Singur în fața mării
Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăși vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi șuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Și în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră,
Nu le aude nimeni și nici nu le înțelege,
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă,
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în fața mării, și în fața mea
Eu îmi strig mie.
Privesc țărmul pe sute de kilometri distanță:
Din loc în loc oameni singuri
Care nu mă aud. Marea
Lovește digurile, faleza, vapoarele. Și strig, și strig,
O muzică uriașă se rostogolește spre mine.
poezie de Mircea Florin Șandru din Fața ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mircea Florin Șandru. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.