Sonetul 119

Ah, poţiuni din lacrimi de Sirene
Făcute-n alambicul diavolesc
Mi-au dat nădejdi şi frici cotidiene
Şi m-au făcut să pierd, nu să primesc!
Şi inima ce gafe nedorite
A săvârşit crezând că s-a sfinţit!
Cum îmi ieşiră ochii din orbite
Când febra nebuniei m-a lovit!
O, răul e benefic! Va să zică
Ce este bun el face şi mai bun;
Şi dragostea căzută o ridică
Atât de mult cât nici nu pot să spun.

La ce-am avut, eu mă întorc spăşit,
Prin rău am scos de trei ori ce-am plătit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am făcut?

Am intrat şi noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au trimis numai deşeuri,
Ne-au minţit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Şi cu asta ce-am făcut?

Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Şi cu asta ce-am făcut?

Unde sunt seninătatea
Şi mândria ce-am avut?
Azi domneşte laşitatea,
Şi cu asta ce-am făcut?

Şi-uite aşa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără ţară,
Căci cu asta ce-am făcut?

poezie de Octavian Cocoş (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

poezie celebră de Constantin Tănase
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt fapte care nu se spun
Şi vorbe care nu se-aud,
Sunt şoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.

Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.

Adesea mă întorc plecând
Sau plec şi nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.

Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să ştiu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.

Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut şi ce-am avut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 149

Cum poţi să spui că nu te îndrăgesc
Când partea-ţi iau chiar împotriva mea?
Gândind la tine mă nesocotesc,
Ca un tiran, căci inima te vrea.
Al tău vrăjmaş crezi că îmi e amic,
La cin' te-ncrunţi vezi că mă ploconesc?
Nu, nicidecum, ba încă mă ridic
Chiar împotriva mea şi gem firesc.
Ce har am eu atât de drag şi pur
Şi mult prea mândru pentru a-ţi servi
Când ce-am mai bun iubeşte-al tău cusur
Şi-l mişti cum vrei cu ochii tăi cei vii?

Urăşte-mă, iubito, c-am simţit,
Iubeşti pe cei ce văd, eu sunt orbit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine e iubire...

Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.

Şi n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Şi-n inimă, în nemurire.

Nu tot ce simţi... şi înţelegi...
Nu ce-ţi doreşti, va fi să ai.
Sunt taine care le culegi,
Şi lucruri care le chemai.

Şi totul mult prea încâlcit...
Cum n-aş fi vrut acum să fim!
Dar, ţi-am dat timp cât ai dorit,
Şi că vom fi... că ne dorim.

Şi cică dragoste învinge...
Şi se mai spune că triumfă!
Dorul din urmă mă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.

Aşa iubire n-am avut...
Aşa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam că totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!

Şi m-ai eliberat în toate...
Şi nici nu ştii ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi să fim demni!

Şi îţi mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.

E tot ce simt şi tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simţit şi ce simteam...
S-atingă un deznodământ.

Acolo unde e iubire,
Cântă şi soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...

Nimic nu-i greu când ştii ce simţi...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimţi...
Totul e clar şi doar vibrează!

Şi pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit şi-am aşteptat...

Poemă dedicată tuturor îndrăgostiţilor cu inima frumoasă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tot ce-am făcut

Pentru tot ce-am făcut
pentru noi -
meritam un sărut, nu o palmă
şi hula strigată-n etern -
ca un fel de sudalmă.

Pentru tot ce-am făcut
pentru voi -
meritam o mângâiere, poate
nu defăimarea la lume
şi ură şuvoi.

Nimeni nu ştie cum am răbdat,
şi câte nevoi am purtat
sute de kilometri am mers
ca un soldat în război - ca să fie,
pâine şi sare pe masă la noi.

Am dormit şi pe străzi
şi-am mâncat ce mi-au dat;
am fost umilit, în picioare călcat,
printre străini am tras, şi am plâns
până ce părul de suferinţă mi-a nins...

Într-o zi voi muri, dar sunt împăcat:
un copil am făcut, o fântână-am săpat
un pom am sădit, o casă-am ridicat
pământu-am iubit dar îl las blestemat,
nerecunoscătorilor, care totul mi-au luat.

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bogat cu sufletul

Sunt bogat cu sufletul
Şi mie mi-e de-ajuns,
Fără să-mi pierd zâmbetul,
Dragoste nu m-ai învins!

M-ai văzut inferior,
Că n-am clasă socială,
Dar eu în interior
Am un suflet, tu eşti goală...

Eşti mai rece ca o iarnă,
Mai amară ca pelinul,
Ochii tăi încep să cearnă,
Dau afară tot veninul.

Poţi să plângi atât cât vrei,
Lacrimile tale-s seci,
Cât au plâns şi ochii mei
Tu în lacrimi să te îneci.

Vreau să simţi şi tu durerea
Ce-am simţit-o eu cândva,
Când îţi imploram iubirea
Şi m-ai scos din viaţa ta.

poezie de Razvan Isac (12 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuniune de... pierderi

Mi-am plătit pentru toţi, ce-am avut cunoscut, colegii
De şcoală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii
Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri,
Să pot să fiu apa, ce mă scaldă de când sunt, s-o strâng iar în braţele-maluri.

Sunt roşu-n obraji iară şi ochii-mi lucesc... cât mă bucur
Că înot iar apa-timp, ce-i probabil din lacrimi, sudoare... fes cu ciucur,
Înmuiat în şampania de an nou, sau beţii de uitare de tot...
Când puţin e-a uita, sau mai mult, mai târziu adunat... cât să pot.

Stau pe mal, vânzoleala s-a dus, n-ajung banii să cumpăr atâta trecut,
Nici să ţin nemişcat ochiul minţii şi suflet, ce-i plin de atâta avut
Şi întind mâna, cât încă mai pot s-o întind, să simt apa curgând
Bucurându-mă iar, puţin palid, cu ochii mai goi... de la golul din gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea şi a lor

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraţii mei - e drept - nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Şi azi - deşi înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confraţi
Trăiesc din semne de-ntrebare
Şi putrzesc ne'nmormântaţi...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Când un pic ne-am ameţit:
- Am băut tot ce am plătit?
Iar atunci când bem mai mult:
- Am plătit tot ce-am băut?

epigramă de Adrian Timofte din Versuri, 2014, Editura Tipo-And, Dorohoi (2013)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Sunt ca o apă în minimum trei stări;
Ori mintea caldă, m-aburind spre zări,
Anost doar mă curgând, ca timp să treacă,
Până o să îngheţ, albit şi gura o să-mi tacă...
Sau forma seacă, când nu sunt, de sublimat,
Să m-absorb singur, să revin din dur, armat
Din ce-am reţea, o plasă toată numai fire,
De ce-s în fond, opacul mat, sau strălucire...
Sărat ca marea, ce-am depozit pentru lacrimi,
Sfinţit pe fir de busuioc, să iert din patimi,
Amar ca fierea, când necazul nu mă scapă...
Mă ţine strâns, îndiguit în mine... apă!

În fond esenţa-i că-s fluidul, gheaţă-n amintire,
Ce mă topesc, cât de mic semn am, de iubire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi pământ

Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viaţa asta de ceva
O moarte am şi nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?

Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poţi privi de "sus"
Şi mă poţi critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus

Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinţi
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinţi

Am îndrăznit să nu accept
Ce alţii au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu

Tot ce-am iubit şi am visat
Lăsat-am în al meu cuvânt
Suflet şi trup am fost cândva
Sub pasul tău voi fi pământ...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul... Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar

Lacrimile ce-am vărsat,
ce-am pierdut, nu mai mi-au dat.

distih de Dumitru Delcă (2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lacrimi

Pe-o vreme tristă şi ploioasă
Furat de-un gând afar' priveam
Trei stropi s-au furişat în casă
Şi s-au prelins, încet, pe geam.

Păreau că-s lacrimi cristaline
Şi că s-au scurs din ochii mei
Purtând trei doruri cu suspine
Şi dragostea unei femei.

O lacrimă era curată
Prelinsă ca şi-un fir de tort
Sclipind ca piatra nestemată
Ca semn al dragostei ce-ţi port.

O lacrimă era amară
Ca despărţirea ce-am trăit-o!
De-atunci, de mult, din acea seară
Când tu m-ai părăsit, iubito.

O lacrimă tulburătoare
Părea atunci că poartă-n ea
O stare grea şi-apăsătoare,
Ca şi singurătatea mea.

Mi-adun un gând de-o noapte albă
În care n-am putut să scriu
Când am prins lacrimile-n salbă
Şi-apoi am adormit târziu.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi e dor...

Îmi e dor de ţara mea
Chiar dacă-am plecat departe...
Inima a rămas în ea,
Plânge-n fiecare noapte.

Îmi e dor de-ai mei părinţi
Care de mic m-au crescut.
Îi văd ca pe sfinţi,
Mi-au dat tot ce-au avut.

Îmi e dor de prispa-n care
Mă jucam cu al meu frate.
Pe el îl iubesc aşa de tare...
Şi dincolo de moarte!

Mi-e dor de ce-am lăsat în spate
Ca să fac un ban cinstit.
Am plecat foarte departe
Şi din greu eu am muncit.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (24 aprilie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!