Povestea mea şi a lor

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraţii mei - e drept - nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Şi azi - deşi înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confraţi
Trăiesc din semne de-ntrebare
Şi putrzesc ne'nmormântaţi...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier în regatul tăcerii

devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
şi le era frică, puteam să le cuceresc
aşa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat şi mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luaţi au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinţii să nu pot opri şuvoiul
şi la sfârşit mi-au luat minţile
rătăcitor, pipăind drumul
şi revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul

cine sunt? unde sunt? în ce timp?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis

Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an şi jumătate
De când aţi declarat că-s mort
În unanimitate.

Toţi proştii câţi m-au cunoscut
Ziceau: "Mi-era un fel de rudă —
Săracul! Cine-ar fi crezut?..."
Îmi vine să-nviez de ciudă!

Profane mâini mi-au răsfoit,
La Iaşi, arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.

Mă pipăi, stau nedumerit.
Mă trag de păr, simt că mă doare...
Nu, n-am murit!
Vă dau cuvântul de onoare.

Scriu versuri proaste, deci exist!
Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată.
Trăiesc, de vreme ce sunt trist
Şi râd ca altădată.

Dar astăzi, negru şi zburlit
De cum m-a prins duşmanul, —
Vă dau de veste c-am sosit
Întreg, şi eu, şi geamantanul!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea am avut timp

Timp ca să rămân în viaţă
nu prea am avut.
Lovituri primite-n faţă
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
şi-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viaţa,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat faţa.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viaţa
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineaţa,
vine fără să o chemi.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că nu merită să plâng după oameni care nu m-au iubit şi m-au abandonat. Ca aceia care m-au însoţit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât nişte umbre care m-au privat de soare...

Irina Binder în Cartea Fluturi (decembrie 2012)
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-a năvălit pustia şi-am tăcut.
M-a îmblânzit durerea şi-avui parte
De drama dramei celor şapte arte
Şi de tot ceru-n care am căzut.
M-au invadat armatele de ierbi,
Pus la perete, rob al resemnării
N-am acceptat să fiu pentru imberbi
Şi nici pentru poporul disperării
Din care-am fost ivit, să-i pot scri plânsul,
Pân-fiii lui m-au izgonit dintr-însul.

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (8 septembrie 2003)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine, despre mine... (scrisoare în rimă)

dedicată tuturor curioşilor, dar în special celor pe care i-am consiliat de-a lungul vremii, sau m-au cunoscut... atât cât au vrut a mă cunoaşte...

Despre mine?...
Sunt mult prea multe de spus...
Am colindat de la răsărit înspre apus,
Nu sunt ce apar, nici măcar ce scriu,
Sunt cu mult mai mult... şi am murit să fiu.
Nu sunt măritată,
Nu scriu poezii...
Scriu doar despre suflet,
Să ţi-l poţi citi...
Să priveşti acolo, unde nu priveşti,
Grădina să ţi-o uzi
Să-ncepi să ţi-o sădeşti...
Nu sunt profesoară,
Nu te-nvăţ ce vreau...
Sunt briza cea uşoară,
Care-am venit să-ţi dau...
Ce tot îţi refuzi
Să vezi, să fii, s-accepţi...
Calea către tine
Să ţi-o stăpâneşti.
De vrei să mă ai...
Trebuie s-asculţi!
Şi mândrii sordide... la ele să renunţi!
Sufletul să-ţi cânte...
Lasă-mă să-ţi fiu...
Ce mi s-a dat a fi... prin cuvinte vii
Să renaşti acum, să redevii ce-ai fost
Scris sus într-o Carte, cu un mare rost...
Lasă-te condus... spre tine, să devii
Dintre cei morţi... în oamenii cei vii,
Cu suflet împăcat şi veşnic salvat
Un om fericit... zâmbindu-mi împlinit...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casa bunicilor

Chiar dacă cei ce mi-au dat viaţă sunt părinţii,
Cei ce erau mereu cu mine au fost bunicii
Acolo în căsuţă albă, văruită,
Cu drag am crescută de-un bunic şi de-o bunică.

Acolo, bunicii cu-a lor bunătate,
M-au învăţat câte puţin din toate,
M-au învăţat să spun o rugăciune,
M-au îndemnat să fac doar fapte bune.

În casa lor cu drag am fost primită,
Răbdarea lor fiind nemărginită,
Chiar dacă mai făceam şi rele,
Bunicii nu mă prea certau cu ele.

Şi astfel, mama-bună, tata-bun,
M-au dezmierdat cu tot ce-aveau mai bun
Şi-n casa lor cea albă, văruită,
Am fost mereu copila lor iubită.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm

Curgea ca plânsul umbra de sub frunză
înrăcorind soldaţii morţi.
Stă steaua lună mult lehuză
fără de nopţi.
Ah, îmi murise calul sub genunchi,
în raze mă proptisem să nu cad, -
un unghi de stea, numai un unghi
mă adormea.
Şi mi-am fost pus ochiul deschis
pe piatra colţuroasă.
În viaţa mea n-avui
nici vis şi nici secundă sângeroasă.
M-au tăvălit pe alb
şi m-au scuipat,
un cal m-ar fi iubit şi tată.
Ah, doamne, eu sunt împărat
ce-a fost odată
ca şi niciodată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt categoric modelul nevastă - dovadă şi faptul că mai toţi bărbaţii din viaţa mea m-au luat sau m-au vrut de nevastă.

Mihaela Rădulescu în Nişte răspunsuri
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile unui nepot

Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la ţară
Am învăţat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.

Bunica mea m-a învăţat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.

M-au învăţat ce este viaţa,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învăţat cum dimineaţa,
În zori de zi să mă trezesc.

Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat şi am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.

Frumoasă e copilăria
Petrecută la bunici.
Împarţi toată bucuria,
Cu cei mari şi cu cei mici.

Ce n-as da să se repete
Viaţa noastră de copii.
Rămânem doar cu regrete
Şi trăim din amintiri!

poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există oameni care sunt cu înverşunare împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu au citit nicio carte de-a mea, nu m-au ascultat niciodată, nu ştiu ce fac şi totuşi sunt cu înverşunare împotriva mea. Uneori este surprinzător. Chiar şi pentru a fi împotrivă trebuie ca mai întâi să fii aproape, să cunoşti, să priveşti, să observi. Ei nu m-au văzut vreodată. Dacă ne-am întâlni pe stradă ar trece pe lângă mine deşi mă urăsc de moarte.

Osho în Autobiografie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis bolnav

Sunt omul care şi-a pierdut umbra.
Am căutat-o în noapte
dar noaptea a fugit speriată.
Am căutat-o în peşteri
dar liliecii mi-au răspuns cu blesteme.
Am căutat-o în mare
dar marea a fugit în cer.

Sunt omul care şi-a pierdut umbra.

Nedumeriţi, apoi nemulţumiţi,
oamenii m-au alungat.
M-au privit împietriţi cum fugeam.
Umbrele lor clătinau din cap.

Am privit cerul
şi-am văzut
umbra soarelui pe infinit.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Mărturisiri literare" (1971)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate îmi par minunate

Toate îmi par minunate
Şi cu Domnu-s împăcat,
Simt un iz de libertate
Şi simt că sunt mai curat

Totul I-am mărturisit
Domnului, mă simt mai bine,
Despre toate I-am vorbit
Chiar, dacă mi-a fost ruşine

Minciuna şi lăcomia
În care eu am trăit,
Îngâmfarea şi mândria
Ce odată m-au robit,

Răutatea, răzbunarea,
Patimi, ce m-au măcinat,
Intriga şi desfrânarea
Eu cu totul le-am lăsat.

Nu mai vreau să ştiu de ele
Eu de tot le-am părăsit
Toate păcatele grele
Le-am lăsat, şi-s liniştit.

Un exemplu vreau să fiu
Cei din jur să vadă-n mine
Că sunt credincios şi viu
Viaţa mea îmi aparţine.

Doamne, viaţa mi-ai schimbat
Sunt atât de fericit,
De ce-a fost rău, m-ai scăpat
Salvatorul meu iubit!

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (23 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu neg nimic din ce am trăit, orice lucru, oricât de mic a fost el, m-a ajutat să devin ceea ce sunt acum. Lucrurile frumoase m-au învăţat să iubesc viaţa; lucrurile urâte, să ştiu s-o trăiesc.

citat clasic din Bob Marley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul... Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făgăduinţă

Când s-a-nferbântat Cerul de mânie,
Mi-a spus c-am să trăiesc nişte ani mai puţini,
Nu o mie.
Dac-am s-ascult de părinţi
Şi-am să fiu bun,
Am să trăiesc ceva mai mult,
Dar... Nu o mie...
Bine,-am s-ascult, mam', am s-ascult,
Dar cum e să fiu bun?
Să tac şi nimic să nu spun?

Când s-a aprins Cerul de dragoste,
Mi-a spus c-am să trăiesc mai mult,
Nu o mie,
Dac-am să cred, am s-ascult
Şi-am să fiu bun.
Cred şi-am s-ascult, Doamne, - am s-ascult,
Dar cum e să fiu bun?
Să tac şi nimic să nu spun?...
... Sunt de acord, am să fiu bun!

poezie de Mihai Ghidora (10 decembrie 2016)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bătrâneţea te doboară

Am întâlnit-o într-o seară
Stătea tristă şi-ngândurată,
Simţindu-şi viaţa o povară
Mi-a zugrăvit povestea toată.

- În lanul vieţii m-am născut
Crezând în steaua-mi norocoasă,
Dar rănile rău m-au durut
Căci soarta a fost nemiloasă.

Părinţii mi s-au prăpădit
Şi-am luat calea singurătăţii,
Pe bărbatul sortit l-am întâlnit
Şi-am plămădit aluatul bunătăţii.

Cu doi copii am fost binecuvântaţi
Două făpturi gingaşe, iubitoare,
Un băieţel cu obrajii bucălaţi
Şi o fetiţă ca o rază de soare.

Cu dragoste divină i-am crescut
Cu toată fiinţa i-am protejat,
Bucăţi din inima mea le-am cusut
Când suferinţele i-au descurajat.

Când la casele lor au plecat
Am avut sentimente schimbătoare,
O bucurie mare că s-au realizat
Şi o tristeţe imensă, apăsătoare.

Încet, încet, copiii s-au depărtat
Au uitat de-a lor mamă bolnavă,
Într-un ocean de lacrimi m-au lăsat
Făcându-mă a dorului sclavă.

Când timidă la uşă le-am bătut
Mi-au spus că nu au timp de mine,
Cale-ntoarsă atunci am făcut
Şi-am căutat în ale minţii ruine.

Le-am simţit îmbrăţişările călduroase
Sărutările ce faţa-mi acopereau,
Le-am auzit glasurile drăgăstoase
Ce rasunau când spuneau că mă iubeau.

Cât de repede te uită copiii
Când bătrâneţea te doboară,
Adu-mi, Doamne, înapoi fiii
Să le simt braţele ce mă-mpresoară!

Să îi mângâi cu mâinile tremurânde
Să le şoptesc cât de mult îi iubesc,
Să le privesc chipurile blânde
Căci nu ştiu cât mai trăiesc.

Dă-mi o zi din a lor copilărie
Inocenţa să le-o văd în priviri,
Şi-apoi să mă iei în a Ta împărăţie
Să nu mai fiu povară în ale lor trăiri.

Copilă, să nu îţi uiţi părinţii!
Mi-a spus cu ochii-nlăcrimaţi,
În icoana vieţii ei sunt sfinţii
Ce rămân pe retină pictaţi.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leandri

e vremea când leandri
nevroze bizantine
m-au dezmierdat şi tac
legat cum sunt de tine ca scoarţa de copac

e vremea când leandri
angoase delicate
m-au legănat şi dor
cu tainice idile în limpezimea lor

e vremea când leandri
brocarturi clorofile
m-au învelit şi cad
în rotunjimi de ape cu intarsii de jad

e vremea când leandri
lascive solitudini
m-au tulburat şi strâng
vechi darnice iluzii pe care să le frâng

e vremea când leandri...

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!