Oana Frențescu

Povara tresaltă

povara tresaltă pe umeri
forma crucii apasă concret
mărturisirea rămâne lipită de buze
se calcă-n tristețea luminii

ramura vestirii Domnului e îndoliată
locașul sfânt e coborât în pământ
călugări în sutane de colb
trimit rugăciuni către cer

e un timp de moarte structurat în tăceri
iarba și cerul sunt martori
mersul devine o spaimă
oboseala împarte gândul între rece și cald
mâine e o altă zi fără zâmbet

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oana Frențescu

Noaptea

noaptea s-a aprins iar
emoțiile au coborât din pereți
căldura ridică tavanul și plimbă odăile

se face tot mai strâmt
norii se adăpostesc printre riduri
trupul fumegând de frunze rămâne fără ochi și buze
mâinile tac retrase-n buzunare

gândul nu se împarte la nimeni
doar timpul se sparge în secunde rotunde
fără oprire creând iluzia altei lumi
cu un trup de care n-ai trebuință.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Mâinile tale

mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeția unui veșnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălțare
și o gheață subțire topită fără întrebări

ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulțime de lucruri
ce-și strigă nemișcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ

din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Nu mai e timp

nu mai e timp de aripi,
de fugă, de mers în nori,
de altă curbă fără ieșire,
altă cortină trasă deoparte,
altă apocalipsă venită brusc
ca o cascada justițiară.

nu mai e timp de gemete,
păreri zâmbind, așteptând degeaba,
ochii sunt spălați de iluzii,
nonsens de zbor căzut între oglinzi.
nu mai e timp de îngeri în cuvinte
și de iluzii pe frunza îngălbenită.

sunt într-o absență, pedepsită de viață,
vârtejuri înrămate încremenesc în spațiu,
ziua fuge în spasme,
împăcarea plutește în gol,
miracolul trece mai departe,
bezna se dibuie într-un avânt
îndoind lumina.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Teamă de grabă

M-aș grăbi către moarte,
Dar mi-e teamă de noapte,
De cimitire, de morminte și cruci,
Căci mă apasă pe umeri
Ca o pelerină de singurătate...
Aminte-ți aduci?!
Mi-e teamă de rece, de ierni și de pași
Scârțîind pe trotoar,
Mă tem de-ntuneric!
O lumină lăsați-mi măcar!
Apoi am restanțe aici, pe pământ,
Facturi neplătite,
Ori mi-am dat vreun cuvânt.
V-aduceți aminte?!
Nu am timp de plecări,
Sunt străin pe cărări,
Nu am bani, nu am chef!
Alte planuri mă prind
În al timpului cerc.
Știu, mă cheamă străbunii,
Sunt un biet trubadur,
Nu am timp de concesii,
Nici de moarte acum...
Voi pleca – fulger straniu,
Dar n-am timp a pleca!
Multe planuri țâșnesc
Din inima mea...

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul - creație sfântă

Azi, în lacrima zorilor, fața mi-am scăldat.
În parfumul florilor, sufletul mi-am adăpat.
De la soare am primit, lumina în privire.
Cerul sfânt mi-a dăruit, tainică iubire.
Sunt un om ființă cultă, între multe câte sunt,
Un om creație sfântă, a Domnului pe pământ.
Adânc mă plec și mulțumesc, creatorului meu sfânt,
Că mi-a dat ca să trăiesc, un timp, pe acest pământ.

poezie de (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Oana Frențescu

Unicul drum

unicul drum către cer alege pașii
din iarba uscată.
restul, prin eliminare se evită Armaghedonul
și viziunea egalității între noi și zei.

numai cuvintele rămân
fără dimensiuni, seducând spațiul,
evadând fără a cere voie
într-o dimensiune astrală,
la care noi doar visăm.

într-o relativă abandonare,
printre șiraguri de stele,
lăsăm tinerețea scânteind în dorințe
și ne alegem cu cicatrici nevindecate
din tăceri și neliniști,
polenizând pământul cu iubiri trecătoare,
mistuindu-ne în capcane de lut.

apusul își așază coroana de spini
și palma mângâie vântul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Patria mea

patria mea între plâns de viori și balade
biserici cu ziduri înalte între
case despuiate cu frigul înfipt în grinzi
și-n ferestre
copii desculți și curți mărunte
icoane roase devreme plângând la comandă
cutia milei la poartă
în curți de mănăstiri vuiesc meghanuri

spitale neutre cu umbre de ceață
obosite de timp și de boală
au fâlfâit de mort și de pământ

trenuri cu mersul de melc aflat în prăbușire
pe calea ce mâine posibil nu este
păduri cu verdict de plecare
fantome ghemuite în unghere pe străzi
cuvinte desfrânate în orele serii
premiate în poeme de jurați fandosiți

și-o lună tăiată și-o mare oarbă
tu într-o nevedere verticală
pereți acoperiți cu stele răsturnate
o rotire a orizontului crescând cât mai departe

mă smulg din prezența ce-o decapitez
mutând-o într-o altă culoare
sub umbra unui copac rămas în picioare

patria mea din care iau forma merelor
a frunzelor a păsărilor a vântului
patria mea din care iau cuvinte
te vreau schimbată
te vreau acasă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tristețea

la margini de spațiu de timp și de duh
de viață de moarte de toate
tristețea e totul ce pot să mai duc
aidoma crucii pe spate

tristețea e unicul meu sentiment
tristețea e unica mea alinare
e golul din suflet ce tace strident
și doare și doare și doare...

la margini de spațiu de timp și de duh
de viață de moarte de toate
tristețea e totul ce pot să-l mai duc
și totul ce nu se mai poate

poezie de (27 iunie 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Florin Alexandru Stana
Daniel Vișan-Dimitriu

Alb-negru

Mai ninge în luna lui Marte,
și-n mine sunt sloiuri, e ger,
prin suflet îmi taie-un hanger
și-n două bucăți îl împarte.

Mai ninge și nu stă o clipă,
m-apasă povara de nea
pe gânduri ce-ncep a zbura
în rece și neagră risipă.

Se-amestecă-n fire de marte,
sub cerul lipsit de culori,
ninsoarea cu văluri de moarte.

Atârnă, pe-un șnur de fiori,
un alb ce doar negru-mi împarte
în zilele-n care mă dori.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Eram

eram femeia răscolind neodihna,
mutam pereții din loc
și-i atârnam de lună.

nu existau sensuri moarte
doar clipe pline de fluturi
culese fără migală din orice culoare
și-un rai plămădit din lumina din ochi.
te culegeam din iarba albastră,
imploram umbrele să te lase în pace.

m-au răpus cuvintele nespuse,
cămașa gri lipită de bandaje,
palmele neodihnite de fiecare zi,
detaliu plin cu neliniști, fără minuni,
golul născut din timpul spart,
treptele de ceară de sub tălpi.

exilul meu a evadat invers,
cu fluturii ce secretă nori
în neantul total ce mă-nghite.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Dincolo de timp

dincolo de oameni
dincolo de timp
pân" la epuizarea răbdării
în spațiului îndoit în întuneric

praful cu viruși se leagănă în aer
zbaterea devine zadarnic gest
și singur te pierzi în umbra unei cruci
în ziua de azi fără mâine

se împart felii de viață de viruși nelucizi
genunchii se coboară-n rugăciune
de nicăieri nu vin speranțe nici iluzii
și totul se zidește între porți

purtăm stigmate de târziu pe frunte
și aruncăm cu zarul căzuți într-un infern
o Doamne am uitat și nu mai ținem minte
ce-a fost mai înainte
dar am păstrat cuvinte de dor și de amin

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Secunde strâmbe

Nimbul lipsește în spațiul cu îngeri răniți
și spatele întors către divinitate,
frigul intră prin pereți, până-n oase,
slăbiciunile omenești umplu nimicul
c-un timp ce nu se mai întoarce.
Biserici vechi și noi toarnă vecernii,
suntem restructurați din rugăciuni,
ce cad ca o ploaie, cu grămada,
în cuvinte dezgolite de sâmbure învelit în lumini.
O primăvară nevie umblă pe străzi
buimacă,
ghioceii germinează-n pământ.
Strâmbăm secundele
ca în ele să încapă visele,
ce le purtăm cu noi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Peste timp

am modificat liniștea,
uimită de frunza verde.
pornirilor le-am scos goliciunea
și instinctele primare din trăirea totală.

din pânza desenată s-a scurs închisoarea verdelui
în vopsele convulsive cu înjunghieri amoroase,
s-a distins uitarea și apusul de sub castani.

silabele au suflat în tăciunii mocniți
și noaptea rotundă a strălucit rece.

plecată peste timp, fără secunde,
merg prin eclipsa și amnezia lunii
traversând tristețea teiului
și clipa schelet ia formă de cruce.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Pământul senin

Cel mai senin pământ îmi pare cerul
în care te-adâncești
nu cu gura căscată
ci cu pasărea căscată
între buze de aripi
fără a înțelege
de pământul e sus
sau dacă jos este cerul...
Cel mai senin pământ între "ești" se întinde
și la graniță.."sunt"!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

* * *

Unde ești Tu
lumina crește din tălpi
și nu curge sânge...

Lacrimile
au ars piroanele
și cerul și-a deschis ochii
către noi.

Suntem copii,
Dumnezeu ne ia de mână
și ne împarte Pâinea la toți...

Lemnul crucii
numai e rană
și orice inimă rastignită
devine psalm de iubire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

Din zâmbet fac scut

Dorul mă ține trează
Sunt prinsă în gând
Trecutul nu ratează
Mă prinde plângând

Strig tare mi-a trecut
De tine mă ascund
Din zâmbet fac scut
Dar gândul e rotund

Îmi este dor de ieri
Astăzi stau în casă
Visez la primăveri
Spun că nu-mi pasă

Tu știi cât te iubesc
Nu pot opri gândul
Mâine te întâlnesc
Trimit întâi sărutul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alchimie existențială

ți-aș cere iertare de tot ce nu sunt.
e-n mine o rană ce urlă la lună
și-un ochi către haos mereu stă deschis
iar eu îl contemplu c-o spaimă nebună.
ți-aș cere iertare că nu știu să-ți scutur
tristețea din pleoapă, povara din gând
și cerul când mi-l aduci mai aproape
ți-aș cere iertare că respir tot pământ.
că-s tristă adesea de mine, de tine,
că las îndoiala să surpe și doare,
că n-am răsărituri destule să-ți dau
și că-s risipită, ți-aș cere iertare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Oana Frențescu

Atunci

cuvintele au sărit din neființă
lungindu-se vertical
flambând cerul nopții
trezind arborii ce voiau să doarmă

pe strada liniștită melancolia se scălda în unde verzi- albastre
inima înghesuită în frig murea câte puțin la fiecare strigăt
vocalele schimbau mersul stelelor

un timp se redesena în jocul palmelor
depărtarea zăbovea în trepte către cer
reverența unui frison lovea stomacul
fabulosul foșnet din silabele de foc
sosea din absență
atunci cuvintele au mușcat din mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Un gol

tristețea circulă ca o boală
prin ziua cenușie și rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii

tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu ești într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul

universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agață de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra și-o înghite.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook