Uneori trotuarele negre par negre omizi cu mii de picioare articulate. De unde vin şi ce îi goneşte pe toţi? E greu să admiţi că în fiecare palpită o altă durere, alt sânge, alte ambiţii şi poate o scânteie din focul divin. E greu să admiţi că dintr-o mie de mii, cu feţe la fel, cu ochi la fel, cu haine la fel, doar unul ales între toţi va supravieţui peste toţi... el singur încă va mai trăi peste veac, într-o carte, într-o pânză, într-un muzeu.

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara, Doamne ajută

Bună seara, Doamne ajută,
Oameni buni şi lume multă
Binele cu voi,
Cu voi şi cu noi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Gătaţi-vă curţile
Şi deschideţi porţile
Că venim la voi,
Pornim amândoi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Adu, măi crâşmare, vin,
Să vedem paharul plin
Să ne petrecem,
De griji să uităm...

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Trec anii unul şi unul
Nu ne iartă pe nici unul
Să treacă frumoşi,
Cu noi sănătoşi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

cântec
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

un sertar vechi a adunat creioane într-o bibleotecă
dintr-o masardă
acoperişu-i vechi, într-un bloc cu trei etaje
podul coace hârtia din carţi şi caite, amintirile scrise gem
o grindă este coaptă, poate să se prăbuşească
un cărucior de copil, fără o roată
atârnă de o grindă, într-un cui
sub tavanul cu vechituri, într-o ghivetă picură apă
la parter într-o cameră nemobilată
un puşti stă ghemuit într-un colţ, cu o tabletă
se întreţine cu iubita lui, pe net
în faţa geamului o sapă taie iarba, încă nearsă
pe tocuri aleargă cea de la etajul doi
fusta-i prea strâmtă şi trage de picioarele lungi
cu greu
fundu-i şi fesele-i sunt apetisante şi stârnesc, multe priviri
neveste pe la ferestre se holbează
cu ciudă şi strigă la bărbaţii din faţa blocului
să vină repede sus
poştaşul de pe bicicletă, era să cadă, capul nu mai era cu el
corpul dezbrăcat din ochi, duce fiori şi dor
un popă şi-un dascăl, cu cădelniţa, târşesc haine negre
după ei
ochii le strălucesc, sunt tineri şi au şi ei pofte
sapa s-a oprit şi nu mai taie nimic, a ramas cu gura căscată
sus soarele luminează, astăzi, o altă zi
una dintre şoselele vieţii se uita şi ea după fată
cu poftă şi cu o sete, de arsiţă-n priviri

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

un sertar vechi a adunat creioane într-o bibleotecă
dintr-o mansardă
acoperişu-i vechi, într-un bloc cu trei etaje
podul coace hârtia din cărţi şi caiete, amintirile scrise gem
o grindă este coaptă, poate să se prăbuşească
un cărucior de copil, fără o roată
atârnă de o grindă, într-un cui
sub tavanul cu vechituri, într-o ghivetă picură apă
la parter într-o cameră nemobilată
un puşti stă ghemuit într-un colţ, cu o tabletă
se întreţine cu iubita lui, pe net
în faţa geamului o sapă taie iarba, încă nearsă
pe tocuri aleargă cea de la etajul doi
fusta-i prea strâmtă şi trage de picioarele lungi
cu greu
fundu-i şi fesele-i sunt apetisante şi stârnesc multe priviri
neveste pe la ferestre se holbează
cu ciudă şi strigă la bărbaţii din faţa blocului
să vină repede sus
poştaşul de pe bicicletă era să cadă, capul nu mai era cu el
corpul dezbrăcat din ochi, duce fiori şi dor
un popă şi-un dascăl, cu cădelniţa, târşesc haine negre
după ei
ochii le strălucesc, sunt tineri şi au şi ei pofte
sapa s-a oprit şi nu mai taie nimic, a ramas cu gura căscată
sus soarele luminează, astăzi, o altă zi
una dintre şoselele vieţii se uita şi ea după fată
cu poftă şi cu o sete, de arsiţă-n priviri

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ai şti

De ai şti cât mi-e de greu
şi cât gol e-n jurul meu,
cât de goale-mi sunt palmele,
cum mă-ncearcă fantasmele.
De ai şti câte rugi şi chemări
şi priviri aruncate în zări
şi vorbe, aproape şoptite,
am avut în nopţile cernite.
Ai veni cu paşi de vară
călcând peste negre hotară.
Să calci în picioare chemări
clipe de vânt peste zări.
De ai şti cât mi-e de greu
şi cât gol e-n jurul meu...

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc copiii mei cum cresc

Mă bucur,
Privindu-mă în ochi, de unul singur.
Într-o oglindă repetitivă a regnului uman
Şi văd aceleaşi lacrimi de durere
Ce curg pe faţa îmbătrânită
A alor mei părinţi...
Sunt norocos şi măa voi bucura de ei
Cât încă îi mai am.
Cum ştiu că şi ei se bucură şi cum şi pruncii mei
Se bucură de mine!
Vezi, toţi plecăm de pe acest pământ.
Exact ca lacrima ce curge acum pe-obrajii mei.
Sau poate chiar şi-ai tăi, om pătimaş...
Cu toţii suntem o lacrimă,
Datoare a pieri în univers...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste altele

Alte preţuri, alte ploi
Dau târcoale pe la casă.
Peste alte mari nevoi,
Leul greu, mai greu apasă.

epigramă de Nicolae David din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, eu sunt, exist. Încă, acum, aici. Nu ştiu unde, cum, de ce. Nici nu mă interesează. În jur sunt mulţi alţii aidoma mie sau diferiţi. Nu-i simt, nu-i văd, nu-i aud. Sau poate doar aşa mi se pare mie. Şi mă simt în continuare trist, neînţeles, inutil şi... Singur! Între toţi ceilalţi. Doar eu; unul, nu mai mulţi. Singur...

Cornelia Georgescu în În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc ca o nebună

Tu m-ai dat cu împrumut într-o zi la toţi nebunii,
Am crezut că mă ucid şi mă-mpart cu restul lumii.
Cu mormintele pe tâmple şi cu moartea ta de ieri,
M-au iubit ca pe-o soprană răstignită-ntre plăceri...

Au făcut apoi din mine un mănunchi de flori pierdute,
Ei s-au picurat în lacrimi peste rănile vândute,
Ei mi-au arătat palatul unde moare nemurirea,
Mi-au dat aur şi nobleţe, însă n-au putut iubirea.

Cade cerul peste mine şi pe toţi nebunii mei,
Că-au scăpat din palme timpul înjurând de Dumnezei.
Dar mi-e bine lângă Soare cu planetele în păr,
Căci aici îndur milenii.., dar iubesc într-adevăr...

Nu mai ştiu ce este viaţa fără toţi nebunii mei...
Şi-l iubesc ca o nebună, doar pe unul dintre ei.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de vară

Deasupra stadionului, păsări mari, negre
fâlfâiau alene, una lângă alta, întunecând totul.
Se auzeau numai aripile grele lăsându-se şi
ridicându-se într-un foşnet gros, metalic.
În rest, nimic. Toată larma de până atunci încetase
la sosirea lor. Jucătorii alergau şi schimbau
cu greu balonul între ei, într-o muţenie desăvârşită.

Eu stăteam la soare, pe malul râului, la marginea
oraşului, acolo unde apa era mai adâncă şi rece
şi două conducte metalice aeriene o traversau până
departe, peste nisipuri şi tufişurile înalte.

În depărtare se zăreau ultimele blocuri,
acoperite complet cu cearceafuri albe, uriaşe.
Un căruţaş îmi spuse că locatarii se pregăteau
să plece într-o direcţie necunoscută ‒ oamenii
nu pronunţaseră numele niciunei localităţi,
ci doar indicaseră, cu mâna întinsă, nişte direcţii
nesigure, niciodată aceleaşi ‒ şi întinseseră peste
trena cearceafului uriaş o masă lungă, cu de toate,
dar nimeni nu râdea ori vorbea, încât nu-ţi dădeai seama
cu ce seamănă: cu o masă de parastas, ori de nuntă?

Pe stadion portarul nu vedea să apere nimic.
Păsările mari şi negre continuau să fâlfâie obosite
din aripi şi să asude, şi picături opace de sudoare
cădeau pe jucătorii care alergau într-o tăcere deplină.

Apa era bună, rece, sub ţevi forma dintotdeauna un vârtej.
La fiecare gol, câte o pasăre se desprindea şi,
fâlfâind greu din aripi, se oprea în faţa mea,
pe malul celălalt, pe nisip, şi se transforma
într-o fată tânără şi frumoasă, cu pielea albă,
care intra în râu şi se prindea în horă cu celelalte,
râzând de bucurie.

Am stat acolo până târziu, în seară,
când ultimul convoi de locatari a trecut în depărtare,
încet ca într-o bejenie, către o direcţie necunoscută.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mizeria comediei, ca să-i spunem aşa, mondene, este că totul se petrece ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. Toţi vorbesc ceea ce n-ar trebui să vorbească şi fac ceea ce n-ar voi să facă. Toţi ar avea altceva de spus şi mai ales altcuiva de spus.

Cezar Petrescu în Duminica orbului (1934)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Ne năştem, pe-o carte, cu paginile albe,
Crezånd, că e uşor s-atingi piscurile dalbe,
Începem a urca, sperând, în orice clipă,
Chiar, şi, când destinul, ne frânge o aripă.

Plini de speranţă umplem fiecare filă,
Cu vise aprobate de-a cerurilor milă.
Credem, doar, în viaţa ce-i plină de soare,
Nemuritori ne vrem, uităm că se şi moare.

Credem, că-i uşor a urca "urcuşul",
Nu-nţelegem greul când atingi arcuşul,
Simfonia vieţi-i de vânt zbuciumată,
Lacrima din noi, de soartă-i ancorată.

Soarta şi destinul susţin câte-o aripă,
Lumina se prelinge din ceruri peste clipă,
Glasul, gând ne pare strigăt peste culme,
Toţi visam o viaţă, dar, e-n altă lume.

Credem într-o viaţa, dintr-o altă lume!
Dar avem o carte (a vieţii), ce poartă un nume,
Viaţa pământeană-i de vânturi deformată,
Veşnici, nu suntem, tot se moare odată.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentinţa-i divină

Raiul pe cealaltă parte
ne-a catapultat în moarte

Frunze vai pline de toamnă
banii zilnic ne condamnă

Ne-nvârtim în jurul cozii
toţi şi genii şi nerozii

Unul dacă face-un pas
altu-l trage jos de nas

Unde naiba te trezeşti
te dai înger între peşti

Cu ţeapa sar toţi pe tine
de-aia cică sunt albine

Însă mierea lor e ura
băga-le-ai în coastă sula

Să vezi dacă au curaj
să te facă dac şi azi

Ori cu coada-ntre picioare
o tulesc peste hotare

poezie de Costel Zăgan din Doine de pus la rană (1 martie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentinţa-i divină

Raiul pe cealaltă parte ne-a catapultat în moarte
Frunze vai pline de toamnă banii zilnic ne condamnă
Ne-nvârtim în jurul cozii toţi şi genii şi nerozii
Unul dacă face-un pas altu-l trage jos de nas
Unde naiba te trezeşti te dai înger între peşti
Cu ţeapa sar toţi pe tine de-aia cică sunt albine
Însă mierea lor e ura băga-le-ai în coastă sula
Să vezi dacă au curaj să te facă dac şi azi
Ori cu coada-ntre picioare o tulesc peste hotare

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toţi nebunii culeg din lună vise

doar cei care bănuiesc
dincolo de a fi
existenţa
dincolo de a iubi
iubirea
felul acela de alienaţi frumoşi
care aduc viitorul în prezent
prin sinele lor
nu toţi dezaxaţii împart cerul
în fâşii de curcubeu
arcuite fără vrere peste somn
în aripi de fluturi
buzdugane de zmeu
plete de Ilene Cosânzene
nu orice purece ajunge în stele
nu orice muritor încalecă timpul
ca pe un bidiviu fantastic
de jar mâncător
poate că şi eu sunt din când în când
voinicul nimănui în căutarea dorului
sau nici asta nu mai ajunge
să aduc mărturie vieţii
frământarea inimii mele
uneori e de ajuns
un cuvânt de poet
sau o tuşă de penel
o scânteie de cremene
supusă dălţii
pentru ca infinitul
să fie definit
într-o infinitate de secundă
cât ai clipi între două vieţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Cuminte fii durere, şi mai ales fii calmă...
Ce dor ţi-era de seară şi seara a venit
Eşarfa-i violetă oraşul a-nvelit
Dând unora nelinişti, altora vis, să doarmă!

Şi-n vreme ce o gloată de muritori, o turmă,
Sub bicele plăcerii-acest călău setos-
Culege-va tristeţea într-un festin hidos,
Durere tu, dă-mi mâna;rămâne-vom în urmă,

Departe priveşte cum se pleacă în haine peticite
Peste balcoane-n ceruri, toţi anii de ispite
Iscând de prin adâncuri doar un regret ardent.

Iar soarele pe moarte s-a pustiit în peşteri
Şi ca un lung linţoliu întins peste Orient,
Blândeţea nopţii-ascult-o, iubito, cum păşeşte!

Ia seama fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aştept la margine de univers!
Şi de n-ai să vii!
Am să cad cu tot cu stele,
Zdrenţuit de timp în găuri negre!

Te-aştept în rătăcirea unei clipe,
Într-o margine de galaxie,
Unde viaţa-i lipsă fără tine!
Tot pierdută, tot doar urmă!

Te-aştept în umbra Lunii,
Rezemat de şoapta Lumii,
Ascultând glasul nopţii,
Şi urletul nebunului!

Te-aştept pe malul râului,
Ascultând cursul timpului,
Freamătul izvorului,
Chemarea Ta, chemarea....!

Te-aştept într-o altă viaţă,
Într-o altă dimineaţă,
Lacrimi, lacrimi tot de gheaţă,
Toate dintr-o viaţă trecătoare!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constituţie

De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moştenire
Ce-o simt c-o am în corp şi în simţire
Şi-am crez s-o întreţin, mereu avidă.

Mi-o vreau dorinţă-n gând şi-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase şi-n conştiinţă
Cu grijă, responsabil de-a ma fiinţă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.

Şi nici nu vreau şi n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aş trăi-n sinucigaş
Sau aş avea-n rărunchi păcatul de ocnaş;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.

Şi sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleaşi gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.

Vreau ca şi mine toţi s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust şi drept, să fim înalţi, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise şi mândrie.

Aşa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a ţării... ce-i şi-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, în ea,
Eu şi cu-ai mei... nu cei în fărdelege.

De neclintit sunt şi n-accept discuţie,
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Şi-am dor nespus să fiu la toţi comun ecou
În speranţa într-o sănătoasă constituţie.

Şi cert pot ca s-o fac mai bună să ne fie
Nu cu palavragii, fără de şcoli, doar cu ambiţii,
Ce-ncearcă să-şi abroge singuri dreptul... Ei smintiţii
De politicieni cu circumstanţă-atenuantă-n nebunie...

Într-o hoţie, mârşăvie, parşivie şi prostie... de-nvechită seminţie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în cavou

Pierdut sunt prin viaţă,
Prin vise mult prea sumbre
Citind din cărţi de aur,
Mă contopesc în umbre.

Stau singur de un veac,
Visând cum totul trece
Doar îngerul mi-e leac,
În nopţi cu lună rece.

Din toţi cei ce sperau,
Să aibă darul sfânt
Doar unii încă au,
Lumină în mormânt.

Din ramuri prea uscate,
Ce-abia stau să cadă
Se-aud zicând în şoapte:
Vrem Biblia să cadă.

Dar poate vor pleca,
Toţi demonii, din nou
Iar eu pe veci voi sta,
Visând într-un cavou.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!