile adânci.
Îmi beau cafeaua amintirilor cu drag,
Chiar dacă am avut și clipe nedorite...
Încerc să nu mi le aduc aminte,
Căci sufletul râvnește creștinește
Pentru viitorul plin de speranțe în larg,
Căci viața pământeană e plină de dorințe.
Nu vreau cafeaua amintirilor răcită!
Vreau să o duc călduță spre înalt.
poezie de Valeria Mahok (12 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul soarbe prezentul inexorabil. Prezentul regretă de multe ori trecutul prin noi, căci întoarcere încă nu avem. Trecutul se pierde în timpul amintirilor, undeva departe. Să alegem cea mai bună cale de timp, căci pe toate le avem în față, dar doar temporar, iar de trecut să luăm aminte că nu putem să-l mai avem.
Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenii sunt prin multe diferiți între ei. Unii nu gândesc de loc, alții numai prin trecut, alții numai prin prezent, alții numai pentru viitor, dar foarte puțini pentru toate la un loc! A trăi gândind pentru toate, înseamnă că vom avea șansa să-i trezim pe unii, să reconstruim trecutul, ceea ce va îmbunătăți și consolida prezentul pentru a construi viitorul, fără a mai repeta greșelile trecutului.
Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvinte
Ea a (a)bătut spre mine briza a-ntrebare;
Tresărind, eu i-am răspuns a acceptare.
Ea a întins spre mine talazul ca un braț;
Eu am întins spre ea brațul ca un țărm.
Ea m-a-mbiat la gânduri nesperate
și m-a-ncercat cu descurajare
și nenumărate clipe solitare;
Eu am înfruntat-o cu tenacitate și
m-am ales cu o fărâmă de speranță
ca o măsură preventivă.
Ea m-a sedus cu libertatea fără de sfârșit
a temnițelor albastre;
Eu îi sunt dator cu o lacrimă de-nțelepciune.
Eu am devenit valul zbuciumat între malurile sale;
Paradoxal, ea, liniștea dintre malurile mele.
Eu am trecut prin ea;
Ea a trecut prin mine.
Eu simțeam cum urcă sângele meu precum fluxul;
Ea, cum mi se scurge sufletul cum refluxul.
Eu, proră de corabie
care-și face rondul de viață
în unduirea vesperalelor hore tălăzuite;
Ea, deschizătoare de orizonturi
la-ndemnul selenarelor chemări.
Sub răsfrângerea de-oglindă,
ea a rămas o lume de-nceput,
rece și atotcuprinzătoare;
Eu, cu inima înflăcărată,
veșnic îndrăgostit.
Înfiorând țărmul,
ea este același sărut funciar de creație divină;
Uitând de suferințele toate,
eu rămân țărmul
care-i dorește sărutul generator de lumină.
Poarta țărmului a rămas deschisă;
Prin ea, prezentul
în care mai reverberează ecoul primului val
se-afundă-n trecut.
În amurgul de nacru,
reperând hublouri crepusculare,
amintirile sortează nisipul clepsidrei
pătrunse de timpul scurs în talazuri.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Regăsirea
Floarea sufletului își scutură petalele
în grădina anotimpurilor
slovă nescrisă a cuvintelor
așternute în ziua amintirilor
șoaptele tale le-am așezat
pe aripi de vânt
în zborul neșfârșit de cocori...
au rămas în mintea mea
întrebări fără răspuns
care străbat Universul prin galaxii
cerul îmi pare o mare albastră
plină de mister
numai glasul tău se aude din depărtări
sub povara întunericului.
Te regăsesc în oglinda timpului meu
în imensitatea privirilor
când luna vibrează în umbra nopții
iar stelele sunt scântei aprinse
te regăsesc în sufletul meu
unde te păstrez
neatins de vânt...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt univers
În prezent sunt blazat
De acest univers incert
Presărat cu găuri negre
Acum caut un nou univers
Al iubirilor exhaustive
Cu suflet duios și tandru
Semnificativ și efervescent
Un univers în paralel
Poate fi și perpendicular
Dar cu găuri albe să fie
De bun augur și infinit
Cu lumini eminamente vii
Mașină imensă a timpului
Care să ne ducă instant
Prin trecut și prin viitor
La prezentul continuu
Care să deschidă trasee
Spre edenul timpuriu.
poezie de David Boia (22 martie 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața poate fi găsită numai în prezent. Trecutul a trecut, viitorul nu a ajuns încă iar dacă noi înșine nu ne întoarcem în clipa prezentului, nu putem fi în contact cu viața.
citat din Thich Nhat Hanh
Adăugat de Oana- Manuela Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!
La revedere!
Trecut - au anii unul după altul,
Și acum au venit cu toții înapoi,
Să fie prezenți unul lângă altul,
Pe timp de pace sau de război...
Trecutul ne arată ce și cum am trăit;
Fapte, vorbe, clipe, toate - s situații.
Amintirile frumoase s - au descoperit,
Prin momente, trăiri, toate - s senzații.
Spre viitor se îndreaptă mereu speranța.
Ea este cea care ne luminează calea...
Sperăm ca acest drum, denumit viața,
Să fie limpede și ușor precum valea...
Această strofă este despre prezent.
Iată - ne ajunși în noaptea dintre ani!
Profitați din plin de acest moment.
Vă doresc un sincer LA MULȚI ANI!!!
poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de orice prezent...
Dincolo de orice prezent sunt amintirile
.
Ele nu mint niciodată așa cum nu mint privirile
Prin amintiri suntem legați de trecut
Cum legat e, pe veci, mormântul de lut.
Așa cum pasărea legată-i de cer
Așa cum Dumnezeu e legat de mister.
Niciodată, oricât ne vom strădui,
Unde-am greșit prima oară nicicum nu vom ști;
Ne trecem prin lume fuioare de fum
Pleavă în vânt, praf de pe drum.
Ne naștem purtând strămoșești stigmate
Căci o singură inimă în piepturi ne bate.
Comune ne sunt durerea și ura
Și aceleași nimicuri ne scurmă făptura.
Idealuri urzim, idealuri ne mor
Și moartea ne-adună, zâmbind tuturor.
Dincolo de orice prezent sunt amintirile
Ne ard până lutul ne astupă privirile.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim

Comentează! | Votează! | Copiază!

când trenul vieții
face popas într-o gară părăsită
destinele urmându-și calea
prin ceața densă
a amintirilor pierdute
gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărul unui lup
Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.
N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.
N-am semne și puțini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.
Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.
Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.
Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.
Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.
Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber să trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.
Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.
Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.
Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.
Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mame în oglinda timpului (sonet)
MAME ÎN OGLINDA TIMPULUI
(sonet destinelor paralele)
În oglinda timpului când mă privesc,
De-o vreme zăresc chipul tău în mine,
Măicuța mea, că aceleași destine
Au mamele ce nasc prunci și-i ocrotesc.
Zestrea moștenită îți aparține
Și o voi păstra, cât pe Pământ trăiesc.
Asemenea ție sunt, când mi-amintesc
De vremea când împărțeam rău și bine.
Crescut-am pruncii, precum te-am moștenit,
În respect și dragoste părintească,
Prin viață să aibă drumul însorit.
În cinste și dreptate să muncească
Și-n rugă să-și ducă sufletul smerit,
Că soarta e zestre dumnezeiască.
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu (februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu trăiesc în trecut. Eu în general trăiesc în prezent și viitor. Nu mă gândesc la trecut, nici măcar nu îmi amintesc de trecut. Cred că altă trăsătură care m-a ajutat este aceea că nu regret nimic. Așa am fost în viață și așa sunt acum.
Ana Aslan în ziarul "Adevărul"
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoze
Provoc prezentul la duel;
trecutul mă recuperează din întâmplări cotidiene.
În dezmierdările luminii,
tăvălugul de patimi tranchilizează descompunerea timpului.
Activ, nu doar prin simpla deplasare,
măsor timpul cu bătăile inimii;
cu fiecare dintre ele, tămăduiesc metamorfoza,
mă sincronizez patetic cu orele în zbor,
șoaptele pașilor, încă,
lasă urme auzite în memoria mersului...
Chiar dacă amurgul trage cu ochiul,
în marea liniștită,
gust din libertatea de a fi
fără a respinge experiența furtunii;
numai cine n-a naufragiat niciodată o exclude.
De la viață,
am învățat legea compensației:
cer din ce în ce mai puțin...
Oricum, lucrurile se-ntâmplă!
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu cât prezentul
Cu cât prezentul urcă spre viitor, suvoi,
Adânc, tot mai nostalgic trecut rămânem noi!
Când viitorul fi-va prezent abia-nceput,
Demult antichitate va fi acest trecut!
Ades mi-aud în vine, de cine stie când,
Materia sau timpul necontenit pulsând:
Mai pure decât spicul imaculatei spumi,
În fiecare clipă se nasc atâtea lumi...
Mărire, armoniei din cer si din genuni!
Pătrunde bine tâlcul acestor succesiuni:
Alături de furnică si munte colosal,
Esti parte din solemnul poem universal!
Prin inimă, regretul să-ti treacă mai usor,
Ca prin adâncul mării o umbră de cocor...
poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!