Voi fi pământ

Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viaţa asta de ceva
O moarte am şi nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?

Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poţi privi de "sus"
Şi mă poţi critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus

Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinţi
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinţi

Am îndrăznit să nu accept
Ce alţii au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu

Tot ce-am iubit şi am visat
Lăsat-am în al meu cuvânt
Suflet şi trup am fost cândva
Sub pasul tău voi fi pământ...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi
Să se ştie cât mi-au fost dragi văzduhul, plăcerea,
Iar cartea mea să-arate mulţimilor de mâine
Ce mult iubit-am viaţa, natura fericită.

La mincile de câmp veghind şi-asupra casei
Zilnic pe-al anotimpurilor chip mi-am pus pecetea
Căci apa, lutul şi flacăra mereu mai naltă
Ca-n al meu suflet nicăieri nu-s mândre.

Am spus doar ce-am văzut, doar ce-am simţit ci inimă curată
Şi pentru care adevărul n-a fost nicicând prea îndrăzneţ,
Căci am avut atâta-nflăcărare de dragoste stârnită
Vrând ca şi după moarte să fiu iubită.

Şi ca un tânăr ce va citi cândva ce-am scris
Simţindu-mă cu tulburare, emoţie, surpriză,
Cu totul dând uitării iubitele agreste
Să mă primească-n suflet, mai dragă ca aceste...

poezie de Anna Brâncoveanu de Noilles din Umbra zilelor (1902), traducere de Virgil Bulat
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire din iubire (Şi tot ce-am vrut a fost...)

Şi tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă topesc în braţe ce ard nemărginit,
Am fost avută-n loc de o dezamăgire,
Visând numai la soare, primit-am asfinţit.

Şi tot ce-am vrut a fost numai lumină...
Să zbor spre cer cu aripi luminând,
Însă, călătoria mea salină,
M-a obosit şi am căzut oftând.

Şi tot ce-am vrut a fost să fii ca mine...
Să mă iubeşti... să simţi şi să-ţi doreşti,
Să urci în dragoste munţii şi coline,
Să fii ce-am vrut şi să mă împlineşti.

Uitând de dăruire şi splendoare,
Tu ai uitat să mă iubeşti... încet...
Ai ignorat şi inima ce moare,
Şi ruga lăcrimându-mi în verset.

Nu tot ce simţi te-aruncă în iubire...
Nu tot ce crezi înseamnă ce tu simţi!
Priveşte-n tine înspre regăsire,
Iubeşte prin fapte să alinţi...

Şi tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă desprind de norii pământeşti,
Şi-am tot avut visare în trăire,
De m-am rănit... iar tu-ai rămas ce eşti!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am făcut?

Am intrat şi noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au trimis numai deşeuri,
Ne-au minţit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Şi cu asta ce-am făcut?

Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Şi cu asta ce-am făcut?

Unde sunt seninătatea
Şi mândria ce-am avut?
Azi domneşte laşitatea,
Şi cu asta ce-am făcut?

Şi-uite aşa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără ţară,
Căci cu asta ce-am făcut?

poezie de Octavian Cocoş (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu le ştim pe toate

Au fost momente când aş fi crezut
Că le-am aflat pe toate-n astă viaţă
Dar întorcând un lucru pe-altă faţă
Găseam mereu ceva necunoscut

În caravana vieţii am urcat
Şi m-am hrănit cu aparenţe oarbe
Fără să simt cum timpul mă tot soarbe
Într-un nimic tăcut, dar colorat.

Avut-au mulţi destul curaj să vrea
O picătură plină de păcate
Crezând ca mine, că le ştiu pe toate
Au spart ulciorul ce le-a dat să bea

Doar stele ce mai ieri le-am adorat
Sădeau dezamăgiri pe ai mei umeri
Şi de n-am vrut ca tu să mi le numeri
E pentru că n-am vrut să ai păcat.

Să nu mai crezi nici tu că cineva
Le poate şti vreodată chiar pe toate
Când scris ne-a fost, pe drum viaţa ne scoate
Apa ne-aduce... vântul ne va lua...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce ne naştem oare?... oricum plecăm din viaţă...
De ce ni-s numărate şi orele ce trec?
Prea multe feţe aspre ascunde-a noastră faţă
Şi măsurat ni-i timpul necredincios şi sec

De ce regret trecutul, oricum nu este cale
Să mă abat din drumul cuprins între porunci
Căci scris mi-a fost pe frunte s-o iau direct la vale
Deşi tot urc spre vârfuri luptând chiar şi pe brânci

Din tot ce-am luat cu mine nimic n-are valoare
Iluzii şi speranţe s-au rătăcit pe drum
Şi dacă spus-au unii că fericirea doare
De ce aveau dreptate şi încă au şi-acum?

Să nu te chinui astăzi să înţelegi cuvinte
Căci de înveţi prea multe, vei vrea să ai un rost
Dar vântul veşniciei îţi va aduce-aminte
Că moarte-i după viaţă şi doar un om ai fost...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout (14 septembrie 2006)
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet, ce-am fi fost?

Dincolo de ochi şi gură, sufletul se zbate-n taină
Ca o aripă beteagă, ce îşi plânge zborul frânt,
N-are nume, n-are casă, nu-l îmbracă nicio haină
Şi aleargă-n patru vânturi, între ceruri şi pământ.

Se izbeşte de-ntuneric, rănile îi sângerează
Dar, nu plânge nicio clipă, ochii plâng în locul lui.
Un actor pe scena vieţii, doar în replici mai bravează
Când o gură mai zâmbeşte pe o mască-a orişicui.

Hologramă migratoare dintr-o neştiută-adresă,
Implantată-n trup, dă viaţă şi cum doare când lovesc
Vinovatele cuvinte orchestrate într-o piesă
Regizată de necine într-un loc nepământesc.

El, cuvântu-nnobilează şi ucide deopotrivă,
Sufletul îl fericeşte sau îl sângeră sub cnut;
Cu emblema lui divină, de sorginte afectivă,
Ce-am fi fost în lumea asta, dacă nu l-am fi avut?

Nişte creaturi ciudate, ce-am fi dispărut subit,
Trup ne-nsufleţit în moarte, nedumnezeiesc cioplit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mintea îţi hibernează

Timpul meu s-a consumat.
Acuma am adăstat.
Stau pe bancă şi privesc
Tinerii cum se iubesc.

Altădată, nu amu,
eram şi eu tânăr, nu?
Dar amu,
ei sunt tineri,
iar eu nu.

Cândva umblam hai-hui prin ţară.
Eram un fel de pierde-vară.
Duceam o viaţă uşoară,
Credeam că şi porcul zboară.

Un timp a fost cum am vrut eu.
Credeam că-aşa va fi mereu.
Şi îmbătat de prea mult lux,
Pe căi greşite am ajuns.
Mult prea târziu am constatat
Că am greşit cu-adevărat.
Că am avut mintea uşoară
Când am crezut că porcul zboară.
De nimic n-am ţinut seamă.
Acum, iată-mă, dau vamă
Pentru tot ce n-am făcut,
Dar şi pentru ce-am făcut.

Când mintea îţi hibernează,
Viaţa-i aspră. Te taxează.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet din etern

Am clipit doar puţin, doar atât şi te-ai dus,
Cu privirea te caut, dar nu eşti, ai apus
Printre timpuri târzii eu aştept, nu mai vii,
Poate crezi că sunt trist, însă ştiu că revii

Pân-atunci am să scriu, tu citeşte de vrei,
De mă cauţi prin vers poţi să vii să mă iei,
Ştiu că ei nu-nţeleg dar nu-mi pasă deloc,
Sunt puţini care ştiu ce-am simţit reciproc

Tu un zâmbet mi-ai fost când apusul venea,
Răsărit deveneai din lumină de stea,
Adiere de suflet, ce nu mulţi au simţit,
Un păcat minunat, un etern ce-am trăit

Mă condamnă de vrei, mă iubeşte de poţi,
Însă dacă o faci, te-aş ruga să-mi arăţi,
Ca să ştiu că exişti, ca să ştiu că mai sunt
Între steaua din cer şi albastrul pământ

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost odat' aş vrea să fiu
Şi azi, dar cu regret constat
Că m-am schimbat şi-am lepădat
Tot ce-am avut, şi-am fost... biet viu...

Mereu pe dos... iubit, urât
În contratimp am fost mereu
Am fost când şoarece, când leu
Nehotărât... sau hotărât...

Ce am sperat, nu s-a-ntâmplat
Ce n-am sperat mi s-a-mplinit
Am fost echilibrat, tâmpit,
M-am repezit... şi-am contemplat.

Acum sunt umbra celui vechi
Şi să mă-ntorc la ce am fost
Nu-i cu putinţă... nu-s vreun prost
Sunt numai bun de vreun priveghi...

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 05 Decembrie 2021 (5 decembrie 2021), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad şi rai

Ai fost lăsat o viaţă pe-un petec de pământ
Să-ţi faci pe el o casă şi mai apoi, mormânt.
Puterea cea divină un chip ţi-a dăruit
Şi-o moarte care-n umbră, mereu te-a însoţit.

Luptându-te cu vântul cel aprig şi viclean
Ai străbătut secunde şi ore, an de an
Strivind sub paşi o piatră care n-avea vreun rost
Dar n-ai gândit că poate şi ea suflet a fost.

Ştiai că sus e raiul şi vor pleca spre el
Acei care-aveau mărul, dar n-au muşcat din el
Ai mai sperat că totuşi iertare-avea să vie
De parcă toţi am fost doar sfinţi de meserie.

Născut dintr-o culoare prea bine definită
Rămas-ai doar o umbră în veac încremenită
Şi să nu-mi spui tu mie că-i fals al meu cuvânt
O fi raiul în ceruri, dar iadu-i pe pământ!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem timp

Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.

poezie celebră de Octavian Paler din Scrisori imaginare
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel unei iubiri

Şi dacă în această lume
Iubit n-am fost cum aş fi vrut,
Aş vrea ca tot să se rezume
La "ce-am avut şi ce-am pierdut"!

Ştiute-s vechile cutume
Din auzite sau văzut
Şi... totuşi, în această lume
Iubit n-am fost cum aş fi vrut.

Mereu, cei care-s puşi pe glume,
Parcă pierzându-şi minţile,
Până-şi primesc sentinţele
Vorbesc, făcând la gură spume,

Cum nu s-a mai văzut în lume.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cartea Ta

În cartea Ta, ai scris şi despre mine
Cu slove mari sau mici, ori de tipar—
Eu nu ştiu, Doamne, însă ştiu prea bine
Că tot ce-ai scris, e drept şi se cuvine
Să-mi pui în faţă-al vieţii calendar.

În cartea Ta, sunt fapte cât şi vorbe,
Şi lucruri ce-am lăsat, şi ce-am iubit,
Ce-am dat uitării, ce-am ţinut ca normă—
În cartea Ta, stau toate tipărit.

Acolo-n carte-i poate-un rând neterminat...
Adesea-ncep dar, nu duc pân' la capăt,
Sau poate unul gol... Aş fi putut să fac
Dar n-am făcut, sau am făcut din treacăt.

Tu bine ştii ce-i Doamne-n cartea Ta,
Tot ce-am făcut şi spus ai scris îndată
Şi dacă e vreun rând neterminat—
Acoperă cu dragoste şi iartă.

poezie de Mihai Ghidora (3 ianuarie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine e iubire...

Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.

Şi n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Şi-n inimă, în nemurire.

Nu tot ce simţi... şi înţelegi...
Nu ce-ţi doreşti, va fi să ai.
Sunt taine care le culegi,
Şi lucruri care le chemai.

Şi totul mult prea încâlcit...
Cum n-aş fi vrut acum să fim!
Dar, ţi-am dat timp cât ai dorit,
Şi că vom fi... că ne dorim.

Şi cică dragoste învinge...
Şi se mai spune că triumfă!
Dorul din urmă mă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.

Aşa iubire n-am avut...
Aşa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam că totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!

Şi m-ai eliberat în toate...
Şi nici nu ştii ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi să fim demni!

Şi îţi mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.

E tot ce simt şi tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simţit şi ce simteam...
S-atingă un deznodământ.

Acolo unde e iubire,
Cântă şi soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...

Nimic nu-i greu când ştii ce simţi...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimţi...
Totul e clar şi doar vibrează!

Şi pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit şi-am aşteptat...

Poemă dedicată tuturor îndrăgostiţilor cu inima frumoasă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!