Oraşul îngerilor

prins în ceaţă se zbate
să se trezească din lacrimi
străzile albastre îşi scutură
somnul prin care rătăcesc
de câteva nopţi de pândă
şi
şi
şi seducţie pe alei ce mă-ngheaţă
cu privirea lor din noapte
copacii cu tainice farmece
mă animă în suflu lor iubitor
cartierele deşarte până dimineaţă
au fost ferecate cu dezmierdări
viorile îngână o melodie
lângă geamurile aburite
de
de buze de femeie
respir precipitat alături de un ochi
de apă pe loc îngheţat
un cerb statuie luminat
de-un răsărit rău pictat
aparatul difuzează un program
de jazz-fusion sau
sau
sau
concert de bach la o oră nepotrivită
statuile stau în poziţia lor incomodă
albastre din cauza efectelor
razelor ultraviolete care scaldă oraşul
din povestea noastră de iubire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuile albastre

Statuile albastre, în parcul prins de ceaţă,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc....
Şi singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Şi-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheaţă.

Aleile deşarte, ca braţe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări...
Şi ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.

Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopţei simfonie.

Statuile veghează şi-ascultă-n parc cum cântă –
Când luna arde-n aer – nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viaţă şi de-o iubire sfântă.

... Mereu lumina ninge; aleile sihastre
Se pierd alene-n patul de iarbă-mbălsămat
Şi-n noaptea gânditoare, prin parcul fermecat,
Doar luna lung sărută statuile albastre.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins peste iubirea noastră

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

Ne-a măcinat
prin viscole simţirea
Şi secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodia

iar sparge melodia albastre depărtări
şi smulge armonie din linişte sihastră
iar trece veşnicia pe tainice cărări
şi mor singurătăţi în nostalgia noastră

şi iar suntem în larg plutinde catastrofe
pe mari adânci şi albe de ere liniare
sorbind din melodie şi din nescrise strofe
când note monotone când rime glaciare

şi nu mai stă-ntre noi nici o fiinţă vie
şi nici un car cu vreme de-a valma nu mai trece
pe drumul care lasă curata nebunie
în lumea ce se zbate pe lîngă noi să plece

şi arde nostalgia ca stelele în noapte
şi iar renaşte Phoenix din pulbere de astre
-superba melodie cu gust de vişini coapte
şi linişti se aşterne pe depărtări albastre...

poezie de Iurie Osoianu (24 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua poeziilor mele

n-am murit de deochiul
celebrităţii ratate din motive
de ochi frumoşi ascunşi
după lentile cu dioptrii
din ce
în
ce
mai mari ca două văpăi albastre
am rămas pe cărarea mea pustie
cu foile scrise caligrafic
netipărite sunt poeziile care scutură
fineţea din trandafiri şi smulge
lacrima din sufletul delicat
versul mi-a căzut în ploaie
în genunchi l-am cules şi
şi
l-am alintat cu buze de femeie
apoi l-am modelat într-o noapte
lungă cât o zbatere de pleoapă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mii de ani

cerurile noastre-s albastre
zilele noastre-s albastre
pământurile noastre-s albastre
mările noastre-s albastre
inimile noastre-s albastre
iubirile noastre-s albastre
sângerările
noastre-s albastre albastre...
şi mai
zilele trecute un tânăr de-un alb
astru fără cusur fără ură a fost aruncat
în suliţe (?!) – a condus cu viteză se zice
a fost
ars de moarte bună pe rugul u
nor descarcerări cu totul ne
reuşite: fumurile sale de mare erou
albastre şi ele
acum se ridică la ceruri
pe vârfuri şi îndoite puţin

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia înseamnă

viaţă fără gânduri triste
leşin de bucurie şi zări
albastre sub convoiul de iluzii
suspine de mulţumire
trezitul cu noaptea în cap alături
de volumul nou de poezii
să regretăm că nu ţinem stiloul
în dreapta şi ţigara fumegând
între buze pentru ambiţii şi boli
cu stânga scormonim prin cenuşa
de cuvinte care stau pe vise

poezia înseamnă plonjonul
în beatitudine fără ameţeli

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge iubirea

între noi şi tu plângi
eşti o fiinţă delicată
ochii tăi mă înconjoară
strâns mă ţii în braţe
dragostea nu te omoară
şi mulţi îşi doresc să se-nece
în iubire la un val de dorinţă
trei de pasiune peste
altul de seducţie
ne îmbrăţişăm în seara
răzvrătită prin paturi
pândă şi seducţie prin râpi
cu luna uitându-se la noi
dăm în gropi ne iubim
sub stele la căpătâi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergea pe malul

mării unde valurile se spărgeau
cu vechea lor încăpăţânare
era urmat de câteva gânduri
care aproape-i săreau în spinare
se uita că putea fi un loc prielnic
pentru a trage mâţa de coadă
în vântul cald de contrabandă

părăsise oraşul pentru că îi era dor
de gălăgie şi de aventuri periculoase
nimeni n-ar vrea să petreacă în oraşul
unde nimeni nu se mai îmbătase
de-un veac este anormal şi pentru el
să vadă un câine cum rânjea la soare
în timp ce era ars de ultraviolete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

în sipet

stă comod iubirea noastră
o udăm în fiecare noapte
cu păcatul adânc şi neobrăzat

punem neruşinare omenească
între noi doar buzele vorbesc
şi ne mângâiem cu privirea

sipetul lăsat în zona cu lacrimi
pe gene rupte direct din suflet
naşte vise care scutură flori

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

'ţi-adun în minte

surâsurile prin noapte
strâng lacrimi din vreji de nori
stai la marginea lunii
ochii sclipesc ca doi licurici ver
zi şi noapte albastru-i valul
cartea din poala ta s-a în
cins de somn
dinţii sclipesc în palida mea părere
la marginea patului vin
să te îmbrăţişez cu toată gura mea
genele noastre strâng lacrimi de zahăr vanilat
îmi eşti aproape şi-mi vine
să te sărut acolo
în patul larg des
făcut pentru pândă
şi seducţie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul senin

se uita la mine printr-un cristal
era curios să vadă mersul meu
pe asfaltul care frige până ce noaptea
se lasă de sus perpendicular
privea îmbufnat lipsa mea de voinţă

cerul senin scutura un anotimp
peste oraşul fragil mistuit
până la sânge te vezi rătăcit
prin secunda ce prinde culoare

cerul senin mă urmărea cum vărs
lacrimi de iubire pe o hârtie
printre copacii de ceară parfumată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urlă câinele

lup în cuşca jandarmilor
reţinut ilegal peste noapte
de noapte stă până spre dimineaţă
cheamă soarele să încălzească
oraşul chircit de somn urlă
alături de fraţii lui din pădure
deranjează colecţia de purici toamnă -
iarnă parazito hematofagă
de talie prea mică pentru ochii
care nu poartă ochelari
urlă câinele şi caută luna
din priviri să fie în trend

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

Un poet priveşte de la fereastra etajului 10.
Prin faţa geamului său stoluri de păsări
taie cu aripile ceaţa,
halucinant o desfac în fâşii.
"Ce minunat! exclamă poetul.
Să vezi atâtea păsări
zburând în faţa ta
prin ceaţa acestei dimineţi!
Pare că ferestrele
sunt hublourile unei nave,
iar păsările negre -
valuri care curg, curg,
în flux şi reflux.
Luaţi-mă şi pe mine cu voi,
păsări ce răzbateţi prin ceaţă!"
Iar glasul lui se amestecă
cu ţipetele de păsări
care curg, curg...

De partea cealaltă, peste drum,
în faţa zborului dezlănţuit
vede spitalul cenuşiu,
cu ferestre, multe ferestre,
luminate de o lumină artificială bolnavă,
aburite de răsuflări bolnave,
de spaime şi dureri
ale unor ochi muribunzi,
care se văd prin ceaţă.
O altfel de ceaţă,
care tulbură
perdeaua insesizabilă dintre viaţă şi moarte.

Jos, străzile - un furnicar.
O cerşetoare cântă aceeaşi litanie,
din minut în minut,
obsesiv,
şi-un clopot o îngână, cu dangătul
înecat de-atâta ceaţă:
"Un bănuţ, domnule!
Un bănuţ, doamnă!"
Pe lângă ea viaţa trece nepăsătoare,
grăbită,
într-un sens haotic,
ca un stol mare de păsări
cu aripile legate prin ceaţa densă, densă:
maşini claxonând într-o goană infernală,
oameni mergând grăbiţi spre serviciu,
mame cu copii de mână,
pe care-i târâie pe un drum
ce pare că nu e al lor,
doi îndrăgostiţi ce se sărută
în văzul tuturor,
două adolescente cu căşti în urechi
ce traversează râzând
pe culoarea roşie a semaforului...

Şi pentru prima dată
poetul simte frigul acestui spaţiu de jos,
un spaţiu intermediar
între zborul în valuri al păsărilor
şi spaimele ochilor bolnavi
pe care îi vede prin geamurile aburite
ale spitalului.

Pentru prima dată,
nu se mai recunoaşte,
nu mai ştie cărui spaţiu aparţine,
în timp ce aripile-i tremură, legate,
şi tulbură cu fâlfâirea lor uşoară
perdeaua insesizabilă
dintre viaţă şi moarte...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara îşi aruncă

iarna peste oraşul încremenit
este un văl care prinde
un beţiv în mrejele somnului
de veci a simţit nevoia să doarmă
acum a fost surprins de gerul
aruncat de noaptea senină
oraşul o să-nvie mâine
poate o să bată şi clopotele
nu se vor sparge-n frig
soarele o să privească dramoleta
unei dumitriţe îngheţate iremediabil
copiii vor deschide laptopurile
îşi vor scrie banalităţile
de rigoare neştiinţifică
liniştea crepusculară a serii
o să prindă hulpavă periferia
uimind genele date cu rimel
iarna a venit într-o noapte
adâncă pe dealurile goale
şi-a spart capul de geamurile aburite
de plictiseala unui început de decembrie
cu muzică lăutărească
într-o crâşmă mare cât o cratiţă
totul pare săgetat de un amor vulgar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături...doar de tine!

Respir iubire, respir amor
În fiecare clipă alături doar de tine!
Respir iubire, respir amor
Iar inima ce-mi bate doar ţie-ţi aparţine!

Părtaş mi-e cerul plin de infinit
Căci sufletu-mi străluce, hrănit de-a ta iubire
Din clipa fermecată când noi ne-am întălnit,
Călăuzindu-mi dragostea spre nemurire!
Alături... doar alături...
Alături... doar de tine!
Respir iubire, respir amor!

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit

În timpul orelor albastre
oraşul e scăldat în uitare

trec prin tine
prin lumina ţigării
dar ştiu că somnul tău
e intangibil
şi trecerea asta
a mea
o formă inutilă de afecţiune

dacă aş fi la Madrid
aş schimba aceste obişnuinţe
pe Guernica lui Picasso

deşi nicio imagine
fie ea şi de artă
nu va pune punct vreodată
acestui tremor

în timpul orelor albastre
oraşul meu e scăldat în uitare

dacă deschizi ochii
dacă deschizi ochii acum
şi nu te gîndeşti
la prostiile la care dau share

măcar ia şi cântă
cântă-mă

Cântă, mă!

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin în alb

Miroase a iarnă, a geruri devreme,
A fum care iese prin hornuri de case,
Miroase a sobă ce mângâie lemne,
A flăcări albastre, iubito, miroase.

Miroase a trupuri, iubiri efemere,
Aprinse dorinţe, săruturi târzii,
Miroase a tine, a gând ce te cere,
A suflet oftând ce aşteaptă să vii.

Miroase a vânt îngheţat de uitare,
A seară în care alături nu-mi eşti,
Miroase a plânset de stea căzătoare,
Ce caută-n ceruri ascunse poveşti.

Miroase a lacrimi din fulgi de zăpadă,
Topiţi peste buze ce nu le săruţi,
A iarnă ce parcă refuză să creadă,
Că-ţi spun te iubesc, însă tu nu asculţi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pungile

de la ochi deranjează estetic
dimineaţa în faţa oglinzi
retrovizoare unde arunci mistice
priviri spre siluete ce te fac
să oftezi pe stomacul gol
cu aripi de vultur te-ai avânta
spre sânii nu prea mari nu
prea mici cu jăratec umpluţi
pungile stau albastre sub privirea
ce sfârâie pe carnea tânără

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbla pe piscuri

goale fără popas de dimineaţă
până seara unde nici vulturii
nu ajung în zborul lor nebun
se pierdea în noapte târând
trupul cu-un surâs sarcastic
strângea piatra care îl rănea
ştia că asta îl ţinea în viaţă
câteodată se ţinea de-un colţ
de cer cumpănind iar în gând
sălta peste un zid de ceaţă
păşea fără să vrea în vânt

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de n-ar fi fost...

Şi de n-ar fi fost Eminul, să ne mângâie pe frunte
Cu poemele-i albastre şi cu geniul prins în plete,
Poate, c-am fi fost orfanii limbii noastre,-n nopţi cărunte
Azi, orbecâind prin neguri printre vise violete.

Şi de n-ar fi fost Cuvântul, prins în dragostea lui mare
(Fericit a fi şi pâine, dar şi apă cristalină),
I l-am fi trimis din raiuri, flori de câmp la cingătoare
Cu mireasmă de altare, irizări de opalină.

Şi de n-ar fi fost Poemul, inimă de Românie,
Sângerând de dor de codri şi de zbor până la stele,
Am fi inventat Poetul, să ne cânte-n poezie
Cu vioara lui Enescu, Rapsodia în atele.

Şi de n-ar fi fost!... O, Doamne, ce săraci treceam prin viaţă,
Neştiind ''iubi în taină'', ''printre stânci din piatra seacă''!
Te-aşteptăm, din nou, Emine, printre zorile de gheaţă,
Să ''răsai asupra noastră'' şi de dor să ne mai treacă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!