Neclintit

stau de un veac
înfăşurat într-o pânză
putredă pe ici pe colo
căzut în nirvana pe stânca mea
bătut de vânt de soare
de ploaie de gerul năprasnic
levitez alături de vulturi
de zmei de norii neliniştiţi
de constelaţiile fixe
mă diluez într-o nebuloasă
revin pe stâncă deşi nu m-am mişcat
uneori sunt copleşit de nostalgie
şi de durere după ce văd
atâtea drame în jur
mă joc uneori cu mintea
cu trupul unei femei
pătrund în locurile ei intime
o posed cu destrăbălare
e sclava mea şi creierul ei
vibrează la solicitările mele
strig alt nume de femeie
împrumut corpul unui jaguar
fac salturi spre altă floare
înflorită în singurătate
care a spart învelişul
după lumina hrănitoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa trece viaţa

După soare vine ploaie,
După ploaie vine vânt.
Dar de veacuri oamenii,
Beau, râd şi plâng.

După lacrimi de iubire
Vin şi lacrimi de durere.
După ce gustăm din fagure de miere,
Bem şi puţină fiere.

După ce ne naştem în pace,
Facem un război răzbunător.
După ce vedem o rază de lumină
Ne adâncim într-un întuneric necruţător.

Şi aşa trece viaţa
Şi cu bune şi cu rele.
După ploaie vine soare
Şi pe cer răsar mii de stele!

poezie de Vladimir Potlog (18 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea ceramică

A început ca o roată
de olar
ca o roată de cer olărit şi ceramic.
La început a căzut o gărgăriţă ceramică
şi s-a spart în mii de furnici.
Apoi au căzut mii de furnici ceramice
şi s-au spart într-o muscă.
Musca ceramică a căzut şi s-a spart
în mii de bondari. Bondarii într-un câine.
Câinele ceramic a lătrat de mii de ori
ceramic
apoi a căzut
şi s-a spart într-un stăpân...
Stăpânul ceramic a căzut şi s-a spart
într-o femeie şi un bărbat
ceramic
ceramică
şi care au căzut şi-au tot căzut
în păcat...
Păcatul ceramic s-a urcat
şi s-a spart în iertări, în mii de iertări
ceramice
care au urcat, au urcat
şi s-au spart într-un Cuvânt..

Apoi au mâncat din castroane de lut!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, o femeie se năştea, în timp ce dormeam, dintr-o poziţie greşită a coapsei mele. Alcătuită din plăcerea pe care eram pe punctul să o gust, îmi închipuiam că ea era cea care mi-o oferea. Trupul meu, ce simţea în al ei propria-mi căldură, voia să se unească cu el, şi mă trezeam. Ceilalţi oameni îmi apăreau ca foarte îndepărtaţi, pe lângă această femeie pe care o părăsisem abia cu câteva clipe în urmă; obrazul îmi era cald încă de sărutarea-i, trupul meu simţea încă greutatea trupului ei. Dacă, aşa cum se întâmpla uneori, avea trăsăturile unei femei pe care o cunoscusem în viaţă, trebuia să mă dăruiesc pe de-a-ntregul acestui scop: să o regăsesc, ca aceia care pleacă în călătorie pentru a vedea cu ochii lor o cetate dorită şi îşi închipuie că poţi gusta într-o realitate farmecul visului.

Marcel Proust în În căutarea timpului pierdut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua poeziilor mele

n-am murit de deochiul
celebrităţii ratate din motive
de ochi frumoşi ascunşi
după lentile cu dioptrii
din ce
în
ce
mai mari ca două văpăi albastre
am rămas pe cărarea mea pustie
cu foile scrise caligrafic
netipărite sunt poeziile care scutură
fineţea din trandafiri şi smulge
lacrima din sufletul delicat
versul mi-a căzut în ploaie
în genunchi l-am cules şi
şi
l-am alintat cu buze de femeie
apoi l-am modelat într-o noapte
lungă cât o zbatere de pleoapă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

pe cât îmi pot înţelege propria definiţie
din dicţionarul cu sensuri a fi
exist pe o coajă cu miezul în ceruri
într-o altercaţie între născut şi adevăr

tu eşti o altă definiţie a cuvântului iubire
fiind în dimensiunea păcatului
femeie, trezindu-mi sângele
dintr-o luciditate-a visării

noaptea sa scurs în spatele perdelelor de rouă
(îţi spuneam, să nu muşti mâna cu merinde pentru lumină)

uneori ne iubeam în somnul trivializării demonului feeric,
apoi iar eram îngeri

îmi amintesc, uneori îţi aşezai picioarele pe nervii mei
încât îţi şopteam vorbe de întuneric,
apoi era o nimica,
glumeam într-o iarnă cu omăt de hârtie
despre frigul de a te scrie,
caniculară,
plătind unui dumnezeu al mirării în mine
pentru servicii erotice ale stihului,
deşi, în definitiv tu îmi iscăleşti poezia
din vârful peniţei mele schizoide,
întru tine-i travaliul metaforei puţine deşi
mă naşti uneori în cuvântul
cel văduv de minciună

poezie de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori trotuarele negre par negre omizi cu mii de picioare articulate. De unde vin şi ce îi goneşte pe toţi? E greu să admiţi că în fiecare palpită o altă durere, alt sânge, alte ambiţii şi poate o scânteie din focul divin. E greu să admiţi că dintr-o mie de mii, cu feţe la fel, cu ochi la fel, cu haine la fel, doar unul ales între toţi va supravieţui peste toţi... el singur încă va mai trăi peste veac, într-o carte, într-o pânză, într-un muzeu.

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devin secundă

Și din acel apus va răsări soarele cu mâinile de ploaie
Să știi tu, iubito, că mieii urcă pe deal
Cu brațele mele te îmbrățișez
Luminindu-ţi dimineață și dacă te voi striga
Numele tău va fi focul inimii mele și din acel apus va rămâne lumina
Aprinzindu-ţi trupul prin iarba de opsidian
Ce coboară adiânc în ape ca o mireasă celtica
Uneori vei privi înspre ea iubirea sau acel foc neștiutor
Ce curge din inima în purpură de soare sângeriu
Ce-i dragostea în albul și albastrul picăturilor de ploaie în gri
Când mâna mea ți se așează pe sânii
Dezlipindu-ţi iluzia ce uneori face timpul relativ
Nu există decât iubirea
Acum m-am trezit
Ești tot mai frumoasă și eu urc spre cer cu fiecare clipă, devenind secundă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

Uneori cerul are culoarea gândurilor:
Senine, albastre, limpezi si nesfârşite,
Ca o mare aparţinând pescăruşilor
Ce zboară intre două albastruri infinite.

Uneori ochii iau culoarea pădurilor
După ploaie, aşa cum sunt după plâns:
Două ferestre deschise dinspre interior,
Unde nimeni nu a privit îndeajuns.

Uneori cerul îşi dezvăluie misterul
Aşezându-mă in verdele unui curcubeu
Ca-ntr-o speranţă-n care adevărul
Este nevăzut, aşa cum sunt eu.

Uneori tăcerea explodează asurzitor
O linişte absolută, intr-o gaură neagră,
Unde un altfel de nicăieri, rece şi istovitor,
M-a făcut să nu mă mai simt întreagă.

Uneori, eu şi cu mine suntem împreună
În lumina dimineţilor: străvezii, strălucind,
Evadând, nişte umbre dintr-o lume nebună,
Nevăzute, neştiute, însetate, iubind...

poezie de Florentina Mitrică (17 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt liric

freamătul stelelor îl regăsesc şi eu
lumina cuvântului o răspândesc în lume
alături de îngeri de bunul Dumnezeu
lucrărilor mele le-am găsit nume.

mă rotesc că planeta ajutată de magmă
după Soare, după Lună, după iubire
în baie de raze ard blesteme şi stigmă
în braţele pământului primesc împlinire.

poezia mea răsună-n primenite văi
e însămânţată pe câmpii de doine
lumea s-o culeagă pe multiple căi
fără ascunzişuri fără negre taine.

ard precum o torţă cu flăcări şi văpăi
forţa mea divină mă poartă spre mâine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maluri

Privesc neputincios
cum primăvara
trece-n vară...

După o scurtă ploaie,
ceaţa se risipeşte.
Peste merii în floare,
lumina se revarsă
triumfătoare
în puzderii de stropi de ploaie.

***

Sub gardul de nuiele,
tumultoasa apă a pârâului
desparte năvalnicul dor
de reîntâlnire
a celor două maluri.

În zare,
nori imenşi coboară,
stâncile învăluindu-le,
spre a le răpi.

Dar neclintită-i stânca,
şi mai strălucitoare-n soare,
după ce negurile trec.

Se-aşterne noaptea...
Pe solul pădurii
stelele se lasă lin.
— Să păşesc atent
pentru a nu le strivi!

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

mi-a zgârâiat creierul cu versul
ce s-a zbătut toată noaptea
în braţele noastre
vine cu razele timide de soare
în adieri inexplicabile de vânt
dimineaţa se instalează
pe străzile humorului pline
cu pistolari ce scot coltul
înaintea ţigării
o floare lasă fiecare pe trupul
nopţii plină de iubiri ciudat
de nepământeşti
vântul scutură gândurile
şi risipesc visele cu femei
frumoase care toarnă whisky
cu gheaţă şi foc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragobete

m-am trezit din eternitate
sunt fericit că umblu
după femei mă ţin să le să
rut pentru oameni
m-am trezit să vă pup, doamnelor
cred că m-am demodat
umblu ne
bun de dragobete ca un vis
păgân conservat în fiecare sărut
dăruit sau ne
dăruit încă doamnelor
frumoaselor care doresc iubiri mistice
cu zmei şi inorogi
cai înaripaţi pierduţi în vise nespuse
umblu cu raţiunea derutată
de la vântul de primăvară
şi de la buzele sărutate cu ne
saţ după sărut
vă sărut pe toate, doamnelor
vine rândul tuturor
vine şi rândul tău

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul

crescut cum vor ei
poţi să-l faci aşa
cum vrei tu
este un privilegiu câştigat
în schimbul unei sume de bani
pe care o laşi smerit
la casieria oricărui magazin
din colţul blocului
l-au crescut cu amfetamine
şi are muşchii unui culturist
trecut prin făină de grâu
sărat pe toate părţile
intime sau la pipote
îl aranjezi în farfurie
aşa cum îţi doreşti ai dreptul
după ce l-ai prăjit nesănătos
într-o baie de ulei
de floarea soarelui ai bani
sau fiert sănătos într-o oală
obţinând o carne mai puţin
gustoasă dacă nu adaugi condimente

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stâncă

O zi de iarnă
Într-o lună adâncă şi întunecată
de decembrie;
Singur,
Privind în jos de la fereastră mea pe stradă,
Unde-a căzut un şal tăcut şi proaspăt de zăpadă.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am înălţat ziduri,
O fortăreaţă tainică şi tare,
În care nimeni nu poate pătrunde.
Nu caut prieteni, prietenia poate-aluneca-n durere,
Iar râsul sau dragostea n-au ce să-mi ofere.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Nu-mi vorbiţi despre iubire,
Am mai auzit cândva aceste cuvinte,
Ele-acum dorm în memoria mea.
Nu vreau să trezesc din somn sentimente de-altădată.
Dacă n-aş fi iubit, n-aş fi plâns vreodată.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am cărţile mele
Şi poeziile care mă protejeză,
Sunt de neatins în armura-n care stau,
Retras în camera mea. În placenta mea nu ninge.
Nu ating pe nimeni şi nimeni nu m-atinge.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă –
O stâncă nu simte durerea,
Iar o insulă nu plânge.

NB.
Pentru audiţie: I'm a rock ( Paul Simon) - www. youtube. com/watch? v=R6iFNk60xP0

poezie de Paul Simon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio alternativă

Mă gândesc la tine
în tot atâtea feluri în care vine ploaia.

(Încep, înaintând în vârstă,
să urăsc metaforele – precizia,
inadecvarea lor.)

Uneori aceste gânduri sunt
asemeni unei chiciuri, îngheţate,
apoi devin ceva nespus de gingaş;
uneori o aversă zornăitoare, o
primăvară impetuoasă limpezind mintea,
uneori o ploaie şiroind necontenit.

Încep, înaintând în vârstă,
să urăsc metaforele,
să iubesc duioşia,
să-mi fie temă de ploi.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

vrăjitoarea mi-a furat
trupul de bărbat tânăr
l-a înfăşurat
într-o mantie veche
şi acum îmi caut tinereţea

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui

M-am lovit de lumina soarelui,
uitând de viaţa mea şi-a aproapelui.
A căzut roua rece pe faţa ta,
luând cu ea şi răutatea.
Ai văzut cum răsare soarele vreodată?
aşa să fie mintea ta limpede şi curată.
Ai simţit iarba moale sub călcâie?
aşa să fie calea ta, plină de bucurie.
Se aude un cantec de păsărele,
ce-ţi alină sufletul plin de durere,
adie uşor vântul printre plete
ca să-ţi aducă energie-n cugete
şi zi de zi viaţa noastră trece
uneori e cald, uneori e rece.

poezie de Eugenia Calancea (5 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile plâng lângă uşă

ea stă nemişcată în frumuseţea ei
e un martie pe înţelesul tuturor
scriu ultimul vers până când lumina
pândeşte după corpul mult iubit
secunda găseşte încă o literă
o aşez pe buzele roşu carmin
adun tăcerile târzii şi le pun la picioare
le calcă doar străbătând cartea

spectacolul începe să se cabreze
poezia e acum o iscoadă pe trei
cărări umblă beată de fericire
privirea-i o legendă irosită şi înscrisă
la erată luciul ierbii într-o zi la ea revin

poeziile plâng după o noapte de taifas
roiul de cuvinte se ascund în sufletul ei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am alăturat haitei

de scribălăi care scotea de voie
cel puţin două poezii pe zi
un fel de raţie bine dozată scrisă
sub ploaie şi vânt sau în soare
întâi în gând scriam fără ştersături
răvăşit de primăverile trecute
sub florile de mălin cu miros
istovitor de iubire şi jurământ
haotic cerşind un sărut de la femei
simţiam cum ard de nebunii
după fiecare poezie lansată în eter
eram mai sărac cu fiecare vers
lăsat pe pagina albă fără miză

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!