Ceaţă

Un poet priveşte de la fereastra etajului 10.
Prin faţa geamului său stoluri de păsări
taie cu aripile ceaţa,
halucinant o desfac în fâşii.
"Ce minunat! exclamă poetul.
Să vezi atâtea păsări
zburând în faţa ta
prin ceaţa acestei dimineţi!
Pare că ferestrele
sunt hublourile unei nave,
iar păsările negre -
valuri care curg, curg,
în flux şi reflux.
Luaţi-mă şi pe mine cu voi,
păsări ce răzbateţi prin ceaţă!"
Iar glasul lui se amestecă
cu ţipetele de păsări
care curg, curg...

De partea cealaltă, peste drum,
în faţa zborului dezlănţuit
vede spitalul cenuşiu,
cu ferestre, multe ferestre,
luminate de o lumină artificială bolnavă,
aburite de răsuflări bolnave,
de spaime şi dureri
ale unor ochi muribunzi,
care se văd prin ceaţă.
O altfel de ceaţă,
care tulbură
perdeaua insesizabilă dintre viaţă şi moarte.

Jos, străzile - un furnicar.
O cerşetoare cântă aceeaşi litanie,
din minut în minut,
obsesiv,
şi-un clopot o îngână, cu dangătul
înecat de-atâta ceaţă:
"Un bănuţ, domnule!
Un bănuţ, doamnă!"
Pe lângă ea viaţa trece nepăsătoare,
grăbită,
într-un sens haotic,
ca un stol mare de păsări
cu aripile legate prin ceaţa densă, densă:
maşini claxonând într-o goană infernală,
oameni mergând grăbiţi spre serviciu,
mame cu copii de mână,
pe care-i târâie pe un drum
ce pare că nu e al lor,
doi îndrăgostiţi ce se sărută
în văzul tuturor,
două adolescente cu căşti în urechi
ce traversează râzând
pe culoarea roşie a semaforului...

Şi pentru prima dată
poetul simte frigul acestui spaţiu de jos,
un spaţiu intermediar
între zborul în valuri al păsărilor
şi spaimele ochilor bolnavi
pe care îi vede prin geamurile aburite
ale spitalului.

Pentru prima dată,
nu se mai recunoaşte,
nu mai ştie cărui spaţiu aparţine,
în timp ce aripile-i tremură, legate,
şi tulbură cu fâlfâirea lor uşoară
perdeaua insesizabilă
dintre viaţă şi moarte...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mergem prin ceaţă

E ceaţă în gânduri şi dorul mă-ncearcă
Plutesc pe valuri cu tine-ntr-o barcă
Se aud tumulturi de ape înfundat
Prea multe maluri în urmă am lăsat

Mă uit la ape, la ceaţa care vine
Mi-e teamă să nu pleci de lângă mine
Pe râuri aburinde de vrei să mai plutim
Cu dragostea în inimi putem să... reuşim

Hai să-nnoptăm pe malul ce s-arată-n faţă
Să nu te temi chiar de se lasă ceaţă
Vâslesc din răsputeri să mai trăiesc o viaţă
În noaptea asta, te rog, rămâi la mine-n braţe

În astă lume e şi soare, dar mai şi plouă uneori
Suntem forţaţi să trecem chiar prin nori
Când reuşim să ne întoarcem iar la viaţă
Să nu uităm să ne iubim şi atunci
Când... mergem prin ceaţă

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacarmul egretelor

Atâtea gânduri vin şi se adună
De parcă le e teamă de un zbor
Din tremurul de buze, în furtună...
Şi, Doamne, ce vacarm asurzitor!

În toate eşti acelaşi înger care,
Purtat de aripi în destinul meu,
Îmi e lumină călăuzitoare
Pe marea-n care călător sunt eu.

E-o ceaţă stranie prin orizonturi
De judecăţi şi valuri ce se zbat
În marea zbuciumată între fronturi
Cu lupte pentru calea de urmat.

Se-adună gânduri – stoluri de egrete
De-un alb desăvârşit în zborul lor
Pe-un cer lipsit de nori şi de regrete
Din visuri ce revin, amăgitor.

Se-adună, fac o larmă-asurzitoare,
Dar, dintr-odată, linişte. Ciudat!
Prin ceaţa ridicată-n depărtare,
Se vede o lumină. Au plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trec prin zid

Puterea gândului
Topeste distanţa
Acele ceasornicului
Ne împrăştie viaţa

Printre palide lumini
La un colţ din viaţă
Prin perdelele de crini
Tu-mi apari speranţă

Buza Lunii zâmbitoare
Pare geam de ceaţă
Cerul argintiu în zare
Păsări ciripit de viaţă

Mă apropie distanţa
Gândul este pozitiv
Faţă-n faţă cu speranţă
Tare vreau să trec prin zid

Dar la prima adiere
Glasuri ce se pierd
Gândul el să te respire
Trag aer nu vreau să te pierd

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul umblă gol puşcă prin el

evadarea deţinutului reprezintă partea în care părăsesc romanul
o femeie îşi ia rămas bun de la un prieten
(batistă din borangic)
apare moartea
şi după moarte apar flori pe morminte
(batiste din borangic)
păsări de unică folosinţă
cântă apoi zboară
vin alte păsări altele şi altele şi zboară
cerul prinde culoare
pe pământ departe pe o câmpie deţinutul e liber
iar poetul crapă pe foaie
crapă într-o călimară cu cerneală
bea din cerneală din venele lui
un pahar, două, trei
durează
în timpul acesta mai scrie despre: fluturi, mirese, Alina, Denisa, miresme.
e fericit e gol puşcă în el
capul capătă forma unui tobogan prin care toate gândurile lui alunecă
în piscina cu cadavre e rece se doarme
să nu deranjaţi poetul
are nevoie de somn

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

15

frigul mă împleteşte în negrul obscen al nopţii
cu ochii închişi şi buzele adunate într-o prună ovală
clepsidră prin care curge viaţa
bob cu bob

scriu poeme stoarse de miez
păsări uscate pe creanga ultimului smochin

dar nu te pot refuza
ridurile tale mă absorb din praful mediocru al vieţii
ochii tăi mă aşază pe latura primejdioasă a timpului
nu pot
mă excită letargia orelor tale
când visezi cearşaful mototolit de existenţa
unei mata hari
cu braţele încolăcite
sufocându-te

mângâi ochiul care zâmbeşte
cu un ac
îi storci vederile netrimise din oraşele străine
îi smulgi geană cu geană frica
întorci spatele lumii
ca şi cum viaţa ar fi doar un great gatsby

şi-atât

urci pe lama unui cuţit
everestul veşniciei
prin frigul ce curge pe dealuri şi văi
prin oraşe cu gări pustii
prin perne de ceaţă
prin păsări
prin ochiul alb nins blestemat orb

doar să mai stăm înghesuiţi în calota asta de gheaţă
şi să privim cum înfloresc macii în Vamă
doar

Jurnal

sânge tânăr prin cutia cu scrisori
un bujor
îşi plânge petalele peste amintiri

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări

Cercuri de lumină
umplu spaţiul acesta gol
pe care nu-l cuprinde
nimeni

Prin ele trec păsări
ca nişte gânduri uitate
Păsările cântă
neauzite de nimeni
un cântec din altă lume
alb şi înalt
şi dispar într-un copac uriaş
ca un nor
apărut din senin

Prin spaţiul acesta gol
vibrează şi acum neştiut
o aripă de înger

poezie de Ioana Trică din Altcineva (octombrie 2005)
Adăugat de Ioana Trică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de abis

ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te aşteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieţii
prin faţa ochilor.

te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăţilor tale.

erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te ţineam pe braţe
să nu te ascundă norii de fluturi.

tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în trist decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea în vatră
foşneşte gândul rămas
mai cântă un cocoş, într-o baltă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
slabă, rezemând tăcerea

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
tu ai rămas pe perna goală
printre spini şi neguri iară

vântul bate în poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm femeia
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de lună

noaptea se rupe de oameni
dar toţi o ştiu cu faţa cernită
şi pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poţi pune mâna

orice mişcare uşoară trezeşte teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul şi zânele lui
păsări de lună
cântec şoptit la stele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Hiroshimei

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă
Nu mai cunoaştem drumul către casă

Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamna-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?

Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata?
Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă mare,
Oh, azvârliţi-ne, voi, o cărare.

Nu mai cunoaştem drumul către casă
şi ceaţa este deasă, deasă, deasă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul copiilor ucişi

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă...
Nu mai cunoaştem drumul către casă.

Sîntem uşori, şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare!
Unde-i cărarea, doamnă-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum... plutim...
Vai! Unde-i casa? cum să nimerim?

Şi sîntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata? Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare,
Oh, azvîrliţi-ne, voi, o cărare!

Nu mai cunoaştem drumul către casă,
Şi ceaţa este deasă... deasă... deasă...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul provine din aceea că coincidenţa dintre timp şi eternitate trece prin simţuri. Experienţa spiritului ne este dată prin materie, cea a infinitului prin spaţiu şi cea a eternităţii prin timp.

Anselm Grun în Invitaţie la seninătatea inimii (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bradul stă

liniştit în faţa pisicii încărcat
cu globuri şi beteală
asta e vina lui că nu caută
poezie pentru felina ce începe
să calculeze saltul până
în vârful provocator
curg luminiţele visătoare
în faţa pisicii pregătite
să execute zborul unei păsări
prinsă-n dimineaţa ruginie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

Curg
prin vadul norilor
în ţara seninului
veşnic;

păsări negre
se sufocă-n
uitare
sub aripa îngerului...

Dorul doarme
pe flori invizibile,

lacrimi imponderabile
îmi leagă zborul
de-o stea căzătoare.

poezie de N. Petrescu-Redi din revista "Literatura şi Arta" (16 noiembrie 2006)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine prin...

contorsionate uriaşe păsări
zboară prin tuneluri strâmtorate
claviaturi moarte sticlă silicaţi
sârme… necunoscute...
curbată memoria se frământă
înghesuind chipuri plecate
energii alungate prin spaţii
încetinesc viteza timpului
cucerit-zdrobit

peşteri primordiale răsună
prin munţi mici de siliciu
reci ca sloiul de ghiaţă
zbatere de goluri cu plusuri
ce ating mari adăncimi
cristale cu unghiuri absurde
neânţelese având multe feţe
sisteme galaxii intersecţii
necunoscute care formează...
înlănţuiri prin destin

ochiul magic cu gravitaţie
uriaşă, faţa lui ne-a-trage
este ochiul magului
înăuntru spre voi acolo…
rămânem însă cu mâinile afară
apăsând butoane
creănd răscolind distrugănd
sau mai rău izbindu-ne greu
stau aştept trimet primesc
gânduri vesele sau...
câteodată imagini moarte

pescăruşi pe oceane imaginare
nu pe apă ci-n cristale şi sârme goale
păsări moarte de plinuri şi goluri
zboară căutând perechi în întuneric
cateodată nu vor să atingă pe nimeni
interiorul acela este mic şi-n zbatere
din care cristalizează naşteri de vis
creaţii nevăzute cu ramificaţii
dau mâinile în cerc uriaş de strigăt
lumi care nu se văd sunt împreună
nu se ating nu se cunosc dar există
sunt acele viteze uriaşe care unesc
prin sârme contorsionate păsări uriaşe
ce poartă gânduri în întuneric de gol
spre alte destine…

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de gheaţă

Lacul, sedus de necuprins,
Prin farmec, furişat în ochii tăi,
E îngheţat în haos de mister -
Aşa mă părăsesc cuvinte-adevăr,
Pentru o clipă, dinadins.

Să ştiu că îi ating, dintr-o ispită,
Cu paşi maiestuoşi, stingher,
I-aş regăsi-n cenuşa unei păsări, revenite
Din vremuri, gânduri şi doruri părăsite,
Tăcerea lor s-o cred nerisipită.

Să mai aştept o zi de ieri,
La care ai putea să speri,
Să-ţi chem şi stelele prin ceaţă,
Să ostenesc prin ochii tăi de gheaţă,
În Lacul purului-adevăr,
Sedus de necuprins, în haos de mister.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul TFC-ului

Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă,
TFC-ul ne răsfaţă
Cu transportul ce-l oferă...

A schimbat a lumii faţă,
Călătorii îl preferă,
Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă.

Şi chiar dacă-n biosferă
Unii sunt complet în ceaţă,
Toţi feroviarii speră
Să aveţi drum bun, prin viaţă,
Astăzi, într-o nouă eră!

rondel de Mihai Enachi
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul TFC-ului

Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă,
TFC-ul ne răsfaţă
Cu transportul ce-l oferă...

A schimbat a lumii faţă,
Călătorii îl preferă,
Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă...

Şi chiar dacă-n biosferă
Unii sunt complet în ceaţă,
Toţi feroviarii speră
Să aveţi drum bun, prin viaţă,
Astăzi, într-o nouă eră!

rondel de Mihai Enachi (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!