În firuirea timpului

În oglinda timpului, tâmple cărunte s-arată
Făcând perimetrul clipei să pară o ghipură,
Dar trecutul freamătă cu bucurie alterată
Accentuând un evantai de nostalgie pură.

Rememorându-mă din timpul petrecut,
Când melancolice, când furtunoase precum
Marea în care sunt pe veci ancorat de trecut,
Amintirile mă-ntăresc pentru momentul,, acum".

Îmbrăţişând răsăritul albastru, infinit şi cinetic
Şi sfidând trecerea anotimpurilor prin cutezanţă,
Vreau să trăiesc amurgul amintirilor mai frenetic
Vindecând prin tendenţa sufletului edenica speranţă.

În acest conglomerat de viaţă multivalent,
Cu tot ce-i real omenesc, am concrescut;
Dar în ochii amintirilor şi numai prin prezent,
Găsi-voi formula ce leagă viitorul de trecut.

Doar străbătând calea prezentului la pas,
Voi reuşi să-nţeleg de unde-am plecat,
Cum am ajuns la actualul loc de popas
În drumul spre următorul loc de descălecat.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

prezent

Prezentul este acel moment din afara timpului care uneşte trecutul cu viitorul. În acest prezent pot face apel la conştiinţă pentru ca momentul să devină real. Trecutul şi viitorul sunt însă iluzii.

definiţie celebră de Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

prezent

Prezentul este acel moment din afara timpului care uneşte trecutul cu viitorul. În acest prezent pot face apel la conştiinţă pentru ca momentul să devină real. Trecutul şi viitorul sunt însă iluzii.

definiţie celebră de Lev Tolstoi
Adăugat de kharmenyo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet de lumină

Când chipul ia aspect de primăvară
Şi sufletul priveşte dincolo de sens,
Zâmbetul devine cea mai luminoasă formă de comunicare.
Însuşi trecutul freamătă într-un zâmbet de bucurie.
De undeva, de dincolo de orizont,
Zvonul amintirilor îşi întinde umbra simptomatică.
În văpăile sufletului,
Ca un rest nostalgic de trecut
Cu ecou de speranţă-n viitor,
Vibrează parfumul lor dulce, melancolic
Şi lumina tandră din lacrima lor.

Dacă lumina nu s-ar odihni în lacrimi,
N-ar apărea curcubeul.
Să nu ne temem de riduri;
Pe albia lor, curg amintirile noastre.
Privite în oglinzi retrovizoare,
Ele ne arată unde au fost
Şi, probabil, vor mai fi zâmbete.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbându-mă de-a lungul unei denaturate zile, admir tendinţa realistă a soarelui de a putea mima în fiecare zi o noua dimineaţă. Trecutul freamătă o bucurie alterată, accentuând un volum specific de nostalgie pură. În ciuda tuturor simţurilor, manifest o pasiune teribilă pentru suferinţe cât mai noi şi mai înalte. O semnificativă măsură de justeţe, distribuie în inimă temperaturi ridicate, prelungind în suflet un strigăt amar de prea multe credinţe pierdute. Nimeni nu poate bănui... halul în care iubeşte viaţa, decât în momentul critic al morţii.

Iosif M. Cristian în Forţă şi metamorfoză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea de sine

Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmţim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaştere de sine şi destin.
Sădeşte-adânc în conştiinţa noastră,
prin nesfârşite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.

Şi uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări ştiute din trecut.
Înaintăm având în noi credinţă
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă fiinţă,
e concepută fără de sfârşit.

În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus
şi-adăugăm noi legi la fundamentul
dorit în viitorul presupus.
Şi ne gândim, în fiecare clipă,
cum să urcăm în falnicul destin
doar genele care prin noi ridică
noi începuturi pentru cei ce vin.

Prezent acum şi conştient de sine,
tu, cel ales din toamna tuturor,
vei retrăi, prin timpul care vine,
un alt apus în veacul viitor.
Şi veac de veac trecut vei fi prin vreme
prin succedenţi care din urmă vin,
în drumul lor mereu or să te cheme
să fii temei pentru un nou destin.

poezie din Cunoaşterea de sine, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2017
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua amintirilor...

Îmi beau cafeau amintirilor în pace,
În mijlocul naturii verde, vii,
Cu ochii mijiţi spre răsărit de soare,
Nu sunt la mare,
Ci în râu de munte rece,
Stau pe un pietroi secular,
Iar limpezimea apei agitate,
peste picioare îmi trece
Ca timpul neînfrânat..

Cafeau amintirilor e încă caldă
Şi glasuri vii de ieri o însotesc,
Le-aud parcă ar fi aievea lângă mine
Şi recunoscătoare sunt
Pentru rostul lor sfânt
Ce abia acum îl preţuiesc,
Căci n-am ştiut s-o fac la timp.

Îmi beau cafeaua amintirilor
Sub marea cerului senin de vară,
Ce în concerte vii şi-acuma mă răsfaţă,
Retina de mi se ofileşte...
Tot văd tablourile de altădată
Căci mintea încă nu mi-e obosită
Şi amintirile în rime defilează.

Îmi beau cafeaua amintirilor
Împărtăşind frumosul, utilul
Şi comicul vieţii cu cei dragi,
De straje e tot soarele de-atunci,
Ce cald mă mângâia pe creştet,
La micile şi marile secrete,
Părtaşe fiind şi Luna în nopţile adânci.

Îmi beau cafeaua amintirilor cu drag,
Chiar dacă am avut şi clipe nedorite...
Încerc să nu mi le aduc aminte,
Căci sufletul râvneşte creştineşte
Pentru viitorul plin de speranţe în larg,
Căci viaţa pământeană e plină de dorinţe.

Nu vreau cafeaua amintirilor răcită!
Vreau să o duc călduţă spre înalt.

poezie de Valeria Mahok (12 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul soarbe prezentul inexorabil. Prezentul regretă de multe ori trecutul prin noi, căci întoarcere încă nu avem. Trecutul se pierde în timpul amintirilor, undeva departe. Să alegem cea mai bună cale de timp, căci pe toate le avem în faţă, dar doar temporar, iar de trecut să luăm aminte că nu putem să-l mai avem.

Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenii sunt prin multe diferiţi între ei. Unii nu gândesc de loc, alţii numai prin trecut, alţii numai prin prezent, alţii numai pentru viitor, dar foarte puţini pentru toate la un loc! A trăi gândind pentru toate, înseamnă că vom avea şansa să-i trezim pe unii, să reconstruim trecutul, ceea ce va îmbunătăţi şi consolida prezentul pentru a construi viitorul, fără a mai repeta greşelile trecutului.

Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvinte

Ea a (a)bătut spre mine briza a-ntrebare;
Tresărind, eu i-am răspuns a acceptare.
Ea a întins spre mine talazul ca un braţ;
Eu am întins spre ea braţul ca un ţărm.
Ea m-a-mbiat la gânduri nesperate
şi m-a-ncercat cu descurajare
şi nenumărate clipe solitare;
Eu am înfruntat-o cu tenacitate şi
m-am ales cu o fărâmă de speranţă
ca o măsură preventivă.
Ea m-a sedus cu libertatea fără de sfârşit
a temniţelor albastre;
Eu îi sunt dator cu o lacrimă de-nţelepciune.

Eu am devenit valul zbuciumat între malurile sale;
Paradoxal, ea, liniştea dintre malurile mele.
Eu am trecut prin ea;
Ea a trecut prin mine.
Eu simţeam cum urcă sângele meu precum fluxul;
Ea, cum mi se scurge sufletul cum refluxul.
Eu, proră de corabie
care-şi face rondul de viaţă
în unduirea vesperalelor hore tălăzuite;
Ea, deschizătoare de orizonturi
la-ndemnul selenarelor chemări.

Sub răsfrângerea de-oglindă,
ea a rămas o lume de-nceput,
rece şi atotcuprinzătoare;
Eu, cu inima înflăcărată,
veşnic îndrăgostit.

Înfiorând ţărmul,
ea este acelaşi sărut funciar de creaţie divină;
Uitând de suferinţele toate,
eu rămân ţărmul
care-i doreşte sărutul generator de lumină.

Poarta ţărmului a rămas deschisă;
Prin ea, prezentul
– în care mai reverberează ecoul primului val –
se-afundă-n trecut.
În amurgul de nacru,
reperând hublouri crepusculare,
amintirile sortează nisipul clepsidrei
pătrunse de timpul scurs în talazuri.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsirea

Floarea sufletului îşi scutură petalele
în grădina anotimpurilor
slovă nescrisă a cuvintelor
aşternute în ziua amintirilor
şoaptele tale le-am aşezat
pe aripi de vânt
în zborul neşfârşit de cocori...
au rămas în mintea mea
întrebări fără răspuns
care străbat Universul prin galaxii
cerul îmi pare o mare albastră
plină de mister
numai glasul tău se aude din depărtări
sub povara întunericului.
Te regăsesc în oglinda timpului meu
în imensitatea privirilor
când luna vibrează în umbra nopţii
iar stelele sunt scântei aprinse
te regăsesc în sufletul meu
unde te păstrez
neatins de vânt...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt univers

În prezent sunt blazat
De acest univers incert
Presărat cu găuri negre
Acum caut un nou univers
Al iubirilor exhaustive
Cu suflet duios şi tandru
Semnificativ şi efervescent
Un univers în paralel
Poate fi şi perpendicular
Dar cu găuri albe să fie
De bun augur şi infinit
Cu lumini eminamente vii
Maşină imensă a timpului
Care să ne ducă instant
Prin trecut şi prin viitor
La prezentul continuu
Care să deschidă trasee
Spre edenul timpuriu.

poezie de David Boia (22 martie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa poate fi găsită numai în prezent. Trecutul a trecut, viitorul nu a ajuns încă iar dacă noi înşine nu ne întoarcem în clipa prezentului, nu putem fi în contact cu viaţa.

citat din Thich Nhat Hanh
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere!

Trecut - au anii unul după altul,
Şi acum au venit cu toţii înapoi,
Să fie prezenţi unul lângă altul,
Pe timp de pace sau de război...

Trecutul ne arată ce şi cum am trăit;
Fapte, vorbe, clipe, toate - s situaţii.
Amintirile frumoase s - au descoperit,
Prin momente, trăiri, toate - s senzaţii.

Spre viitor se îndreaptă mereu speranţa.
Ea este cea care ne luminează calea...
Sperăm ca acest drum, denumit viaţa,
Să fie limpede şi uşor precum valea...

Această strofă este despre prezent.
Iată - ne ajunşi în noaptea dintre ani!
Profitaţi din plin de acest moment.
Vă doresc un sincer LA MULŢI ANI!!!

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de orice prezent...

Dincolo de orice prezent sunt amintirile….
Ele nu mint niciodată – aşa cum nu mint privirile
Prin amintiri suntem legaţi de trecut
Cum legat e, pe veci, mormântul de lut.
Aşa cum pasărea legată-i de cer
Aşa cum Dumnezeu e legat de mister.
Niciodată, oricât ne vom strădui,
Unde-am greşit prima oară – nicicum nu vom şti;
Ne trecem prin lume – fuioare de fum
Pleavă în vânt, praf de pe drum.
Ne naştem purtând strămoşeşti stigmate
Căci o singură inimă în piepturi ne bate.
Comune ne sunt durerea şi ura
Şi aceleaşi nimicuri ne scurmă făptura.
Idealuri urzim, idealuri ne mor –
Şi moartea ne-adună, zâmbind tuturor.
Dincolo de orice prezent sunt amintirile…
Ne ard până lutul ne astupă privirile.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

când trenul vieţii
face popas într-o gară părăsită
destinele urmându-şi calea
prin ceaţa densă
a amintirilor pierdute

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mame în oglinda timpului (sonet)

MAME ÎN OGLINDA TIMPULUI
(sonet destinelor paralele)

În oglinda timpului când mă privesc,
De-o vreme zăresc chipul tău în mine,
Măicuţa mea, că aceleaşi destine
Au mamele ce nasc prunci şi-i ocrotesc.

Zestrea moştenită îţi aparţine
Şi o voi păstra, cât pe Pământ trăiesc.
Asemenea ţie sunt, când mi-amintesc
De vremea când împărţeam rău şi bine.

Crescut-am pruncii, precum te-am moştenit,
În respect şi dragoste părintească,
Prin viaţă să aibă drumul însorit.

În cinste şi dreptate să muncească
Şi-n rugă să-şi ducă sufletul smerit,
Că soarta e zestre dumnezeiască.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu (februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu trăiesc în trecut. Eu în general trăiesc în prezent şi viitor. Nu mă gândesc la trecut, nici măcar nu îmi amintesc de trecut. Cred că altă trăsătură care m-a ajutat este aceea că nu regret nimic. Aşa am fost în viaţă şi aşa sunt acum.

Ana Aslan în ziarul "Adevărul"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoze

Provoc prezentul la duel;
trecutul mă recuperează din întâmplări cotidiene.
În dezmierdările luminii,
tăvălugul de patimi tranchilizează descompunerea timpului.

Activ, nu doar prin simpla deplasare,
măsor timpul cu bătăile inimii;
cu fiecare dintre ele, tămăduiesc metamorfoza,
mă sincronizez patetic cu orele în zbor,
şoaptele paşilor, încă,
lasă urme auzite în memoria mersului...

Chiar dacă amurgul trage cu ochiul,
în marea liniştită,
gust din libertatea de a fi
fără a respinge experienţa furtunii;
numai cine n-a naufragiat niciodată o exclude.

De la viaţă,
am învăţat legea compensaţiei:
cer din ce în ce mai puţin...
Oricum, lucrurile se-ntâmplă!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât prezentul

Cu cât prezentul urcă spre viitor, suvoi,
Adânc, tot mai nostalgic trecut rămânem noi!

Când viitorul fi-va prezent abia-nceput,
Demult antichitate va fi acest trecut!

Ades mi-aud în vine, de cine stie când,
Materia sau timpul necontenit pulsând:

Mai pure decât spicul imaculatei spumi,
În fiecare clipă se nasc atâtea lumi...

Mărire, armoniei din cer si din genuni!
Pătrunde bine tâlcul acestor succesiuni:

Alături de furnică si munte colosal,
Esti parte din solemnul poem universal!

Prin inimă, regretul să-ti treacă mai usor,
Ca prin adâncul mării o umbră de cocor...

poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!