Omul de lângă fântână
La o răscuce de poveste fără zmei
un om așezat lângă o fântână
își răcorește sufletul.
Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt
suflă peste o câmpie mirositoare,
de când așteaptă a înflorit și salcâmul,
se apropie seara și o să pornească la drum,
nu poate să spună unde se duce
și de ce se grăbește.
Poate trecutul îl împinge în față,
îl cheamă-n orașul de lângă dealuri
unde are nevoie de identitate,
de spiritul care-l animă să urce
în propriul său trup.
Aproape că simte-n inimă fereastra
de la care-l privește lumea
și dorește să se regăsească
în mijlocul ei.
Pleacă din sine liber
spre alte zile și nopți
pe care le povestește nervos
și nimeni nu-l ascultă,
de aceea scrie, scrie poeme de revoltă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Așteptare
La o masă de piatră rotundă
cu scaune împrejur
se așteaptă să se așeze apostolii,
nu vine nimeni,
pe aleea din față trece o familie tânără,
Dumnezeu o admiră, privește cum se sărută
și pleacă mai departe mulțumit
de poezia facerii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când sosește primăvara
sunt plecat în alt anotimp
mă urmărește o veche poveste
în spatele meu zace trecutul căzut la pământ
nimeni nu știe să-mi spună
când sosește primăvara aceea fulminantă
în care iubirea e-n muguri și florile așteaptă
diminețile cu soarele-n ochi
am primit scrisori ca pe vremuri
pe care nu le-am deschis
mi-a fost frică de schimbări neprevăzute
de mâine începe drumul
tu mă vei aștepta la fântâna de la răscruce
cu ciutura plină de dor
în față drumurile anotimpurilor
pline de primejdii
care ne vor împreună
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina se curbează după vise
Nimeni nu caută,
se mulțumește cu frântura de viață
în care înoată necunoscutul
pe care-l așteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu fața la perete
și ascultă.
Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
și bântuie prin odaie noaptea.
Lumina pătrunde subțire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se face seară pe nota de plată
Ziua se înghesuie să intre pe ușa din față,
e dimineață devreme și nu se cade să aștepte,
soarele îi face cu mâna să se grăbească,
lumea e și ea pornită pe drum.
De undeva noaptea privește cu îngăduință
și lasă să treacă amiaza,
împinge seara de pe scaun să se ridice
nu se vede întunericul.
Ca o umbrelă deschisă prima oară
vântul vrea să spună o mică poveste
și se întețește nervos pentru neascultare,
praful se teme pentru deranj.
Lansez un zmeu și o ia la sănătoasa,
îmi pare rău pentru tot răul
care se opune întotdeauna binelui.
Cerșesc o imagine cu o bucurie hazoasă,
mă întunec de nerăbdare
ca un vânător
prins pe picior greșit
și răsuflu apoi ușurat.
Păsările tac a seară obosită,
lumina se filtrează prin pânze de nori albi
respinsă.
Se face seară pe nota de plată și pleacă,
fac un efort
citesc și o dau mai departe nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertate de spirit
Aplecat ca un prinț în lume
vibrând în trup
libertăți ascunse.
În sufletul înalt și nestăpânit
a renunțat la orice heraldică,
la viața într-o coroană
considerând-o închistare.
Îmbrățișând tumultul liber
fără să se lase de spiritul viu
iubește întregul ca și părțile
și nu se vrea ocrotit.
Pune în miezul cuvintelor
înțelegerea simplă a fiecăruia,
în timp ce dorește departele
să fie aproape de inima sa
deschisă ca o fereastră spre cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iepuri și femei
El taie răul din rădăcini,
îl pune să moară-n ascuns,
se spală cu apele limpezi ale zilei,
botează în verde lumina
și aruncă-n vânt cenușa gândului ars.
Își așază nădejdea pe masă,
scrie cu umbre pe fața oglinzii
o poveste cu iepuri și femei
după care nimeni nu mai aleargă
s-au domesticit.
Până se vor schimba nopțile la față
și vor pleca spre marea fără de țărmuri,
rămân sortit acelorași privilegii
de a mă vindeca de compromisurile
făcute de alții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păcătosul
Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el își ascunde intenția
și faptele uită vorbele.
Pe drumuri bătătorite așteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.
În spatele său stăpânește întunericul,
ochii nu mai au țintă
doar un blestem vine din interior
și produce dispreț
în care se pierde fără să vrea.
Lumina pare o anihilare dușmană,
să-și caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul se grăbește
eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colțuri
și le grupez pe priorități
mai uit prezentul scris pe masă
și plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălțime pământul
timpul se grăbește nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viață
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine și rău
lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
și trebuie să fii fantastic
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înflorește dorința
El își răstignește sufletul în cuvinte nespuse
și așteaptă să vină un răspuns,
în gânduri îi înflorește dorința
chiar foarte mult,
nu poate decât să-și învingă sentimentele,
orașul ieșit pe străzi se agită normal.
Într-o clipă se uită împreună orgoliile
și nu se spune nimic.
Aș întreba pe oricare benevol
cât de importantă e părerea lumii
când totul se desfășoară liber
în scopul dorit
și nu se reclamă de nimeni iubirea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisul, o patimă sau moft
El înghite litere, ronțăie cuvinte și se hrănește cu poeme,
lumea se miră cum trăiește din pagubă,
cum stă toată ziua și noaptea la masa de fapt goală,
doar cu file albe, unele chiar scrise și îngălbenite,
are și o veioză demodată și prăfuită
pe care o aprinde din instinct și uită de ea.
Când orașul doarme el privește pe geam
și fumează o țigară cu fumul făcut rotocoale.
Într-o noapte i s-a deschis ușa odăii sinilii,
toate hârtiile au zburat care încotro
și nimeni nu s-a sinchisit să le adune,
nici chiar el.
A închis geamul și s-a culcat îmbrăcat
de parcă a doua zi trebuia să fie în tranșee
să cucerească orașul în care se simțea străin,
dar cine ar putea înțelege
cum se plimbă fantomele prin gândurile obosite,
dimineața fug și rămân câteva cuvinte frumos scrise
pe o hârtie găsită în pat, cine știe de când.
În rest spațiul e nemișcat și sumbru,
timpul trece pe lângă el grăbit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rai de trandafiri galbeni
Nu mă mai îngrijorează zilele
mi-au coborât în plămâni nopțile.
Prin fiecare respir altceva;
ieri am respirat un gutui cu florile mari,
azi un nuc din marginea drumului,
și așa o să-mi fac livadă.
În fața casei am trandafiri agățători
trec printr-un tunel din semicercuri,
cu flori de foc
aprinse de inima ta.
Nu se mai vorbește de tine
au pus garduri între zile și nopți.
Nimeni nu le mai sare
toți așteaptă,
un deznodământ.
Demult visez o primăvară de liliac mov,
rai de trandafiri galbeni
în vazele-clepsidră ale trupului tău,
în care Dumnezeu picură o lacrimă
mirositoare și pleacă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea aici
Unde mă cauți? Cum de nu vezi?
Sunt cerul albastru și verde livezi,
Roșul din macii născuți de câmpii,
Un susur de ape ce curg străvezii
Unde te uiți? De ce nu auzi?
Sunt glasul din pruncii prea buni și prea cruzi,
Buzele lor ce așteaptă la sân,
Șoptesc unde sunt, le ascultă... îți spun
Cum de aștepți și cum de nu simți?
Sufletul spune, dar încă te minți,
Ochii privesc, doar te uită de vrei,
E mâna mea lângă, așteaptă s-o iei
Unde exiști și unde iubești?
În lumea aceasta sau vise cerești?
Vino aproape, aproape îți sunt,
Iubirea există deja pe pământ...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu se mai poate întâmpla nimic
de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele niște copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini
nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniștea despărțită de ceața care se destramă
undeva peste munți presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori niște oameni brumați
avem sufletele plimbate prin toamne
șubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre și reci
au amprenta grea a trecutului
fug gândurile ude cu pași de rouă
când în cuvinte de alean și somn
se urcă stelele la locul lor și pleacă
în umbra întunericului
simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
și sufletele au alunecat în hău
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopți și zile violente
nopțile mele sunt cu femei de ploaie
cu femei de vânt și chiar cu fulgere
fără nimic normal
zilele la fel
nu mai recunosc timpul răzbunător
setos de distrugeri
s-a instalat în viața noastră pe nepregătite
și nu pleacă cu una cu două
rupe cu violență
ucide fără să vrea oameni
lumea se teme
nici nu știe ce să facă
așteaptă și chiar plânge
se crede nevinovată
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prințesă furată
Surâsul tău de prințesă furată de necunoscuți
are-n el o umbră răcoroasă și dulce-n amiază,
o alcătuire cu înțelesuri ciudate aproape albastre
rupte din trup cu amintiri cu tot,
o câmpie vălurită în grâne pe înserări de crepuscul
cu dropiile ascunse prin ierburi înalte
unde am simțit cum fuge gândul din memoria sângelui.
Și,
în surâs înflorește fața de persică coaptă,
lasă nedumerită să-i zburde visul
cu spiritul vesel de pământeană suavă.
Se vor mișca pietrele fără să fie văzute,
apele fără să urce nu se vor opri,
florile din grădini se vor îmbăta și vor plânge
blestemând iubirea pentru care sunt rupte,
nu pot să le mângâi din ochi fără să le iubesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și iarna se grăbește
numai amândoi
așteptăm iarna într-o căsuță la țară
să alunece peste măguri
avem lemnele pregatite
țuică și vin pentru fiert
și iarna se grăbește
înnoptăm pe ulițe desfundate
să întîlnim țărani dezlegați la limbă
cu povestiri haioase
din trei în trei zile vine și pleacă autobuzul
la o răscruce de drumuri așteaptă lumea
Acolo-i inima cătunului, magazinul alimentar, bodega
unde poți vedea țărani adevărați
mai des și mai vorbăreți ca deobicei
figuri necunoscute
preocupate de mersul lumii
noaptea se lasă cu ninsori pufoase
dimineața înnotăm prin zăpadă până la lemne
avem sanie, schiuri și dealul aproape
poate ar fi trebuit să ne apropiem de cineva
să cunoaștem vecinii, să facem uz de prietenie
cineva să ne calce pragul
să simțim că trăim la țară
o așteptare eșuată
avem un cîine mai prietenos decât noi
ne însoțește peste tot
bucurîndu-se de hârjoană
și hrană destulă
nu ne scapă din ochi
cu devotamentul lui câinesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu din ttp://agonia.ro/index.php/poetry/13925937/%AAi_iarna__se_gr%E3be%BAte (28 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc de aproape rătăcirea
Vezi cum se scrie pe suflet fără cuvinte,
unii pun vorbele să dospească nimicnicia,
închid între paranteze trecutul bolnav
și-l uită apoi pe rafturi ascunse
vor să se disculpe de păcate.
În jur este o viermuială de suflete ne-nțelese
ținute departe de aspirații,
să-și caute singure rostul fără rost
într-o lume ostilă și prefăcută
unde nimic nu se iartă
fără să cumperi iertarea.
Privesc de aproape rătăcirea,
nimeni nu iese din ea odihnit
dar de intRat intră toți cu bucurie.
Vântul îmi cântă-n fluiere de nuc
povestea păsărilor chemate de dimineață
la concursul de înterpretare
al tainelor iubirii și vieții
rămase nedescifrate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când mă știu
De când mă știu nu mă supun
presiunii din vorbele căzute în dungă,
îmi ascult mai mult inima ce învinge
orice nechemat care joacă pe sare.
Tac atât cât un răspuns adevărat
și rup în bucăți toate învinuirile
pe care apoi le dezbrac de sens
ca într-o ceremonie de iluzii.
Timpul trece peste acoperișuri
fără să privească în urmă suferința,
tălpile ard sub pașii neglijenți
și lumea se prinde în hora câștigului.
Când vine cu rezultatele la zi
fiecare privește atent pe fereastră
până se uită pe sine sub tăvălugul
emoției înghițită-n sec.
Zilele alunecă leneșe pe drum
și nimeni nu se opune direct,
lumea totuși aleargă în goană
să-și trăiască fărâma de bucurie
și nu acceptă să plângă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Văd unde începe miracolul
Cred că niciodată n-am fost plecat
din gândurile puse pe masă
lângă fereastra unde se deschide cerul
și poți să vezi departele cum se apropie
pe orizonturi de profunzime.
În mine ploile mărunte dau roade,
câmpiile sărută bobul de grâu.
munții cu piscurile de aur
absorb ziua, razele soarelui
și dau lumină podgoriilor țării.
Normal ochii fascinați de priveliște
văd unde începe miracolul
și răsare sămânța dobândirii de idei
care sparg închistarea din timp.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea mea e una obișnuită
De-o vreme stau după colțul zilei,
aștept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranță
prin care să mă clădesc liber de prejudecăți,
lumea mea e una obișnuită
pe care o străbat în orașul în care locuiesc
cu aceeași dragoste de la început.
În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăților
pe care ni le facem singuri.
Tu privește cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
și nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoție.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!