Uneori

pe cât îmi pot înţelege propria definiţie
din dicţionarul cu sensuri a fi
exist pe o coajă cu miezul în ceruri
într-o altercaţie între născut şi adevăr

tu eşti o altă definiţie a cuvântului iubire
fiind în dimensiunea păcatului
femeie, trezindu-mi sângele
dintr-o luciditate-a visării

noaptea sa scurs în spatele perdelelor de rouă
(îţi spuneam, să nu muşti mâna cu merinde pentru lumină)

uneori ne iubeam în somnul trivializării demonului feeric,
apoi iar eram îngeri

îmi amintesc, uneori îţi aşezai picioarele pe nervii mei
încât îţi şopteam vorbe de întuneric,
apoi era o nimica,
glumeam într-o iarnă cu omăt de hârtie
despre frigul de a te scrie,
caniculară,
plătind unui dumnezeu al mirării în mine
pentru servicii erotice ale stihului,
deşi, în definitiv tu îmi iscăleşti poezia
din vârful peniţei mele schizoide,
întru tine-i travaliul metaforei puţine deşi
mă naşti uneori în cuvântul
cel văduv de minciună

poezie de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversă

cum îţi spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
şi-au râs de mine neîntrerupt
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puţin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor
sau că plec acasă definitiv

altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
"Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie"
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole şi amare
până reuşeam să uit
că îmi este sete că-mi e foame
şi că mai exist şi aşa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
ca şi cum propria-mi umbră strălucind
la balul feeric cu gâze şi lumini

îmi amintesc cum umbra
mă căra cu disperare în spate
şi cum se împleticea
sub greutatea neputinţei mele
şi cum deja nu mai eram tânăr
şi mă nelinişteam ori mă înfuriau
versurile mele
pe care încă mă chinuiam
să le rescriu rebele
până îmi trecea viaţa
apoi o luam de la capăt
cu aceeaşi înverşunare

poate am stat de prea multe ori
închis într-o sticlă ca un duh inutil
adormit în vechi laboratoare
ori adunând lumină în propria-mi închisoare
multă lumină şi multă splendoare
şi cum plouă în inima mea
sau cum mă rog morţii
draga mea moarte
te rog să nu mă laşi singur
în viaţa asta niciodată

apoi tu dispari şi numai ştiu
nimic despre noi
nu mai am veste
şi cum îţi spuneam
prea devreme s-a făcut noapte
în oraşul meu prea târziu mult prea târziu
mi-am intuit infirmitatea de om orb
plin de întuneric în întuneric
şi cu cravata frumos înnodată la gât

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt metraj ideatic

în interiorul serii sunt trandafiri purpurii de speranţă
orice amurg e o aducere aminte a dimineţii,
uneori a o dimineaţă eternă,
de asta nu te sărut niciodată înainte de lumină,
nunta de întuneric a nopţii
e pentru sângele văduv de piatră
fără putinţă-n tăcere a cântări-n cumpănă de fiinţă
nici cât o convalescenţă a ploii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori noaptea

uneori noaptea
când merg pe stradă
mă întâlnesc cu mine însumi
îl întreb dacă are un foc
şi cât fumăm împreună ţigara
vorbim despre aceeaşi mamă
aceeaşi iubită
aceeaşi singurătate...
apoi ne dăm mâna şi ne despărţim
sperând că-ntr-o altă noapte
ne vom întâlni iar...

n-am să înţeleg niciodată
de ce el a rămas aşa tânăr
eu atât de bătrân...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să fim sinceri

hai să fim sinceri,
nimic nu se înalţă cu o singură rugăciune,
pe drumul de fum al implorării
e necesar să strigi de mai multe ori
în urechile îngerilor

tu eşti la graniţa dintre dumnezeu şi minciună
femeie cu lăuntrul vamă de prunci
te privesc azi
în oglinda retrovizoare a timpului,
dintr-un ieri suit pe spinări de iubire
în biserica rugăciunii tale intrau
uneori genuni şi eres

amintirea, decupată din cerebralitatea visului
îmi revarsă în lumânare declaraţia de singurătate
în ajun de mâine, astăzi

cred,
absenţa ta e motivată de trist,
acela ce-mi spală picioarele vorbelor
păşind în cuvânt într-o limbă vorbită de mormânt

da, ştiu,
poemul acesta va înghiţi săbii de indiferenţă
dar poate va mângâia mâine
o altă tristeţe
şi o altă rugăciune

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicţie cu raţiunea. Când e pace în suflet şi lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiţii. Într-un fel începusem să iubim măşti reuşite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian şters. Imagini care spuneau poveşti frumoase, dar esenţa sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor

Uneori te iubesc
alteori îţi beau din lumină
nepiericiunea aceea cu trupuri de rai

uneori te iubesc
alteori mă ninge
cu glas tare aurora sfinţilor tăi

uneori te iubesc
alteori mă dau preatefericescule
drăgostirei buzelor tale de zeu

uneori te iubesc
alteori învăţ
cum să reînviu la secundă

uneori te iubesc
alteori îţi cânt dorul la frunze
şi învelesc greieri cu rouă

uneori te iubesc
alteori absenţele
sapă în sânge tranşee

uneori te iubesc
alteori viteza luminii
într-un hohot de plâns

uneori te iubesc
alteori mă veşmânt
întru fiică de înger ori scai

uneori te iubesc
alteori vai

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu devenea atingere

între noi era ascuţirea dragostei
în toxicitatea păcatului din perne
eternitatea părea clipa în care suiam
ca într-o caleaşcă având destinaţia visul
deasupra statuie sta cerul
învelindu-ne-n glăsuire a pietrei
adiam tăcerea aceea
cu urechea din spatele timpului
pe muzica aceea ne dansau toate flăcările şi
ochii noştri aveau straie lichide

ne piteam undeva între întrebare şi răspuns
între inimă şi duh poate
eram posibili drumeţi pe calea lui mâine
sângele ne venera minciuna
să se poată aşeza mai lesne
lângă adevăr
nefiindul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea (poem în fragmente)

în templul de pe acoperişul adevărului
poeţii sunt preoţi ai Mirării,
zeiţa aceea care le toarnă în gura peniţei
rostirea văzului de eternitate
şi zborul către aripa de înger, cea vindecată
mereu urmăriţi de propria umbră
pe glii de hârtie

&

Mirarea înfige în inima rostului
sângele îmbătrânit în lumină,
aproape în putrefacţie-i clipa
ce se va naşte

&

la fântâna cu lebede poetul mărturiseşte cântec
ori sincera cenuşă omidă,
nu e nici o deosebire
între om, fluture şi pasăre

&

Mirarea adună la Mâine acasă poeţii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti deja Sinele, eşti deja Dumnezeu prizonier al unei persoane, adică al unei imagini, precum că: te-ai născut la data cutare, eşti femeie, soţie, etc, etc. Şi deşi închisoarea rolurilor tale te sufocă tu continui să ţii la ea ca la paradisul tău, deşi e evident pentru mai toţi oamenii că este un infern groaznic. Adevărul nu e despre înclinaţia sexuală a corpului tău, ci despre libertatea de închisoarea corp-minte. Sinele, Dumnezeu este la fel de mult Atotprezent/ubicuitatea divină într-o bodegă, într-un harem, într-un bordel cât e şi într-o biserică. Nu Dumnezeu a făcut morala cretină cum că lesbienele sau homosexualii nu pot să se căsătorească sau să facă sex, ci mintea oamenilor a scos o astfel de trăsnaie pentru control şi a pus-o în spinarea lui Dumnezeu!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroseai a înger la telefon

la flacăra cuvintelor se coace o prăjitură de albastru
tu devii literă şi te scrii pe giulgiul singurătăţii mele
nicăieri e aproape o existenţă,
din pipă-mi ies vorbe de fum
pe o scară de la unu la minus o sută
poeţii veacului trecut ingurgitează nefiinţă
câte unul îşi mai vinde din agoniseala stihului
pentru un ceas adăugat

ornicul are limbi de moarte
înfipte definitiv în carnea vremii
toţi vorbim în graiul timpului,
dănţuind pe muzica aceea
în sevraj de oase parcă

aşteptându-te,
am fermentat cerneală şi carnea pâine mi-am făcut-o
mă trimiteai către femeile facile,
ai zis că eşti ocupată,
îţi dai doctoratul în tenebre

eu ţâşneam atunci din bezne fără lumină de împrumut,
în scânteiere proprie îmi aprindeam rugăciunea
trezind din somn pe Dumnezeu

uneori îmi aşez în bagajul existenţial plecarea
nu cunosc destinaţii
atâta doar că miroseai a înger la telefon

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metanier

Ce rost are o cale care nu duce la tine?
Ce noimă are un cuvânt care nu este numele tău?
Ce iubire se poate numi iubire
atunci când nu eşti cu mine?
Timpul trece ca un joc de cărţi
pe care-l ştii dinainte pierdut.

Uneori, într-o cârjă
are loc toată libertatea din lume.
Aşa cum Tatăl adoarme
în inima unui neprihănit,
fără să-şi pună ceasul.

Cât adevăr este în filme?
Te naşti
motor ai râs, motor ai plâns.
Ajungi acasă
motor ai râs, motor ai plâns.
Ajungi la cimitir,
motor au plâns, apoi au râs
un şir de boabe
în metanierul deznădejdii.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cânt numai din gură

Până o să te întâlnesc, lucrurile se schimbă,
se face lumină în ce se aşteaptă lămurit
şi scopul capătă o altă turnură.

În gând am alte semne de interpretat,
caut cuvinte cu sensuri noi de înţeles
cuprinse într-un singur demers.

Nu-mi place să cânt la instrumente
uneori cânt numai din gură,
o fac foarte rar dar melodios
la strune cu lăutarul orb.

Când mă însoţeşti în taverna subterană
eşti aproape de sufletul meu,
odată cu mine cânţi de inimă albastră
până noaptea târziu.
Apoi ne vom iubi ca doi nesuferiţi
într-un vagon tras pe o linie moartă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut

mă gândeam...
ştii, sunt prea obosit
palmele mele, odată cărări de iubire
astăzi crestate de gânduri
adăposteam suflete în vorbe
despre iubire, despre noi
iubirea noastră, un joc între doi poli
un joc de-a v-aţi ascunselea
te căutam pe aleile din parcul cu castani
te regăseam într-un sărut
te întorceai spre mine
privirea ta înmugurită atingea cerul
treceam dintr-o stare în altă stare
dintr-o mângâiere în altă mângâiere
erai o fărâmă din mine
un strop de cer azvârlit pe pământ
aveai chipul plămâdit din stropi de iubire
pluteai pe pământ
femeie, tu, tainic descânt
pasul strâns, întors către mine
te sprijineai de lumina divină
păşeam pe un pod, aruncat peste ape
uneori te strângeam în privire
privind cum înfloreai în palma mea
seara, împleteam linia orizontului
cu şoapte şi suspine de iubire
opream un sărut într-un bob
aşteptând să culeg de pe buze surâsul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

aş scrie cu aripile
dar aripi nu am
aş scrie cu sângele
dar sângele s-a scurs în zadar
aş scrie cu noaptea o zi
dar ziua a plecat într-o zi
învaţă-mă Doamne, vâlvătaia aripilor
să modelez cuvinte pe-o stâncă
să înalţ candelabre din şoapte pe valuri
să mă deschid în zori într-un cuvânt
să urc pe culmile visării
să fiu un pescăruş în zbor
pe ţărmuri neumblate
apropie-Te, Dă-mi iubirea
ce a rămas din noaptea însângerată
sunt lacrimă de ceară în palma Ta
deasupra mării negre de atâta supărare
mi-e dor să cad în calda ţărână
la picioarele Tale
purtat de valul etern
să învâţ să cunosc necuprinsul
să fac din lut o candelă a lumii
să şterg din ochi tristeţea milenară
cu raza pură a credinţei
tânjind cu drag la mântuire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disconnect

şi dacă pică serverul mai sunt poet?
şi dacă pică brusc internetul în toată lumea
cine va mai auzi de mine?

mi-ar plăcea să se dea o lege
prin care să se interzică poezia în locurile publice
să te duci în locurile special amenajate
cu un creion şi o foaie de hârtie
să scrii numai pentru tine
ca şi când poezia ta
ar fi un inel de logodnă
sau o promisiune de iubire

mi-am rănit sufletul pe hârtie
într-o baltă de cuvinte
tu îi spui clişeu
deşeu
sau pur şi simplu
vorbărie

în timp ce poezia
este o trecere de pietoni
între viaţă şi moarte

sau un mistreţ fugărit de alice
într-o pădure virgină

ceea ce scriu nu-i o simplă îndeletnicire
ci o dedicaţie pentru Dumnezeu
care uneori îţi pune palma
pe frunte
femeie

chiar dacă viaţa înseamnă un spital
în care oamenii te tratează
cu pastile de sictir
în timp ce moartea inventariază
suflete

dacă ar pica internetul
aş merge cu picioarele goale prin ţărână
să simt trupul rece al înaintaşilor mei
sau m-aş tunde zero
să nu-şi dea nimeni seama
cât de frumos ninge

aş renunţa la această vorbărie
şi ţi-aş trage un şut acolo
unde
te doare cel mai tare
să-ţi arăt
cât de mult te iubesc

m-am născut pe Google
toată lumea ştie
şi tot caut, tot caut locul
în care
să mă spovedesc

poezie de Ionuţ Caragea din M-am născut pe Google (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neclintit

stau de un veac
înfăşurat într-o pânză
putredă pe ici pe colo
căzut în nirvana pe stânca mea
bătut de vânt de soare
de ploaie de gerul năprasnic
levitez alături de vulturi
de zmei de norii neliniştiţi
de constelaţiile fixe
mă diluez într-o nebuloasă
revin pe stâncă deşi nu m-am mişcat
uneori sunt copleşit de nostalgie
şi de durere după ce văd
atâtea drame în jur
mă joc uneori cu mintea
cu trupul unei femei
pătrund în locurile ei intime
o posed cu destrăbălare
e sclava mea şi creierul ei
vibrează la solicitările mele
strig alt nume de femeie
împrumut corpul unui jaguar
fac salturi spre altă floare
înflorită în singurătate
care a spart învelişul
după lumina hrănitoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de descompunere

Zadar fiinţă sângele emană,
e-n oameni existenţa bând minciună
morminte doar aievea sacru spună
sub cerul ploi ce-au izvodit o rană.

Tăceri de timp, cu miezul de furtună...
În clipa de amor şi pământeană
o veşnicie parcă-mi eşti sub geană
plătind a Mere-n Luntre împreună.

Păcatul viu, femeie, suie-n racle
ci doar în adormiri dumnezeieşti
de mântuire-i adevăr în Cleşti
prin a eternităţii habitacle.

La umbre-n rădăcini se descompune
secunda fiartă în deşertăciune...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Maioneză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu este lumină, bunătate, blândeţe. Mai presus de întuneric, felurite ispite care mustesc în noi în fiecare clipă de soare. Poate tot şi toate. Nu renunţă la sufletele noastre, e ancoră, far şi călăuză în moartea uitării şi a păcatelor. Când plângi, Dumnezeu îţi şterge lacrimile, te ridică din adâncul suferinţelor, pierderilor, deznădejdei. Pleacă la luptă alături de tine prin îngeri cu aripi de Cer. E definiţia curajului, celor mai mari şi alese virţuiţi, Adevăr şi nemărginită Înţelepciune. Dumnezeu este mesajul dăruirii de sine, în toate formele, iubire extraordinară, inepuizabilă. Dacă sufletul ar înţelege chemarea aceasta de Har ar căuta doar să-şi stingă setea nebiruită de esenţă.
Port cu mine dor de Dumnezeu. Sunt puţin şi dau puţin dar am un bob de credinţă şi cer iertare.
Ştiu că deşi uneori rătăcim drumul, Dumnezeu nu ne pierde şi aşteaptă întoarcerea noastră Acasă.

Andreea Palasescu (31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie

Epigrama-i arma care,
Deşi pare-un simplu joc,
Are ace în dotare
Pentru orişice cojoc.

epigramă de Marian Cioacă (3 iulie 2009)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori mă scufund într-un ocean de iubire ca într-o femeie gigantică. Apoi mă trezesc, scoică pe nisip, fără carne.

aforism de Boris Marian Mehr din Hypocratice
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!