Povestea mea și a lor
Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt și-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confrații mei - e drept - nu bănuiesc
Că sunt și morți rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Și m-au scuipat,
Apoi cu toți m-au pastișat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinși c-am să mă-nțep în ele
Și-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Și azi - deși înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confrați
Trăiesc din semne de-ntrebare
Și putrzesc ne'nmormântați...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!

Cartea "CD Coringent la limba romana" de
Ion Minulescu este disponibilă pentru
comandă online cu preț redus, la doar
-45.00- 42.75 lei.
| Simona [din public] a spus pe 3 octombrie 2009: |
| Excelentă poezie! |
| Atena [din public] a spus pe 3 octombrie 2009: |
Poezia aceasta
reflectă deplorabila stare de spirit
din lumea artei,
din toate timpurile.
Aristofan îl ura pe Socrate,
Michelangelo îl disprețuia pe Da Vinci,
Andre Breton îl minimaliza pe Brâncuși,
Rodin îl ridiculiza pe Rilke,
Iorga socotea "porcofonie" opera argheziană.
Macedonski marchează moartea lui Eminescu
printr-o epigramă stupidă.
Caragiale fuge la Berlin,
hăituit prin tribunale de alți literați.
Astăzi,
condeie importante ale României
se bălăcesc
în grămezi de bălegar mediatic.
Aceste aspecte
țin de eternitatea artei.
Ele arată,
vorba lui Lec,
ce mici ar putea fi
unii oameni,
dacă din întâmplare
n-ar fi atât de mari. |