Alb-negru

Mai ninge în luna lui Marte,
şi-n mine sunt sloiuri, e ger,
prin suflet îmi taie-un hanger
şi-n două bucăţi îl împarte.

Mai ninge şi nu stă o clipă,
m-apasă povara de nea
pe gânduri ce-ncep a zbura
în rece şi neagră risipă.

Se-amestecă-n fire de marte,
sub cerul lipsit de culori,
ninsoarea cu văluri de moarte.

Atârnă, pe-un şnur de fiori,
un alb ce doar negru-mi împarte
în zilele-n care mă dori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarna când cerul mai ninge

Te-anunţ că-n decembrie ninge,
Iar fulgii doar cad, nu aleg
Nici mâinile care-i culeg,
Nici sufletul ce-l vor atinge.

Să aibă un suflet, ca noi?
De au, sunt doar suflete reci
Închise-n blesteme pe veci
Şi fără o viaţă de-apoi.

Ei nu pot decât a se stinge
Visându-se-n aer scântei
Din focuri aprinse de zei
În iarna când cerul mai ninge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ninge pe gânduri...

Când ninge pe gânduri, departe-i furtuna,
E pace în steaua ce nu se dezminte
Şi ninge pe soare, şi ninge întruna,
Iar albul îngheaţă-n puţine cuvinte.

Mulţimea de drumuri împarte ninsoare,
Copacii feerici, din munţi, dau bineţe
Pe buze-ntrebări, nu ştiam ce-o fi, oare,
Cu aripa nopţii pe căi îndrăzneţe.

Zăpezi liniştite, tablouri, ca-n basme,
Prin fulgii albaştri, nu-i strop de durere,
Fug relele-n cârduri, cu ele, fantasme,
Şi toate se-ngână cu-n punct de vedere.

Cortegiul de iarnă alunecă-n fraze,
Doar rugile zboară spre ceruri înalte,
În slalom de vise, formându-şi noi oaze,
Popasuri în staţii şi treceri prin halte...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu absenţe...

Ninge cu flori albe din grădini de rai,
Îngerii ne-mbracă-n straie de Crăciun,
Eu îţi scriu, iubite, despre luna mai,
Să nu uiţi că, totuşi, zilele apun...

Ninge cu absenţa ta şi-a mea-n decor
Şi de-ai fi cu mine-am ninge şi noi doi,
Depărtarea-şi cerne clipele ce dor
Şi azi, parcă ninge altfel, mai greoi...

Ninge cu ecoul primului oftat
Dintr-o noapte albă,-n care mi-ai lipsit.
Aş fi vrut să fie visu-adevărat,
Că numai în vise mi te-am întâlnit...

Ninge peste lume, noi la poli opuşi
Prindem stele-n palme pentru mai târziu,
Bate miezul nopţii, clipe de cenuşi
Înnegresc zăpada... s-o albesc, nu ştiu...

Ninge cum nu ninge nicăieri şi cad
Cerurile toate peste ochii mei.
Nu mai văd, iubite,-afară niciun brad
Sunt troiene-nalte, noi nişte pigmei...

Şi de-am fi-mpreună, poate am putea
Să oprim ninsoarea doar cu un sărut.
S-ar topi troianul alb de catifea
Dar lipsim şi ninge ca la început...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarăşi Crăciunul

E iarăşi Crăciunul şi-afară nu ninge,
Natura e-n grevă se pare,
Şi focul în sobă trosneşte şi plânge
Şi-n mine se naşte-o-ntrebare:

Încotro ne-ndreptăm cu atâta mânie?
Bunătatea din oameni se stinge încet,
Ne conduce invidia şi-i lăcomie...
Unii cred ca au la viaţă, abonament.

Suntem trişti, singuratici şi-n inimă goi
Şi ne doare, şi ne încearcă furia...
Nu mai ştim să ieşim din atâtea nevoi,
Dar continuăm să promovăm prostia.

Totul în jur e astăzi minciună şi ură,
Totul e fals zub zâmbete hâde,
Iar cei ce mai au o fărâmă de suflet
N-au puterea ceva să mai schimbe.

Dă tu, din puţinul acela ce-l ai,
Să simţi cum iubirea învinge,
Împarte din suflet, cu cel mai sărman
Şi de Crăciun, sigur va ninge!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu duşmănie

Ninge cu duşmănie,
Cu ură cade zăpada
Peste apele îngheţate cu ură,
Peste livezile înflorite din răutate,
Peste păsările înrăite care îndură.
Ninge ca şi cum prin zăpadă
Ar trebui să se sfârşească
Viaţa acestui acvatic popor,
Ninge cu o încrâncenare
Omenească,
Ninge otrăvitor.
Pe cine să mire?
Doar eu mai ştiu
Că ninsoarea
A fost la-nceputuri iubire.
E atât de târziu
Şi ninge hidos,
Şi nu-mi vine-n minte
Decât să aştept
Lupii flămânzi,
Să le fiu de folos.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cum ningea odată...

Ninge, botezând câmpia
Cu un dor nemărginit,
Că tratându-şi miopia,
Iarna dragă, a venit.

Ninge cu bucăţi pufoase,
Moale, rece, delicat,
Stelele armonioase
Vin cernute peste sat.

Ninge-mpodobind oraşul
Cu argint dintr-un fuior,
Lângă mine motănaşul
Toarce leneş: sforrr! sforrr! sforrr!

Ninge cum ningea odată,
În copilăria mea,
Prin fereastra mea brodată,
Vreau s-ating o dalbă stea.

Ninge cu atâta dor,
Motănaşul, sforrr, sforrr, sforrr...

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ninge...

Mai ninge, iubite, pe mine,
mai ninge în sufletul meu,
omătul e pur ca lumina,
iar dorul de tine e greu!

Mai ninge, iubite, cu stele,
cu sănii, cu daruri, cu flori,
în pomul de iarnă, iubite,
mai ninge cu albe chemări!

Aud nesfărşitele-ţi şoapte
prin fulgii de nea colindând,
mai ninge, iubite, pe noi,
mai ninge pe gândul flămând!

Pe umerii iernii, cuvântul
mai ninge cu dragostea ta,
mai ninge, iubite: în versuri
te caut în inima mea!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morţi şi vii
Şi mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Şi-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alţi ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita şi eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de gând

Călătoreşti prin gândul meu
Mereu, mereu...
Şi te-aş opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi aminteşti, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor poveşti,
Să-mi spui, din nou, că mă iubeşti,
Că iarna, iată, a trecut
Şi încă-mi eşti.

O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Şi-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge între noi

Şi ninge si ninge, ca o poveste,
Troiene de nea umplute cu vise,
Se-aşterne pe câmpuri şi-n gânduri oprite
Cu fulgii ce zboară spre locuri ascunse.
Şi ninge si ninge pe feţe pierdute
Culoare de alb se găseşte pe frunte,
Mă chemi peste ani să te caut nebuneşte
Amintirea îngheaţă, ca mâinile ude.
Mă joc printre stele albastre, răzleţe
Şi fulgii m-ascultă zâmbind printre aştri
Te strig în noapte să dormim omeneşte
Aşa printre gheţuri cu ierni obosite.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de zăpadă

Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.

Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte şi ascultă, iubito!

Priveşte, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se aşterne-n fundal,
Un moş rebegit pândeşte prin geam.

Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup şi-n suflet mi-e rece,
Se-aşterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici paşi de nepoţi nu pot să-l străbată.

Priveşte, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniţi de departe!
O lume de gheaţă se-aşterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoşii m-aşteaptă.

Mă strigă în noapte fraţii din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.

Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Plouă infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Plouă infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, ningere, ningerime...

Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrenţuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri şi ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaţilor singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne ţeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal şi săli de disecţii
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă şi zăpada aprinsă
de parcă ar vrea să vadă cum moare,
ce moare.
Ninge cu dinţii de lapte
ai îngerilor...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, ningere, ningerime

Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrenţuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri şi ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaţilor singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne ţeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal şi săli de disecţii
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă şi zăpada aprinsă
de parcă ar vrea să vadă cum moare,
ce moare.
Ninge cu dinţii de lapte
ai îngerilor...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu speranţe

Ninge-ncet şi ninge blând
Ninge cu romanţe,
Ninge-n cer şi ninge-n gând
Ninge cu speranţe...

Ninge pur şi ninge lin
Ninge cu uitare,
Ninge alb şi cristalin
Ninge cu uitare...

Ninge-n cer şi pe pământ
Ninge cu trădare,
Ninge alb şi ninge sfânt
Ninge cu salvare...

Ninge-n gând şi ninge lin
Ninge cu uimire,
Ninge-ncet şi cristalin
Ninge cu iubire...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă, răspunde-mi, răspunde-mi
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie de zăpadă

spuneai într-un timp că iubirea-i eternă
trăiam între gheţuri şi-n lumea modernă
dar n-ai mai lăsat nimic să se vadă
din tine, femeie de om de zăpadă

acuma când vine o altă stihie
te caut în mine şi în erezie
pe tine, aceea ce n-a fost să-mi fie
pe niciodată şi pe veşnicie

tu vii înspre mine, ai coapsele albe
şi ninge a tine din florile dalbe
şi cu zăpada ce n-a vrut să-mi vie
în inefabila copilărie

mi-e dor cel mai tare când ninge a tine
ca în calendarele precreştine
şi-n imaculata calamitate
mi-e dor de trecutele noastre păcate

bate un crivăţ a viaţă şi-a moarte
şi ninge cu margini de eternitate
şi ninge acut să nu se mai vadă
femeia iubită de-un om de zăpadă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Pe plopii ninşi
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernei alb linţoliu,
Şi, trişti, de foame par învinşi...

Cugetători,
Privesc pe cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori...

În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă;
Iar sub uitare şi zăpadă
S-ascund mormintele în şir...

Şi pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Şi-n suflet plânsul îl înec;

În aiurări
De spaimă inima mea moare...
Acoperite de ninsoare,
Pierdute sunt orice cărări...

Şi mă învinge
Un gând amar, ştiind că-odată
Şi peste groapa mea uitată
Vor trece corbii şi va ninge.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!