
Depersonalizare
cu certitudine
războiul acela
nu era al nostru
cineva trasase o linie
pusese un punct
plasându-ne în afara jocului
cu oameni suficient de mari
pentru a scrie istorie
anodini în afara pericolului
am privit călduț la spectacolul celorlalți
ne-am construit chiar și o peșteră am plantat vreo 3 brazi
... ceaiul la ordinea zilei și fardul... uneltele eficace
desigur eroismul avea să fie încă o vreme
piatra de poticnire a minților mult prea acomodate
ne forțam poate norocul, cine știe?!
micșunelele crescuseră uriașe irecognoscibile
cu greu ne aminteam florile pitice ale copilăriei
ne-am impus iubirea dezinteresată față de sine
așa cum necondiționat un părinte învață să ierte
crima unui copil
într-un final
am înțeles:
sângele era
chiar al nostru.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre învățătură
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre speologie
- poezii despre sfârșit
- poezii despre război
- poezii despre pericole
- poezii despre noroc
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Libertatea-n trupul nostru este singura "închisoare" în care simțim că existăm cu adevărat! Libertatea în afara trupului nostru poate fi o iluzie sau doar o speranță, rar o certitudine, certitudine numai pentru cei ce sunt mai mult decât simpli oameni pe pământ.
Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre libertate, citate despre existență sau citate despre adevăr

Libertatea-n trupul nostru este singura "închisoare" în care simțim că existăm cu adevărat! Libertatea în afara trupului nostru poate fi o iluzie sau doar o speranță, rar o certitudine, certitudine numai pentru cei ce sunt mai mult decât simpli oameni pe pământ.
Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am
Ne-am mascat
Crezând că așa va fi mai bine
Ne-am uitat
Și vinovat nu-i nimeni.
Ne-am pierdut
Sperând că ne v-om întălni,
Ne-am avut
În fiecare zi.
Ne-am privit
Cu inimi reci, stricate
Ne-am vorbit
Că v-om veni, chiar dacă suntem departe.
Ne-am înțeles
Sperănd că așa și este
Ne-am ales,
Prieteni, doar cu fețe.
Ne-am înstrăinat
Și vinovat ne e trecutul
Ne-am acuzat
Cu el, pierdutul.
Ne-am privit
Pe-o ultimă dată
Ne-am auzit,
De atunci, niciodată.
Ne-am regăsit
După durată
Ne-am mascat
Necunoscăndu-ne cunoscuții, de odată.
Ne-am uitat
Doar trecători suntem acum,
Ne-am înstrăinat
Trecănd unul cu altul, pe un drum.
poezie de Bordian Cristin (iulie 2019)
Adăugat de Bordian Cristin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vorbire, poezii despre vinovăție, poezii despre trecut, poezii despre prietenie, poezii despre măști sau poezii despre inimă

Povestea noastră
aparent fără nicio legătură cu scenariul biblic
această derizorie contorsiune de destine
unul împotriva celuilalt ca și cum
reciproc ne-am fi privat de locul binemeritat
în fantomaticul paradis
același imbold preistoric ne îndeamnă
fiecare pe sine să se salveze
înainte ca celălalt să o facă!
uităm infinit cât de înjumătățiți
cât de bolnavi suntem!
să fie vis?!... aproape-realitate?!
eu în rochie retro și coafură asortată
în privirile unui public cenzurându-și aplauzele... poate înjurăturile
... pășesc... pășesc într-un viitor niciodată de tine anticipat
de undeva din afară încerc să spun lucrurilor pe nume
chiar dacă tu... chiar dacă...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viitor
- poezii despre salvare
- poezii despre rochii
- poezii despre reciprocitate
- poezii despre rai
- poezii despre infinit
- poezii despre boală
- poezii despre anticipație

Declic
viața care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de țipăt
printre molecule de nisip de metal și din carne
pune ape morților mult-prea-însetați-săracii
și e bine!
dar, tu, pescărușule, când ai de gând să (mă) recunoști?
poate în dimineața aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată și odată...
eram mici... eram așa de copii
casa își avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropișniță
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară
leagănul ne-a purtat universali fără nicio distincție de gen... de specii...
când ne-am trezit crescuserăm suficient de mult
cât să avem valsul propriu
ne-am avântat
și rusalcele au argintat lacurile
pe frunze uriașe de brusturi câte o memorie ancestrală
locul acela unde Dumnezeu zămislește troițe
fără să ne pese am alergat desculți și goi
mărăcinii ne împrospătau sângele
pregăteau existența noastră aristocrată
suficient de sus la debarcader
umbreluțe și gesturi
gentilomi purtând pe chip
surâsul interminabil al domnițelor roz
acest amestec de enigmă și corali
la asfințirea aurie a timpului peste noapte
un vapor cu franjuri multicolore
a încurajat curcubeul să răsară
în fapt viața aceasta
declanșându-se cu un vals
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals, poezii despre dans, poezii despre încurajare, poezii despre viață, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet sau poezii despre religie

Petiție
întâlnirea cu tine
îmi reconectase absențele
la semnificație
mă trezeam ieșind
din marea majoritate
riscam oprobrii anihilare
dar noi!
rataserăm și de data aceasta!
în ziua neasumată din lipsă de cauză
am căutat ieșirea de urgență
am optat separat fiecare pe cont propriu
[de aceea poate diminețile mele erau despre magnolii albe
nu știau copacii tăi cum să se îmbrace]
ne-am camuflat
în zâmbete false
în atâta nepăsare
ne-am luat inimile
le-am strangulat într-o țoală
în rumoarea lumilor de afară
diabolici am trecut filă cu filă precum un cuțit prin rană
luate din ascunzișuri tandre se dezveleau pădurile
asemenea sufletelor ce-și apropriaseră o vreme gândul înfierii
și
n-aveam noi chef de vreo dramă
am privit din exteriorul sentimentului
istoriile ample se scriseseră altcândva
pentru fitecine
așa că
duminicile mele nu puteau fi
decât despre supraaglomerare
reprezentații interviuri scenă deschisă
nimeni nu mă mai prindea pe de-a-ntregul
un artist își propusese reconstituirea
a ieșit la un moment dat
jumătate-de-viață
femeia aceasta atât de sigură pe sine
gata oricând să se repete!
alura ta rămasă în vârful vreunei lănci
de-acolo exercitându-și suveranitatea
ploaia cu gloanțe personală
într-un final i-am dat brânci
păsării muribunde
sardonic i-am urmărit disoluția
[mi-am șters buzele înnegrite
cu dosul unei palme]
ajunși pe marginea ființei
am făcut cerere
pentru un nou septembrie
am promis maxima concentrare
lepădarea de sine
intrarea în celălalt
ne-am luat chiar și o marjă de eroare
să fim siguri că timpul o să ne-ngăduie
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre păsări, poezii despre păduri, poezii despre promisiuni, poezii despre ploaie sau poezii despre negru

Cât mai ales
o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre
! dar nu avem încotro
atâta vreme
cât cireștii care nu-și aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-și contururile
și poate nu atât cireșii
nici florile lipsă
mult prea puțin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămășite
de constituție umană
nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale
cât mai ales
nesupunerea întâmplării
în fața deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre schimbare, poezii despre ochi, poezii despre flori sau poezii despre cireșe

Fericiții
colțul acela
în care iarna ajungea mai greu
găseai constant câte o creangă înflorită
câte o ceașcă rozalie cu aburi
lumina își depășea complexul depărtării
umilă se așeza la masa încropită de noi
într-o deschizătură de salcie
într-o inimă
ne tot adunam
veșmintele noastre lăsau se se vadă
mersul albastru în burta noroiului
parc-am fi fost frați
și moartea...
spectacolul se derula diafan
pe îndelete se așeza bruma
tot așa se desprindeau frunze
ca într-o lume veșnic pe cale
de a se naște
eram bucuroși asemenea unor copii
care tocmai își ridicaseră sălașul
în brațele uriașe ale stejarului
ne obișnuisem cu micul noroc
învățasem altfel să trăim frica
nu ne feream ne mângâiam rana
durerea cobora din sângele nostru
în Dumnezeul darnic
fericiți rămâneau
cei care nu văzuseră
dar!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre stejari, poezii despre naștere, poezii despre moarte sau poezii despre iarnă

In absentia
florile continuau să crească
și tramvaiele își păstrau același aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate
între timp
mai multe sensuri
își schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat
! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...
deodată am început să alerg
câmpul se umpluse cu păpădii
! nu știa omul cât aur ar fi putut să aducă
în fața noastră
îngerul gol
testându-și goliciunea
în suflete risipite
când ne-am aruncat
edenul
și Dumnezeu
nu ne-a mai aflat
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre început, poezii despre tramvaie sau poezii despre sport

Într-un fel sau altul trebuia să fie duminică!
începeam și azi cu aceeași oboseală
aceeași teamă estompa contururile
trecerile noastre spre un capăt cu sens al zilei
plânsul era la fel de sugrumat nu știu
dacă ne rușinam dacă ne încăpățânam
să intrăm... să rămânem într-o imagine:
"eroii fără de riduri", "micii zei", "invincibilii"?
încet încet ne pierdeam
abilitățile de actori
o pală intempestivă și rolul nostru...
am zis că e bine
la fel ca altădată
că totul era cel mai probabil
o deraiere ușoară o "variație"
se lăsa amiaza se bătea de noapte
n-ai fi știut să-mi răspunzi dacă te-aș fi întrebat
care era punctul acela de unde continuaseși
n-aș fi știut să-ți răspund dacă m-ai fi întrebat...
poate vrusesem cu orice preț să fim originali... alții
fără prea mult pe gânduri să stăm... o luasem de la zero...?!
de undeva se cernea o tristețe vanilată
prelungi umbre tainice dezveleau timpul
și fețele noastre palide s-au oprit din tăcere:
ni s-a făcut dor!
dintr-un instinct am apăsat butonul acela
pe care-l acopereau praful nimicul fricile
ne-am trezit
de noi amintindu-ne
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre plâns, poezii despre noapte, poezii despre miezul zilei, poezii despre instinct sau poezii despre imagine

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruțe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viața viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, și să-și îndrepte toată atenția, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viața lor, și să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăție, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieții care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viața noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea față de tot ce e însuflețit, și chiar neînsuflețit, ba chiar și iubirea față de sine, față de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă ațâță, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc și mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădește în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putință, și totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre suflet, citate despre iubire, citate despre trup și suflet, citate despre vorbire, citate despre reîncarnare, citate despre religie, citate despre patrie sau citate despre moarte

Los libertadores
(o Leoaică îmi traversează centrul)
vorbeam
și viața dobândea o semnificație amplă
cum și moartea ieșindă din ascunzișul
oamenilor așa de mari uitați în ei îndelungă-vreme
prea triști prea nebuni... mult prea orgolioși?!
stupidă și cocoșată ieșea luându-ne în serios
luându-se în derâdere
lumina desena neastâmpărul jocului
bucuria năprasnică a sufletului eliberat
ne-am așezat fiecare în dreptul unei ferestre
ca în dreptul unui gând privilegiat
din ochi se desprindeau lămâi verzi alte miracole
ziua dintâi în care un dumnezeu singur și bun
s-a hotărât în cele din urmă și-a zis
fiecare cuvânt a luat în posesie
partea de gol revenindu-i de facto și de iure
printr-un destin
simțeam burta sfârtecată a tăcerii
în uriașele chinuri ale facerii
copii, dam dezlegare la cer păsărilor
acelei veniri-împreună pe lume...
Iubirii
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre orgoliu

În fond decembrie de-abia urmează să sosească
nu mă contrazice!
vine o vreme când toate poemele se scriu cu sfârșitul
ești om/ doar-om și în vacarm uiți
să faci legătura dintre lucruri
nu mai ești în vremea copilăriei
să poți glumi cu genezele nedesăvârșite
tu nu vezi, chiar nu?
lași baltă lumi...
de depaaarte
încerci să dibui capătul funiei acesteia
infinit desfășurându-se până în punctul în care
privești la tine ca dintr-o prăpastie:
! aluneci
nu ne putem elibera decât rostind cuvinte la modul inspirat
și cum s-o facem când înțelesurile ne-au crăpat în palmă?
ridicarea asta de privire / coborârea asta de pleoape
în mijlocul apelor zadarnică truda păsării
de a te ține la suprafață
poate intempestiv ne-am dorit primăvară
și copii ne-am trezit și desculți
grăbiți am inițiat marea călătoria prin ierburi:
creșteau obuze sub neștiute sentimentele noastre
și ne-am amăgit durerea
de parcă durerea ar fi fost copil mic
să înțeleagă de păcăleli:
am bătut locul rău care ne lovise
[habar nu aveam că... destinul... și destinul nu avea trup!]
infinit mai naivi decât ea am suflat peste inimă
aer cald-aer rece-aer parfumat și
nimic
poate că am trăit cu iluzia traversării lui decembrie
prin iglurile cercurilor personale suspendate
poate de-adevăratelea ne-am sufocat iubirea
și cu totul ne-am deșertat
lumina stă să cadă
sugrumată în fricile omului
o nostalgie letală
prețul greu al neînțelepciunii... al neîncrederii
fără drept de apel subțiindu-ne fața
nu vom trece de momentul acesta:
ești omul rău! îți spun / ești omul bun! îmi repeți
ești omul bun! îți spun / ești omul rău! îmi repeți...
muzică perisabilă ecoul sentimentului deformat
și acest trunchi de copac cândva cu vocația solidificării memoriilor
neputincios azi să înfieze tristețea de moarte a fiilor omului
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre păcăleli sau poezii despre prăpăstii

(pseudo)imunizare
atinseserăm probabil
punctul acela paroxistic
al suportabilității durerii
în ordine umană
de aceea poate ne permiteam
să existem firesc, ba chiar cu urmele
unei fericiri tâmpe incrustate
în felul de a așeza o gutuie
rufele pe culme
undeva
același lup sta la pândă
aceeași pasăre își reprima negația
simulând și ea marea normalitate
văzut din afară tabloul era banal
cu nonșalanță distribuindu-se
în rândul produselor în serie
se prognoza fenomenul globalizării
acea uniformizare plictisitoare de moarte
dar cartofii înfloriseră din nou
purtau aceiași gândaci insistenți de Colorado
numai ochii le crescuseră suspect de mult
pâine era suficientă
pentru o euharistie
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre gutui, poezii despre fericire sau poezii despre durere

Homo viator
el intra
într-o lume deposedată
ca un automat își verifica ora
să nu bată la ochi
își trecea degetele
prin centrul deraiat
mima
5 noiembrie a. c.
prezența în fața cinema-ului desființat
apropierea Crăciunuui
fantastica împăcare cu sine
cu marele rest
cu... Ea!
își binecuvânta
geamantanul îndesat
sipetul argintiu
vraful de filosofi
telefoanele continue
facebook-ul voice changer-ul
cele 2 plus 5 plus încă 7 plus încă 9....
adrese.... "personale" cu parole cu tot...
încurca... cineva îi tot spărgea contul!!
îi furase chiar și numele grandios
circumstanțial își schimba opiniile
despre adicții
adâncit când oblic mai mult paralel
pescuia exotic în frac pe malurile pictorului impresionist
căruia nici prin cap nu-i trecuse vreodată că un cineva
avea să-i umple peisajul
cu-n gol adevărat
își cumpăra casă la curte
cu mansardă și acoperiș în 2 ape
cultiva gardenii se-ntreba de ce nu fac
semințele iarbă?!
avea să renunțe la banca din față
poate și la ploaia de vară
la ropotele albe ale narciselor
în furișarea lor către om
ce-i drept
începuse să-i placă suspect de mult
Nietzsche...
traversa
el era
singur!
singur de tot!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre telefon, poezii despre pictură, poezii despre peisaje, poezii despre narcise, poezii despre filozofie, poezii despre degete sau poezii despre arte plastice
Spre un punct din Vega ne îndreptăm noi, Soarele nostru având o iuțeală de vreo 20 km pe secundă. Și cu toate acestea sunt sute de mii de ani de când zburăm spre acele regiuni cerești. E drumul Soarelui o linie dreaptă? E o imensă curbă? Nu se poate răspunde. E mai probabil însă că Soarele descrie o imensă elipsă, sau poate o spirală, în jurul unui centru pe care încă nu-l știm. În acest caz, s'ar observa, în viitor, că mereu Soarele se îndreaptă spre un alt punct al cerului, în realitate Soarele descriind o curbă. Dar lucrurile astea le-am aflat prea de curând și trebuie să treacă poate mii de ani pentru a fi verificate.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Soare, citate de Victor Anestin despre Soare, citate despre zbor, citate despre viitor, citate de Victor Anestin despre viitor, citate despre timp, citate de Victor Anestin despre timp, citate despre secunde, citate de Victor Anestin despre secunde, citate despre realitate sau citate de Victor Anestin despre realitate

Nu există realitate în afara celei din lăuntrul nostru. Iată de ce atâția oameni duc o viață nereală. Ei iau imaginile din afara lor drept realitate și nu permit lumii lor interioare să se dezvăluie.
citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Hermann Hesse despre viață, citate despre imagine sau citate de Hermann Hesse despre existență

Fiecare scrie cu gândul la un cititor. Cine spune că scrie numai pentru sine nu minte neapărat. Ci doar e îngrozitor de ateu. Chiar și dintr-un punct de vedere riguros de secular. Nefericit și disperat este scriitorul care nu i se poate adresa unui viitor cititor.
Umberto Eco în Despre literatură
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre scriitori, citate despre nefericire, citate despre gânduri sau citate despre ateism

Tineretul nostru citește desigur mult prea mult, și ar trebui să se scrie împotriva cititului ca și împotriva masturbației, și anume împotriva unui anume gen de lectură. E o trecere de vreme plăcută, dar tot atât de dăunătoare ca și rachiul.
aforism clasic de Georg Christoph Lichtenberg din Aforisme
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre lectură

Injectabil
nu avea timpul timp
de smiorcăielile noastre
și cât de mute trebuie să fi fost țipetele
cât de invizibile zdrențele de mucoși
o fâșie din noi se desprinsese
asemenea unei falii urmându-și rătăcirea
era poate porțiunea aceea
mult prea importantă din inimă
darul primit cândva ca semn distinctiv
i-am urmărit de deasupra
ciocnirile martirajul îngenuncherea
de-abia stăpânindu-ne moartea
durerea peste putințele lutului
amintirea de noi ne-a târât ne-a somat
fragmentul acela făcut una
cu nepăsarea pământului
glasul sângelui glasul nostru
al celor rămași încă vii
vecinătățile musteau de istorii familiale
un miros anume... mirosul casei de odinioară
oferea probabil cosmosului pretextul ieftin
de divertisment răsucit
până când
cineva descuiase lacătul
cu mână ușoară de infirmieră
îndelung așteptată... deodată găsită...
ne injectase otrava
fără ca noi să simțim
nimic altceva
decât
destin.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiul cosmic, poezii despre lut, poezii despre cadouri sau poezii despre astronomie