Seara îşi aruncă

iarna peste oraşul încremenit
este un văl care prinde
un beţiv în mrejele somnului
de veci a simţit nevoia să doarmă
acum a fost surprins de gerul
aruncat de noaptea senină
oraşul o să-nvie mâine
poate o să bată şi clopotele
nu se vor sparge-n frig
soarele o să privească dramoleta
unei dumitriţe îngheţate iremediabil
copiii vor deschide laptopurile
îşi vor scrie banalităţile
de rigoare neştiinţifică
liniştea crepusculară a serii
o să prindă hulpavă periferia
uimind genele date cu rimel
iarna a venit într-o noapte
adâncă pe dealurile goale
şi-a spart capul de geamurile aburite
de plictiseala unui început de decembrie
cu muzică lăutărească
într-o crâşmă mare cât o cratiţă
totul pare săgetat de un amor vulgar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul oraşului din Indii

Spart a fost oraşul mare
De a vremii vitregie
Peste moarta gălăgie
Cresc copacii până-n zare.

S-a uitat ce-a fost urgie,
Ce-a fost fală şi-nălţare
Spart a fost oraşul mare
De a vremii vitregie.

Într-a soarelui magie
Strălucesc porfiruri rare,
Urme şterse tot mai tare
Din străvechea energie...
Spart a fost oraşul mare.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul Betleem

În oraşul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În oraşul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Şi un imn de laudă să-i cânte.
În oraşul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Şi de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Şi ne spune să trăim în pace!
Şi să-l iubim pe Dumnezeu.
În oraşul Betleem şi acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate şi lumină.

poezie de Vladimir Potlog (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Mănăstirea Dumbrava...

Seara îşi aruncă vălul,
Peste Mănăstirea vie,
Luna în plinătatea ei,
După dealuri mute învie,
Ca o divă în feerie.

În crepusculu-înserării,
Cântă o voce îngerească,
O Priceasnă sfântă, aleasă,
Uimind cu tonalitatea ei
Chiar şi vocea păsărească.

Liniştea hulpavă, adâncă,
Totul pare să cuprindă,
Când un ropot minunat,
Totul în jur a săgetat.
Clopotele au prins glas,
Sub genele înserării,
Cu ecouri lungi pe dealuri,
Pe umeri de crizanteme,
Clipe sfinte cu răvaş.

Lângă zidul mănăstirii
Ard lumini de pomenire,
Pentru oamenii iubiţi
Cum ard stelele pe cer
În apusuri de dorinţi.
Şi în cor de rugăciuni,
Maicile cu paşi grăbiţi,
Se duc la Vecernie,
Ca toţi oamenii cuminţi.

Vântul mângâie grădina
Şi florile-n adormire,
Aerul ca un mir sfânt
E pace şi rugăciune,
În frumoasa Manăstire.

Luna spovedeşte totul,
Din înaltul ei cel sfânt,
Minunat e pe Pământ!
Când simţi cum te-atinge-n suflet
Mângâierile Divine,
Parcă totu-i ireal,
Totul e numai iubire.

Doamne, apără-ţi frumosul!
Ce cu grijă l-ai creat,
Iartă omul de pacat,
Căci iubirea e viaţă, în viaţă,
Eternitate, în înalt.

poezie de Valeria Mahok (3 noiembrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

A venit iarna-ntr-o zi - Era de aşteptat -
N-ai vrut s-o primeşti în casă, ea tot a intrat.
A venit iarna subit într-o după-amiază,
Aveai gândul rătăcit, mintea nu prea trează.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
A venit iarna din nou pentru-a câta oară?
Ca o albă amintire pentru primăvară.

A venit iarna discret, ca din întâmplare,
A venit iarna sublim ca o taină mare.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

A venit iarna şi eşti tot nedumirit:
Să te bucuri sau s-aştepţi până la sfârşit…
A venit iarna şi-ntreabă nevinovată:
"Nu ştii unde sunt zăpezile de altădată?"

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

poezie clasică de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul îngerilor

prins în ceaţă se zbate
să se trezească din lacrimi
străzile albastre îşi scutură
somnul prin care rătăcesc
de câteva nopţi de pândă
şi
şi
şi seducţie pe alei ce mă-ngheaţă
cu privirea lor din noapte
copacii cu tainice farmece
mă animă în suflu lor iubitor
cartierele deşarte până dimineaţă
au fost ferecate cu dezmierdări
viorile îngână o melodie
lângă geamurile aburite
de
de buze de femeie
respir precipitat alături de un ochi
de apă pe loc îngheţat
un cerb statuie luminat
de-un răsărit rău pictat
aparatul difuzează un program
de jazz-fusion sau
sau
sau
concert de bach la o oră nepotrivită
statuile stau în poziţia lor incomodă
albastre din cauza efectelor
razelor ultraviolete care scaldă oraşul
din povestea noastră de iubire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit iarna

Peisaj de iarna
A venit iarna tiptil
Intr-o zi de dimineaţă
Şi mă bucur că-s copil,
Mă voi da pe gheaţă.
Arborii sunt Incărcaţi
De ninsoarea ca un pluş,
Toţi copiii Incantaţi
Fug acum pe derdeluş.
Casele parcă-s pudrate
Alb afară-i totul,
Vantul aspru chiar de bate
Nu ne-ncurcă jocul.
La ferestre zambitoare
Se iţesc muşcate,
Săniuţa seamăn n-are
Rad pe săturate.
Gerul uite mi-a lăsat
In obraji bujori,
Sunt copil şi am uitat
De frig şi ninsori.
Şi m-aud strigat pe nume
De păsări din ram,
Eu cu drag le-am pus fărame
De paine la geam.
Iar Azor cu mine-aleargă
Prin nămeţi de nea
Şi atat Imi eşti de dragă
Iarnă, zana mea!

poezie de Lidia Batali din Copilărie, dalbă floare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna petrecerea asta se isprăvea. Geamurile erau îngheţate. Copiii însă încălzeau pe sobă bănuţi de aramă, îi lipeau de geamurile îngheţate şi deodată se ivea un rotocol străveziu şi prin rotocol se uita, de la fiecare fereastră, câte un ochi drăgălaş şi blând; erau băieţaşul şi fetiţa. Pe el îl chema Karl şi pe ea Gretchen. Vara făceau numai un pas şi erau unul lângă altul, iarna însă trebuiau să coboare şi să urce pe o mulţime de scări şi afară ningea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte curând

şi auzim cum se frânge ziua în ramurile uscate
secundele se adună ca o spumă violetă la marginea ei
geamurile se prelungesc dincolo de pereţii vii care
tresar între noi
liniştea înaintează pe măsură
ce soarele coboară în spatele cuvintelor tăcute - copaci pe dealurile orizontului sărutat
de rugăciunile de seară

e noapte curând
şi simţim cum vântul plecat acum o mie de ani
din genele unei zeităţi însingurate ne atinge

mâna mea
necunoscuta mea
imprevizibila mea aventurieră
explorează textura în freamăt a sânului tău
sub cămaşa de dor topit
cu unduiri ale şoldurilor
ridici un vârtej în care
se prind toate frunzele toamnelor mele
viitoare

şi dispari

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a pierdut capul

ca un erou din filmele de multe
milioane de dolari şi nu-i o dramă
pentru că aşa-i stă bine poetului
să lupte pe cal fără capul la îndemână
tot scenariu de film sau poate o carte
jucată dur de scriitor chiar într-un singur
poem aruncat pe hârtia din geam

şi-a pierdut capul pentru femeia
care nu era regină autentică, nu era
franţuzoaică cu secretele de rigoare
ascunse în negre pânze şi aşezate
în sipete pitite în pivniţe sau poduri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul lui ţinţi lei

În oraşul lui ţinţi lei
Te privesc cruciş băieţii,
Dacă nu iubeşti creveţii,
Sau te uiţi urât la ei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi mai mici rămân de şase,
Restul vând produse proaste,
Cu factură dacă vrei.

În oraşul lui ţinţi lei
N-ai să vezi lătrînd pe stradă
Vreo potaie nespălată.
Servesc ţupă din căţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi încap într-o valiză,
Dacă-s puşi atent, cu grijă,
Printre pungi cu tăieţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi au fost demult, odată,
Căci acum deja-i o gloată.
Ţine ne-o scăpa de ei?

poezie satirică de Mihai Manolescu (8 aprilie 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj hibernal

Singuratic iarna urlă
Vântul în pustiu
Răguşită cântă-n turlă
Bufniţa a viu...

Croncăne îndoliate
Zgribulite ciori
Printre ramuri îngheţate
Semănând fiori...

O pădure dezgolită
Suferind în ger
Îşi întinde amorţită
Braţele spre cer...

Lupii stânii dau târcoale
Fără nici un rost
Le-amintesc îngrădiri goale
Că pe-aici au fost...

Noapte, plâns-ţurţuri de gheaţă
Totul e cernit
Peste tot urme de viaţă
Ceru-i adormit...

Numai viforul petrece
El şi vremea rea
Îi asistă iarna rece
În cojoc de nea!...

poezie de Gheorghe Gurău (ianuarie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladele celor patru anotimpuri - Iarna

Curierul va pleca mâine, i s-a spus.
Ea coase la veşmântul de războinic toată noaptea.
Degetele simt răceala acului.
Cum mai poate ţine strâns foarfecele?
Acum munca s-a terminat şi ea îl trimite acolo departe.
Oare când va ajunge în oraşul unde se află războinicii?

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu şi-a dat seama

că e un personaj din roman
când stătea rezemată în coatele
goale şi se uita la castel
de acolo începe praga cea adevărată
ar putea ajunge acolo într-un sfert de oră
academic cum se spune
începând cu acel parapet
este oraşul din ilustrate
a turiştilor
şi
şi a târfelor asistate de peştii lor
acolo este praga pe care prietenii ei
n-o vizitează din multe motive
cu restaurante prea luxoase
pentru cehul venit din tranziţie
luminată orbitor de mii de
de
de proiectoare care spală imaginea veche
praga asta e de neînţeles
şi
şi nici nu simte vreo dorinţă să-l înţeleagă
chiar o oboseşte privindu-l
în oraşul ăsta a trăit kafka
şi l-a urât din toată fiinţa lui
se uită
se uită
şi-i vine să strige din adâncul fiinţei
să ţipe cu putere: vreau un amant!
şi trupul ei simte nevoia asta

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă toată noaptea...

Se lasă toată noaptea-n mine
Şi iarna începu asaltul...
Gându-mi fugise către tine
Şi tu fugiseşi către altul...

Venise iarna între noi,
Şi ninge prin mine de ieri,
Rămaseră paşi tăi goi
Şi azi pecete-acelei seri...

Nu dorm... şi iar s-aude gerul
Din mine muşcă şi trosneşte
Şi parcă se răstoarnă cerul
Prin tot oraşul, mişeleşte...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A început, timid, sa îmi rasara,
Un ghiocel, în iarna de afara,
E fraged, mititel şi zâmbăreţ,
Dar va veni asupra lui îngheţ.

E încă iarna, el veni grabitul,
Să prindă intre frunze răsăritul,
Nu ştie ca e timpul sa mai şada,
Sub plapuma călduţă de zăpadă.

Eu am sa sap în jurul lui pământul,
Când soarele alunga norii, vantul
Şi am să-i fac culcus intr-un pahar,
Ca pe-un trofeu, sa ţi-l ofer în dar.

Este frumos, gingaş şi subţirel,
îţi canta, draga mea, din clopoţel,
Iubirea, dorul, le-am pus în petale
Şi toate, sunt cu toate ale tale.

Primeste-l şi îl pune la fereastra,
Să lumineze primăvara noastră
Şi cat mai este încă zvon de iarna,
Mai lasă-l lângă tine sa mai doarmă.

poezie de Toni Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă

Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.

Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt nişte îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.

Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheaţă
Parcă tot e fără viaţă.

Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb şi moale
Peste câmpii, dealuri şi ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă şi mare.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vine iarna

Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri şi câmpii,
Peste pomii din livezi
Şi chiar peste casa celor trei iezi.

Vine cu fulgi mari pufoşi,
Vine iarna în galoşi.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit şi peste un mic pârâu.

Chiar şi crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.

Hai fuga să ieşim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care înveleşte totul în alb.

poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
cerurile erau uscate şi reci

ploua în jur şi era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă

era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în doi

veşnic rătăcit pe drumul meu
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate

azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte

din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos

pe scoarţa lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând

era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanfară

Ce tristă operă cînta
Fanfara militară
Tîrziu, în noapte, la grădină...
Şi tot oraşul întrista,
Fanfara militară.

Plîngeam, şi rătăceam pe stradă
În noaptea vastă şi senină;
Şi-atît de goală era strada -
De-amanţi grădina era plină.

Oraşul luminat electric
Dădea fiori de nebunie -
Era o noapte de septembrie,
Atît de rece şi pustie!

Şi tot oraşul întrista
Fanfara militară...
Tîrziu, în noapte, la grădină,
Ce tristă operă cînta
Fanfara militară.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!