Altă filă de poveste

western o trec pe hârtie
cu pana de vultur pleşuv
înmuiată în sânge de apaş
întins spre prag lângă colţii
ursului grizzly ucis de pumnal
şi soarele bate-n geam
anunţând ploaia ascuţită
de săgeţi venite de pe deal
trecute prin cactuşii rar înfloriţi
gloanţele răsună surd şi răguşit
pe drumul prăfos bat tam
tamul caii aproape sălbatici
pistolul trece în lumea morţilor
pe john pe douglas sau pe jack
cel gras cât zece va zace
în mormântul alb din capătul
satului aproape părăsit
puşca-i scapă de lepră şi războaie
pe bruce şi celsor cel cu pătura pe el
un gringo mai puţin pe lume
trabucul încă fumegă lângă un sombrero
cu degetele încleştate pe pistoale
cântăreşte moartea care-l seceră
o săgeată coboară un cap
pierdut printre nori şi fum

foaia se termină la timp
sângele ţâşneşte din alte răni
eu aştept ziua de apoi
sau un top de hârtie
şi cânt la muzicuţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă scoţiană

Spre prag 'şi-întinde gheaţa colţii netezi
Şi soarele sub chivăra-i de iarnă
Se uită de pe deal şi trece bolta
Prin ascuţişul spadei sale boreale.
La scocul morii apa
Răsună surd şi răguşit.
Pe drum, fata morarului
Cu degetele încleiate de paner
Juri că loveşte într-un caldarâm
De zeci şi zeci de leghe
Când tocurile ei batjocoresc
Pe morţi, pe Douglas, Percy,
Pe Bruce, acel ce zace în mormântu-i, alb
De lepră şi războaie,
Şi toţi regii care-au fost
Pân-a fi ţara fără regi,
Pe cântăreţii ce-au cântat
Pân-a fi ţara lor fără cântări,
Această ţară-ai cărei morţi şi vii aşteaptă Ziua de Apoi.
Ci ei, neputincioşii morţi,
Ascultă, dar nu mai aud decât
Un tropot sec pe surda pardoseală, ropot
Al tălpilor obişnuite care nu ştiu
De unde vin sau încotro se duc;
Şi-s mulţumiţi
De îngheţata viaţă
Şi de surghiunul neadânc.

poezie clasică de Edwin Muir, traducere de Leon Leviţchi
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec pe lângă

colţii netezi expuşi la soare
capul între umeri îl bag
în timp util să nu dau de gândit
duminicii burgheze pe sfârşit

simt răsuflarea rece pe strada
sumbră ca un ecou milenar
trec pe cealaltă parte a patului
când singurătatea mă copleşeşte

merg neauzit pe lângă speranţă
ocolind clipele fericite cu grija
care coboară pe frânghii în noi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape te-am uitat

Aproape te-am uitat. Nu mă mai bântui,
Doar ziua mai tresar la câte-un gând,
Doar noaptea mă mai tulbură cu cântu-i
O pasăre din ramul tremurând.

Aproape te-am uitat. Doar pe alee
Când trec, îngândurat şi obosit,
Pe lângă lilieci sau azalee,
Încetinesc, o clipă, ameţit.

Aproape te-am uitat. Doar câte-o carte
Când mai citesc, tresar la un cuvânt,
Privesc în gol, apoi o pun deoparte
Şi născocesc un vers pe care-l cânt.

Aproape te-am uitat. Doar totdeauna
Când se arată-n geamul nemişcat,
Cu chipul ei de zână blândă, luna,
Surâd. În rest... aproape te-am uitat...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aducătorul

de moarte a ajuns la chicago
pescuia cu pistolul lui
colt police positive calibru 38
cu ţeava retezată
trage cu stânga şi pare
un trăgător neexperimentat
citeşte ziarul la anunţuri mortuare
notează atent
bea cafea la barul melody
şi fumează ţigări electronice
iese noapte de noapte
se aventurează printre cei răi
care-l privesc cu dispreţ
are un hanorac cu gluga trasă
pe cap până la ochi
întotdeauna are altă culoare
trage în ţinta care comite infracţiunea
se asigură că nu-l scapă
cei răi au în faţa lor răul răilor
lângă ei sunt criminalii
şi moartea-i pândeşte
ziua îi scapă de la moarte
extrăgând gloanţele din ei
după ce sunt aduşi de pretutindeni
aducătorul de moarte este acela
care aduce viaţa când este de gardă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sifidez înălţimea

Sfidez înălţimea,
de-un zid coşcovit agăţat,
lumea, sub mine,
în spate
îşi cară iar ziua.
Claxoane, mişcare,
vacarm şi lătrat.

Ce linişte este aici!

Atât de aproape e cerul,
(şi norii aceia pufoşi),
cu unghia-i zgârii seninul,
plămânii respiră nervoşi.

De zid m-am lipit şi mi-e bine,
îi simt umezeala în pori,
mi-e rece de mine,
mi-e bine de nori.
Sfidez înălţimea,
tu, lume, mă dori.

Coboară!
mă strigă iar lumea
cu glas de claxon citadin,
coboară să-ţi duci veşnicia
prin cărciumi sordide,
desfrâu şi suspin...

Coboară!
mă strigă iar lumea
şi glasul răsună străin.
Mi-e bine de cer,
sfidez înălţimea,
mai stau!

încă puţin...

poezie de Adina Velcea (20 decembrie 2017)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedale şi nori

Pedalele maşinii mă urcă-n cer...
Trece un nor şi apare Soarele,
După el fiica mea, Liana...
Trece un alt nor şi apare Gelu.
Trec alţi nori şi apar stelele şi părinţii
Şi uite aşa dau mâna cu îngerii.
Aşa accelarez pedala
Şi maşina se ridică-n slăvi
Făcând o plimbare cu Soarele
Şi cu stelele mai plimbăreţe
În paradis pe o stâncă cristalină
Şi pe o săgeată de lumină violet.
În maşină norii doresc să se aşeze.
Eu îi refuz şi le spun că sunt poluaţi.
Răspunsul norilor este trist:
"Voi cu maşinile ne-aţi poluat!
Şi merg printre stele şi nori,
Ziua şi noaptea la fel
Ca să stau lângă Tronul Divin
Unde ne aşteaptă Lumina veghetoare
Şi glasul eternităţii
Al naşterii şi al nenaşterii
Precum glasul inimii
Ce cântă un cânt de leagăn
Pentru pruncul născut şi nenăscut.
Pedala maşinii mă urcă şi coboară
Creând găuri albastru violet
În spaţiul cerului şi al eternităţii
Compus din aripi de îngeri
Şi drumuri pe care nu calcă nimeni
Decât pedala maşinii mele
Ce face să zboare maşina-n senin
Printre stele plutind către zorii dimineţii
Ţinându-ne de mână cu Soarele
Declarând pedala Luminii!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

iubirea mea care trece
prin poezie nu renunţ
la nicio figură la niciun să
rut
vechi de împerechere a doi îndrăgostiţi
trec totul pe hârtie
o
coală a4 albă drogată
de atâta alb care aşteaptă
versul cuvântul sentimentul
să fie aşternut aşteaptă
peniţa trece peste hârtie
lasă
poezia de iubire un sărut
dulce amărui rămâne acolo

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept duş

manul cu pistolul în mână
de fapt aştept moartea
o să-mi sară în braţe
ca o iubită
mângâi pistolul
mă simt bărbat când ne atin
gem
e un model vechi
o să trag
bang
bang şi o să scap
poate o să scap
nu vreau să sară în pat
lângă mine
pentru mine
ţeava rece a pis
tolului mă înviorează
nu mi-e frică nu mi-e

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne ţineam

respiraţia, cu capul sub apa
murdară
tancurile ne vânau
gloanţele mitralierelor zbu
rau pe lângă noi
şi piuiau în apă
de frică nu ne mişcam
aproape eram sufocaţi
apa mirosea cum
plit
a ulei şi motorină şi sânge
de om
pământul şi mlaştina erau pli
ne cu morţi şi muribunzi şi muş
tele verzi
se îmbui
bau cu sânge
şi carne omenească (!?)
tancurile striveau soldaţii
pisând, făcând terci
şenilele rupeau oasele şi cră
pau craniile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobor vaca

pe asfaltul încă rece la şase
se arată soarele de după munte
şi ne mângâie pe rând cu raze
de carton presat aproape albe
apoi se clatină talanga de la gât
se pregătesc cănile de lut ars
copilul se uită după clătitele
aranjate să înveselească lumea
deschide cartea cu văcari
pistolari cu lassou şi pălării
pe asfaltul întins pe jos soarele
se tăvăleşte tot mai încins

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai iertat fiecare durere în parte

ca un soldat trecut prin atâtea războaie
învăţat cu gloanţele
cu sângele
cu moartea
cu mine
mi-ai iertat rănile
drumul
timpul pierdut
ca un soldat ce uită
că mâinile lui pot să culeagă albastrul
da
sunt sigură că mi-ai iertat fiecare durere în parte
fiecare zi pierdută într-o cameră rece
unde sângele meu devenise alb
unde carnea mea
se obişnuise cu gloanţele
cu moartea
cu atâtea războaie
da
m-ai iertat pentru toate
iar mâinile tale calde
vin să acopere rănile adânci
şi fiecare zi pierdută
într-o cameră rece
unde dorm numai umbre

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmbrăcată

într-o piele moale şi puţin
bronzată la munte dimineaţa
şi seara-mi aduci versuri
pe care le-ncarc eu în containere
din bibliotecile virtuale
fiecare cuvânt mă leagă
şi trage de mine
să rămân
lângă tine dansez pe hârtie
tu porunceşti iar eu
soldat universal care duce poezia
execut ordinul scris

îmbrăcată într-o goliciune ispititoare
ne vedem printre blocuri
pe asfaltul rece
de la ultima
iarnă

trag cerneală în ultimul stilou
ascut peniţa într-un rebus
ascult vântul
aştept ploaia
scriu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârtie

S-a anunţat, cred, la apocalipsă,
Nu ţin bine minte,
Că un mare uragan de hârtie
Se apropie din direcţia N-V
Şi din toate direcţiile.

Uraganul va pustii totul în calea sa,
Prefâcând totul în hârtie.

Copacii se vor transforma în hârtie,
Animalele în hârtie,
Aurul în hârtie.

Oamenii vor ţipa de groază,
Şi ţipetele lor
Vor deveni pe loc şerpi de hârtie,
Şi apoi ei înşişi se vor desface hârtie:
Hârtie de împachetat, hârtie de plicuri,
Hârtie de saci, hârtie de biblie,
Hârtie de ţigarete.
Şi mai ales ziare.

Unii vor deveni articole de fond,
Alţii vor intra în problemele
Industriale ori agrare,
Alţii vor trece la pagina externă.
Scriitori care nu s-au ratat încă,
Din lipsă de spaţiu,

Se vor rata în primii cinci cuadraţi.
Ca să mai lungim vorba:
Va un uragan şi o hârtie
Mondială.

Şi la urmă,
Scos din răbdări,
Se va căsca pământul.
Va înghiţi cu poftă totul
Şi se va şterge la gură
Cu oamenii care s-au transformat
În şerveţele.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul toamnei

Plouă trist peste zâmbete seara-n octombrie
şi uşile se-nchid cu plecări printre ziduri
uitate de timp şi de ferestre.
Pe portativ au mai rămas lângă cheia sol
trei do de jos
imitând vântul şi suspinul din pernă.
Drumul s-a întins cât o pădure desfrunzită
de la un timp la încă o amintire
aproape veştedă.
Dinspre apus urme de paşi către
mine desenează umbra îmbrăţişării tale
de azi.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un univers de hârtie

Azi dimineaţă m-am trezit cu picioarele reci
trecea prin trup un fior de gheaţă topită
nu mai eram eu cel vesel şi bine dispus,
să văd cum răsarele soarele printre cireşii în floare,
un adevărat miracol de neuitat,
o poezie a sufletului cu incantaţii telurice
care se dezvăluie din interior.

Ziua începe să capete miros proaspăt
pe care l-aş duce cu mine-n lume
dacă nu mi s-ar fi tăiat pofta nebună de viaţă
în care întregul peisaj era al meu,
şi-s lăsat să încap cu toate simţurile
într-un univers de hârtie
pe care-mi scriu gândurile şi apoi zboară
odată cu timpul.

Lumina îmi pune raze între degetele mâinilor
şi apoi le ridică spre cer,
odată cu ele umbre de păsări albastre
străbat universul şi-l deschid
minţii în creştere de aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am despărţit încet de lume,
Voi deveni un pieton în alte lumi,
Venele mele deschise nu mai lasă nici sânge,
Numai iubire, numai iubire şi cânt.
Vechiul portret părăsit,
Nu mai am nici dorinţe,
Stăm lângă foc şi privim,
Încă mai suntem fiinţe,
De cuvântări mai puţin
Avem nevoie, doar flori,
Ele vorbesc liniştit,
Nici nu mai simţi c-ai să mori.

Boris Mehr în propriu (2020)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe când era

capul în pământ
mut şi surd
trec
ce-ai pierdut? Mă întreabă
întâlniţii
lovindu-ne umerii
Chiar, ce-am pierdut?!
Lustrul
mândriei, ecoul
plesnind ceafa?
mi-a lăsat doar această hârtie
mâna subţiată culegând vânt
şi pana
rămasă de la cel care
se visa poet
pe când era trufaş…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul sărmanei mame

Şi-am îmbătrânit copile pe la noi de când nu vii.
Şi mai trece iar o toamnă şi câmpiile-s pustii.
Urlă câinii-n bătătură, pe deal lupii le răspund.
Iarna vine cu alai si mere coapte îmbrăcată-n palton alb.

Frigul ne pătrunde-n casă şi uliţele sunt pustii.
Doar în sobă arde focul, mămăliga îi gata, stii.
Avem loc şi pentru tine lângă masa de stejar.
Eu aştept cu jind copile lângă geam, la calendar.

Pe obrajii de ger rumeni lacrimile îmi curg iar.
Şi de dor mă duc prin lume să ascult o vorbă doar.
Să aud ceva de bine, să nu trăiesc în zadar.
C-a veni ziua de mâine şi m-oi duce iar şi iar.

Tristă-i casa şi-a ta mamă te aşteaptă măi fecior.
Dar te-ai dus şi ai uitat înapoi să te întorni.
Mai aştept încă oleacă 'poi mă duc în veşnicii.
Iar de vei veni acasă vei găsi ogrăzi pustii.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de lângă fântână

La o răscuce de poveste fără zmei
un om aşezat lângă o fântână
îşi răcoreşte sufletul.

Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt
suflă peste o câmpie mirositoare,
de când aşteaptă a înflorit şi salcâmul,
se apropie seara şi o să pornească la drum,
nu poate să spună unde se duce
şi de ce se grăbeşte.

Poate trecutul îl împinge în faţă,
îl cheamă-n oraşul de lângă dealuri
unde are nevoie de identitate,
de spiritul care-l animă să urce
în propriul său trup.

Aproape că simte-n inimă fereastra
de la care-l priveşte lumea
şi doreşte să se regăsească
în mijlocul ei.

Pleacă din sine liber
spre alte zile şi nopţi
pe care le povesteşte nervos
şi nimeni nu-l ascultă,
de aceea scrie, scrie poeme de revoltă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!