Am urcat, pe dealul nucilor

Am urcat pe dealul nucilor,
S-ascult glasul viu al cucilor,
Să văd şoimii cum se înalţă,
Când badea mă tine în braţe,
Am urcat pe dealul nucilor.

Nucilor batrăni, înalţi şi verzi,
Pe bădiţa să-l opriţi din mers,
Că îl aştept la umbră deasă,
Dragostei să-i facem casă,
Am urcat pe dealul nucilor.

Am urcat pe dealul nucilor,
În braţe cu un buchet de flori,
Coroniţă să îmi fac,
Să-i fiu dragă cui mi-e drag,
Am urcat pe dealul nucilor.

Am urcat pe dealul nucilor,
Să leg cu bădiţa dor cu dor,
Şi-am făcut un legământ
Să ne iubim şi-n mormânt,
Am urcat pe dealul nucilor.

poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus a luat cu el toată greutatea păcatelor lumii şi a urcat pe dealul Golgotei, astfel încât noi să putem urca mai uşor pe versantul abrupt al inimii.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă dealul, curge dealul...

Se lasă dealul în genunchii vremii
Pe valuri de pământ clocotitoare,
Şi case, şi livezi o iau la vale
Pe unda vieţii veşnic plutitoare.

Un copac, statuie în mocirlă,
Priveşte cu mândrie şi fior,
Un curcubeu înalţă fruntea
În aripa născută pentru zbor.

Visele sunt doruri împlinite,
Mă bucur pentru fructul rătăcit
În buzele copilului ce muşcă
Descoperind seminţe înmiit.

Curge dealul, în genunchi cobor
Pradă rugăciunii şi iubirii,
Din burta vremii, Doamne, zbor
Purtat de vis în valul zămislirii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vremea frunzelor să pice
Şi-a nucilor să se despice,
A dragostelor de o vară,
Să se desprindă şi să moară...

catren de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Everestul a fost urcat de câţiva oameni. Dar fiecare om are de urcat un Everest.

citat din Maurice Herzog
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Pe dealul bătut de soare
Copilul paşte cireada de bivoli.

Pe dealul bătut de soare
Copilul adoarme şi visează că
Bivolii îl zdrobesc mugind în picioare.

Copilul visează şi ţipă în somn
Iar bivolii pasc nepăsători
Şi nimeni nu ştie că acolo se naşte
În spaime cumplite un poet.

Pe dealul bătut de soare
Bivolii habar n-au de nimic
Dar tot sunt buni la ceva.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată m-am urcat în autobuz, am coborât la prima, controlorul a urcat la a doua şi m-a prins fără bilet.

aforism de Cristinel Mortici (24 mai 2020)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut mare şansă când am urcat pe scenă la Tănase. Pentru că am urcat alături de titanii care lucraseră cu Tănase: Cărăbuş, Tomazian şi mulţii alţii. Aşa am început.

Nicu Constantin în Interviu 2009
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dealul

Tu, dealul acela, mamă, îl lasă-
Sunt alţii mai tineri să-l suie-
Pune lacăt de amintiri la casă
Şi vino la mine-n câmpie!

Aici, drumul timpului va lumina
Umbra pasului tău mărunt!
Vreau să obosesc sărutându-ţi tâmpla
Cu buzele dorului mut.

Vom merge încet către Dunăre-
Visul meu de copil, vis prea frumos,
Te voi plimba-ntr-o barcă târzie...
Pe spinarea unui şarpe lucios!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe dealul din spatele grădinii!

Pe dealul din spatele grădinii,
De câte ori am ocazia, urc până sus!
Nu ca să îmi spionez vecinii...
Să văd soarele, la răsărit sau la apus!

De acolo, din vârf, eu văd multe semne.
Observ cum funcţionează un sistem!
O societate fără prea multe îndemne,
La o lume mai bună, la un bun ecosistem!

Văd păsări care zboară spre o destinaţie.
În văzduh e mult mai clar ca pe pământ!
Pe cer, mai circulă şi avioane cu reacţie,
Dar cu un alt scop, cu un alt deznodământ!

Cobor privirea spre casa unde eu locuiesc,
Şi înţeleg, destinul nu eu mi l-am ales!
De pe dealul din spatele grădinii, privesc,
Spre un creeator universal, bineînţeles!

poezie de Ovidiu Kerekes (28 septembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amar

Amarul din coaja nucilor crude,
Amarul din rodul pamantului vechi
Alearga prin sangele meu
Ca un blestem puternic, din batrani.

Amarul din seva cucutei inalte,
Amarul din apele marilor verzi
Alearga prin sangele meu, prin ochii
Pe care-i plimb, verzi, peste lume.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dealul

E dealul mânăstirea
la care ne închinăm
când îi urcăm agale potecile de lut.

Sub el trăieşte satul
demult ocrotit
de cea mai părintească neclintire.
Se îmbracă vara-n ierburi,
pe-alocuri toamna-n holde,
cândva cerul i se aşeza pe vârf.

Trăgeau bătrânii fânul
la vale pe costişe
legând cu lanţuri roţile căruţei.
Acum sunt dedesubt,
poate înjură norii
când ploile verii le udă pologul

poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub dealul Lunii

Sub dealul lunii, în căsuţa veche,
Mai poţi simţi ce inima ta simte?
Mai ai şi tu pe undeva pereche?
Întreb, aşa, ca omul fără minte.

Căci mă înfăş cu patimile stelei,
Până orbesc de tot sub chipul lunii;
Mai lăcrimez cu lacrimile mele,
E râsul meu pe buzele genunii.

Când trunchiul trupului e vâlvătaie
Pe răsuflarea sângelui pustie,
Încă mai simţi că-ntreaga lume-a ta e,
Iar dragostea mai poate să invie!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frică geroasă -
Sus pe dealul troienit
Gălăgie mare.
Iepuraş descoperit,
Cu câinii de vânătoare.

tanka de Valeria Mahok (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pictat

să vorbim limba frunzelor
care părăsesc ramul.
să vorbim limba rozelor
care ard în bătaia soarelui.
să vorbim limba nucilor
care şi-au aruncat în văzul prădătoarelor
camăşile verzi.
să vorbim limba viilor
în care locuiesc dintotdeauna
sperietorile.
să vorbim limba unor şerpi încolăciţi
de stâlpii caselor.
să vorbim limba orologiilor
cocoţate în vechile pieţe.
să vorbim limba asta de pământ
aninată deasupra inimii mele
ca o ceramică de Horezu.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cea nenumită (V)

Sunt multe draperii în casa ta lipsită de griji,
Unde extazul ţine cât e noaptea de lungă.
... Ce sunt vieţile îngerilor, dacă nu nişte vise,
Atunci când nu sunt trupuri iubite în odăile lor?
... Furtunile îndoaie vârfurile nucilor,
Roua lunii îndulceşte frunzele ramurilor de scorţişoară.
Ştiu prea bine că nimic nu poate ieşi din această comuniune –
Totuşi, cât de mult mă ajută să-mi alin inima!

poezie de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea, mâhnirea sau umbra nucilor

cafeaua-nvolburată într-o cană
o rugăciune-n strană
un pian
rostogolindu-se pe scări de porţelan

parcă adie la fereastră
o pagină de testament
o piatră dintr-un monument
sau un grăunte de nisip
care se-ncurcă-n rămăşiţe
băgate în cuptoare

vreţi
să ne lipsim şi de poeţi?

şi totuşi
ce se-ntâmplă, oare?

nimic
e doar cafeaua-nvolburată într-o cană
lângă o poezie
scrisă-n goană

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea Lui

La crucea din dealul uitat
Mi-a fost cântărită vecia.
Pe lemn schingiut şi scuipat,
Mi-a dat izbăvirea Mesia.

Pe crucea din dealul durerii
S-a frânt omenirea în două.
Ţâşnind, sângele ispăşirii,
Primit-am eu viaţa cea nouă.

La crucea din culmea iertării,
A plâns Mielul sfânt şi zdrobit.
Şi-având inima închinării,
Prin El mântuire-am găsit.

La crucea salvării de moarte
Isus a luat vina mea,
S-o ducă pe cruce s-o poarte
Să-mi dea izbăvirea de ea.

poezie de Cristian Dume din Exerciţii de zbor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dealul suferinţei

Ion visa fericit
C-o să-i fete vaca,
Dimineaţă a luat-o de funie
Şi-a dus-o la păscut.
A adormit în bătaia vântului,
Viţelul l-a mirosit,
Era spre vecie trecut.

Maria, la aproape un an,
Se gândea să-i facă mare pomană,
A scos gâştele din ţarc
Şi-a intrat în grădină
Să le-aducă buruiană,
A căzut cu braţul sub cap
Şi a rămas bătută de vânt
Cu ochii sub năframă.

Copiii, nepoţii, s-au întors în sat,
Vestea le-a cutremurat făptura
- Nu mai avem pe nimeni,
Ţara va muri
Când româneşte
Nu va rosti gura...

Dimineaţă, au pus ulcele de pământ
În portbagajul dorinţelor dorinţei,
Au îngenuncheat la plecarea pe poartă,
Vântul le-a răsturnat obada timpului
Sub dealul suferinţei!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de reprimare. Ploaia

privesc cum plouă peste Criş
şi nu înţeleg mai nimic
la buletinul meteo
se anunţă ploi cod galben
dincolo dealul copiii joacă fotbal
privirea mă duce într-acolo
aud zgomote râsete şi
încă e soare

cei mai frumoşi ani sunt acolo
sub dealul deschis ca o umbrelă

irezistibil plouă

închid fereastra şi mă retrag
în întunericul dintre pereţi
şi poate mai înspre seară
o să cobor în mine
să mă privesc

ştiu oricât pare de nefiresc
imaginile rămân aceleaşi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

În zilele de demult, când tremurul primelor vorbe mi-a atins buzele,
Am urcat pe muntele sfânt şi-am vorbit cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Stăpâne, sunt robul Tău.
Dorinţa Ta nespusă este legea mea, Te voi asculta de-a pururi."

Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca o furtună mare.

După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Creatorule, sunt creaţia Ta.
M-ai modelat din lut, iar eu îţi datorez totul."

Dar Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca o mie de aripi iuţi.

După După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Tată, sunt fiul Tău. Cu milă şi cu iubire mi-ai dat naştere,
şi prin iubire şi veneraţie voi moşteni împărăţia Ta.

Dar Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca ceaţa de pe dealuri.

Apoi, după După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Dumnezeul meu, scopul şi împlinirea mea, eu sunt ziua Ta de ieri,
iar Tu eşti ziua mea de mâine. Eu sunt rădăcina Ta în pământ
şi Tu eşti floarea mea din cer, şi noi creştem împreună
luminaţi de razele soarelui."

Atunci Dumnezeu s-a aplecat
şi mi-a şoptit la ureche cuvinte dulci ca mierea, şi m-a îmbrăţişat,
aşa cum marea îmbrăţişează pârâul care-aleargă spre ea.

Şi când am coborât în vale, pe şesuri, Dumnezeu era şi El acolo.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!