Peste timp
am modificat liniștea,
uimită de frunza verde.
pornirilor le-am scos goliciunea
și instinctele primare din trăirea totală.
din pânza desenată s-a scurs închisoarea verdelui
în vopsele convulsive cu înjunghieri amoroase,
s-a distins uitarea și apusul de sub castani.
silabele au suflat în tăciunii mocniți
și noaptea rotundă a strălucit rece.
plecată peste timp, fără secunde,
merg prin eclipsa și amnezia lunii
traversând tristețea teiului
și clipa schelet ia formă de cruce.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Rondel în noaptea de toamnă
Ochiul somnoros al lunii
Peste șesuri lăcrimează,
Sus, pe deal se-nsingurează
Fără frunze, trist, gorunii.
Ș-au rărit frunza și prunii,
Tremurând se lamentează;
Ochiul somnoros al lunii
Peste șesuri lăcrimează.
Bruma nopții se așează,
Stinge prin grădini tăciunii,
De pe boltă mai vegheză
Prin ferestrele furtunii
Ochiul somnoros al lunii.
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Depărtarea
depărtarea coboară pe cuvinte
geamurile risipesc tăcerea
împrumutând zgomotul zilei de Crăciun
oferta de azi e un amestec al realului cu lumea virtuală
prezentă în secunde neîntrerupte
decupez inspirația din tolba ui Moș Crăciun
descifrând ecuația unui sărut prin selfie
sfidând absența desenată pe frunze
scriu rescriu și șterg sărutul tău
de pe traseul neauzului volatilizat în abis.
pe orbită Moșul imaginar împarte emoții
în bucățele de fericire sub formă de fluturi de zăpadă
curgând într-o lumină verde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zig-zag
Zig- zag istovit, ajuns întreg
între luna desculță și apusul de frunze,
lumina se sparge în bucăți muritoare,
durerea e scrisă generic pe gânduri.
Din pași pornirile îngheață,
se răzvrătește inima în clocot,
mor fluturii galbeni din sclipirea lunii.
Uitarea neculeasă
din colțuri neumblate și ascunse,
își lasă umbra rece pe față și pe frunte.
Un timp s-a decupat sub alte legi divine,
culori se hrănesc azi din alt fel de albastru,
pe pagină albă posacă prezentul învață să tacă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O formă de existență
noaptea creponată înșiră pereții
într-un abis
luna pleacă din fereastră
lăsându-mă într-o altă memorie
unde tu nu ești
pe tavan visele aleargă ieșind dintr-un tunel
de unde împrumut timp
pentru zidit cuvinte
ce stau zăbovind pe marginea lutului
și m-așteaptă
o formă din existența mea-i absentă
pe cea din viitor o inventez
împodobind-o cu lucruri la modă
și păstrarea teiului eminescian
plin de poezie
forma din prezent pulverizează imagini
cu buze care surâd
copaci care merg dată cu mine
și straturi de cuvinte din care curg poeme
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am mers împreună
am mers împreună prin nori
ne-am reciclat pașii din singurătate
am trecut peste eroziunea reală
scanată vizibil în accesorii
am ars epuizați pân" la detalii
devenind fantome de fum
scrumul rămas a sărutat
copacul cu frunze vorbitoare
amiaza e tot albă
dar fără umbra verde plecată cu noi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Castanii
Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristețea,
Când părăsită stă de vorbă cu sine, însăși tinerețea,
Și mișcătoarea lor cupolă, deasupră-și clatină verdeața,
Părea că-n jurul meu, prin ramuri, în mii de palme bate viața;
Iar câteodată, crengi uscate păreau cădelnițând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare și azi tristețea mea mi-o port.
......
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O nouă rotire
o nouă rotire în timp,
într-o liniște de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.
muza neinspirată sare peste dimineața verde,
adună pereții, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
și toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de brațe, de tălpi.
în centrul spațiului ești tu,
în orice punct aș fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
și uneori scriu pe distanța înghețată
fără a aștepta răspunsul lunii indiferente.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un gol
tristețea circulă ca o boală
prin ziua cenușie și rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii
tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu ești într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul
universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agață de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra și-o înghite.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Selfie
o suire pe caldarâmul lunii,
un spectacol căzut din galaxie,
o neîmplinire pe o amăgire vie,
o inserție în celule verzi desenate.
îngerii silabisesc tabloul,
tu îl rătăcești în al cincilea simț,
clipele se sfârșesc într-un vârf de timp
când ușa nu e deschisă între cei doi.
lansarea e o răstignire
pe ziua ce dârdâie uneori de sărăcie
în lucruri banale, deseori în hormoni
și doar o pasăre uimită te privește de sus.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea
noaptea s-a aprins iar
emoțiile au coborât din pereți
căldura ridică tavanul și plimbă odăile
se face tot mai strâmt
norii se adăpostesc printre riduri
trupul fumegând de frunze rămâne fără ochi și buze
mâinile tac retrase-n buzunare
gândul nu se împarte la nimeni
doar timpul se sparge în secunde rotunde
fără oprire creând iluzia altei lumi
cu un trup de care n-ai trebuință.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caut un rest
caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze
trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezența ta
undeva unde noaptea cade în silabe
te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiți peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoști literele
dizolvate în ochiul meu verde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pluteam
pluteam peste goluri,
o explozie celulară ploua înăuntru,
un șuier de arbori biciuia lumina,
secundele veneau de după lună.
prezentul a făcut
din libertate o formă cu margini
rătăcind verdele-n albastru,
un repetat clișeu se-nșiră pe timp.
evadez în oaza surdă
cu trupul agățat de-un cântec de greier
printre curbe obosite,
înțelegând cum tăcerea din vid nu-i tăcere.
în mine e un loc pregătit pentru
sunetele picăturilor de ploaie,
silabele ce suflă în jarul mocnit,
pentru literele ce mă chinuiesc
când te aștept să intri în poem.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respirăm
tăcerea șlefuiește prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.
vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îți atinge mâneca hainei
și caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.
rodește o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineața intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtășit din târziul timpului final.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
eclipsa totală
a pus
Soarele
în umbra
Lunii
gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza verde de albastru
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la sapte -
de la sapte pân' la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pân' la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamântul si cu luna,
noaptea când stau împreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcâiul la spinare
si cu ochiul în potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada...
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
înhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi în doi un numar,
tot din trei în trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci în cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad în fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi si a nu fi,
când îmi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
si-am zis pom ca sa zic scânduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cântec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi cânta cu fior,
si din osul de la mâna
fluierând o saptamâna,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Nu mă regăsesc
Nu mă regăsesc în fotoliul acesta pliant și comod,
între pereții fără zgomote,
lucrurile neconfuze și uneori prăfuite de vreme.
Nici surâsul de pe buze din oglindă nu-i al meu.
O parte din mine-i plecată
devenind adaosul unui alt timp.
Mă uit aiurea la secundele efemere
ce pleacă și vin neîntrebate.
Zeii par nesfârșit de lungi printre stele,
sufocați de grijile cerești.
Pe jumătate am contur de cenușă,
în timp ce caii violeți trec în galop
peste cealaltă jumătate din mine.
O armonie se frânge-n liane
ce chinuiesc o întoarcere din larg.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se întâmplă
Și totuși se întâmplă,
să fii prins în inelele lunii,
dezvelit în albastru sub cuvinte aprinse,
înalte și încete.
Sau dimineața într-o mahmureală metafizică
cu inima mâhnită, dezamăgit de noi înșine,
neputând înjgheba zborul în azur,
evitând să asculți liniștea din cuvânt,
care uneori nu-i acasă.
Din cuvântul ieșit la suprafață
orice licărire nouă e rece, cifra doi e negată
și abisul din noi ne destramă gândind.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul
Privesc la goliciunea timpului
Și văd ridurile stridente ale zâmbetului
Scurgerea anilor adunați în van
Năframa vieții căpătând arama unui vis
Diafan.
Timp, o, timp!
Blestema-te-aș fără folos...
Timp, o, timp!
Cât se va mai deșira pânza
destinului?!
poezie de Elena Crețan din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absența
sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni
cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-și lase umbra
pe pagina albă ca iarna
se restituie liniștea de dinaintea
spațiului incendiat de mov și violet
coboară fraza cu umbre de stele
în liniștea peretelui alb
îți desenez absența
pe locul care dansează începutul nopții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și ninge
Doar cuvinte reci
au suflat în lumină.
S-au rotit în secunde înghețate
răvășind tăcerea deasă.
Golul se făcuse mai mare,
încăpeam odată cu orizontul expandat
și cu rimele nepereche
în locul unde se devorau stelele,
pân' la epuizare.
În porii peretelui alb galopează avalanșă de gânduri,
minutele se șterg în forme rotunde, perfecte.
Și ninge cu umbre de stele, zâmbind inocent.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!