Cântecul toamnei

Plouă trist peste zâmbete seara-n octombrie
şi uşile se-nchid cu plecări printre ziduri
uitate de timp şi de ferestre.
Pe portativ au mai rămas lângă cheia sol
trei do de jos
imitând vântul şi suspinul din pernă.
Drumul s-a întins cât o pădure desfrunzită
de la un timp la încă o amintire
aproape veştedă.
Dinspre apus urme de paşi către
mine desenează umbra îmbrăţişării tale
de azi.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât ştii,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceaţă,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi ştie suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cişmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-aşează
s-asculte.
Mă plouă o viaţă, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă şi macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă oraşul, cu paşi...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâşii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în trist decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea în vatră
foşneşte gândul rămas
mai cântă un cocoş, într-o baltă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
slabă, rezemând tăcerea

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
tu ai rămas pe perna goală
printre spini şi neguri iară

vântul bate în poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm femeia
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smoală. Bacoviană

Plouă
plouă peste case
alterate, degradate, suprapuse
degerate, îmbuteliate
abator de oameni
tristeţi plictisite
întuneric şters,
timp întins în hăuri
gust de ebonită arsă
mohoreală pală, şantiere scurse
prăpăstii murdare peste municipiu
oase învelite, dichiseală stinsă.
Cenuşii sunt toate
vise, descompuneri, frunze răvăşite
culori fără nume
urme de iubire
îndoit e vântul
zboară peste inimi
asfalt, smoală, plumb
umbre chinuite.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă octombrie...

o ploaie rece se cerne
peste îmbătrânite frunze
din zborul efemer
vântul le aşterne
covor multicolor
dumnezeiesc

eu rătăcesc pe cărări arămii
cu pasul usor
frunzele-abia să le-ating
să nu le strivesc

plouă octombrie în ore târzii
şi timpul simt cum mă cerne
anoste clipe
printre degete parcă
mi se preling...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum

Drumul duce tot spre înainte,
Dacă îl priveşti ca altădată,
Rătăcind, copil, printre cuvinte,
Printre basme cu "A fost odată".

Te opreşte câteodată mama
Are vocea-ascuns înlăcrimată,
Tot sperând să îşi alunge teama
Că nu-i bate niciun fiu la poartă.

A albit de timp şi e străină
Şi oftează-ncet a rugăciune.
N-are acasă cine să mai vină
Şi în jurul mesei să se-adune.

La un colţ de viaţă este tata,
Regăsind zâmbind în amintire
Mingea, jocul, bicicleta, roata
Şi plecarea înspre asfinţire.

Se închide uşa-n înserare,
Drumul se transformă în nălucă,
Iar la casa unde dorul doare
N-are azi pe cine să mai ducă.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre necitiri

vântul bate-ntr-o fereastră, fără chipuri
zăvorâtă o uşă a îngheţat
în aşteptare
un hol pustiu nu mai ascultă voci
o oglindă prăfuită şi-a uitat chipul
serile îngheţate au rămas fără şoapte
dimineţile nu se mai pot trezi
apusul tresare şi este prea roşu
o noapte-şi plimbă fantomele, umbrelor în paşi
fără sens

te caut printre crengi prea uscate de timp
nu vreau ca mâine o mână albă să nu mai fie
o lacrimă uscată pe-o amintire şi-o foaie
necitită de timp

acum în mână mai am încă cu o carte de viaţă
nescrisă

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

December

un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roşu de struguri
amintiri strivesc buze din nopţi de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribuleşte-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colţ de umbră rătăceşte tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge îngheţată
toamna spre iarnă strigă cu vânt şi zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenuşiu pictează zarea
vara trecută amăgeşte încă destine
năuc aleargă visul prin mine şi-mi spulberă speranţa
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopţile curg încet în mine şi rana vieţi-mi suspină
un copac zgribulit îmi opreşte privirea
fără paşi pierduţi îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile şi durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colţul ierbii moare sub tristeţea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăceşte privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu baţi în geamul din mine
te aştept în durere

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Într-o joacă de copil
stai ascunsă şi zâmbeşti
toţi aplaudă când râzi
chiar de nu ştiu cine eşti.
Azi alergi în câmp de vise
din cireşe-ţi faci cercei
peste timp arunci povara
de a fi cu anii grei
umbra ţi-o aduci aproape
paşii tăi mărunţi pe ape
ce încă se mai aud
desenează curcubee
pe nisipul cald si ud.

Valurile înspumate
în care vei înota
azi îţi par doar stropi de soare
marea toată e a ta.

Într-o joacă de copil
te găsesc la ceas târziu
stai ascunsă într-un suflet
trist şi singur şi pustiu
zâmbetul pietrificat
pe un chip îmbătrânit
a mirare mai încearcă
să-nţeleagă ce-a păţit
viaţă asta răsturnată
ce-i aproape de sfârşit.
Te-a închis în nepăsare
a luat cheia şi-a fugit
tu încerci cu disperare
jocul din copilărie
când rădeai cu ochii-n soare
alergând pân l-a chindie
doar că astăzi bătrâneţea
din alt timp a prins teren
ascunzând iar inocenţa
de copil în somn peren
ce din vise îţi zâmbeşte:
‘'inca mai ai vlagă-n tine
hai la viaţă te trezeşte
vino joacă-te cu mine''.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

pe vântul
dinspre buzele tale
amintiri despre
alta erau
paşi de etern
şi de cântec
timp de o floare pe ram.

poezie de Laurenţiu Selegian
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de octombrie

Octombrie-a venit c-un cântec nou
În simfonia stropilor de ploaie
Ce strălucesc pe ale toamnei straie
Surprinse în al anului tablou.

Se-aude slab, e încă prea timid
Şi stă în umbra vechilor cântări
Ce, încă, lasă urme pe cărări
Şi-n ziduri groase, inima-şi închid.

Am să mi-l iau în suflet, să-i arăt
Un drum nestrăbătut, de-un alb frumos,
Ca o lumină-n braţe de omăt.

Cu noul cânt, cu-aşa un glas duios,
Octombrie, în mod miraculos,
Va deveni al anului desfăt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mişcă;
uşile se-nchid încă domol şi-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele şi praful e des.

Eu ştiu de pe-acuma furtunile şi sunt zbuciumat ca o mare.
Şi mă desfăşur şi-n mine m-avânt
şi mă desfac din mine şi sunt
singur în furtuna cea mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Sub degetele tale răsfirate
spune, ce să fi făcut eu
ce să fi făcut?
Ploua peste ziduri amare
mereu
peste cuvinte împărţite la doi
Cât zbor şi câtă plecare eram
Câtă venire înapoi?
Iederă crudă
încolăcită pe garduri de fum
cât eram eu însămi cu mine?
cât eram eu, răsucită, în noi?
Ploua rugător
ploua dinspre mine în drum
peste tăceri stivuite grămezi
la hotare
Ce să fi făcut eu, ce să fi făcut
într-un ochi
tatuat de aşteptare
dintr-un capăt într-altul al zilei
durut?

Cum să te fi adus eu
spune, cum să fi putut
îngemănate
mâinile tale arămii
mâinile tale amândouă
curate
să le chem adăpost
peste trupul meu dezgolit
şi iubit de tristeţi
ca un colind repetat zi de zi
şi învăţat pe de rost
acoperiş
peste paşi adânciţi
deznodaţi si răzleţi
în urme pierdute de sfinţi
din nebăgare de seamă
... Paşii mei osteniţi
căutând în nisip primăveri
care azi nu-mi mai sunt
şi nici ieri nu mi-au fost
decât, plătită
o vamă?

poezie de Silvia Van
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşinăria de plouat

Plouă cu zinc şi iasomie
cu irigaţii de tutun
plouă cu damigene peste vie
plouă cu prunii rupţi peste magiun
Plouă cu somnolenţe, cu desfrâuri,
cu labe diavoleşti în ochi de cai
cu brâuri de bunici aduşi de râuri
plouă cu iad şi cu bucăţi din rai.
Plouă
cu timp între armuri de şarpe
cu blănuri de oţel nealtoit
cu tine plouă
şi cu mine...
Iată!
Cu Dumnezeu ne plouă
dezgolit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp peste timp

Revine în cuget un gând călător
şi timp peste timp aleargă-napoi,
copilul din mine mă prinde din zbor,
pe aripi de vis plutim amândoi.
Din tolbă descarcă poveşti minunate,
cu straie purtate cândva în trecut,
în lada de zestre a minţii păstrate,
închisă ermetic c-un dor convolut.

Tărâmuri pierdute revin în tăcere
cu dulci amintiri desfăcute ad-hoc,
din traista ţesută în ierni austere
cu jarul rămas pe tăciunii din foc.
Mă văd alergând pe păşuni nesfârşite
prin iarba crescută cu firul mănos,
picioarele goale, cu rouă stropite,
întorc, peste vreme, poteca pe dos.

Ajung lângă râul cu unde rebele,
jucând graţios peste pietre-argintii,
pe bolta senină tu treci printre stele,
m-aşez lângă mal aşteptând să revii.
Dar gândul se rupe în umbrele sure
ajunse din sobă pe albul tavan,
ca-n jocul bizar de pe cer să te fure,
când treci printre astre în mitic rădvan.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică

Septembrie,
ochi de copil,
soare bolnav,
drumul spre şcoală,
copaci nepereche,
frunze în timp,
cântecul serii,
sărutul visat,
cocori în V,
lacrimi de vin,
singurătate.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

viaţă trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezeşte-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea

aş vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranţele mele
colţul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când şoptea
nu pleca, cumpăna-i grea

buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porţii, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine

sunt agăţat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre ceţuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor paşii, nu suntem noi din ea

vreau întoarcere, vreau drum spre casa mea
să nu mai fiu umbră, nicăieri,
călător în timp uitat
vreau întors să fiu, în ţara mea

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o dimineaţă

într-o toamnă friguroasă şi mă caut
printre ramuri desfrunzite cu privirea
sticloasă mă prind de cioturi
în drumul spre nirvana

într-un trandafir din grădina adevărată
unde se scriu zeci de foi cu poezii
picurate din sufletul unde umbra
este umbrită de geniul pustiu

dintr-o poezie care se scrie pe trup
de fecioare cu gura fierbinte
sub un paltin întins languros

dincolo de timp toarnă un fir de nisip
lângă surâsul ce încă tace dincolo
de buzele ceva suav sorbind

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmanii suferinzi

moto:
Chiar de nu te înfioară
O să-i simţi în preajma ta
Când începe să te doară,
Aerul din a putea
------------------------------

Suntem sătui de-atâta boală
Că putem să dăm şi împrumut
De pe-o pernă capul ni se scoală
Şi-şi caută o alta aşternut

Ni se surpă zidurile bolnave
Mucegaiul le-a cuprins spre nord
Şi se-nchid cetăţile bolnave
Ca un flux de sânge dinspre cord

Şi orice boală naşte altă boală
Şi nici una nu ne e străină
Că învăţăm întruna ca la şcoală
Drumul cel mai scurt înspre ruină

Nu ne mai ajută medicaţii
Decât doar să ne scurteze drumul
În halate albe, consacraţii
Prin saloane-i răspândesc parfumul

Şi ruina dusă pe picioare
Zilnic mai aproape-i de apus
Că de-un timp nimic nu ne mai doare
Şi-acolo unde mergem, dureri nu-s

Când mai vine câte-un oaspe nou
Sprijinit de soră dintr-o parte
Intră în salon ca-ntr-un cavou
Până trece dincolo de moarte

Se micşorează veşnic universul
Şi tavanul mai puţin înalt e
Pe lângă paturi ni se frânge mesul
Ca mesageri ai lumii celeilalte

Că moartea noastră e domoală
Atâta cât în vieţi n-am încăput
De pe-o pernă capul ni se scoală
Şi-şi caută o alta aşternut

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticipare

Sunt ca un steag înconjurat de vânuri ce vuiesc.
Presimt cum bat, cum vin, vreau să trăiesc,
în timp ce lucrurile jos încă mai stau:
domoale uşile se-nchid, vetrele sunt liniştite;
ferestrele nu tremură, iar greutăţile sunt prăfuite.

Cunosc furtunile şi-s agitat ca mări răzvrătite
Şi mă întind şi cad în mine
şi mă arunc şi singur sunt
în marea-nvolburată.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!