De pe dealul din spatele grădinii!

Pe dealul din spatele grădinii,
De câte ori am ocazia, urc până sus!
Nu ca să îmi spionez vecinii...
Să văd soarele, la răsărit sau la apus!

De acolo, din vârf, eu văd multe semne.
Observ cum funcţionează un sistem!
O societate fără prea multe îndemne,
La o lume mai bună, la un bun ecosistem!

Văd păsări care zboară spre o destinaţie.
În văzduh e mult mai clar ca pe pământ!
Pe cer, mai circulă şi avioane cu reacţie,
Dar cu un alt scop, cu un alt deznodământ!

Cobor privirea spre casa unde eu locuiesc,
Şi înţeleg, destinul nu eu mi l-am ales!
De pe dealul din spatele grădinii, privesc,
Spre un creeator universal, bineînţeles!

poezie de Ovidiu Kerekes (28 septembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc...

Privesc spre zarea îndepărtată,
Şi aud cum liniştea se aşterne.
Mă uit la omul care a fost odată,
Şi văd prin versuri cum discerne.

Privesc des spre zorii dimineţii,
Şi aştept cu multă nerăbdare...
Poeziile sale sunt râurile vieţii,
De unde mă adăp cu încântare.

Privesc spre locul care o să vină,
Şi observ că, el este deja prezent.
În jurul său este numai lumină,
Luceafărul străluceşte-n testament.

Privesc spre marea învolburată,
Prin care Eminescu ni se arată...
Constat că spiritul lui încă trăieşte.
Azi, la 170 de ani, el ne zâmbeşte!

poezie de Ovidiu Kerekes (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

... uite ai căzut de pe calul
putere să-ţi dea cel de sus
să urci de-a buşilea dealul
la răsărit la apus
până-n sătucul în care
fără prea multe cuvinte
în limba frumoasă română
un englez de o sută
de ani pune stângaci o dulceaţă
de mure (?!) ai căzut de pe calul
scăpat prin pădure englezul
cu volanul pe dreapta
bârâie-n tufa de sure
foşnete foşnete la
răsărit la apus
şi pune cu limba-ntr-un lemn
de tisă cu gura deschisă
fără prea multe cuvinte
punctul pe iştenem...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de reprimare. Ploaia

privesc cum plouă peste Criş
şi nu înţeleg mai nimic
la buletinul meteo
se anunţă ploi cod galben
dincolo dealul copiii joacă fotbal
privirea mă duce într-acolo
aud zgomote râsete şi
încă e soare

cei mai frumoşi ani sunt acolo
sub dealul deschis ca o umbrelă

irezistibil plouă

închid fereastra şi mă retrag
în întunericul dintre pereţi
şi poate mai înspre seară
o să cobor în mine
să mă privesc

ştiu oricât pare de nefiresc
imaginile rămân aceleaşi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Direcţie corectă a României

Socot că bine-am chibzuit
Să-ntoarcem spatele spre rus,
Căci de-am fi mers spre Răsărit...
Am fi Apus!

epigramă de Mihai Haivas din revista EPIGRAMA 100 (2022)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb cu lumina

Cu faţa la răsărit şi spatele către apus
îmi vedeam memoriile în tragic învelite,
din coincidenţe puse pe un fulger am compus
iubirile cu semne de întrebare împletite.

Şi am ţinut în bancă anii mei de tinereţe,
în conturile legănate în eternitate,
ca să-i am dobândă la zilele de bătrâneţe
presărate peste trotuarele asfaltate.

Şi nu am înţeles cântecul ciocârliei triste,
deşi săruturile fredonau doar o romanţă.
Fereastră mi-a fost iubirea ce-o doream să existe
şi albit de gânduri n-am căutat nici o vacanţă.

Dar vine timpul gândului spre albul de mireasă,
chiar şi pentru strălucirea sclipirii de zăpadă.
Imaculatul alb de lună, a nopţii crăiasă,
îşi caută lumina pe a cerului estradă.

În viaţă emoţiile se scaldă-n amorţire,
spre lumină o albă rugăciune avem de spus
când am ajuns pe albele cărări de despărţire
cu spatele la răsărit şi faţa către apus.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

(fragment)

(să ne aducem aminte de părinţi, nu numai de sărbători)

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
toţi cei ce/au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

plecăciune mamă tată
şi tuturor pe care v-am iubi
(...)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Eram tânăr, viguros,
Urcam dealurile pe jos,
Străbăteam la pas poteci
Chiar şi în clipele reci.

Ascultam păsări cum cântă,
Izvoare cu apa sfântă,
Ochii-mi alergau în zare
În fulger de căprioare.

Întindeam mâna spre cer,
Codrul nu era stingher,
Dealul mi se părea mic,
Ori eu eram mai voinic!

Acum dealul s-a mărit,
Îl privesc din asfinţit,
Pasul nu-l mai prea străbate,
Gândurile adună şoapte.

În curând voi fi sub deal,
Iarbă verde pentru cal,
El să mai fie fugar
Pe tărâmul legendar.

Că mi-a fost să-mi fie drag
Dealu-ncoronat cu fag,
Cu stejari şi tei din tei
Unde am iubit femei.

Totul însă va rămâne
Un lătrat prelung de câine,
O cruce-n cădelniţare
Şi-o baladă în uitare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Prea multe aşteptări şi timpul zboară,
Iar ce e dus rămâne veşnic dus,
Tic-tac-ul grabnic mersul ţi-l măsoară
Şi-n fiecare clipă te-ndrepţi spre apus.

Prea multe inutile griji te-neacă,
Te-afunzi adânc cu fiecare gând,
Laşi prea uşor momentele să treacă
Şi ani din existenţa ta trec rând pe rând.

Mâine e-un "astăzi" ce va fi uitat,
Ispite tainice mereu te-agaţă,
Adesea eşti absent nemotivat,
Din darul ce se cheamă, Viaţă.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin...

destinul a venit la uşă, şi a bătut într-un târziu,
eram prea mic, cu o mătuşă, surzită prea de timpuriu,
şi cine să-i deschidă oare?... şi a plecat îngândurat,
lăsându-mă ca pe o floare într-un deşert, mult prea uscat

crescut sub soarele fierbinte de-atunci, mă ard între nevoi,
degeaba am un cap şi minte, degeaba om, degeaba voi,
degeaba înţeleg de toate, degeaba sfaturi le culeg,
rămas în negura de noapte, degeaba caut şi le aleg

mult de-atunci, prea multe zile, prea multe veri am străbătut,
prea multe întrebări în mine, le caut în timp, răspuns tăcut,
răspunsuri care niciodată nu se termină cu un vers,
răsar în crengi pe altă faţă, rodesc mai multe, cu mult stres

destinul este şi nu este... poate atunci când eram mic,
un altul a pătruns hoţeşte, îmbrăţoşat cu tot cu dric,
şi de atunci mă plimbă-n lume, în carul lui, fără de flori,
fumându-mi liniştea plăpândă şi rest de fum în goii nori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efortul îndreptat spre dominarea "eului" corporal şi semicorporal de către cel spiritual, spre desăvârşire, spre apropierea de Dumnezeu, spre purificarea de sine, este binefăcător în foarte multe privinţe şi mai ales fiindcă mă eliberează de preocuparea (care încă mă mai stăpâneşte) pentru gloria lumească. Efortul întregii vieţi trebuie să aibă ca principal scop apropierea de Dumnezeu, şi atât.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în faţa lumii stă un om
un singur om
e om sau nu e om
poate e un fluture pribeag ce arde într-un zbor
un zbor spre ternele păcate
sub cerul liber zace un om
o hrubă strâmtă este casa în care plânge marea
în lumea lui nu e popas
doar un urcuş etern spre nicăieri
vroia să urce sus
spre cer
o clipă vine
s-a tot dus, prea sus
anii au trecut în grabă
el zace acolo jos
o viaţă a trecut, o lume a apus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc în casa cu multe ferestre

Locuiesc într-o inimă
Mă numesc Ionuţ şi-mi place să privesc
În fiecare dimineaţă
Lumea

Cresc
Sunt suflet mare
Acum vreau să iubesc
Îmi întind degetele dincolo de ferestre
Aici toate camerele-s nelocuite
Triste

Câteodată nu pot sta locului
Încerc să zbor
Dar mă lovesc de gratii
Şi visurile dor

Mă trezesc
Locuiesc într-o celulă
Aştept graţierea
Lui Dumnezeu

Îmi amintesc
Locuiam împreună cu Ea
Sub cerul liber

Privesc pereţii
Prind viaţă amintirile rupestre

Locuiesc în casa cu multe ferestre

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de nisip

Se scurge timpul în clepsidră,
Dispar secunde furibund,
Spre o tăcere insipidă
În care pasul mi-l afund.

Fir de nisip născând momente,
Ce-mi par mereu de neajuns,
Prea multe scări, prea multe trepte,
Prea mulţi de dacă până sus.

Le urc, dar parcă merg la vale,
Spre un adânc nesuferit,
Chiar de nu vreau, e doar o cale,
Mă-ntorc de unde am venit.

Şi tot alerg finalitatea,
Sperând că poate-i început,
Uitând că viaţa-şi cere partea,
Iar eu nu-i dau ce ar fi vrut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă dealul, curge dealul...

Se lasă dealul în genunchii vremii
Pe valuri de pământ clocotitoare,
Şi case, şi livezi o iau la vale
Pe unda vieţii veşnic plutitoare.

Un copac, statuie în mocirlă,
Priveşte cu mândrie şi fior,
Un curcubeu înalţă fruntea
În aripa născută pentru zbor.

Visele sunt doruri împlinite,
Mă bucur pentru fructul rătăcit
În buzele copilului ce muşcă
Descoperind seminţe înmiit.

Curge dealul, în genunchi cobor
Pradă rugăciunii şi iubirii,
Din burta vremii, Doamne, zbor
Purtat de vis în valul zămislirii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunt o "persoană" agitată, voi căuta calmul ca un stindard pentru libertate! Voi atrage în viaţa mea, un partener, şef, prieten calm, îmi voi lua un animal blând, etc., pentru că am sentimentul clar căci complementaritatea mă reîntregeşte. Şi cu adevărat, mai ales la început, ceva magic pare că se întâmplă. Însă, odată cu trecerea timpului observ că de fapt, şi partenerul, şeful, etc., îşi doresc la rândul lor dinamismul, entuziasmul meu şi pasiunea mea. Deci, şi ei funcţionează "Tot pe Lipsă", ca şi mine. Atunci, poate, dacă sunt norocos, pentru prima oară mă aplec asupra celui care simte lipsa! Oricât de mult m-aş strădui, şi chiar am făcut-o îndelung, observ căci chiar dacă mi-aş complementa toate lipsurile, ceva în mine găseşte noi lipsuri şi devenirea rămâne. Până ce nu realizăm ca gândul şi separarea=lipsa sunt una, devenirea rămâne ca o presupusă evoluţie, spre un scop foarte înalt! Atunci, pentru primă oară observ că cel care toată viaţa "a vrut şi mai mult", "şi mai mult" este simţământul fals de "eu". Fiind supus fluctuaţiei gândirii, şi zgomotului ei psihologic, acest "eu" mereu instabil îşi doreşte lucruri, calităţi, fiinţe, prestigiu, bani pentru a se stabiliza, perfecţiona, valida şi mai ales pentru a părea cât se poate de real într-o lume onirică!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am urcat, pe dealul nucilor

Am urcat pe dealul nucilor,
S-ascult glasul viu al cucilor,
Să văd şoimii cum se înalţă,
Când badea mă tine în braţe,
Am urcat pe dealul nucilor.

Nucilor batrăni, înalţi şi verzi,
Pe bădiţa să-l opriţi din mers,
Că îl aştept la umbră deasă,
Dragostei să-i facem casă,
Am urcat pe dealul nucilor.

Am urcat pe dealul nucilor,
În braţe cu un buchet de flori,
Coroniţă să îmi fac,
Să-i fiu dragă cui mi-e drag,
Am urcat pe dealul nucilor.

Am urcat pe dealul nucilor,
Să leg cu bădiţa dor cu dor,
Şi-am făcut un legământ
Să ne iubim şi-n mormânt,
Am urcat pe dealul nucilor.

poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spre casă

Tăunul acesta a venit ţintă
spre mine...
Avea un zar
dintr-o boltă cerească
şi m-a întrebat
Zi sau noapte?
Iar eu am zis la repezeală...
zi!
Atunci e stângul!
Şi a intrat în ochiul meu stâng
mai repede decât noaptea
atras de floarea cenuşie
din spatele ochiului meu.
Tăunul acesta
se lovea de tâmple
împrăştiind lumina minţii.
Cu aripa lui stângă
prin nara mea dreaptă
cu aripa lui dreaptă
prin talpa mea stângă
zbura
în defileul inimii
aruncând din burta lui largă
larve
de zbor!
Eu cu trenul în spate
cu trenul în faţă
cu Dunărea în braţe
şi cu şinele stelei marfar
la picioare
mă prefăceam
în larvă
de tăun
pe dealul din spatele casei
printre crengile de prun
într-o prună de cătun...

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!