
Dumnezeu
În zilele de demult, când tremurul primelor vorbe mi-a atins buzele,
Am urcat pe muntele sfânt și-am vorbit cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Stăpâne, sunt robul Tău.
Dorința Ta nespusă este legea mea, Te voi asculta de-a pururi."
Dumnezeu n-a răspuns și s-a îndepărtat ca o furtună mare.
După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
și-am vorbit iarăși cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Creatorule, sunt creația Ta.
M-ai modelat din lut, iar eu îți datorez totul."
Dar Dumnezeu n-a răspuns și s-a îndepărtat ca o mie de aripi iuți.
După După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
și-am vorbit iarăși cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Tată, sunt fiul Tău. Cu milă și cu iubire mi-ai dat naștere,
și prin iubire și venerație voi moșteni împărăția Ta.
Dar Dumnezeu n-a răspuns și s-a îndepărtat ca ceața de pe dealuri.
Apoi, după După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
și-am vorbit iarăși cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Dumnezeul meu, scopul și împlinirea mea, eu sunt ziua Ta de ieri,
iar Tu ești ziua mea de mâine. Eu sunt rădăcina Ta în pământ
și Tu ești floarea mea din cer, și noi creștem împreună
luminați de razele soarelui."
Atunci Dumnezeu s-a aplecat
și mi-a șoptit la ureche cuvinte dulci ca mierea, și m-a îmbrățișat,
așa cum marea îmbrățișează pârâul care-aleargă spre ea.
Și când am coborât în vale, pe șesuri, Dumnezeu era și El acolo.
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ziua de naștere
- poezii despre zile
- poezii despre văi
- poezii despre vorbire
- poezii despre viitor
- poezii despre urechi
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Mă vezi Dumnezeu
Puternic și sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Și sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Ești inima mea
Ești viața din ea
Ești tot ce-mi doresc
Pentru mine
Și sufletul meu
Ți-l dau Dumnezeu
Și nu mai trăiesc
Fără Tine
Știi bine.
Cu pleoape de dor
Mă mângâi ușor
Privirea Ți-o-ndrepți
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
Mă chemi și m-aștepți
Lângă Tine
Pe mine.
Asculți, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
Mă vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
Mă știi Dumnezeu
Mă chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Ești Tu și sunt eu...
poezie de Adriana Cristea (30 martie 2004)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre dorințe
- poezii despre Dumnezeu

Dumnezeu e în toate
Dumnezeu e în glasul ce firav gângurește,
Dumnezeu e-n copacul ce din nou înflorește,
Dumnezeu e în râsul gingaș de copil
Și în floarea plâpândă ce-o săruți în april'.
Dumnezeu te mângâie cu-ale mării talazuri
Când te rogi pe-al său mal, doborât de necazuri.
Dumnezeu e în falnicul brad de la munte,
Dar și-n ochii bunicii, cu tâmple cărunte.
Dumnezeu e în ploaia, de rod dătătoare
Și în raza fierbinte, venind de la Soare.
Dumnezeu e-n omătul așternut în troiene,
E în iarba crescând luminos prin poiene.
Dumnezeu e în vântul ce-adie ușor,
E în Luna ce-o scrii în poeme de dor.
Dumnezeu e în codrul ce freamătă lin,
E în apa curgând și-n potirul de vin.
Dumnezeu e în ruga, spre cer înălțată
Pentru semenii tăi, cu iubire curată.
Dumnezeu e-n eroul, niciodată înfrânt
Apărându-și cu viața idealul său sfânt.
Dumnezeu e în sufletul ce te-alină la greu,
Dumnezeu e în toate, chiar și-n omul ateu.
Dumnezeu e în nufărul înflorind în noroi,
Dumnezeu e în tine, Dumnezeu e în noi!
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre flori, poezii despre înfrângere, poezii despre zăpadă, poezii despre vânt sau poezii despre sărut
Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine și mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorț de gând, când te desparți de el și lași mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăși sau Dumnezeu! Prima și cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" și Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul și același cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Ființare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veți reîntoarce și vei fi aidoma pruncilor nu o să intrați în împărăția cerurilor."
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre iubire, citate despre gânduri, citate despre copilărie, citate despre bebeluși, citate despre înălțime, citate despre religie, citate despre plată, citate despre flori sau citate despre divorț
Bruce (copleșit de rugăciunile care îi răsună în minte): Ia mai scutiți-mă! (Bruce e teleportat imediat la Dumnezeu.)
Dumnezeu: Impresionant, nu?
Bruce: Ăsta e Raiul?
Dumnezeu: Nu, e Muntele Everest. Ar trebui să mai dai și pe Discovery din când în când. Dar presupun că acum nu mai poți din moment ce ești mort. (Pauză.)
Bruce: Sunt mort?
Dumnezeu: Nu, doar te tachinam.
Bruce: Nu e amuzant! Nu e deloc amuzant!
replici din filmul artistic Dumnezeu pentru o zi
Adăugat de Marin Irina, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor, citate despre rai, citate despre munți, citate despre moarte, citate despre Everest sau citate despre Dumnezeu
Regret...
Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viața mea,
De ce acum, de ce așa!
De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.
Și nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viața mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.
Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătorește.
El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Și Mi-a șoptit de viața mea,
Punând pe cer încă o stea.
Am înțeles atunci că-n viață,
Nu-s toate bune de povață,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvățăm.
Ne alergăm printre cuvinte,
Și nu vrem să luăm aminte,
Că viața trebuie trăită,
Și nici o clipă irosită.
Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poți privi spre ele,
Și-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.
Deci ține-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Și alții nu vor mai veni.
Azi am vorbit cu Dumnezeu
Și Mi-a vorbit de viața mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.
poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre sfaturi, poezii despre lumină sau poezii despre gânduri
Ce simte darul când e dăruit
Sfânt, sfânt, sfânt...
Sfânt, sfânt, sfânt este Dumnezeu,
mereu, mereu și mereu...
și când se răzgândește... și,
din ocolul Spiritului Său,
se naște o nouă pană de Înger
sus, sus în cer...
Sfânt, sfânt, sfânt...
Sfânt, sfânt, sfânt este Dumnezeu,
mereu, mereu și mereu...
și când se răzgândește... și,
din ocolul Spiritului Său,
se naște o nouă lacrimă de căință,
jos, jos, jos...
pe un obraz umbrit
de aripi de Îngeri Păzitori!
poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre cadouri, poezii despre naștere sau poezii despre aripi
Deschide-mi o fereastră
Deschide-mi o fereastră către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu,
Mă ostenesc să te ascult mai bine
Și când mă rog mă rog la Dumnezeu.
Sunt o făptură mică neînsemnată -
O gâză într-o lume de povești -
Dar mă mândresc că am în cer un Tată
Că Tu ești Tatăl meu și mă iubești.
Așa cum sunt am fost creată-anume,
M-ai modelat cu palmele din lut,
Mi-ai dat un trup și-apoi mi-ai dat un nume
Și-n toate după Tine m-ai făcut.
Mi-ai dat iubire și mi-ai dat credință
Că voi ajunge iar în casa Ta
M-ai învățat că totu-i cu putință
Că nu-i nimic ce Tu nu poți ierta...
Deschide-mi o fereastra către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu
Apleacă-Ți îndurarea peste mine...
Sunt doar un om, dar strig la Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre mândrie sau poezii despre iertare
Stigmat
M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.
M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele și răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.
Mi-a dat Dumnezeu mistere și lanțuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculțe, tăcerile ;
Înălțimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aș exista decât eu,
Ca o secundă rotundă și ascuțită
A aceluiași timp.
M-a tatuat Dumnezeu cu dimineți și amurguri,
Cu răscruci și cu sensuri m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc ne
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre tăcere sau poezii despre secunde
Stigmat
M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.
M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele și răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.
Mi-a dat Dumnezeu mistere și lanțuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculțe, tăcerile ;
Înălțimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aș exista decât eu,
Ca o secundă rotundă și ascuțită
A aceluiași timp.
M-a tatuat Dumnezeu cu dimineți și amurguri,
Cu răscruci și cu sensuri m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc neapărat bucurie,
Negreșit... EU!
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă

Comentează! | Votează! | Copiază!
În Atelier
În Atelier, demult, dincolo de pulberea anilor,
Lutul era umed și focul ardea molcom.
Iar Cel care, aplecat, își folosea mâinile
Pentru a crea omul, a modelat o formă
Și-a pus înăuntrul ei o inimă loială
Răstimp în care cineva privea de-alături.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut.
"Un îndrăgostit," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut s-a încruntat, fiindcă știa despre ce-i vorba.
Apoi Dumnezeu a modelat o formă asemănătoare,
Mlădioasă ca nuiaua de salcie,
Și i-a pus doi ochi veseli și plini de promisiuni,
Îmbietori ca un drum larg deschis.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut
"O trecătoare," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut a zâmbit, fiindcă știa despre ce-i vorba.
La urmă, Dumnezeu a modelat o formă
Și i-a dat, ceea ce era destul de ciudat,
O inimă loială și ochi plini de promisiuni;
După care, eliberat de griji, a fluierat un cântecel.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut.
"Un poet," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut s-a încruntat, fiindcă știa despre ce-i vorba.
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre mâini, poezii despre lut sau poezii despre foc
Om corect
Fața lui senină, pură... Nu vezi dușmănie, nici ură,
Faptele-i sunt judecate cu bun simț și cu dreptate.
Cu smerenie, credință, cu căldură și voință.
Face bine și nu rău, cu frică de Dumnezeu.
El la fel a respectat pe cel bogat, ori sărac.
Eu simt, de drept le-a fi vorbit, pe nimeni n-a ocolit,
De-i sol mare, ori e mic, cu căldură i-a primit
Și din suflet le-a vorbit.
Dacă-i poate ajuta, aceasta-i voința sa.
Stă puțin și cercetează, dă răspuns și-apreciază
La fiecare după meritul său, că îl vede Dumnezeu.
Și-i plătește, nu îl uită, că e scris în "Cartea Sfântă":
Nu există faptă făcută, fără să fie plătită.
Dacă suntem egoiști, lacomi, ori rău voitori,
Nu dăm ce-am luat înapoi,
Nu ne suferim, toate acestea le plătim,
Acum ori mai târziu, dar cât ești viu.
Să fie pace pe pământ, să fi bun, să fi iubit!
Cine nu-și iubește aroapele său,
Mama, tata, fratele, sora ori rude,
Chiar prieteni, străini,
Nu-l iubește Bunul Dumnezeu.
Tu vrei să fi mai presus unde îți este scris.
Toți suntem oameni, toți suferim,
Toți trăim ori ne bucurăm, ori murim
Și nu ducem nimic în patru blăni. Putrezim!
poezie de Valeria Calma Pleșu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată, poezii despre sărăcie sau poezii despre smerenie
Mi-ai răspuns
Mi-ai răspuns atât de clar
Când am apelat la Tine
Consemnez în calendar:
"Totdeauna mă susține."
Mi-ai răspuns nu cum am vrut
Ci conform cu-a Ta gândire
Iar la urmă am văzut
Partea mea de moștenire.
Mi-ai răspuns cu glas duios
Să primesc mesajul vieții,
Să-nving valul furios,
S-aleg starea frumuseții.
Mi-ai răspuns și-am înțeles
De ce-a fost "întârziere":
Spre-a avea deplin acces
Și la har și la-nviere.
Mi-ai răspuns Iubitul meu
Cu atâta-nțelepciune
Căci ești Fiu de Dumnezeu
Azi trimis-ai o minune.
Mi-ai răspuns oricui am spus
Cum lucrezi, cu ce putere,
Cum balsam a fost adus
Să calmeze o durere.
Mi-ai răspuns, Îți mulțumesc
De favoarea acordată
Da, în ea mă odihnesc
Căci e binecuvântată.
Mi-ai răspuns cu NU sau DA
Și pot spune: totu-i bine
Traiul mi-l vei acorda
Doar cu stările divine.
Mi-ai răspuns, m-ai cercetat
Cu o sfântă cercetare
Și apoi mi-ai arătat
Cerul tot în sărbătoare.
poezie de George Cornici (7 august 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cercetare, poezii despre sărbători, poezii despre odihnă, poezii despre mulțumire sau poezii despre moștenire

Cu inimile sus
Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioșii neștiuți,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se știe în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiți de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeți,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înțelegerea cuvântului nimb.
Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre noapte, poezii despre cuvinte sau poezii despre creștinism
Acum mă aflu într-un stadiu de realizare a conștiinței divine în care îl văd pe Dumnezeu în orice formă umană, manifestându-se ca un sfânt și ca un păcătos, virtuos sau vicios. Atunci când întâlnesc diferite persoane îmi spun mie însumi: Dumnezeu se află sub forma unui sfânt, Dumnezeu se află sub forma unui păcătos, Dumnezeu se află sub forma celor drepți și a celor nedrepți.
citat din Ramakrishna
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfinți, citate despre sfințenie sau citate despre conștiință
Atunci am asemănat focul cu Dumnezeu. Până la urmă, scânteile ar fi fost după "chipul și asemănarea lui". Și ar fi spus că lumea a început cu Dumnezeu, fiindcă el le dădea apoi naștere. Cine l-ar fi "aprins" atunci pe Dumnezeu?
A.I. Raluca Băceanu în Toamnă... vara (2011)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre naștere sau citate despre foc
Te-am văzut
Te-am văzut strigând la ceruri
Te-am văzut strigând din hău
Când murind pe cruce, Doamne
M-ai chemat la pieptul Tău.
Te-am văzut în noaptea care
Se-ntinsese pe pământ
Te-am văzut cerând iertare
Și-am știut că Tu ești sfânt.
Te-am văzut iubind o lume
De venetici și tâlhari
Și-am văzut curgând din ceruri
Picături de lacrimi mari.
Te-am văzut intrând prin nouri
Sus în cer la Dumnezeu
Și-am știut că înainte
Ai rostit numele meu...
poezie de Adriana Cristea (5 august 2004)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crucificare sau poezii despre cruce
Începutul și Sfârșitul
Mai înainte de orice început
Din veșnicie am fost așezată
Și Ființa Mea totu-a făcut
Din nu-ul stins și nevăzut
Și din lumina nou creată
Căci Eu eram la început
Cu Tatăl dar și împreună
Nimic când nu era văzut
În univers necunoscut
Făcut apoi de a Mea mână
Începutul și Sfârșitul iată Eu
Am fost și sunt în Univers
Și sunt de-a pururi Dumnezeu
Născut din veci de Tatăl Meu
Prin planul Lui Sfânt și ales
În Psalmul doi iată m-ascund
Și-n Evanghelia după Ioan
Cu versu-ntâi în voi pătrund
S-aduc al dragostei afund
Salvați să fiți de cel viclean
Căci în Apocalipsa așa vorbește
Însuși Domnul Dumnezeu
Cel ce Începutul se numește
Și vouă El vă dăruiește
Și astăzi din Duhul Său
Eu sunt Începutul și Sfârșitul
Cel Dintâi și de pe urmă
Așa vorbește astăzi Domnul
Acel din veci ce e Cuvântul
Și-și vrea curată sfânta turmă
Veniți dar astăzi voi veniți
Și vin și lapte cupărați
Trăind viața doar ca sfinți
Prin Mine o să biruiți
Surori fiindu-mi voi și frați
Să cânte-n voi azi Duhul Sfânt
Și dragostea în voi să cânte
Căci în curând acest pământ
Va fi din nou după Cuvânt
Ca-n primele așezăminte
Să cânte-n inimi bucuria
Orchestre și fanfare să răsune
Căci pe pământ vine Mesia
S-aducă iarăși bucuria
Pe sfinții toți să îi adune
Dar până atunci vor fi furtuni
Și valuri grele pe pământ
Scălda-ți-vă în rugăciuni
Să fiți găsiți de Isus buni
Curați trăind a Lui Cuvânt
02-09-2019 Mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre curățenie sau poezii despre Iisus Hristos

Moisescu: Alo! Cine sunteți? Casa Albă? Aaa! Muntele Sfânt. Vă ascult. (Se aude, puternic, glasul Bătrânului. Toți ascultă cu atenție.)
Bătrânul (Vorbește din afara scenei. Moisescu îl ascultă la telefon): Moisescule! Tu și ai tăi sunteți aproape de Pământul Făgăduit. Dar nu-l veți găsi, câtă vreme între voi nu va fi pace și liniște. Eu sunt Poporul. Poporul tău, muncit și tăcut. Am urcat pe muntele sfânt al credinței străbune pentru a scruta zările. Din înălțimea sa am zărit locul căutat. Vino! Te aștept să ne sfătuim. Eu sunt Poporul! (Moment de așteptare. Uimit, Moisescu închide telefonul.)
replici din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de Valeriu Butulescu (1994)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre telefon, citate despre bătrânețe, citate despre vorbire, citate despre tăcere, citate despre promisiuni sau citate despre pace

Dumnezeu e iubire, așa este. Îl cunoaștem numai pentru că iubim. Dar ce e Dumnezeu în sine ține de un raționament adesea de prisos, ba chiar dăunător. Dacă sunt întrebat: dar Dumnezeu în sine există?, trebuie să spun și voi spune: da, după toate posibilitățile, numai că eu nu înțeleg nimic despre El, despre acest Dumnezeu în sine. Dar Dumnezeu-iubirea este altceva. Pe El îl înțeleg cu siguranță. El este totul pentru mine, explicația și rostul vieții mele.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Lev Tolstoi despre iubire, citate despre viață, citate de Lev Tolstoi despre viață, citate de Lev Tolstoi despre religie, citate despre posibilitate, citate de Lev Tolstoi despre posibilitate, citate despre existență, citate de Lev Tolstoi despre existență, citate despre cunoaștere, citate de Lev Tolstoi despre cunoaștere sau citate de Lev Tolstoi despre Dumnezeu
Legenda greierilor
Dumnezeu, cu gândurile sale,
coborî pe Pământ
și mergând, și mergând,
nu observă că-n cale
toți și toate i se închinau
și-L preamăreau.
Obosit cum era
și cum noaptea cobora,
își întinse mantia de lână
și se lungi, cu capul pe o mână,
sub un copac. Dar liniștea prea mare,
deși nu era zi de sărbătoare,
era întreruptă de zgomotele mii
din jur, de prin câmpii.
Și-atunci, luă o mână de întuneric
din spectacolul nopții, feeric,
El, Dumnezeu cel Sfânt,
fărâmițând-o spre Pământ.
Și unde fărâmele cădeau,
cânturi izbucneau,
cânt de greierași,
negri îngerași.
Și în țârâit șoptit
toată lumea-a adormit,
chiar și Dumnezeu cel Sfânt
ce venise pe Pământ.
poezie de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greieri, poezii despre întuneric, poezii despre somn sau poezii despre negru